Prezentarea activitătilor religios-culturale de la Institutul si Biserica „Sf. Apostoli Petru si Pavel” din New York
Prezentarea activitătilor religios-culturale de la Institutul si Biserica „Sf. Apostoli Petru si Pavel” din New York pe anii 2021-2022 cu ocazia aniversării a 29 de ani de la înfiintare
Ce frumos si semnificativ e faptul că sărbătorim aici, la New York, împlinirea celor aproape 30 de ani de la înfiintarea parohiei noastre. Dar si ce trist că din cauza epidemiei generale locasul nostru de slujbă a fost închis pentru o mare perioadă de timp, si apoi a fost deschis la capacitate redusă si cu obligatia de a restrânge toate activitătile noastre religioase si culturale. Celebrăm însă aniversarea noastră prin rugăciune întărită către Milostivul Dumnezeu ca să ne păzească pe fiecare toată boala si neputinta, să ne izbăvească de cel rău si de toate uneltirile lui si să dăruiască pace lumii noastre tulburate. Continuăm să fim în comuniune spirituală rugându-ne unii pentru altii. 29 de ani, o cifră aniversară asa de frumoasă, reprezintă însă si un moment de bilant. Ne uităm înapoi cu drag si cu nostalgie la zilele de început, ne aducem aminte de planurile si intentiile dintâi, evaluăm felul cum s-au împlinit mai mult sau mai putin, ne amintim de cei care au fost generatia de pionieri si piatra de temelie a Bisericii noastre, unii mult mai în vârstă acum, altii plecati la Domnul, dar păstrându-i pe toti în inimă si în rugăciune. Spune Mântuitorul că femeia când naste este în suferintă si durere, dar când a născut uită de durere, de bucurie că a adus pe lume o nouă fiintă; mai ales că aceasta este trup din trupul său si sânge din sângele său. Si noi, vorbind de bilant în acest moment aniversar, chiar dacă au existat în toti acesti ani si greutăti si probleme si neîmpliniri, ele toate pălesc, dispar în fata bucuriei de a ne sti astăzi împreună, frumosi, credinciosi, cu inima bună, ca într-o adevărată si exemplară familie de buni români si buni crestini ce suntem. Dincolo de orice greutăti apărute în toti acesti ani, se profilează în inimile si în constiinta noastră bucuria realizărilor pe care Dumnezeu ni le-a rânduit si dăruit pentru a aduce cuvenita mărturie crestină si ortodoxă în această parte de lume, dar si pentru a ne întări unii pe altii întru valorile culturale si spirituale ale neamului nostru, întru constiinta apartenentei noastre etnice si religioase. Pentru ce nu am realizat, ne gândim că încă nu ni s-a rânduit; pentru multele realizări, ne gândim că Dumnezeu ni le a dat spre slava Sa, dar si pentru a le considera ca o temelie pentru cresterea noastră comună pe mai departe în această parohie si comunitate ortodoxă românească. Inzestrarea Bisericii cu cele necesare Sf. Slujbe, permanenta grijă pentru strângerea de fonduri pentru plata chiriei, socializarea constantă de după Sf. Liturghie (atât cât s a putut în perioada de pandemie), celebrarea marilor evenimente din istoria si viata neamului si a Bisericii, crucea de gheată de Bobotează, ridicată ca mărturie ortodoxă în fiecare an, întrunirile academice ale Institutului si cele literare ale Cenaclului „M. Eminescu”, vizitele nenumărate ale distinselor personalităti venite din tară si din alte zone ale continentului american, revelioanele si balurile comunitare organizate în trecut, grija neîntreruptă fată de copiii si tinerii nostri, si căldura cu care-i înconjurăm pe cei în vârstă, si mai ales, si în general, frumusetea dumnezeiască a slujbelor si rugăciunilor noastre duminicale cu atmosfera lor specifică de dragoste, îngăduintă, pace si bucuria de a fi împreună si de a creste împreună duhovniceste si româneste, toate aceste activităti si împliniri pe larg descrise anual în raportul meu de activitate, precum si altele nementionate acum, reprezintă firul rosu al existentei noastre ca minunată familie crestină si română, în New York, pe parcursul acestei frumoase perioade de 29 de ani. În aceste momente doxologice, gândul meu se îndreaptă în primul rând către milostivul Dumnezeu pentru a-I aduce adâncă multumire pentru toate darurile revărsate din belsug peste mine ca persoană si ca preot si peste noi toti ca parohie si comunitate dreptmăritoare; cu aceeasi gratitudine îmi îndrept gândul si către Înaltpreasfintitul Arhiepiscop si Mitropolit Nicolae, arhipăstorul nostru duhovnicesc, către familia mea, preoteasa Claudia în special, si copiii mei, pentru buna credintă, sprijinul si întelegerea oferite de-a lungul timpului, si bineînteles că totodată către familia parohială pe larg, familia de duminică, asa cum obisnuim să spunem, dumneavoastră cei aici de fată si cei ce nu sunt de fată din binecuvântate motive, care ati fost întotdeauna alături de mine cu inimă bună, dragoste si prietenie, mereu săritori la nevoie, mereu cu un sincer cuvânt de apreciere si încurajare pornit dintr-o inimă caldă, frătească. Ce frumoasă coincidentă aniversarea a 29 de ani de la înfiintarea Institutului si Bisericii noastre într-un moment asa de glorios si festiv: Intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim! Sigur că a urmat Patima si apoi Învierea Domnului. Dar asa cum după Patimă urmează Invierea, si noi am fost martorii cresterii, dezvoltării, întăririi comunitătii noastre pe multiple planuri, prin activităti de multe ori fără precedent în diaspora română de aici, desfăsurate în cadrul Institutului si Bisericii noastre, asa cum reiese din această comunicare. Institutul Român de Teologie si Spiritualitate Ortodoxă, fondat în Aprilie 1993, este o organizatie crestină ortodoxă si educatională ecumenică având ca scop promovarea valorilor române si ortodoxe, aducând astfel o contributie la îmbunătătirea lumii noastre contemporane, la unitatea si solidaritatea tuturor românilor din diaspora română pe de o parte, si la mai buna lor integrare în societatea prezentă, pe de altă parte. In special, Institutul are în vedere dublul fel de relatii pe care românii le au în această tară: între ei însisi, si între ei si americani. Vorbind despre primul tip de relatie, Institutul doreste să promoveze si popularizeze valorile culturii si spiritualitătii române, să creeze noi posibilităti si mijloace pentru educarea oamenilor si în special a tinerei generatii în spiritul acestor valori ale religiei noastre ancestrale si traditiei noastre culturale. Scopul acesta are în vedere consolidarea constiintei si identitătii noastre nationale si culturale împotriva pericolului marginalizării cu toate implicatiile lui negative în societatea ultra-secularizată în care trăim astăzi. Vorbind despre al doilea tip de relatii, întelegem că noi, românii, suntem o minoritate în această tară; credinta noastră ortodoxă, teologia si traditiile noastre nu sunt bine cunoscute aici; totusi ele sunt parte fundamentală a identitătii noastre personale si etnice. De aceea, în timp ce privim caracterul multi-cultural al societătii noastre ca pe o binecuvântare si vedem diferenta ca pe un izvor de bogătie spirituală, si nu ca un risc si o amenintare, noi dorim să învătăm de la alte traditii, dar de asemenea să o mărturisim pe a noastră. In consecintă, Institutul crede că Ecumenismul poate fi o temelie solidă pentru o viată dusă împreună în libertate, respect si armonie. Institutul Român de Teologie si Spiritualitate Ortodoxă publică o revistă teologică anuală intitulată Symposium, revista trimestrială de cultură si spiritualitate românească Lumină Lină, Gracious Light, tine simpozioane teologice si culturale, conferinte si consultatii, si sponsorează lucrări de cercetare în domeniile amintite. A publicat multi ani la rând si revista Romanian Medievalia ce contine referatele reprezentantilor Institutului nostru la Congresele Internationale ale Institutului de Studii Medievale de la Universitatea de Vest din Kalamazoo, Michigan. Obiectivele principale ale Institutului si Bisericii noastre - cel spiritual si cel cultural - au stat la temelia muncii noastre de un an de zile (Florii 2021 - Florii 2022) si au fost îndeplinite după cum urmează: ACTIVITATEA LITURGICĂ Aceasta poate fi considerată cea mai importantă dintre toate cele desfăsurate la Biserica noastră. Ea a constat în săvârsirea cu regularitate de către Pr. Dr. Theodor Damian a serviciului divin din duminici si sărbători. De asemenea Pr. Th. Damian a acordat asistentă religioasă tuturor celor ce au solicitat-o, incluzând aici slujbe ca: botezuri, cununii, înmormântări, parastase, sfintiri de casă, Sf. Maslu etc. - Un eveniment liturgic dar si cultural de o deosebită importantă l-a reprezentat si construirea traditionalei cruci de gheată pentru ziua Bobotezei, ca mărturie a unei traditii românesti crestine pe cât de vechi, pe atât de autentice, perpetuată aici în Statele Unite ale Americii. Echipa realizatorilor anul acesta i-a inclus pe domnii Ciprian Solomon, Marius Stoica, Sorin Lazăr, Mihai Rusu, Cristian Amarghioalei, M. N. Rusu, Cristian Pascu, Andrei Damian, precum si pe Doamnele Claudia Damian, Nicole Smith, Felicia Georgescu, Lia Lungu si Victoria Plăvitu. - Demnă de remarcat aici este si prezenta altor preoti care ne au vizitat sau au slujit la Biserica noastră: P.C. Pr. Paul Theophilus, P.C. Pr. Bogdan Cojoleancă, P.C. Pr. Vasile Ivan, P.C. Pr. Tudor Mazur. ACTIVITĂTI PASTORALE Una dintre cele mai comune activităti pastorale, dar si sociale în acelasi timp, a constituit-o organizarea cafelelor, gustărilor si uneori meselor după Sf. slujbe, si anul acesta însă în cadru restrâns din cauza restrictiilor impuse de pandemie. Munca pastorală a mai fost concretizată si în spovedirile din timpul anului, în umblarea cu ajunul Crăciunului si al Bobotezei, în vizitele făcute la bolnavii români în spitale sau la domiciliu, în alte vizite pastorale sau prietenesti, chiar si în numeroasele telefoane săptămânale cu credinciosii. ACTIVITĂTI CATEHETICE O constantă activitate teologică, si catehetică în acelasi timp, au constituit-o si predicile liturgice duminicale rostite de preot, dar si trimise în unele cazuri pe platformele electronice si distribuite în biserică în format imprimat pe hârtie, predici prin care s-a făcut explicarea si actualizarea textelor evanghelice din fiecare duminică pentru zidirea vietii duhovnicesti a credinciosilor. Tot ca activitate catehetică-didactică se consideră si revista noastră Lumină Lină, unică prin modul în care apare în comunitatea noastră din New York si din America, revistă care contine în permanentă pagini de reflectie biblică si patristică, precum si articole si studii de teologie si spiritualitate crestină. Două zile de vineri, în fiecare lună, au fost anuntate în revista Lumină Lină ca fiind disponibile pentru cei interesati să participe la întruniri de Studiu Biblic pe teme de istorie bisericească, patristică, etică, spiritualitate si teologie ortodoxă. ACTIVITĂTI DE CARITATE Biserica noastră, prin comitetul său de caritate a ajutat în diverse rânduri, cu bani proveniti din colecte si donatii, familii de români noi veniti aici din tară; de asemenea, în timpul de până acum multi români au fost ajutati să-si găsească locuinte si servicii, si nu în ultimul rând trebuie amintite colectele si donatiile care adesea s-au realizat în comunitatea noastră pentru biserici aflate în reparatii capitale sau în constructie în România, pentru persoane cu nevoi speciale si pentru alte cauze de caritate sau pentru proiecte caritabile organizate de Mitropolia noastră. ACTIVITATE ADMINISTRATIVĂ Pe lângă toate cele amintite până acum, care implică în mod natural o muncă administrativ-organizatorică, trebuie mentionate si întrunirile periodice ale Adunării parohiale, ale Consiliului si Comitetului de administratie, în afară de consultările permanente ale preotului cu diferiti membri ai Consiliului si Comitetului în vederea organizării activitătilor curente ce au loc la Biserica noastră. Trebuie mentionant aici si faptul că între 15-16 octombrie Pr. Theodor Damian a participat la adunarea Protopopiatului de Est al SUA în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi condusa de I.P.S. Mitropolit Dr. Nicolae Condrea. Întrunirea s-a tinut la Biserica ortodoxă română „Sf. Paraschiva” (Pr. paroh Nicolae Simion) din Wakefield, Massachusetts (lângă Boston). ACTIVITĂTI CULTURALE In comunitatea românească din America, în general, si în comunitatea românilor din New York, în special, prezenta Bisericii noastre si a Institutului se face simtită pe mai multe planuri. Un loc de seamă în acest sens îl reprezintă paleta largă a activitătilor culturale si anume: - Sărbătorirea celor mai importante evenimente istorice si culturale din viata poporului nostru, prin mijloace artistice si literare adecvate; - Organizarea de simpozioane teologice si culturale; - Editarea si redactarea revistelor Lumină Lină. Gracious Light si Symposium; - Invitarea la tribuna noastră a unor personalităti ale vietii noastre culturale, teologice si stiintifice din tară si din diasporă; - Existenta Cenaclului literar „M. Eminescu”, bine apreciat de presa si de confratii de literatură din tară si din diasporă; - Interviuri si prezentări date de Pr. Th. Damian la presa si la programele de Radio si TV din tară. Aniversări - Comemorări - Duminică, 9 Mai 2021, s-a celebrat la Biserică, după Sf. Slujbă, întreitul eveniment dedicat Zilei Independentei României, Zilei Monarhiei si Zilei Mamei după traditia americană. Despre primele două momente istorice au vorbit Pr. Th. Damian si invitatul special Prof. univ. Dr. Doru Tsaganea din New York, iar în legătură cu Ziua Mamei a avut loc un recital de poezie sustinut de M. N. Rusu, Nicole Smith, Valentina Ciaprazi, Elena Mitru si Theodor Damian, ultimii doi citind poeme dedicate mamei din propria creatie. - Luni, 31 mai 2021, a avut loc la Cimitirul Cypress Hills din New York, la lotul Societătii române crestine „Dorul” (înfiintată în 1903) un parastas pentru toti românii înmormântati acolo, dar si în alte locuri. Pr. Th. Damian a oficiat slujba si l-a reprezentat pe Ing. Cristian Pascu, presedintele venerabilei societăti. - Duminică 20 iunie, de Rusalii, la Biserica noastră, în cadrul Cenaclului literar „M. Eminescu” s-a comemorat împlinirea a 132 de ani de la moartea poetului national al românilor. Au evocat momentul Pr. Th. Damian si criticul si istoricul literar M. N Rusu. A fost recitată de către Dna Mariana Plate poezia Din Străinătate, de Eminescu. Al doilea eveniment celebrat a fost cel legat de sărbătoarea internatională a iei românesti. Despre semnificatiile acesteia au vorbit Prof. Nicole Smith si artista Lia Lungu. Al treilea eveniment sărbătorit a fost Ziua Tatălui după traditia americană. Poezii dedicate tatălui din clasici si contemporani români au fost recitate de către Elena Mitru (din creatia personală), Andrei Damian, Constantin Condurache si Nicole Smith. Îndrăgita interpretă a cântecului românesc Lia Lungu a încântat audienta cu o specială dedicatie pentru Ziua Tatălui. - Duminică 4 iulie 2021 la Biserica noastră a fost sărbătorit hramul parohiei (Sf. Ap. Petru si Pavel). Cu această ocazie Pr. Th. Damian a vorbit despre Sf. Voievod Stefan cel Mare (pomenit la 2 iulie) si împreună cu Pr. Prof. Bogdan Cojoleancă de la Gura Humorului, venit să-l suplinească pe părintele paroh în luna iulie, a sărvârsit un parastas citind un lung pomelnic al familei si boierilor marelui voievod. În acest context festiv, cu binecuvântarea IPS Mitropolit Nicolae, arhipăstorul nostru, Pr. Th. Damian a oferit Dnei Nicole Smith crucea patriarhală pentru laici pentru meritele sale deosebite, devotamentul întru slujirea Bisericii Domnului Hristos si munca neprecupetită depusă în cadrul parohiei noastre. Serbarea de hram a fost încununată de un concert de muzică populară si usoară românească sustinut de îndrăgitii cântăreti Lia Lungu si Berti Samovici, acompaniati la orgă de maestrul Mario Dumitrescu. - Duminică pe 28 noiembrie 2021, la Biserica noastră s-a celebrat Ziua natională a României (1 Decembrie). Au evocat evenimentul Pr. Th. Damian (Dimensiunea sacră a zilei nationale), Prof. univ. Dr. Doru Tsaganea (Celebrând Marea Unire), si criticul si istoricul literar M. N. Rusu (Contributia exilului românesc la realizarea Marii Uniri). Îndrăgita interpretă a cântecului românesc, Lia Lungu, a cântat câteva piese muzicale dedicate evenimentului. Momentul festiv a fost onorat de prezenta Doamnei Daciana Branea si a Dr. Dorian Branea, directorul Institutului Cultural Român din New York. Activităti academice si culturale Pe lângă referatele legate de sărbătorile mentionate mai sus, Pr. Th. Damian a participat la evenimente academice si culturale astfel: - Marti pe 29 iunie 2021 Pr. Th. Damian a fost moderatorul unui dialog pe platforma Zoom între Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi si românii din Serbia (Timoc si Voivodina). Cu binecuvântarea IPS Mitropolit Dr. Nicolae Condrea au fost invitati în program P.C. Pr. Emanuel Tăpălagă, protopop si vicar al Episcopiei Dacia Felix din Serbia si scriitorul Nicu Ciobanu din Voivodina. - Pe data de 9 iulie 2021, la Gala premiilor Uniunii Ziaristilor Profesionisti din România (UZPR), Pr. Th. Damian a primit distinctia si trofeul „Sens si contrasens” pentru activitatea sa publicistică din anul 2020. - Marti, 16 noiembrie 2021, Pr. Theodor Damian a oferit un interviu Domnului Gabriel Basarabescu de la Radio România Actualităti; tema a fost legată de pandemie si de cultura română în America. Interviul a fost difuzat miercuri 24 noiembrie la ora 5:00 PM, ora României. - Între 8-11 decembrie 2021 Pr. Th. Damian a participat la Simpozionul international de Teologie cu tema generală: Pastoratia românilor din afara României: responsabilitate eclesială si unitate etnică, organizat de Patriarhia română. Pr. Prof. Th. Damian a prezentat lucrarea „Biserica, duminica sufletului si sufletul duminicii. Studiu de caz” (joi, 9 decembrie). - Duminică 16 ianuarie 2022 a avut loc la Biserică editia a XXIX-a a Simpozionului anual „M. Eminescu”. După Sf. Slujbă s-a oficiat traditionalul parastas pentru M. Eminescu, Grigore Vieru, Mitropolitul Antonie Plămădeală si George Alexe. Simpozionul s-a desfăsurat în format hibrid, prezentă fizică si online. Tema generală a fost Eminescu si unitatea spirituală a tuturor românilor în lumina aniversării a 150 de ani de la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni – Putna – 1871. Comunicările au avut loc după cum urmează: Anca Sîrghie, profesor universitar, scriitoare, Sibiu: Drama destinului publicistic la transilvăneanul Nicolae Cristea si la moldoveanul Mihai Eminescu. Marian Nencescu, critic si istoric literar, cercetător asociat la Institutul de Filosofie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române, Bucuresti: Enciclopedismul eminescian. Stefan Stoenescu, eseist, comparatist si traducător, Ithaca, New York: Simboluri si ecouri ale unor compozitii poetice eminesciene ce au determinat constituirea unitătii spirituale românesti (Nu a putut fi de fată. Va trimite lucrarea spre publicare în revista noastră). M. N. Rusu, critic si istoric literar, redactor sef al revistei Lumină Lină, New York: Eminescu si unitatea militară a poporului român. Prof. Dr. Doru Tsaganea, profesor de matematică la Metropolitan College of New York: Congresul studentilor români de la Mănăstirea Putna din perspectiva situatiei politice europeene din anii 1870-1871. Prof. univ. Valentina Ciaprazi, scriitoare, profesoară de limbă si literatură franceză, LaGuardia College, New York: Spiritualitatea eminesciană, reflectie a autenticii spiritualităti românesti. Pr. Prof. Dr. Theodor Damian, scriitor, profesor emeritus la Metropolitan College of New York, presedinte al Filialei americane a Academiei Oamenilor de Stiintă din România si al Institutului Român de Teologie si Spiritualitate Ortodoxă, New York: Eminescu, diaspora română si tara mamă. - Duminică 23 ianuarie a avut loc Simpozionul dedicat Unirii Principatelor române, aflat la editia a XXIX-a. După Sf. Slujbă comunicările au fost după cum urmează: Stefan Stoenescu, eseist, comparatist si traducător, Ithaca, New York: Unirea Principatelor ca eveniment în constiinta formativă a lui Eminescu (Nu a putut fi de fată. Va trimite lucrarea spre publicare în revista noastră). M. N. Rusu, critic si istoric literar, redactor sef al revistei Lumină Lină, New York: Principesa Ileana si fotograful Alexandru Petit despre spatiul unitar românesc (Nu a putut fi de fată. Va trimite lucrarea spre publicare în revista noastră). Prof. univ. Dr. Doru Tsaganea, profesor de matematică la Metropolitan College of New York: 24 Ianuarie 1859, moment important pentru crearea statului national unitar si suveran român. Prof. univ. Valentina Ciaprazi, scriitoare, profesoară de limbă si literatură franceză, LaGuardia College, New York: Napoleon al III-lea si Unirea Principatelor Române. Dr. Flaviu Ritiu, Biserica Sf. Ap. Petru si Pavel, New York: Unirea Moldovei si tării Românesti în contextul geopolitic european. Pr. Prof. univ. Dr. Theodor Damian, scriitor, profesor emerit de stiinte sociale si educatie la Metropolitan College of New York; presedinte al Filialei americane a Academiei Oamenilor de Stiintă din România si al Institutului Român de Teologie si Spiritualitate Ortodoxă, New York: Arhimandritul Melchisedec Stefănescu si Unirea Principatelor Române. Alte activităti culturale - Pe data de 29 iulie 2021 Claudia si Theodor Damian s au întâlnit la Viena cu scriitorul si eminescologul Dan Toma Dulciu, iar pe pe 30 iulie, la Cluj, cu scriitoarea Flavia Topan. - Între 6 si 8 august 2021 Claudia si Theodor Damian s-au întâlnit la Bucuresti cu Acad. Ioan Iovitzu Popescu, Doru Dinu Glăvan, presedintele Uniunii Ziaristilor Profesionisti din România, si cu scriitorii Miron Manega, Dan Anghelescu, Marian Nencescu, Ioan N. Rosca, Florentin si Iuliana Paloda Popescu, Passionaria Stoicescu, Silvia Andrucovici si cu Raluca Tudor, directoarea editurii RawexComs. - Pe data de 8 august 2021 Th. Damian si Claudia Damian s-au întâlnit la Brasov cu scriitoarea Mihaela Malea Stroe. - Între 15-17 august Pr. Theodor Damian s-a întâlnit la Mrea Putna cu colegii de promotie pentru a celebra împlinirea a 50 de ani de la absolvirea Seminarului Teologic de la Mrea Neamt (1966-1971). Momentul festiv a coincis fericit cu aniversarea, tot la Mrea Putna, a 150 de ani de la marea „Serbare de la Putna”, initiată, între altii, de Mihai Eminescu, Ioan Slavici si Ciprian Porumbescu, serbare a românilor de pretutindeni, determinantă pentru definirea identitătii nationale românesti. - Între 20-22 august Claudia si Theodor Damian au fost oaspetii finului lor Ing. Dr. Sorin Pavăl, la casa lui părintească din Mădei, com. Borca, jud. Neamt, alături de alti prieteni, profesorii universitari Maria si Ioan Gâf-Deac din Bucuresti si Prof. univ. Eugen Pamfil din Iasi. - Luni 23 august 2021, Claudia si Theodor Damian au întâlnit la Piatra Neamt pe cântăretul Cătălin Condurache de la Biserica „Sf. Ap. Petru si Pavel” din New York împreună cu Pr. Sabin Foca din oras si cu sotiile dumnealor. - Pe data de 27 august 2021, Claudia si Theodor Damian s-au întâlnit la Cluj cu doamnele Alexandra Cotae, fondator si manager al organizatiei Multicultural Business Institute si Dana Maria Coza, presedinte al Institutului „Delphy” pentru Dezvoltarea Umană si Comunitară, institutii care coordonează activitatea Academiei Elitelor, Modelelor si Valorilor. - Pe 28 decembrie 2021 Pr. Th. Damian a împlinit vârsta de 70 de ani. A fost sărbătorit la Biserică duminică pe 2 ianuarie 2022. Au fost prezentate diploma si ordinul „Sf. Cuv. Ioan de la Neamt, Noul Hozevit”, decernate de către P.F. Părinte Patriarh Daniel Ciobotea sărbătoritului, precum si cuvântul de felicitare al IPS Dr. Nicolae Condrea, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi. Cenaclul Literar „M. Eminescu” Intrunirile de cenaclu, din cauza restrictiilor pandemiei, au fost doar ocazionale. - Duminică 16 mai la Biserică a avut loc o întrunire a Cenaclului literar „M. Eminescu”. A fost lansat volumul Portrete românesti de peste ocean (III) de Elena Mitru. Au vorbit Theodor Damian, Valentina Ciaprazi, Mariana Terra si autoarea. - Pe data de 19 septembrie 2021, la Biserica „Sf. Ap. Petru si Pavel” din New York a avut loc o întrunire a Cenaclului literar „M. Eminescu”. A fost lansat volumul Doamnele Domnului Caragiale de Gelu Negrea. Au vorbit Th. Damian, Victoria Plaveti, Valentina Ciaprazi, M. N. Rusu si Nicole Smith. - Pe 3 octombrie 2021 în Cenaclul nostru a fost lansat volumul Cateheze literare de Th. Damian. Au vorbit cricitul si istoricul literar M. N. Rusu, prof. univ. Valentina Ciaprazi si autorul. - Duminică, 17 octombrie 2021, în Cenaclul literar „M. Eminescu” din New York a fost lansată antologia în trei volume Triptic literar: Grupul New York, I Poezie, II Proză, III Comentariu literar, concepută si editată de scriitoarea Elena Mitru. Au vorbit Theodor Damian, M. N. Rusu, Valentina Ciaprazi si editoarea antologiei. - Duminică 31 octombrie în acelasi cenaclu a fost programată lansarea volumului Femeia si calea mântuirii de Theodor Damian. Din motive binecuvântate lansarea a avut loc mai târziu, pe 28 nov. la Biserica Sf. Ap. Petru si Pavel. Au vorbit M. N. Rusu, Valentina Ciaprazi, Nicole Smith si autorul. Revista Lumină Lină. Gracious Light Unul dintre principalele obiective ale Bisericii si Institutului nostru constă în organizarea si desfăsurarea unei sustinute activităti teologice, pastorale, spirituale si culturale, de prezentare a ideilor teologice care frământă lumea actuală, si de asemenea de prezentare a literaturii române clasice si contemporane. In acest scop a fost publicată revista Lumină Lină trimestrial, în format carte, în conditii grafice de înaltă tinută profesională, corespunzătoare cu aspiratiile si interesul pentru spiritualitatea si cultura românească autentică manifestate în comunitatea noastră (anul acesta fiind în al douăzeci si saptelea an de aparitie). Pentru a se vedea că aceste afirmatii nu sunt gratuite, permiteti ne să mentionăm câteva ziare si reviste în România si S.U.A. care, sub diverse forme publicistice, au făcut referiri la Institutul si Biserica noastră, la cenaclul literar „M. Eminescu”, la revista Lumină Lină sau au publicat texte semnate de Pr. Th. Damian, M. N. Rusu, Mihaela Albu, sau ale altor colaboratori ai revistei noastre: Vatra Veche, Convorbiri literare, Feed-back, Bucurestiul literar si artistic, Ardealul literar, Hyperion, Portal Măiastra, Familia română, Graiul Maramuresului, Nord literar, Conexiuni literare, Alternante (Germania), Euphorion, Credinta ortodoxă, Lumina, Tabor, Tribuna, Romanian Journal, Observatorul, Destine literare, Epifania, Rapsodia, Unirea, Răsunetul cultural, Sud, Ofranda literară, Limba română (Chisinău), s.a. Productia editorială teologică si culturală reflectată în paginile revistei Lumină Lină nu este ruptă de aceea care se desfăsoară în România. Dimpotrivă putem afirma că revista noastră este direct implicată în orizontul cultural româno-american, iar miscarea teologică, publicistică si culturală din tară este viu interesată să cunoască opiniile, impresiile si judecătiile noastre de valoare. De aceea revista Lumină Lină acordă un spatiu tipografic adecvat, atât pentru prezentarea si semnalarea cărtilor si revistelor de teologie apărute în tară si în străinătate, cât si a cărtilor si revistelor de cultură în general. Dintre numele care au marcat publicatia noastră în anii 2021-2022 mentionăm următorii scriitori, jurnalisti, teologi, oameni de stiintă, artisti (în ordine alfabetică): Mihaela Albu, Dan Anghelescu, Elena Armenescu, Narcis Avădănei, Sükran Aydin, Pascu Balaci, Gheorghe Brehuescu, Rodica Bretin, Angela Burtea, George Căbas, Rodica Gabriela Chira, Iulian Chivu, Valentina Ciaprazi, Octavian Ciobanu, P.F. Patriarh Daniel Ciobotea, Serban Cionoff, Luca Cipolla, Lina Codreanu, Theodor Codreanu, I.P.S. Mitropolit Nicolae Condrea, Valentin Cosereanu, Dorel Cosma, Pompiliu Crăciunescu, Theodor Damian, Stefania Di Leo, Stefan Dumitrescu, Mariana Floarea, Paul Surugiu Fuego, Ioan Gâf-Deac, Vasilica Grigoras, Horia Ion Groza, Ion Haines, Cătălina Hasotti, Heinz-Uwe Haus, Bedros Horasangian, Ioan Iacob, Clelia Ifrim, Nicolae Iosub, Nicolae Jinga, Smaranda Kafka, Anna Keiko, Ion Iancu Lefter, Lora Levitchi, Mădălin-Sebastian Lung, Mihaela Malea Stroe, Nicolae Mares, Galina Martea, Sabina Măduta, Gheorghe Andrei Neagu, Tudor Nedelcea, Luciano Maia, Victor Oliveira Mateus, Aurelia C. Mitrescu, Elena Mitru, Marcel Miron, Dragos Morărescu, Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, Herbert-Werner Mühlroth, Angela Nache Mamier, Gheorghe Andrei Neagu, Tudor Nedelcea, Marian Nencescu, Elena Olariu, Cristina Onofre, Dana Oprită, Roxana Pavnotescu, Alfredo Pérez Alencart, Viorica Pop, Elena Liliana Popescu, Florentin Popescu, Eugen D. Popin, Gheorghe Puiu Răducan, Mihaela I. Rădulescu, Victor Ravini, Alexandra Roceric, Ioan N. Rosca, M. N. Rusu, Lucia Sav, I.P.S. Mitropolit Teofan Savu, Christian W. Schenk, Mesut Senol, Fahredin Shehu, Anca Sîrghie, Nicole Smith, Passionaria Stoicescu, Ada Stuparu, Tanta Tănăsescu, Flavia Topan, P.S. Episcop Ignatie Trif, Jan Twardowski, Traian Vasilcău, Muguras Maria Vnuck, Ioan Voicu, Andrei Zanca, Narcis Zărnescu, Mariana Zavati Gardner, Corneliu Zeană. Galeria SPIRITUS Galeria SPIRITUS a fost prezentă în revista noastră prin lucrările următorilor artisti din România si din SUA: Viorica Colpacci (directoarea Galeriei), Romeo Andronic, Claudiu Victor Gheorghiu, Cristina Iliescu, Răducu Marin, Corina Perianu, Liviu Soptelea, Alexandra Stoenescu, Valeria Tofan, Doru Tsaganea. Alti artisti prezenti în revista Lumină Lină au fost: Constantin Cosa, Luminita Tăranu si Horia Tigănus. Activităti Sociale Mese festive, baluri si seri românesti Cu toate restrictiile impuse de pandemie aceste momente au reprezentat evenimente majore în viata comunitătii noastre, ele facilitând cunoasterea si într-ajutorarea reciprocă pe de o parte, iar pe de altă parte, aducându-ne aici la New York multe din traditiile cele mai autentice din România; mentionăm aici cele mai importante evenimente de acest fel: - Duminică, 25 aprilie, de Florii, s-a sărbătorit la Biserica noastră împlinirea a 28 de ani de la înfiintarea de către Pr. Th. Damian a parohiei ortodoxe române „Sf. Ap. Petru si Pavel” din New York. - Pe data de 2 mai 2021 la Biserica noastră s-a celebrat marea sărbătoare a Învierii Domnului. - Duminică, 14 noiembrie 2021, la Biserica noastră a avut loc masa comună de Lăsatul secului pentru postul Nasterii Domnului. - Pe data de 25 decembrie la Biserica „Sf. Ap. Petru si Pavel” din Astoria, New York, s-a sărbătorit în mod traditional marele praznic al Nasterii Domului. După Sf. Slujbă a urmat un concert de colinde cântate de toti cei prezenti, împărtirea darurilor pentru copii si tineri, precum si agapa ce a avut loc în biserică, sala socială fiind închisă în actualele conditii de pandemie. Îndrăgita cântăreată româno-americană Lia Lungu a interpretat de asemenea câteva dintre frumoasele noastre colinde crestine. - Duminică 30 ianuarie 2022 la Biserica noastră s-a sărbătorit hramul Institutului Român de Teologie si Spiritualitate Ortodoxă „Sf. Trei Ierarhi Vasile, Grigore si Ioan. Totodată a avut loc si Adunarea parohială. Socializarea la cafeaua de după slujbe Cum este bine cunoscut, s-a traditionalizat deja obiceiul ca la Biserica noastră, după fiecare Sf. Liturghie să se ofere celor prezenti o cafea si o gustare, uneori chiar masă, ocazie foarte nimerită de socializare si cunoastere reciprocă. Toate activitătile mentionate, precum si multe altele neamintite aici, au făcut din Biserica noastră un adevărat centru cultural românesc, de promovare si trăire a celor mai semnificative valori istorice, culturale si spirituale ale neamului nostru, au contribuit la formarea acestei comunităti, la crearea unui spirit prietenesc, de familie, deschis, de încredere, respect si armonie în rândurile enoriasilor de la Biserica noastră. * * * Acesta este bilantul muncii noastre de un an de zile la Institutul si Biserica “Sf. Apostoli Petru si Pavel”. Trebuie să mentionez că această activitate atât de bogată si diversă, cu caracter religios-duhovnicesc, teologic, cultural, social n-ar fi fost posibilă fără contributia majoră, semnificativă, dedicată si perseverentă, fără răbdarea si dăruirea, întelegerea, dragostea si zelul D-nei Preotese Claudia Damian care a lucrat uneori zile si nopti de-a rândul, cu pasiune si dragoste la munca de culegere de texte si tehnoredactare, la cea religios-pastorală si culturală. Călduroase multumiri aduc acum si Înalt Prea Sfintitului Dr. Nicolae Condrea, arhiepiscopul si mitropolitul nostru pentru sfatul si binecuvântarea pe care ni le-a acordat, P.C. Pr. Protopop Daniel Ene precum si tuturor membrilor Consiliului si Comitetului de administratie în frunte cu domnii si doamnele Dr. Napoleon Săvescu, M. N. Rusu, Doru Tsaganea, Alex Marmara, Ion Plăvitu, Elena Burchea, Felicia Georgescu, Victoria Plăvitu, Angela Cawog, Marica Purcărea, Mariana Plate, Florica Floarea si Geta Nurenberg. Multumiri speciale se cuvin Dnei Nicole Smith pentru neobositul ajutor acordat în mod constant la organizarea tuturor activitătilor noastre bisericesti precum si iubitului nostru cântăret bisericesc Cătălin Condurache plecat la Domnul în octombrie 2021. Aceleasi multumiri le aduc si multor altor persoane care de asemenea au fost alături de mine ajutând Biserica noastră cu bani, muncă si timp ori de câte ori a fost nevoie. In sfârsit, vreau să mentionez aici sprijinul semnificativ pe care l-am primit din partea presei locale, mă refer în special la ziarul Romanian Journal (Vasile Bădălută), la Romanian TV New York (Cristinel Boghean), la prietenul meu si coleg de trudă redactională si de cenaclu literar, M. N. Rusu, în primul rând, la Domnul Alex Marmara, neobositul nostru fotoreporter, la îndrăgita artistă Lia Lungu ce ne-a înfrumusetat serbările cu talentul ei, precum si la ajutorul pretios material si moral primit de la toti credinciosii, prietenii si sustinătorii Bisericii noastre care întotdeauna au avut un cuvânt bun de apreciere sau încurajare pentru tot ceea ce împreună am realizat până acum. Intr-adevăr, toti cei mentionati nominal sau colectiv au contribuit într-un fel sau altul, în mod pozitiv la formarea si întărirea acestei comunităti, la atmosfera prietenească, familială, deschisă, încurajantă, primitoare ce o caracterizează, si care este evidentă cu prisosintă la toate întrunirile noastre sociale sau culturale de orice fel, de la cafeaua si gustările oferite după Sf. Slujbă, până la sărbătorirea de mari evenimente culturale, si care au contribuit de asemenea la crearea atmosferei liturgice de aleasă înăltare si zidire duhovnicească ce caracterizează slujbele noastre. Tuturor le doresc ca Milostivul Dumnezeu să-i răsplătească însutit pentru dragostea lor, cu sănătate si împlinirea celor ce le sunt de folos, pentru ca, pe mai departe, cu acelasi entuziasm, împreună, ca într-o singură mare familie, să putem continua munca începută spre bucuria si folosul nostru si spre slava lui Dumnezeu.
Pr. Prof. univ. Dr. Theodor Damian
|
Pr. Prof. univ. Dr. Theodor Damian 4/16/2022 |
Contact: |
|
|