Amintiri de Paste
Paștele venea de fiecare data cu o bucurie imensă care pentru noi copiii avea culori si arome invaluite in mister. Nu pătrundem tainele profunde ale Învierii dar îi respectam solemnitatea care ne era simplu introdusă prin ritualurile ținute strict de cei mari. Pentru noi acest cod de legi aducea o lecție despre lucrurile permise si, mai ales, despre cele riguros eliminate.
Postul era prescris cu sfințenie si ajungea la un moment de mare intensitate în Săptămâna Patimilor. Deși nouă ni se mai ingaduia o abatere de la strictetea ortodoxă, și mama ne permitea lapte și ouă că eram “în creștere”, noi faceam un jurământ de pustnic fără abatere. Argumentul convingator era icoana “Înfricoșătoarei Judecăți” din strana bisericii unde mergeam cu bunica în fiecare duminică. Imaginile cu draci fiorosi care aruncau pacatosi în focul iadului erau în măsură să elimine pofte culinare nepermise. Eram absolut convinși că drumul spre iad era pavat cu o lista lunga de păcate, ca de pildă “mancatul de dulce” în post. Nimic insa nu ne intrista. Alergam după urzici pentru supele de post si hoinaream pe coclaurile care se inverzeau in așteptarea Zilei de Paste.
Stiam ca va veni cu o explozie de bucurie si cu bucate alese. Pasca și cozonacul deveneau innebunitor de delicioase în așteptare. Ne mai gandeam si la altele dar vinul de soc făcut de mama ne captiva total imaginatia. Noi primeam misiunea de a culege floarea puternic aromata în vara care preceda sărbătorile pascale. Alergam printre tufele mirositoare si alegeam florile mari si rotunde galben alburii. Ca sa fim siguri ca erau cele bune, ne infundam fata în aroma lor puternica pana ne pierdeam respirația. Mama le usca cu mare atenție la soarele de august apoi le punea în saculeti pentru ceaiuri numai de ea știute. Înainte de Paste ea pregătea socata, o bautura ciudată dulce acrisoara, în care amesteca ceai de soc rece, zahar, lamaie si drojdie. Talentul preparării era legat de proporții astfel incat vinul obținut era dulce, aromat, cu bule de aer dansand în pahar.
Asteptarea Pastelui era tare dulce pentru ca finaliza cu bucate alese dar mai ales cu haine noi si trei zile lungi de joacă. Îmi amintesc fiecare rochita nouă și sandalele cu catarama într-o parte. Memoria a păstrat amintirea lor într-o camera speciala plina de emotie fara egal. Nici macar faptul ca mama lua exact același modele in culori identice pentru mine si sora mea, lucru de neiertat in codul etic al surorilor, nu avea puterea sa ne micșoreze bucuria. Cum primeam aceste daruri cu multe zile înainte, ne “pregătea” si “le incercam” de un milion de ori prin casa pana in Duminica Paștelui. In duminica minunata, noi copiii formam un șir colorat și pastelat care facea concurenta in frumusețe cosurilor pline de oua impestritate. Mamele se întreceau în a etala atât talentul decorarii, la mare cinste in Suceava, și odraslele imbracate de sărbătoare.
Saptamana Patimilor era plina de taina si de un mister greu de pătruns. Mergeam în serile cuvenite la denii, slujbele rituale, cu o tema care ne păstra tăcuți ore în șir. Ritualul ortodox complicat și de neînțeles pentru noi ne aducea la obediența totala. In sambata Pastilor, ajutam frenetic la pregătirile culinare dar cu gandul la noaptea mare spre duminica. Aveam voie sa mergem la slujba care ține toata noaptea si culmina cu “sfintirea coșului cu bucate alese”. Abia dupa acest moment culminant, ajunsi acasa, aveam voie sa ciocnim oua și sa ne delectam cu bucate. Eram atat de obositi incat adesea adormeam dupa primul “Hristos a Inviat”. Urma un festin de trei zile în care nimeni nu ne cerea socoteală la timpul de joacă sau numărul de oua colectate. Era cu adevărat un Paste al copiilor.
Luiza Mureseanu, Toronto
|
Luiza Mureseanu 4/20/2022 |
Contact: |
|
|
