Luceafarul la Pacific
Duminica, 12 iunie 2022, a fost o zi plina de Duhul Sfant, o zi plina de bucurie si lumina, de inaltare sufleteasca si frumos pentru crestinii ortodocsi din aceasta parte a lumii. La Parohia Sfantul Nicolae si Sfantutul Prooroc Ilie din Port Kells, BC, pastorita de Parintele Corneliu Dragomir, a fost savarsita sarbatoarea de Rusalii, urmata de Vecernia speciala de Rusalii si ca o premiera romaneasca a urmat dezvelirea oficialã a monumentului dedicat poetului Mihai Eminescu. Evenimentul s-a bucurat de prezenta de la distanta, prin intermediul Zoom, a Presfintitului Parinte Ioan Casian, Episcopul Canadei.
L-am primit pe Eminescu cu traire si emotie aici, la capatul celalalt al lumii, departe de plaiurile noastre mioritice si de Ipotestiul lui drag. Bustul Luceafarului a fost asezat in cel mai frumos loc al gradinii, pe un soclu de granit masiv cantarind 8387kg și este "verde tropical" provenit din India. Bustul, conceput de prof. Gheorghe Alupoaei, a fost executat de firma Behrens din Edmonton A.B. Numele sculptorului și anul execuției se afla pe spatele lucrarii. " Gh. ALUPOAEI 2010". Soclu a fost gravat cu poezia " Rugaciune" și portretul poetului cu semnatura la comanda noastra, a bisericii Sf. Nicolae de firma de monumentalisti J.B. Newel din Vancouver. Cred ca acesta este locul pe care l-a visat cand a scris poezia “Iar cand voi fi pamant….. sa-mi fie somnul lin/ Si codrul aproape/ Sa am un cer senin/ Pe-adancile ape. S-aud pe valuri vant/ Din munte talanga/ Deasupra-mi teiul sfant sa-si scuture creanga”. Da ! de aici aude si vantul si valurile, codrul ii este aproape, iar deasupra bustului sau tocmai a inflorit teiul.
Eminescu, poetul-nepereche a carui opera invinge timpul, dupa cum afirma George Calinescu, este nascut din doina si din dor si a ramas pana astazi cantaretul neintrecut al iubirii, al naturii, al trecutului, al sufletului si al pamantului romanesc. El emanã iubire, caldura sufleteasca, bunatate, inspiratie. Faptul il avem aici pe vesnicie ne va aminti mereu cine suntem ca avem o limba, o poezie, o literatura, o istorie si o cultura extraordinara.
Eminescu a fost si va ramane un simbol al poeziei romanesti. Daca poezia n-ar fi existat pana la Eminescu, acesta ar fi nascocit-o. Asa cum vantul si apa, lumina si intunericul, dragostea si ura sunt eterne, tot asa etern va fi si Eminescu! Iti suntem recunoscatori Domnule Eminescu pentru ca versurile tale ne ajuta si pe cei din diaspora, de aici de departe, sa ne pastram si sa ne cultivam identitatea noastra de credinta si neam. Dezvelirea operei a adunat zeci de spectatori care s-au bucurat de momente emotionante, precum recitarea unor de poezii din opera sa, de catre copii din comunitate, melodii indragite cantate de faimosul cor al bisericii sau artisti locali, sunt fapte care ne fac sa nu uitam ca Luceafarul poeziei romanesti, Domnul Eminescu, este o stea care nu se va stinge niciodata si poate niciodata nu va rasari alta mai stralucitoare ca ea.
Dupa cuvantul Presfintitului Parinte Episcop Ioan Casian si sfintirea bustului a inceput petrecerea care s-a terminat spre seara. Imortalizarea evenimentului cu aparate foto si camere de luat vederi, imbratisari calduroase, discursuri inflacarate, oameni deosebiti, copii frumosi cantand si declamand versuri selectate cu grija din creatia Luceafarului, toate acestea vor ramane ca un viu ecou pentru multi ani inainte, pastrand un adevar: „frumosul este creatia Domnului”.
Ei bine, pot spune ca in aceasta zi, chiar daca soarele nu a stralucit tot timpul, a fost plina de soarele bucuriei noastre. A fost o atmosfera de sarbatoare, de fratie si extrem de prietenoasa. Nu a lipsit mancarea traditionala (micii si gogosile) alaturi de alte platouri frumos aranjate, pline de diversitate cromatica, display-uri apetisante si arome exotice imbietoare. Un bar diversificat si cu clasa, dulciuri si fructe de sezon, toate acestea au facut sa ne simtim “ca acasa” pe plaiurile noastre mioritice.
La festivitate a luat parte doamna Liliana Grecea din partea Consulatului Roman din Vancouver, iar spectacolul a fost sustinut de corul bisericii, condus de prof. Radu Stana, actorul Rareș Di Mofte, profesorul Pavel Chiriac la vioara, echipa scolii de duminicã coordonatã de Cristina Negrea și Ada Tancou si soprana Catalina Mariana Lungu si recitalul ing.Trandafir Teodor.
In aceasta zi sufletul meu s-a hrãnit cu bucuria pe care numai arta ºi dragostea ti-o pot da. Sunt fericita ca frumusetea Romaniei, a romanilor a rasarit inca o datã, aici, pe coasta Pacificului. Sa fii la peste 9000 km de Romania sa simti, sa traiesti, sa petreci, ca «acasa» este o mare bucurie pentru noi romanii raspanditi in lumea larga.
Gazda acestui eveniment, Parintele Dragomir Cornel, merita toate multumiririle pentru aceasta initiava, pentru dragostea de neam si cultura romaneasca, pentru ospitalitate si pentru sufletul daruit romanilor. Alaturi de crestini, alaturi de Parintele Cornel Dragomir au participat la aceast eveniment de o insemnatate culturala deosebita si Parintele Nicolae Lapuste, preot la Biserica Sfanta Treime, cat si Parintele Nicu Liuta, preotul bisericii Sfantul Gheorghe, din New Westminister. Cu respect si pretuire, va multumim pentru ca a-ti fost alaturi de noi!
In numele crestinilor prezenti la aceast eveniment festiv, subsemnata, cu recunostinta si drag, aduc zeci de multumiri tuturor celor ce s-au implicat in organizare, oameni sufletisti, care timp de nenumarate ore au trudit, uitand ce este oboseala pentru a ajuta, fie prin munca, fie prin donatii, ori prin faptele lor sa ne simtim ca acasa, pe plaiurile mioritice.
Ei bine, in aceasta zi, am gasit la Biserica Sfantul Nicolae, o trãire și o unitate cu totul și cu totul speciale. A fost bucuria credintei. A fost bucuria radacinii sadite in Romania si in Ortodoxie si bucuria aripilor care permit zborul peste mari si tari, spre vise ce se transforma in realitate. E bucuria vietii si a responsabilitatii care se traiesc frumos si responsabil in Hristos! Bunul Dumnezeu sa aiba grija de noi toti!
corespondenta pentru Observatorul Dorina Cornelia Aldea - Vancouver
|
Dorina Cornelia Aldea 6/16/2022 |
Contact: |
|
|