Despre fricã, spaimã, panicã
Frica,ºi sub acest titlu generic înþeleg toate manifestãrile ei:fricã,anxietate,spaima,panicã, este produsã de perceperea unui pericol,real sau închipuit.Sentimentul produce schimbãri majore în organism; palpitaþii,respiraþie rapidã ºi gâfâit,transpiraþie,mâini “umede”,senzaþie successive de frig ºi cald,tremor.Frica poate fi produsã de o seama de factori:înãlþime,spaþiu închis,apã,foc,insecte,duhuri rele,moarte sau pur ºi simplu de “necunoscut”.Aceastã din urmã,frica de necunoscut,de ce s-ar putea întâmpla,dincolo de orice inchpuire a noastrã,creazã ‘panicã”.Panica este între “frici” cea mai coplesitoare.Întreaga fiinþã este copleºitã.Bãtãile de inima se înteþesc pânã la a intra în arrest cardiac.Raþiunea nu mai funcþioneazã,se pot comite acte extreme,de la crimã la sinucidere.(Este interesant cã numele fenomenului,”panicã”,este asociat cu Pan,zeul pãºunilor.Se spune cã trezit brusc din somnul lui de dupã amiazã,Pan scotea un þipat teribil,care aruncã turmele ºi pãstorii în amoc.)
Personal cea mai completa ºi mai exactã descriere a stãrii de panicã ºi auxiliarele ei,fricã,spaima,anxietate,am gãsit-o în “Cartea Înþelepciunea lui Solomon” în capitolul 17.
Este descrisã acolo starea de panicã în care se aflau locuitorii Egiptului atunci când au fost bântuiti de “plãgi”.Plãgi lãsate de Dumnezeu deaorece nu au dat ascultare poruncii,”lãsaþi Poporul meu sã meargã”.Citez:
“Nelegiuiþii,având încredinþarea cã pot sã asupreascã neamul cel sfânt,zãceau închiºi sub acoperiºurile lor-înlãnþuiþi de întuneric ºi robi unei nopþi fãrã ziua-ºi fugari erau de la veºnica Ta purtare de grijã…Adãposturile unde se închideau nu i-au scutit de spaime,cãci în jurul lor rãsunau zgomote care îi înspãimântau ºi arãtãri posomorâte care îi umpleau de groazã…Fiindcã rãutatea inimii este plinã de temere,ca una care se ºtie vinovata ºi mustratã ea de sine însuºi;ea îºi vede mãritã nenorocirea.Cãci spaima nu este altceva fãrã numai lepãdarea oricãrui ajutor care-þi vine de la dreptul judecãtor.ªi când scade nãdejdea în adâncul inimii,te sperii ºi mai mult,dacã nu ºtii care este pricina de unde îþi vine chinul…peste aceia se întindea o noapte grea,care era chipul întunericului ce avea sã-I înghitã,ºi ei pentru ei înºiºi erau mai grea povara decât acel întuneric”.
Este o descriere foarte precisã ºi care în acelaºi timp avertizeazã.Avertizeazã cã în mai toate cazurile starea de panicã ºi cele asociate ei sunt rezultatul constintei unui pãcat sãvârºit sau a unei stãri de pãcat în care te afli.
În aceastã înþelegere starea de spaima poate fi depãºitã prin terminarea stãrii de pãcat.Iar aici sã nu credem cã este ceva chiar aºa de lesne de realizat.De foarte multe ori ne este teamã sã apucãm pe o “altã” cale ºi de fapt ne este teamã sã ne încredem în ajutorul de Sus.Este aici vorba de o trãsãturã a firii omeneºti foarte interesantã.De foarte multe ori preferãm sã rãmânem în starea “cãldicicã” în care ne aflãm;ne este fricã sã ne scuturãm ºi sã apucãm pe calea îndreptãrii.Poate cel mai bine este exprimat acest lucru în ‘Parabolã talanþilor”.
În acea Parabolã ni se spune cã un împãrat(fãrã îndoialã chiar Dumnezeu) a impratit slugilor lui “talanti” ,i-a îndemnat sã îi înmulþeascã ºi apoi a plecat “departe”.La întoarcere Împãratul a fãcut socoteala cu cei cãrora le impratise daruri ºi i-a rãsplãtit generos pe toþi care,dupã puterea fiecãruia,înmulþiserã “talantul”.La urmã soseºte ºi cel care primise un “talent”.Acesta îngropase “talantul” ºi acuma întorcea Stãpânului sau ceeace îi fusese dat din capul locului.”Justificarea” lui fiind cã,”am ºtiut cã eºti om aspru”.Pe acesta Stãpânul îl pedepseºte cumplit;îl aruncã în “întunericul din afarã” iar “talantul” lui îl da celuia care avea zece “talanti”.De ce,”cãci celui care are I se va da iar de la cel ce nu are ºi ceeace crede cã are se va lua”.Era Stãpânul nedrept? Nicidecum.Cel cu un “talent” a fost pedepsit deoarece nu s-a încrezut în ajutorul de Sus,nu a “îndrãznit”,nu a luat Împãrãþia Cerurilor prin “violenþã”.Asta însemnând cã s-a complãcut în starea “cãlduþã”,în starea nehotarata,nu ºi-a asumat riscul Credinþei.
Din cele arãtate rezultã cã o singurã fricã este justificatã,’frica de Dumnezeu”.Spune Sfântul Pavel;” Nu va împovãraþi cu nici o grijã,ci întru toate,prin închinãciune ºi prin ruga cu mulþumiri,cereile voastre sã fie arãtate lui Dumnezeu”(Filipeni,4;6-7).Deci din nou,o singurã fricã este justificatã cea faþã de Dumnezeu.Iar mai departe,sub pavãza ºi ca parte a Bisericii Dreptamaritore sã nu avem teamã,”În lume necazuri veþi avea,dar îndrãzniþi.Eu am biruit lumea”(Ioan 16;3)
Alexandru Nemoianu
Istoric
USA, Michigan
|
Alexandru Nemoianu 5/12/2022 |
Contact: |
|
|
