Nu te teme, Turma mica… (Luca XII, 32)
La Sarbatoarea Sfintilor Romani, mi-au venit in minte intimplari recente si altele mai vechi, legate de tenacitatea in credinta a poporului nostru, in ciuda tuturor vicisitudiniilor Istoriei. Poate cititorii Observatorului isi mai aduc aminte de editia din Ianuarie, in care erau imagini impresionante cu credinciosii Bisericii Sf. Ilie din Montreal. Acestia, din cauza restictiilor draconice din Quebec, au tinut slujba Sfintei Liturghii, afara, la -30 de grade, ingenunchiati pe covoare, asezate direct pe zapada, dar inaltati duhovniceste, alaturi de Ingerii din Cer.
Pentru cei care sunt coplesiti de frustrari si grija zilei de miine, as vrea sa le relatez o poveste adevarata, despre eroism crestin si Providenta divina, intimplata acum 36 de ani. Din respect pentru cele doua persoane implicate, care doresc sa-si pastreze anonimatul, am sa folosesc doar initiale lor.
Pe 16 Mai 1986, Pr. Paisie Prelipceanu a trecut la Domnul (in poza de mai jos, este primul din stinga). Era unul din cei trei “Batrini” ai Manastirii Antim, din Capitala, coboriti parca din filele de Pateric, alaturi de Pr. Sofian Boghiu (in mijloc) si Pr. Adrian Fageteanu (in dreapta).
Ce aveau in comun toti trei, pe linga faptul ca erau refugiati din tinuturile Romanesti, ocupate de Bolsevici, era compasiunea totala fata de cei necajiti, sau cei impovarati de pacate, dar care veneau pentru un ajutor duhovnicesc. Pr. Paisie era cel care colecta pachete de mincare si apoi mergea cu ele la azilurile de batrini. Mi-a aduc aminte cu cita blindete vorbea, dupa slujba, cu un olog, pe care Lumea il considera nebun, caci se imbraca totdeauna in soldat, iar piciorul bolnav il suspenda pe un al doilea scaun.
Dorinta Parintelui Paisie a fost sa fie inmormintat la Putna, in manastirea careia ii fusese staret, si parte a Bucovinei natale. Dupa slujba de prohodire de la Antim, PS Vasile Targovisteanu i-a zis lui A.S. sa se urce linga sofer si sa-l ghideze pina la Putna, caci cunostea drumul. Vazindu-l, prietenul lui, D.A. s-a hotarit ad-hoc sa vina si el in microbuz. Dupa slujba ingroparii, au fost gazduiti de vrednicul de pomenire, Pr. Pamvo, trimis de la Sihastria de Pr. Cleopa, la cererea Pr. Staret Iachint, intrucit Putna ducea lipsa de duhovnici, la aceea vreme.
Dupa cuvintul Pr. Galeriu “ca nimic nu-i intimplator, ci totu-i proniator”, cind Pr. Pamvo a intrebat, mihnit: “Ce ne facem, Fratilor, caci vin oameni la spovedit, unii pentru prima data, si ne cer carti de rugaciune, dar n-avem de unde le da?”, D.A. a zis: “Cu ajutorul Domnului, si cu rugaciunile Prea Cuviosiei Voastre, o vom rezolva, Parinte!”. Providenta era ca D.A. lucra la o tipografie, insa nu una oarecare, ci cea a Partidului. Sa nu uitam ca, incepind din 1986, s-a pornit tavalugul “Victoriei Socialismului”, care a ras multime de biserici si manastiri din Capitala, iar vigilenta de-a inabusi orice conspiratie sau editari de manifeste era maxima. Si daca iti cumparai o masina de scris, trebuia s-o declari la Militie.
Macar ca era casatorit abia de un an si sotia astepta un copil, D.A. s-a imbarcat in aceasta odisee temerara, care-i putea periclita libertatea si viitorul. A facut rost de site xerigrafice, si in timp de citeva luni a reusit sa transpuna pe ele toate paginile unei carti de rugaciune, cuprinzatoare. Pentru transportul lor, a intrat in actiune A.S, care si el avea o fetita de doi ani si jumate, si sotia lui astepta pe al doilea baiat. Intelegerea era ca, la hramul de la Iasi, al Sf. Cuvioase Parascheva, din 14 Oct, va veni un microbuz de la Putna, care va lua “marfa”. A pus sitele intr-o cutie de magnetofon si a scris pe ea cu litere de-o schioapa: “Faguri de Miere”. Drept camuflaj, a luat impreuna cu el pe alti doi pelerini, care nu stiau nimic, si s-au urcat in trenul de Iasi. Insa au avut parte de o razie a Militiei, asa cum se proceda, de multe ori, in acele vremuri. Cind Militianul l-a intrebat pe A.S “De unde ai gasit fagurii aia, ca de cind caut si eu si nu gasesc?”, el a raspuns cu curajul “nebuniei propoveduirii” (I Cor. I, 21): “Mi i-a facut cineva la comanda”.
Ajunse la Putna, Parintele Pamvo s-a apucat de tiparirea cartilor, in timpul noptii, impreuna cu alti fii duhovnicesti. Dumnezeu Sa-l odihneasca, caci a trecut la Domnul la 45 de ani! Insa sacriificiul lui a dat roade fiindca multe valize de carti au fost transportate in toata tara, ca hrana duhovniceasca, in acele timpuri de teroare atee.
Ceea ce am vrut sa ilustrez aici este ca, indiferent cit de mizerabil si totalitar ar deveni mediul in care traim, speranta de a prevala este tot la Bunul Dumnezeu, Care pentru cel vrednic poate face “gard imprejurul lui si in jurul casei lui si în jurul a tot ce este al lui” (conform Cartii lui Iov I, 10). Dar si pentru cei credinciosi, care au fost lasati de El sa guste din amaraciunea incercarilor, avem adeverire c-au primit intarire launtrica (“cand s-au inmultit durerile mele in inima mea, mingiierile Tale au veselit sufletul meu” (Ps. XCIII, 19). As recomada in acest sens cartea lui Ioan Ianolide, “Intoarcerea la Hristos”, care descrie cum au ajuns la “apoteoza”, in temnitele Comuniste, multi din cei care, chiar daca n-au fost inca canonizati oficial, Dumnezeu i-a trecut in rindul “Sfintilor Romani”, de indata ce si-au incheiat calatoria vietii pamintesti.
Bogdan-Cristian Stoenescu, Toronto
|
Bogdan -Cristian Stoenescu 6/27/2022 |
Contact: |
|
|
