David Popovici, campion mondial în proba de 200 m liber
David id Popovici a obținut medalia de aur în proba de 200 m liber, luni, la Campionatul Mondial de Natație de la Budapesta. Sportivul nostru a reușit din nou să doboare recordul mondial de juniori.
În vârstă de doar 17 ani, David a spulberat recordul mondial de juniori pe care îl stabilise cu doar o zi în urmă (în semifinale). Popovici a încheiat cursa cu timpul de 1:43.21.
Podiumul a fost completat de Sunwoo Hwang (1:44.47 - Coreea de Sud) și Tom Dean (1:44.98 - Marea Britanie - campion olimpic la Tokyo).
Sportivul clubului CS Dinamo a devenit al treilea campion mondial (primul într-o probă masculină) din istoria înotului românesc, după Tamara Costache (1986 - 50 m liber) și Diana Mocanu (2001 - 200 m spate).
Bilanţul României la Mondiale este acum de trei medalii de aur, una de argint şi şase de bronz.
Aflat la prima sa participare la o ediţie de Campionat Mondial de înot pentru seniori, David Popovici va mai lua startul în proba de 100 m liber (va participa în serii marți dimineața, de la ora 10:30).
România mai este reprezentată de trei sportivi la CM Natație
La CM de Natație, România mai este reprezentată de Robert Glinţă (100 m şi 50 m spate), Constantin Popovici (sărituri) și Angelica Muscalu (sărituri).
Luni va concura în finală şi Robert Glinţă, la 100 m spate. El a înregistrat al optulea timp al semifinalelor: 53.00.
Disciplinele de concurs de la Campionatul Mondial de natație sunt următoarele: înot, polo, sărituri, înot artistic, înot în ape deschise şi high diving.
|
Dan Popa 6/20/2022 |
Contact: |
|
|