A venit primăvara in Toronto
A venit primăvara cu muguri explodând în soare!
Alungând lunga iarnă, cea plină de frig și ninsoare.
Stoluri de păsări călătoare, revin iar la vechile cuiburi,
Copiii, privindu-le, se bucură vorbindu-și nimicuri.
Un vânt cald aleargă prin parc, pe cărările înguste
Fluturând liceenelor, în mersul lor grabnic, înflorate fuste.
Zburdalnice veverițe căutându-și hrană, abia se zăresc,
Prin tufișuri ascunse, la baltă, blândele gâște iar cuibăresc.
A venit primăvara! bicicletele se întrec iarăși voioase,
Din urmele iernii ies aburi calzi, de pe acoperișuri de case.
Zilele sunt tot mai lungi și apusul roșu ne arată
Căci mâine soarele v-a străluci iarăși cu lumină curată.
Grupuri de tineri se întrec, alergând după mingi colorate,
Alungând liniștea iernii, de care terenurile de sport aveau parte.
Pescărușii în zborul lor necontenit, caută mereu ceva de furat,
Din plasele copiilor, ce uită de ele, în neobositul lor alergat.
Imensele magazine, sunt deja pline cu rafturi de răsaduri și flori,
Așteptând din zorii zilei, harnicii și nerăbdătorii cumpărători.
Peste tot sunt chipuri zâmbitoare, muncind prin grădini și livezi,
Pe drumuri este un iureș de mașini, de nici nu-ți vine să crezi.
A venit primăvara în Toronto! Ieși la fereastră să-ți arăt,
Cât de minunată este natura, fără frigul și înghețatul omăt
Cum bătrâni, tineri, păsări și flori dintr-un dar Dumnezeiesc
Toți și toate, fiecare în felul lor, primăvara vestesc!
Dar...oare aceasta este adevărata noastră primăvară,
Care vine atât de greu, la noi, peste această ȚARĂ?
Sau mâine... în loc de petale albe de cireș în floare,
Un vânt aspru v-a aduce iar, fulgi nedoriți de ninsoare!
ODA SOARELUI ȘI PRIMĂVERII
Slăvit fii, TU...SOARE... stăpânul vremii, ce ne-ai adus iar Primăvara
Tu...ce cu a ta căldură, dai nemurirea pământului și culoarea.
Cu strălucirea TA, ne dai sfânta lumina, fără de care nu putem fii
Și tot ce a făcut Dumnezeu, spre plăcerea noastră, de a le putea privi.
Slăvită fi, PRIMĂVARA!...ce ai renăscut, speranțele și visele din noi,
De acum nu vom mai privi imagini, de câmpuri înghețate și pomi goi.
În nemăsuratul timp ce-l depeni, TU!... renaști în lume o nouă viața
Ce dormea demult ascunsă, în așteptare, sub straturile reci de gheață.
Te prețuim mărite SOARE!... ce ne aperi, de întunericul fără sfârșit,
Și ne aduci mereu speranțe, pe acest pământ de Dumnezeu clădit.
TU!...ce mergi fără de odihna, prin timpul șederii noastre trecătoare,
Pe care uneori nu-l înțelegem, sau nu îl prețuim, chiar de ne doare.
Ne fericești TU, PRIMĂVARA!... zeița a florilor, frumos mirositoare,
Al viselor ce explodează, în sufletele noastre fericite, de tine iubitoare.
Al zilelor mai lungi, mai călduroase, al serilor cu bucurii pe bulevard,
Al iubiților ce în taină, dau alt rost clipelor, ce în nemăsurat timp, ard.
Te preamărim SOARE!...ce alungi norii ce aduceau mereu furtună
Ce trezești izvoarele, ascunse sub zăpada, care a fost pe ele stăpână.
Astăzi de dragul tău, ieșim bucuroși pe afara, cu piepturile dezgolite,
Căci ne-am saturat de atâtea haine grele, și fetele mereu acoperite.
Slăvită fi PRIMĂVARA! din ceasul în care pe-al nostru plai ai revenit!
Cu stoluri de păsări călătoare și tot ce din suflet, mereu ne-am dorit.
Te vad și te simt, primăvara cum respiri, cu aburi calzi, din cald pământ,
Sa dai holdelor putere și înălțime, spre a se legăna, în caldul vânt.
Slăvite fiți, SOARE și PRIMĂVARA, că va faceți mereu pe la noi rând.
Va vom cinsti cu ofrande, adunate din roada acestui minunat pământ
Și hore ale bucuriei vom întinde, peste plaiuri, cu fete mândre și feciori,
Îmbrăcați în straie de sărbătoare, pentru cinstitele primăverii sărbători.
SFINTELE PAȘTI
Pamantul cât este de mare
Aceasta-i o mare sărbătoare
Știuta și stimată de oamenii credincioși.
Traim în rugăciunea lui mereu
Iisus fiul trimis în lume de Dumnezeu.
Fi fericit creștine și nu uita
Esti tu și familia ta, sub paza SA
Rostuiti în viața după al lui cuvânt.
Iisus de când a fost răstignit și intrat în mormânt
Cand din vrere Dumnezeiasca A INVIAT!
Iar când la ceruri SA ÎNĂLȚAT!
Toate păcatele omenirii le-a luat
EL...AL OMENIRII ÎMPĂRAT!
CE SUNTEM NOI PE ACEST PĂMÂNT?
Ce sunt EU? Ce ești TU? Ce suntem noi pe acest pământ?
Un fir de praf din infinit, purtat prin univers pe vânt.
Un fir de viață ce are nume, din ghemul fără de sfârșit,
Un joc al sorții ce ne duce, pe-un drum de Dumnezeu dorit.
Ce sunt eu? Un luptător pe scena vieții, mult prea singur și tenace,
Ce vrea cu gândurile sale, în vremea-i rece să se îmbrace.
Un crai rătăcitor prin lume, ce-și caută mereu o mare iubire,
Un foc de vreascuri mocnit, ce-și oglindește văpaia în a ta privire.
Ce ești tu în a mea scurtă viață? Poate o rază albă de lumină,
Venită în noapte de la stele, pe flori la mine în grădină.
O stea ce-a apărut stângace, de pe un cer mult prea îndepărtat,
Dar prea târziu din lunga ei cale, de mine s-a apropiat.
Ce sunt ale noastre clipe? Un torent de lavă, ieșită din adânc încins,
Pe care vântul vieții trecătoare, nici nu ști când el, le-a stins.
Un uragan ce vrea să sfarme, toate stâncile în a lui cale,
Dar se poticneste în pietricelele ce se înșiruiesc pe cărările tale.
Ce sunt ale noastre ambiții? Valuri mult prea mici și trecătoare,
Ce încearcă să dea peste maluri, dar se pierd în razele de soare.
Niște vise prea mărețe, pentru viața noastră, puțină și neînsemnată,
Ce cu aripile ei frânte, nu cred că va putea să zboare niciodată.
Ce este al nostru Pământ? Un vreasc ce arde-n universul mare,
Un ghem de lut pe care întindem, viața să se usuce la soare.
EL… Dumnezeu ne-a lăsat casa lui, fără de plată, spre găzduire,
Iar noi chiriași grăbiți, răi și razboinici, nici măcar nu-i dăm cinstire.
Și atunci, ce suntem noi? Ce vrem? Unde oare ne îndreptăm?
Spre un munte ros de nemasurat timp, cu clipa noastră să-l mutăm?
Putea-vom ridica intr-o viata, pe terenuri, din nisipuri mișcătoare,
Un castel ca să reziste o veșnicie, la viscole ploi și soare?
Întrebări la care nimeni din lume, n-o să poată să răspundă,
Numai Dumnezeul nostru, cu puterea și gândirea lui cea blândă.
EL ne dă la fiecare muritor, după fapte, cum i se cuvine plata lui,
Cand vom ajunge, spasiti și sigur în împărăția nemărginită a cerului.
Și atunci de ce pornim tornada urii și al distrugatorului război
Unde-i dragostea de viața ce-o declamăm mereu printre noi?
Ce suntem noi pe acest pamant? Sau unii se cred nemuritori!
Cand doar Dumnezeu e stapanul veșnic al marilor vieții comori.
Achim Bucutea
Toronto
|
Achim Bucutea 4/16/2022 |
Contact: |
|
|
