Călători către cenaclurile din cer
Am trecut în cel de-al treilea deceniu al unui veac ce a debutat destul de învolburat, cu evenimente care au șocat omenirea (atacurile de la World Trade Center, o pandemie nimicitoare, un război în inima Europei
), dar, dincolo de acestea, se consumă și întâmplările care aproape că nu mai sunt luate în seamă, considerându-se că fac parte din firescul vieții.
În zilele sărbătorii de Rusalii din acest an, de exemplu, au plecat la ceruri doi oameni care au însemnat ceva pentru cultura și literatura română: criticul literar Valeriu Râpeanu (care, în anii 70, a tipărit, ca director la Editura Eminescu, multe opere interzise în anii de început ai comunismului) și poetul Nicolae Dan Fruntelată (conducător, mai mulți ani, al unora dintre cele mai importante reviste literare centrale).
Sărbătoare fiind, mi-am îngăduit să răscolesc puțin memoria și am constatat că anii din urmă ne-au sărăcit de multe dintre valorile umane ale trecutului veac, oameni care, în condiții vitrege, au contribuit la păstrarea, amplificarea și perpetuarea unor valoroase tradiții culturale. Desigur, prea multe lucruri nu se pot face spre a întoarce cumva datul vieții, dar avem măcar datoria de a-i păstra în memorie și a evoca, atât cât se poate, rosturile trecerii lor prin lume. Aceste două personalități ar merita spații ample spre a fi prezentate, dar ne vom opri astăzi la cât este rezonabil pentru un articol de revistă și pentru răbdarea cititorilor, cu accent asupra poetului Fruntelată, pe care l-am și antologat într-o recentă lucrare.
Valeriu Râpeanu, născut în 1931 în zona Ploiești, și-a început activitatea ca redactor la revistele Gazeta Literară și Luceafărul. A lucrat apoi la ziarul Scânteia și la Radioteleviziunea Română, pentru a deveni, pentru aproape două decenii, director la Editura Eminescu. Pe lângă propriile scrieri (s-a ocupat, în perioada de început, în mod deosebit de scriitorii George Mihail Zamfirescu și Alexandru Vlahuță), s-a îngrijit de apariția a sute de cărți incluse în programele editurii, iar în anii din urmă, ca exeget al lui Nicolae Iorga, a publicat numeroase lucrări despre marele istoric român. A colaborat, în paginile mai multor reviste literare sau dramatice din țară și din străinătate, cu cronici, eseuri și articole. Activitatea sa didactică în învățământul universitar s-a desfășurat, în principal, la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu și la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București.
Cum spuneam, pe Nicolae Dan Fruntelată l-am inclus într-o recentă antologie, Scriitori din Piemontul Bălăciței, o mică zonă din inima Olteniei care a dat țării mari personalități (precum Henri Coandă, Șerban Cioculescu, C. Rădulescu-Motru, Ștefan Odobleja, Dumitru Radu Popescu și alții), iar fișa sa biobibliografică este bogată în remarcabile realizări. Scriitorul s-a născut la 10 octombrie 1946, în comuna Bălăcița, județul Mehedinți și provenea dintr-o familie de învățători. Tatăl său, Ion Fruntelată, originar din satul Busu, comuna Grecești, rănit de două ori pe front, a primit catedră în satul Gvardenița, iar mama, Narcisa Popescu, dintr-o familie mai înstărită, era învățătoare la Bălăcița. Un străbunic al său, Pârvu Fruntelată, a fost căpitan de panduri al lui Tudor Vladimirescu. A urmat cei șapte ani de școală primară (unde învățătoare i-a fost mama sa) și elementară în comuna natală, într-o zonă despre care avea să mărturisească, într-un interviu aproape de senectute, într-o formulare a locului, că era frumoasă rău, adică foarte frumoasă. A fost apoi elev al celebrului Liceu Traian din Drobeta Turnu Severin și student al Facultății de Filologie a Universității din București. A debutat cu versuri în 1966, în revista Ramuri, iar după absolvirea facultății, între primii din promoție, a fost angajat ca redactor la revista Viața studențească, unde a ajuns până în funcția de redactor șef. A mai condus, în diferite etape, revista Amfiteatru, ziarul Scânteia Tineretului, revista Luceafărul, revista Viața Capitalei și ziarul Românul. A fost membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Cărțile sale, editate din 1977 până la plecarea de acum în cealaltă lume, au trecut de treizeci de poezie, eseu, jurnale de călătorie, proză. Acestea au reținut atenția cititorilor și a criticilor literari: Fănuș Neagu scria că
în paharul amar și plin cu poezie buimacă al lui Nicolae Dan Fruntelată găsești multă noapte visând într-o oală cu vin galben. Toamna e anotimpul ce-l obsedează; Dumitru Radu Popescu zice că Fruntelată scrie despre o dragoste tulbure și uneori nebună pentru Oltenia sa, pentru un spațiu numit Balcani, prin care Dunărea, urmându-și neclintită propria lumină, propriul drum, spre Marea Neagră propria Soartă! n-a fost niciodată o graniță; Ion Brad notează că toate (cărțile) pe care i le-am citit și comentat de-a lungul anilor, de poezie, de proză, eseuri, cronici literare, articole de gazetă, toate au confirmat și reconfirmat harul, inteligența, sensibilitatea și inspirația deosebită care îi animă paginile.
Închei aceste rânduri reiterând gândul de mai devreme: că se grupează la cenaclurile, revistele și editurile din cer oamenii de valoare ai veacului trecut, iar datoria noastră este să nu-i uităm nicicum. Și mai adaug, dacă va fi spațiu pentru publicare, una din creațiile poetului născut la Bălăcița, lângă Vânju Mare.
Rodica Pospai Păvălan
* * *
Balada de la Grand Vanjou La Grand Vanjou e vara pe trecute cu presimțiri prelungi de cabernet o, mon ami, mon frere, o, vere dragă, să coborâm spre Corlățel încet sau să urcăm spre Rogova ensemble si vous voulez, dacă și ție-ți vine Gasconia aceasta cade-n toamnă hai s-o oprim, te rog, cousin Marine și hai s-o ducem într-o întâmplare cum nu mai fu și nu se petrecu într-o iubire de la Vânju Mare ori într-un amour fou de Grand Vanjou cu o contesă ce răpită fuse volee adică, luată în voleu într-o căruță de la Bălăcița iar calul cel de hăisa eram eu o, ce poveste, mon cousin Marine s-o spui seulement toamna la cazan când fierbe țuica a de dude negre și-așteaptă sticla dopul de cocean ascultă dar, de glasul amintirii pe dealuri vara mea se petrecu viens, viens, căruță, du-mă iar acolo în paradisul de la Grand Vanjou.
|
Rodica Pospai Păvălan 6/15/2022 |
Contact: |
|
|