Rezonante - Drumul Lavandei
Călătoream săptămânal la Montréal, pentru serviciu, un drum pe care l-aș face și de plăcere. Zburam lunea, ca să mă întorc joia la Toronto. Este o mare bucurie să mă racordez la o lume similară cu cea de acasă, cu plăcerile, ba chiar și cu deliciile lumii francofone. Călătorind suficient de mult, am ajuns să găsesc relaxarea chiar în zbor, lângă un pahar de vin, de ce nu?, asta pe lângă răsfățul imaginilor aeriene ale provinciei Québec (La Belle Province). Călătorind atât de mult, am ajuns chiar să fac din unele experiențe o bucurie, precum găsirea în avion, în poșeta locului din față, a unei reviste franțuzești vechi din 2000. Oare ea, revista, călătorește de aproape 20 de ani încoace în acest avion? Mi-e greu să răspund la această întrebare.
Deschid revista, oare ce și cum se scria acum 20 de ani? Atunci informația era mai rară, mai scumpă, când nu oricine avea acces la internet… atunci revistele continuau să fie sursa principală de a te ține la curent, de a te ține aproape de cei ce au aceleași interese ca tine. Țin minte că pe vremuri era și la noi în țară revista ”Femeia”, o revistă din care învățai orice: ea strecura și o mică educație ideologică pe lângă rețetele unor bucate delicioase. Revista ”Femeia” era una dintre puținele surse de inspirație, ea dădea sfaturi practice, sugera decorații interioare și, de ce nu, sfaturi medicale despre cum să-ți faci tenul să strălucească sau cum să te descurci cu bufeurile menopauzei. Fiecare cititoare lua din acea revistă sfaturile care îi trebuiau la momentul respectiv. De la vârsta copilăriei, a adolescenței, până la cea a senectuții, revista ”Femeia” oferea sfaturi pentru toate vârstele.
La o scurtă răsfoire a acestei reviste găsite, ”Côté femme”, ea pare venită parcă din timp. Îmi dau seama de tonul cald, relaxat, plăcut, în care ți se detaliază cum poți pregăti mese copioase și din care reiese o bunăstare generală… nu sunt ridicate niciun fel de probleme, semnale de alarmă, îngrijorări, sau, Doamne ferește!, nici un fel de disperări. Revista pare să fie dedicată femeii casnice cu timp berechet la îndemână, care are nevoie să-și clătească ochii cu interioare chic, cu rețete de trai frumos, îmbelșugat și fără griji. Este destinată femeii care are mai mulți bani de cheltuit decât idei despre cum să-i cheltuiască. Găsesc acolo și sfaturi înțelepte, printre care și rețete de a te înțelege cu alții, iar unul dintre scenariile discutate este cum să adopți, ca mamă sau bunică, un copil care nu îți seamănă… fie că provine din altă căsătorie, fie că e unul adoptat din altă parte, ba chiar dintr-o etnie sau rasă ce nu-ți seamănă. Și aici, accentul se pune pe găsirea armoniei în relațiile cu oamenii, în interiorul și în afara căminului tău. Frumos, util și plăcut.
Găsesc și desene animate (cât de animate pot fi cele ce trebuie puse static pe hârtie) – benzi desenate haioase. Primești idei despre cum să te bucuri de plantele medicinale (cu descrierea beneficiilor fiecăreia). Pentru că și așa vorbim despre plante, găsesc chiar și o mică poveste a lavandei. Drumul ei începe din Provence, în Franța. Se vorbește despre calitățile luminii și ale culorilor ce se schimbă odată cu trecerea orelor zilei… despre farmecul câmpurilor pline de lavandă, iar eu, citind, văd și culoarea lor în fața ochilor, dar mă izbește chiar și mirosul, ba chiar și adierea vântului îmi informează toate simțurile că sunt într-un loc magic.
Mai jos citesc o rețetă de șerbet de lavandă… îi simt gustul, cu papilele gustative lăcrimând… și, uite așa, mă găsesc într-o incursiune fictivă, pe drumul lavandei provensale, ce vine pe calea unei reviste uitate pe un avion, într-un drum aerian canadian, timp în care aromele lavandei îmi răsfață simțurile… Iar asta nu pare deloc întâmplător, mai ales că drumul lavandei nu se oprește aici. Ea mă duce mai departe și anume, direct în grădina mea din Toronto, unde tufele de lavandă sunt încă înflorite… Apoi gândul mă poartă mai departe spre chiselele de dulceață pline de aromă. El mă readuce acasă, de această dată prin asociația de idei dintre chiseaua de dulceață și personajul Dl. Goe din schița lui Caragiale.
Constat astfel că toate drumurile gândului se închid miraculos într-un cerc în care punctul de pornire, ca și cel de revenire perpetuă, este drumul ce trece pe-acasă. Un drum bătut mereu și mereu, o revenire necesară, căci doar de acolo a pornit și pornește totul… Mai mult, numai astfel poate avea loc vreo continuare – orice continuare, a oricărui drum. Fără acest început nici o bucurie n-ar fi fost posibilă, nici măcar acest drum imaginar pe drumul lavandei.
Toronto, Canada
Milena Munteanu
|
Milena Munteanu 6/20/2022 |
Contact: |
|
|
