Regele Carol I
După ce primul candidat contactat de liderii liberali Ion Brătianu și C.A. Rosetti, Filip al Flandrei, a refuzat tronul, tânărul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen acceptă oportunitatea, cu binecuvântarea cancelarului Bismarck și a regelui Prusiei.
Carol 1 de Hoenzollern – Sigmaringen, primul rege al României s-a născut în Germania, la castelul Signaringen pe 23 aprilie 1839, ca al doilea fiu al principelui Karl-Anton de Hohenzoller - Sigmaringen și al lui Joesepine de Baden. Pe 20 aprilie 1866, politicienii români l-au ales ca și conducător al principatelor unite.
După ce și-a terminat studiile elementare, Carol a intrat la școala de cadeți din Munster. În 1857, a urmat cursuri susținute de școala de artilerie din Berlin și a urmat cursuri de artă și istorie la Universitatea din Berlin, sub îndrumarea profesoruluii Anton Springer. Până în 1866 a fost ofițer prusac și a luat parte la cel de-al doilea război Schleswig. A fost inclusiv implicat în asaltul cetății Fredericia, experiență care avea să i se dovedească mai târziu extrem de utilă în războiul ruso-turc din 1877.
La 10 mai 1866 Carol a intrat în București, capitala Principatelor Unite. În timp ce a fost încoronat, Carol a depus jurământul "Jur să păzesc legile României, să păstrez drepturile poporului său și integritatea teritoriului său". Vorbea în franceză, pentru că încă nu vorbea româna. Cu toate acestea, el s-a dedicat țării sale noi, adoptând ortografia românească a numelui său, Carol. A învățat să vorbească limba română nu după mult timp, luând cursuri sub îndrumarea istoricului român August Treboniu Laurian.
La început, principele Carol nu a fost primit cu brațele deschise de toți românii. Faptul că era străin și, pe deasupra, german, iar greșelile pe care le-a făcut în primii săi ani, caracterizate de instabilitate politică, i-au îngreunat lui Carol șansele să câștige simpatie din partea poporului său adoptiv. Cu toate acestea, imaginea lui Carol se va îmbunătăți semnificativ în timpul Războiului de Independență împotriva Imperiului Otoman. Nu numai că regele a fost implicat îndeaproape în mecanismele politice de obținere a independenței țării sale, dar a condus personal armata în luptă, jucând un rol crucial în înfrângerea turcilor.
Schimbări din timpul domniei sale
Alături de un nou principe, România a primit și o nouă Constituție. Legea fundamentală adoptată în iunie 1866 l-a făcut pe Carol un conducător cu prerogative destul de limitate, similare cu cele ale unui monarh constituțional. Principelui german i-a fost greu să se acomodeze cu realitățile societății românești, atât de diferite de cele autohtone, dar, în timp, a reușit să se adapteze, devenind un element-cheie al modernizării României.
În 1869, Carol s-a căsătorit cu prințesa germană Elisabeta de Wied. Singura lor fiică, principesa Marioara, avea să moară la vârsta de patru ani. Pentru a asigura succesiunea, principele Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen, nepotul lui Carol, a fost numit principe al României și moștenitor al tronului.
La 10 mai 1877, principatul României, aflat sub dominația oficială turcă, își va declara independența. Declarația a fost înaintată și votată de parlament – care atunci a fost promulgată și de domnitorul Carol.
În momentul războiului ruso-turc, România s-a alăturat și Carol a fost numit comandantul responsabil al forțelor combinate rusești și române care au înconjurat orașul Plevna, care avea să se predea la 28 noiembrie 1877. Datorită acțiunilor regelui român, tratatul de la Berlin avea să recunoască în 1878 România ca fiind un stat independent.
După ce a condus armatele României (și, de asemenea, aliate ale Rusiei) către victorie în Războiul de Independență, regele Carol I a primit în mod repetat oferte similare de a conduce și alte două țări, Bulgaria și Spania, dar a refuzat cu amabilitate, deoarece le-a văzut ca pe un conflict de interese pe care nu l-a putut accepta.
În Munții Carpați, a construit Castelul Peleș, una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale României. Castelul a fost construit într-un stil exterior, german, ca o reamintire a originii regelui, dar interiorul său a fost și este decorat în diferite stiluri elegante, inclusiv cu obiecte de artă ale națiunilor vecine, atât din Est, cât și din Vest. După războiul ruso-turc, România a câștigat Dobrogea, iar regele Carol I a ordonat crearea primului pod peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, legând noua provincie achiziționată de restul țării.
Moștenire
Regele Carol I a lăsat României o moștenire bogată, fără precedent în întreaga sa istorie de peste o mie de ani (susținută, de fapt, de unii istorici să meargă până la două milenii până la colonia consacrată a Imperiului Roman a Daciei Romane), pe care urmașul său la tron, regele Ferdinand I, avea să o dezvolte, la ceea ce se numea înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, "România Mare", care va include și celelalte trei principate românești ale: Transilvania, Bucovina și Basarabia (acum Republica Moldova).
Lunga domnie de 48 de ani a Regelui Carol I a permis atât stabilirea rapidă, cât și dezvoltarea economică puternică a statului român. Spre sfârșitul domniei sale, în 1913, și aproape de începutul Primului Război Mondial, regele de origine germană a fost în favoarea intrării în război de partea Puterilor Centrale, în timp ce majoritatea opiniei publice românești a fost favorabilă Triplei Antante datorită legăturilor tradiționale, culturale românești (și istorice) cu Franța. Cu toate acestea, regele Carol I semnase un tratat secret, în 1883, care lega România de Tripla Alianță (formată în 1882) și, deși tratatul urma să fie activat doar în cazul atacului Rusiei Imperiale asupra unuia dintre membrii tratatului, Carol I a crezut că lucrul onorabil de făcut era să intre în război de partea Imperiului German. A avut loc o întâlnire de urgență cu membrii guvernului, unde Regele le-a spus despre tratatul secret și le-a împărtășit opinia sa.
Dezacordul puternic care a urmat este spus de unii că a adus moartea subită a regelui în vârstă de 75 de ani la 10 octombrie 1914. Viitorul rege Ferdinand I, sub influența Parlamentului său și, de asemenea, a soției sale, Marie de Edinburgh, prințesă britanică, va fi mult mai dispus să asculte opinia publică și să adere în schimb la tratatul Antantei.
Decizia regelui Ferdinand a dus la mai mulți ani grei pentru populația românească, dar și milioane de soldați români care au murit în război luptând împotriva armatei germane; cu toate acestea, jocul regelui Ferdinand și al guvernului său a dat roade în mod surprinzător atunci când Tripla Antantă a câștigat în cele din urmă Primul Război Mondial, iar România Mare a fost înființată (cu aderarea Transilvaniei la România) în urma Tratatului de la Versailles, semnat la 28 iunie 1919.
|
Sabin Popa 5/9/2022 |
Contact: |
|
|
