Catrene migrenogene
UNOR STATE CARE SE CALCĂ PE BĂTĂTURĂ PENTRU A INTRA ÎN UE
Ca să intri-n Uniune, Nu-i așa de lesne, da, Dar să știi că-i, națiune, Și mai greu ... să ieși din ea.
CE FEL DE NOUĂ POLITICĂ EUROPEANĂ VREA MACRON, CERÂND REVIZUIREA TRATATELOR DE ÎNFIINȚARE A UE
Nu consensul tuturor La luarea de decizii. Pentru adoptarea lor Să voteze doar ... solizii.
PUȘCHEA PE LIMBĂ! (UN FOST PREȘEDINTE DE STAT CONFUNDĂ IRAKUL CU UCRAINA)
Cum tot confundau ca dracul București cu Budapesta, Iată-acum că și Irakul Le mai joacă-aórea festa.
OAMENII DE RÂND NU-NȚELEG CE SE PETRECE, DAR ASCULTĂ ORBEȘTE
Ce-nseamnă nú știu, nu-l pot pronunța Cuvântul-bombă „denazificare”, Dar îl susțin pe țar și-l vor urma, Altminteri va să-i bage la răcoare .
CAMUFLARE LA SCOATEREA CADAVRELOR DIN MARIUPOL
Nu-ntreci rușii la palavre Chiar de-ar fi să-i pui pe jar. În furgoane nu-s cadavre, Ci-„ajutor umanitar”.
DEPORTAREA POPULAȚIEI CIVILE DIN LOCALITĂȚILE OCUPATE
Au decimat prin deportări, Holodomor Pe străbunicii, bunii, tații lor. Acum îi deportează pe nepoți Că se opun la agresori și hoți.
REDACTORULUI-ȘEF AL POSTULUI MEDIA RT
Pregătești ogiva netă Pentru proprii-ți copíi? Pune-ți tu-n fund o rachetă Și te du scrum pe pustii.
INUNDAȚII DE ȘTIRI FALSE LA TV RUSĂ
Dau minciunile în floare? Mai bruiază difuzorul. Nu te bagă la-nchisoare Dacă-nchizi televizorul.
JURNALIȘTII DE LA CANALUL 1 AL TVR DESPRE CONSECINȚELE UNUI EVENTUAL RĂZBOI NUCLEAR PENTRU RUȘI ȘI PENTRU VESTICI
Cinici, búte de parái, Mai s-apese pe trăgaci: „Rușii - noi ne-om duce-n rai, Ei vor arde-n iad, gândaci”.
VETERANII DE RĂZBOI DIN UCRAINA RESPING FELICITAREA ADRESATĂ DE ȚARUL RUS DE ZIUA VICTORIEI
Îți refuzăm urarea, majestate. Nu-i culmea crasei tale mojicíi Să ne urezi tihnire, sănătate Și să ucizi bătrâni, femei, copii?!
OPINIA UNUI EVADAT DIN INFERNUL IDEOLOGIC
Músai denazificarea, Zice-o voce - Mamma mia! - Peste mări și țări plecată, Nu Ucráĭna, ci ...Rusía.
VODĂ - DA ȘI HÂNCU - BA
Presei țarul i-ar fi ordonat S-o - mai moale - lase cu blitskrieg-u', Doar că ea grozav s-a supărat: Ce-o să mai îndruge cucurigu?
„ELIBERATORII” RUȘI AMENINȚĂ KIEVUL CU DECONECTAREA DE LA CENTRALA NUCLEARĂ DIN ZAPOROJIE DACĂ NU PLĂTEȘTE CURENTUL
După ce-au „eliberat” prin lupte grele „Nuclearelectrica” din Zaporojie, Își jupoaie frații pân' la piele: Scump, curentul. Gata cu dai bojie!
COMPARAȚIA DEPLASATĂ A UNUI JURNALIST AMERICAN
Trenul Bucur-Chișinău - Deportare spre Siberia? N-ar fi bine, măi clănțău, Să mai studiezi materia?
CU TRENULEȚUL, LA CURTEA DE ARGEȘ, DUPĂ EUROVISION
Este-o forță-n lume, sire, Care, dacă ea nu vrea, Nu doar vrerea-ți de Unire, Voturile ți le ia.
NU S-AU PUS DE ACORD ÎN PRIVINȚA AJUTORULUI CĂTRE VECINI
Le cam tremură floreta? N-au aceleași mángăle? Însă cum să faci omleta, Făr' a sparge ouăle?
NICI N-AU CUMPĂRAT IAPA CĂ DEJA VÂND MÂNZUL
Avem atâtea gaze naturale Pe fundul dragii Negre Mări a noastre, Că vom trăi ca-n orele astrale. Dar pân' atunci? Cu visele albastre!
CE NE AȘTEAPTĂ ÎN CURÂND?
Nutrirea nu-i un joc de báschet, Iar prețurile cresc mereu. O vizită la supermarket Va fi ca una la muzeu.
CAUZA INFLAȚIEI ȘI A CRIZEI ÎN VIZIUNEA UNUI ȘEF DE STAT
Cade criza ca un bútin? Scump curentul? Alimentul? Vinovatul este Putin, Nu Guvernul, Parlamentul.
MAI IERI - BLOCATĂ, AZI - VOTATĂ PE REPEDE-NAINTE
Cine oare o blocase, Fosta lege gri offshore? Azi tot el baltă s-o lase? Hai la vot - și-n ... „Monitor”!
CARE-I EXEMPLUL DEMN DE URMAT?
Să-ți cataloghezi elevul „papă-lapte” Că nu ia mai sus de nota „șapte”, Când guvernul nostru, mult mai copt, N-a avut vreodată nota „opt”?!
CE-A DEMONSTRAT TESTAREA LA LITERAȚIE A ELEVILOR?
Să te mai miri că patrujdoi la sută Analfabeți sunt nefuncțional, Iar patrușșapte tot la sută - Treaba-i slută! - Au scorul - minim doar funcțional?
UN GHIFTUIT NE RECOMANDĂ, GENEROS
Având un post și-o leafă de nabab, Podgorii, pensii, conturi câte vrei, Indemnizații, la viét - un jgheab, Ne recomanzi, galant, un ceai de tei?
SFAT DE MARE FINANȚIST ÎN PRAG DE CRIZĂ ECONOMICĂ
De ce-ai fi așa de amărât? Te ajunge funia la gât? Mai bea, omule, un ceai de tei, Până-i încropí din tei curmei. Nicolae MĂTCAȘ
|
Nicolae Mătcas 5/23/2022 |
Contact: |
|
|