Mamei
Motto: Pentr-un suflet, care-n taină, din trecut, din lăcrimare, Îndulcit de-o amintire, se va face-nfiorare
DE ZIUA VOASTRĂ
V-aș da pământul tot cu floare, bucăți de Raiuri înstelate, Grămezi de aur, giuvaieruri și câte-n lume mi-s palate, Vă răsplătească cea iubire și câte lacrimi ați vărsat, În cele nopți neadormite, când gândul vost, la noi a stat.
Le meritați până la una și încă tot n-ar fi de-ajuns, Să răsplătim iubirea voastră nu sunt cuvinte de ajuns Sunteți curatul, puritate cel crin de pus pe la icoane, Că duceți greaua cruce-a vieții, ce bine prinsă-i în piroane.
Ne însorți mereu viața și ne-alungați tristeți, nevoi, Cu-n zâmbet și c-o vorbă bună, când vreți ni le luați napoi, Sunteți culoarea și parfumul la câte zile se petrec Punând în noi curaj, speranță, în clipe grele ce ne-ncerc.
Prin voi se veșnicește lumea mereu pe-a timpului cărare, Și-nfiorați mereu iubirea ca apa vie, ce-a licoare Ce-o bem ca să simțim că viața are și clipe de plăcere, Iar uneori sunteți păcatul îmbietor, ca ducea miere. * Oricum ați fi, sunteți viață iar fără voi nimic se poate, Voi duceți însăși veșnicitul, născutul lumii pân la moarte, Și-apoi divinul celor clipe, ce-n scurta viață le-am trăit, Să știm că sunt pe astă lume, destule zile-n fericit. Mircea Dori Istrate
ÎNTOARCEREA ÎN VREME
Am ajuns acasă, pe la asfințit, Să îmi văd cuibarul prea de mult uitat, Să îmi satur mintea dusă-n amintit Cu icoana vremii, care m-a uitat.
Ruginit-a zarul ușii de la poartă, Scârțâie țâțâna ca un suspinat, Înierbată-i curtea, păcătoasă soartă, Că demult pe-aicea nimeni n-a călcat.
În târnaț îmi caut cheia de la casă Unde toți ai noștri locul l-au știut, Și, în tremur mâna parcă nu mă lasă Să descui a vieții, vremuri de demult.
Înlăuntru toate stau să se-nconvoaie, Lavița bătrână cu-n picior pe-o piatră, Patul cu străjacul mirosind a paie, Masa și blidarul cu-o ulcică spartă.
Lampa cu feștila veșnic fumegândă, Maica Născătoare zâmbitoare-n ramă, Ce-și mângâie Pruncul cu privirea-i blândă, Briciul din războaie cu tocita-i lamă.
Mama doar lipsește cina să ne-o pună, Tata să mă-mbie cu-n pahar de vin, Moșul,Tatăl Nostrugângăvit să-l spună, Buna cruce-și facă, cu-n sfârșit Amin.
Casa dinainte să îmi odihnească Visul pus cu grijă peste perini moi, Domnul mă păzească și să-mi ocrotească Casa părintească, țara și pe noi.
*** Azi, pe cele vremuri pus-am împăcarea Cu-ndulcite timpuri care au trecut, Lacrimi dau ca vamă, să nu-mi vrea uitarea Șteargă-mi gândul vremii, unde-am încăput.
Mircea Dorin Istrate
|
Mircea Dorin Istrate 5/6/2022 |
Contact: |
|
|