Ce-i viața?
Ce-i viața?
Viața-i formată din momente mărunte
E viața in susurul apei de munte ,
E viața in plânsul ploii umil,
E viața in zâmbetul cald de copil.
E raza de soare din ochii mari și mirați
E viața in ochii de cunoaștere insetati .
Ce-i viața?
Sunt anii ce trec și secunde devin,
Sunt anii tinereții așa mulți dar putini ,
Secunda din urma ce copii noi am fost
Și secunda când creștem și ne facem un rost.
Este secunda de-acum ce-o trăim in prezent
Și secunda finala de ultim moment .
Asta-i viața cu bune, cu rele, așa cum a fost
Și se duce-ntr-o clipa ca și cum n-a fost,
Iar sufletul liber sa zboare îl lasă ,
Sa se întoarcă-n Univers la el acasă.
Asta-i viața sa știi de te vei întreba
E drumul sufletului către Steaua sa!
ARUNCĂ-MĂ ÎN UNIVERS
Arunca-ma in univers
Și-apoi prinde-ma strâns
Și lasă-ma sa-ți povestesc
Cum este in abis.
Și poate-am sa-ți aduc un nor
Pe cap sa-ți fac coroana,
Din Luna-ți fac un mărțisor,
Din Soare-ți fac icoana.
Arunca-ma și in trecut
Și-n viitor deodată,
Pământul sa îl mai sărut
O data și inc-o dată.
Arunca-ma in univers
In brațe de ma prinde.
De-i realitate sau e vis,
Universul ne cuprinde.
NATURA
Ma plimb. Adie vantu-a primăvara.
Oftez. Gându-mi fuge-n depărtări.
Zâmbesc. Ascult un cântec de vioara.
Privesc. Ma contopesc in alte zări.
Admir. Un guguștiuc sta pe oua.
Gândesc. Cum poate sta el nemișcat?
Respir. El va crea o viața noua.
Ma mir. Din un ou mic- un pui creat.
Iubesc. Natura parca se trezește.
Ma pierd. E anotimpul florilor.
Ma regăsesc. Simt sufletul ca-ntinereste.
Simt. E viața in mugurii copacilor.
Aud. E simfonie in pădure.
Ascult. Sunt mii de voci de cânta-n cor.
Inspir. Vibrez cu întreaga natura.
Exist. Creez. Compun cu dor!
AM OBSERVAT
Am observat multă Tristețe
Și ca oamenii au uitat
Sa zâmbească nu doar din politețe,
Sa zâmbească cu adevărat.
Și am observat lacrimi multe
De dor, de pierderea cuiva,
Dar și pentru lucruri mărunte
Ce duc spre depresia grea.
Am observat și ca mulți uita
Sa fie buni și iertători,
Si-acumulează ura multă,
Nu mai sunt binevoitori.
Am observat lipsa de politețe
Că-n loc sa fim compătimitori
Ne bucurăm de a altora Tristețe,
Afisand un crud caracter gol.
Și-am observat și multă ura,
Gelozie, pizma, răutate,
Uitând ca a lui Dumnezeu făptura
Din dragoste a fost creată!
ÎNVAȚĂ
Nu-i greu sa oferi bunătate,
Un zâmbet cald sau un surâs,
Inspira-te din natura , poate,
Din realitate sau din vis.
Te uita și apoi învață
Cum apa mângâie Pământul,
Și raul stâncă o săruta
Și frunzele alinta vântul.
Cum stelele mângâie cerul,
Ca Luna zâmbește suavă,
Ca Soarele mângâie norul
Și Universul ne e mama.
Și cum își alinta mama pruncul
Și ii cânta încetișor,
Universul alinta Pământul
Și pe noi cei muritori.
ȘTII TU?
Știi tu ce gust are Iubirea?
Dar Pacea, Ura, Răzvrătirea?
Tu știi s-asculți glasul de dor
Al codrului nemuritor?
Tu știi sa îți cânți Fericirea?
Sau sa îți descrii nemurirea?
Pictând in universul gol
Mesajele pline de dor?
Ți-ai auzit vreodată Gândul
Vorbind mai tare decât vântul?
Stii tu ce-nseamnă Paradisul
Și unde se termină visul?
Când o sa afli intr-o zi
Răspunsul la întrebări sa- l știi,
Vei găsi cheia Fericirii
Să deschizi poarta Nemuririi.
PLOAIA
Ploua mărunt pe inserat
Cu stropi de fericire,
Pe creștet când m-a sărutat,
Mi-a inspirat iubire .
Apoi încet m-a mângâiat
Și mi-a cântat in șoaptă,
Pe-o banca intr-un parc uitat,
Mi-a zis ca ma așteaptă!
Sa vin, sa ne ținem de mâini,
Sa nu ne fie frica,
De ploaie, grindina, furtuni,
Ce-o fi la o adică…
Ne mângâie ploaia ușor,
Zâmbindu-ne agale,
Săruta-o mana și-un picior
Și dispare in zare.
Si când ploua cu stele citeodat’
Puneți-va o dorința,
Privind la cerul înstelat
Cu speranța și credință!
S-A MAI DUS UN AN
Bate timpul, bate-n geam
Bate-ncet si-armonios,
S-a mai scurs încă un an
Și-l consider cu folos.
Cu folos c-am înțeles
Cum s-apreciez Natura,
Cum pe Pământ și- n Univers
Dragostea învinge Ura.
Cum o frunza încet respira,
Cum dansează un copac,
Cum la vals oricând inspira
Sufletul tău cel pribeag .
Cum reînvie ea – Natura,
Cum te mângâie ușor,
Cum-ți săruta talpa roua
Și-ți transmite al sau dor .
Și ca viața ti-e oglinda
Sufletului tău pribeag
Și ca-așa cum cade ghinda
Și sfârșitul are-un prag.
Și e bine aceasta viața
Sa ne-o petrecem armonios
Și când pleacă un an din viața
Sa îl încheiem frumos!
Povața
Caut in adâncul ființei mele
Dar ma simt prinsă între doua lumi
Ma întreabă ochii, sufletul de ele
Doua lumi pline de atitea zbuciumi .
Eliberează-ma te rog Destine!
Te rog lasă-ma sa imi aleg eu drumul
Din mii de cai alese clandestine
Arată-mi Succesul si numai unul..
Și du-ma ușor pe calea aleasa
Și ,te rog , lasă-ma in voia mea
Sa ma simt a Universului Mireasa
Și-apoi facă-se voia ta!
Și iartă-ma iubita viața
Ca n-am știut corect sa-aleg
Și alta data a ta povața
Promit solemn c-o s-o-nteleg!
––––––––-
Manuela Carmen BUICĂ-ȘERBAN
London, Ontario, Canada
|
Manuela Carmen Buica - Serban 5/31/2022 |
Contact: |
|
|
