Note de lectură despre - ” Vine seninul ( vol II ) ” o carte de Gabriela Călutiu - Sonnenberg
Lectura scrierilor Gabrielei Căluțiu-Sonnenberg este o plăcere deosebită; o bucurie izvorâtă, înainte de orice, din inteligența unui scris rafinat și bine inspirat.
Economistă de profesie, cu doctorat luat cu brio, Gabriela Căluțiu-Sonnenberg a purtat, în adâncul ființei sale, dragostea de literatură pe care a sorbit-o din atmosfera casei emanată de ambii părinți, dăruiți limbii române ca profesori. Gabriela Căluțiu -Sonnenberg face parte dintr-un neam cu o largă acoladă a deschiderii gândului și a împlinirii faptelor.
De când am cunoscut-o, mi s-a părut că pe chipul ei era dăltuit un destin, creația literară, chiar dacă pe atunci nu-mi închipuiam cum s-ar putea înfăptui. Dar s-a dovedit adevărul vorbei înțelepte din bătrâni, „ce ți-e scris, în frunte-i pus”, și se împlinește așa cum este destinul hărăzit de forțe mai presus de zona noastră pământească. Părerea aceasta, a predispoziției pentru scris, am găsit-o acum, cu deosebită satisfacție, relatată de autoare în povestirea „Rețeta prescrisă” care deschide acest volum. Numai așa îmi explic că și-a dovedit în timp plăcerea de a scrie eseuri în care ne transmite o informație, o noutate, o problemă pusă în dezbatere publică asupra căreia își îndreaptă puterea farurilor gândurilor sale.
Scrisul i-a oferit o „șlefuire” a gândului, un altfel de mic univers al lumii în care trăiește ca într-un zborul înalt al creației. E o voce originală, autentică, are un discurs complex, adesea de meditație profundă, înfrumusețat de oralități sprințare. Își cântărește cu atenție resursele lucidității și ale siguranței de sine, deși se consideră întotdeauna nemulțumită de forma finală a acestora.
Acestea pun în lumină cultura sa și o anumită ascuțime și subtilitate a inteligenței. Nu de puține ori trebuie să faci câte un popas pentru a medita asupra raționamentelor expuse sau să revii asupra frazei. Referitor la modul său de creație, autoarea ne spune într-un interviu publicat pe internet: „E un act de așternere spontană de idei, o acțiune care mă absoarbe complet. Când sunt la tastatură, nu se poate vorbi cu mine: nu aud nici măcar dacă sună telefonul. E o stare aproape febrilă. Ulterior, las să treacă ceva timp peste ce am scris și revin asupra textului de nenumărate ori. Îl prelucrez mult, tai și adaug, ba chiar, uneori, îl citesc cu voce tare, ca să văd cum sună, dacă e melodic sau sacadat, dacă e dur sau moale. Practic nu sunt niciodată mulțumită cu rezultatul final. Mereu mi se pare că aș putea să înnobilez textul și mai bine”.
Dar, în profunzime, cititorul vede iscusința și siguranța cu care strunește cuvintele în frază, căci creația sa expresiv stilizată, lasă impresia de spontaneitate, stârnește fascinația, așa cum se simte la toate persoanele care stăpânesc bine mai multe limbi de largă circulație. Ca tot omul poliglot, Gabriela Căluțiu-Sonnenberg stăpânește bine subtilitățile cuvântului și arta așezării lui în vecinătatea cea mai potrivită a celorlalte cuvinte surori. Proza sa îmbină în chip armonios emoția cu profunzimea și raționalul, emană un ton de magie și, nu de puține ori, un joc subtil ludic. I-am admirat întotdeauna dibăcia cu care folosește un „eu” omniprezent și confesiv. Având vocația prieteniei, scrisul său se adresează cititorului ca unui prieten pe care îl are în față.
Vorbind despre scrierile sale din acest volum, ele sunt o alcătuire de proză scurtă, ca și cele din primul volum apărut în ianuarie 2007, lucrări publicate în rubrica permanentă”positive attitude”, pe care o deține de aproape 20 de ani în revista de cultură „Observatorul” din Toronto-Canada, condusă cu înțelepciune de directorul ei, Dumitru Puiu Popescu. Ca întotdeauna, sunt scrieri cu miez, scrieri care așază literatura la locul ei, după atâtea încercări prin toată lumea de a primeni în fel și chip această artă a cuvântului. Toate lucrările sale stârnesc interesul și satisfacția cititorului prin jocul spontan al ideilor, prin lumea interioară a textului.
Tema acestor lucrări ne plimbă prin neașteptate locuri sau situații, parcă intenționat autoarea vrea să ne amintească de unitatea în diversitate. Dau culoare si plăcută surpriză prezentarea inedită a unor obiceiuri, mentalități, subtilitățile unor direcții ale evoluției pe Terra sau al specificului dezvoltării țărilor care au tangență cu viața sa. Ne duce de multe ori prin țara natală „căci în România încă mai experimentez febra cotidianului spumos, a orientării din mers şi a continuei tatonări de alternative”, îi admiră și îi urmărește ritmul pașilor evoluției pe toate planurile. Pasul schimbărilor în bine stârnește un „Hmmm, de lins degetele şi de reflectat, mai ales pentru cei care încă nu sunt convinşi că ţara a progresat de la comunişti încoace.” (România educată)
E fascinant modul cum coboară autoarea în adâncul semnificațiilor. Un cuvânt, un licăr de viață sau al unei fapte, un gest ceva mai deosebit ori te miri ce altceva stârnesc năstrușnicia ori, din contră, ceva care poate sta liniștit în șirul celor trecute repede cu vederea, în paginile Gabrielei Căluțiu Sonnenberg, prinde viață pe neașteptate și toate se întorc pe-o parte și pe alta, se învârtesc, se perpelesc și, din fărâma de viață ce era în ele la început, apare o altă lume, cu alte înțelesuri peste care nu poți să treci ușor.
Uneori chiar face deschiderea eseului cu o știre șocantă pe care o pune în dezbatere: „Citesc într-o revistă din Spania despre un kit de supraviețuire destinat cultivării cărnii de om pornind de la celulele epiteliale proprii. Setul conține instrucțiuni, ustensile și recipiente pentru cultivarea probelor recoltate din peretele interior al obrazului. Le putem automultiplica după dorință, alimentându-le in vitro cu sânge cu termen de valabilitate expirat, reciclat de prin spitale” (Omul cultivat).
Scrisul său ne destinde cu o predispoziție ludică, spontană, cu rostogoliri de cuvinte foarte plăcute și productive, inteligent numite de autoare „fente lingvistice”: „Îmbibați cu sete de putere, țurțurii unor posibile conflicte armate atârnă amenințător de pe la streșinile celor mai solide case, inclusiv de fațada edificiului celui mai bătrân și «înțelept» continent” (Delicatețe amară).
În acest eseu, autoarea, cu un zâmbet discret, ne îndeamnă să reflectăm la răsturnările de valori întâlnite în viața noastră, așa cum a fost salamul de soia blestemat pe vremea comunismului, care a devenit mai târziu un aliment valoros, ori stridii care au fost considerate ucigătoare, acum sunt delicatețuri de mare preț la restaurantele de mare lux. O astfel de răsturnare este posibilă privind Covidul: „… nu știm în ce măsură pilulele amare ale anilor covidieni se vor transforma în dulci delicatese ale viitorului omenirii. Este posibil ca, într-o bună zi, să ne felicităm pentru una sau alta. N-avem de unde ști care dintre actualele noastre «reprogramări», fie ele genetice sau informatice, ne vor îndulci traiul peste decenii și secole”.
Vorbind despre viitor, îi prevăd autoarei o perspectivă luminoasă a creațiilor sale. Știm că o operă poate să treacă proba timpului când îţi rămâne în memorie şi te cheamă să revii asupra lecturii ei, așa cum se întâmplă cu aceste scrieri care te răscolesc prin idei, prin viraje neașteptate, prin noutățile ieșite de pe „magistrală”, aflate din presă și pe care încearcă să le așeze la locul cuvenit.
Iunie, 2022
Elena Buică-Buni
|
Elena Buică-Buni 6/20/2022 |
Contact: |
|
|
