Poeme din volumul în pregătire „Căutătorul de amintiri”
Tu n-o să-nțelegi niciodată
tu n-o să-nțelegi niciodată
ambiția mea literară,
de unde își ia forța toată,
cu ce adâncimi se măsoară
tu vezi doar un chip fără suflet,
tu vezi doar o biografie,
în loc să simți tainicul umblet
și tainica mea melodie
tu n-o să-nțelegi niciodată
la care enigmă mi-e rândul,
ce lume în vis mi se-arată,
ce vrajă îmi mângâie gândul
tu vezi doar un kil de hârtie,
tu vezi doar coperta lucioasă,
n-ai ochi pentru-a mea poezie,
tu vrei doar bucate pe masă
tu n-o să-nțelegi niciodată
că eu te-nțeleg mult mai bine,
că mintea ta nu e curată,
că răul te-asmute spre mine
tu vezi în poet doar dușmanul
ce trebuie-acuma să moară,
ca tu să trăiești doar cu banul,
cu sufletu-n inima chioară...
E ziua mea și astăzi, și mâine, și poimâine
dacă tu vrei să afli când am venit pe lume,
o zi pe care mama mereu și-o amintește,
va trebui să cauți în șaizeci de volume,
pe pagina la care cuvântul te iubește.
e ziua mea când cerul m-apasă blând pe umeri,
e ziua mea când mintea cu raza se unește,
tu anii mei, iubito, nu trebuie să-i numeri,
e ziua mea când Luna pe boltă strălucește.
e ziua mea când dorul își regăsește zborul,
e ziua mea când visul cu umbra se-ntâlnește,
e ziua mea când pasul bătătorește norul,
e ziua mea când clipa adânc se-nveșnicește.
e ziua mea și astăzi, și mâine, și poimâine,
e ziua mea când versul pe pagini se ivește,
în pieptul meu se află un colț imens de pâine
din care se hrănește acela ce citește.
Inimă orfelină
tras cu arcul meu nevăzut,
gândul salvat din ruină,
nouă ceruri a străbătut,
țintind cetatea divină.
colo sus, a fost judecat
și, neavând nicio vină,
s-a întors mai viu, mai bogat,
sădind în suflet lumină.
tras cu arcul meu fermecat,
versul ca lacrima lină,
cu ecoul mi-a vindecat
inima mea orfelină.
Cam scârțâie toate, mon cher
cam scârțâie ușa cea veche,
cam scârțâie scara spre cer,
cam scârțâie într-o ureche
o frunză răpusă de ger.
cam scârțâie ventilatorul,
cam scârțâie traiul mizer,
cam scârțâie frâna, motorul,
și n-am niciun marche arrière.
cam scârțâie încheietura,
cam scârțâie clanța de fier,
cam scârțâie dinții și gura,
să scârțâi e tot ce mai sper.
cam scârțâie coarda viorii,
cam scârțâie glasu-n eter,
cam scârțâie bilele morii,
cam scârțâie toate, mon cher.
Scrum
Nu te văd, dar tu mă vezi.
Ochelarii mei n-au har?
Fac din mărunțiș grămezi,
Dar nu pot să mă repar.
Tinerețea? A trecut.
Nu mai vine înapoi.
Frumusețea? Jalnic scut
Într-un nedorit război.
Ce-am în tolbă? Un cuvânt.
Nemurirea? Un pretext.
Lupt cu morile de vânt
Răsucind același text.
Amintirea? Un cal mort.
Steaua albă? Un reper.
Cine are pașaport
Pentru colțul lui de cer?
Bucuria? Un copil.
Părintește, îl educ.
Mai cu stil, mai fără stil,
Îmi ia locul, eu mă duc.
Stau pe margini de genuni,
imitând, hilar, un zbor,
Și repet trei rugăciuni
Cu mesaj înălțător.
Erezie? Nicidecum.
Doar mă cert cu Dumnezeu.
Dintr-o flamă, prea mult scrum
A rămas în pieptul meu.
Iubește-mă cât sunt în viață
Iubește-mă fără rețineri,
Acum, cât suntem încă tineri.
Iubește-mă ca pe-o comoară
Descoperită prima oară.
Iubește-mă cât sunt în viață,
În fiecare dimineață,
Iubește-mă la prânz și seara,
Cât încă nu mă plânge ceara.
Iubește-mă în miez de noapte,
Spunându-mi la ureche șoapte,
Iubește-mă în pat de rouă,
Cât încă Luna este nouă.
Iubește-mă cât încă soarta,
Deschide inimilor poarta,
Iubește-mă cât încă visul
Deschide-n suflet paradisul.
Iubește-mă ca pe-o magie
Cu vers și ritm de poezie,
Iubește-mă, citindu-mi cartea,
Cât încă nu mă cheamă moartea.
Iubește-mă fără orgoliu,
Nu aștepta o zi de doliu,
Iubește-mă cât încă vântul
Ți-oferă darul meu, cuvântul.
|
de Ionuț Caragea 6/11/2022 |
Contact: |
|
|
