Gânduri mărturisite - Regatul meu pentru un cal
Expresia din titlu este atribuită, de către William Shakespeare în piesa de teatru „Richard al III-lea”, regelui Angliei Richard al III-lea de York și a fost rostită potrivit autorului, către finalul Bătăliei de la Bosworth din 22 august 1485, bătălie câștigată de Casa de Lancaster și care a dus la înscăunarea lui Henry Tudor ca prim monarh al Dinastiei Tudor.
Bătălia de la Bosworth a fost parte a „Războiului celor Două Rose” (1455-1485), cum a fost numit mai târziu, datorită blazoanelor celor două case regale, trandafirul roșu pentru Casa de Lancaster și trandafirul alb pentru Casa de York.
Citatul „Regatul meu pentru un cal” se referă și la cineva care este în situația de a oferi totul pentru un lucru mic, dar imperios necesar în anumite împrejurări, o cale de scăpare dintr-o conjunctură nefavorabilă a vieții. Cu toții putem ajunge, la un moment dat în viață, în căutarea unei căi de ieșire dintr-o situație care ne limitează, cu care nu suntem de acord și nu mai putem continua pe acel drum.
Soldatul care se împușcă în picior pentru că nu mai poate să contribuie la crima la care a fost împins, ofițerul care fuge din tabăra agresorului pentru a nu mai fi parte la agresiune, piciorul de ghips al generalului sau elicopterul dictatorului, sunt încercări de scăpare dintr-o situație limită. Alegerile pe care le facem ne definesc viața, ele sunt de fapt destinul nostru, nu poți fi și cu capul în nisip și văzând soarele, una din două.
Ca și în cazul Regelui Richard al III-lea, care și-a pierdut viața în bătălia sus amintită, ieșirea din situațiile limită nu este întotdeauna posibilă. Apostol Bologa, personajul principal din „Pădurea spânzuraților”, capodopera lui Liviu Rebreanu publicată în 1922, ofițer român în Armata Austro-Ungară trimis să lupte împotriva conaționalilor săi, alege moartea prin spânzurare decât crima împotriva aproapelui.
Trăim deja în „ The Brave New World of Work” (Noua lume curajoasă a muncii) a lui Ulrich Beck, unul dintre cei mai importanți sociologi europeni (1944-2015). Am ales să ne vaccinăm, nu din motive de protecție a sănătății, ci pentru că nu putem accepta pierderea locului de muncă. Conștient sau nu am făcut o evaluare a riscurilor, am ales răul cel mai mic sau așa am crezut.
Nu mai trăim într-o societate a națiunilor ci într-una a multinaționalelor. Oamenii pot fi însă iarăși concediați din motive ideologice, ca pe vremea comunismului. Când ești mândru că alegerea ta a distrus viața altuia, nu ești prea departe nici de condamnarea disidenților cu mânie proletară și nici de războinicul cu scalpul vrăjmașului în mână. Un fel de „ape like incompetence” (incompetență de maimuță), cum zice Rex Murphy (scriitor și comentator politic canadian), pune stăpânire pe lume.
Unde sunt „făcătorii de pace”, că doar n-or fi cei care au vândut arme nefericiților care se războiesc astăzi, deși sunt frați, ca într-o reluare nesfârșită a conflictului biblic între Cain și Abel. Cât de departe suntem de „Fericiți făcătorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9). Parcă nimeni nu mai vrea astăzi să fie Fiu al lui Dumnezeu. Și ne mai mirăm că războaie cu iz medieval apar în mijlocul așa-zisei lumi civilizate.
Corupția, lăcomia și domnia „găștii” împreună cu decăderea moravurilor au distrus toate imperiile, fiind semnul că societatea respectivă este pe ducă. Prin „moravuri” aici înțelegem nu numai perceptul biblic pedepsit de Dumnezeu la Sodoma și Gomora, dar și îmbogățirea nemăsurată pe seama semenilor și strâmba judecată a valorilor.
„Iar când veți auzi de războaie, și zvonuri de războaie, să nu vă tulburați, căci trebuie să fie, dar încă nu va fi sfârșitul” (Marcu 13,7). Războaiele se întâmplă atunci când cineva sau ceva „și-au trăit traiul și și-au mâncat mălaiul”, când vechea orânduială trebuie sa dispară pentru a face loc schimbării și evoluției, așa s-a încheiat Evul Mediu în Anglia, cu Bătălia de la Bosworth.
Trandafirul roșu de Lancaster a învins trandafirul alb de York, la fel cum „armata roșie” va învinge „armata albă” cu câteva secole mai târziu. Cumva istoria are prostul obicei de se repeta, dar nu în totalitate, depinde și de alegerea noastră.
După victorie, Henry Tudor devenit Henry VII Rege al Angliei s-a căsătorit cu Elizabeth of York punând bazele Dinastiei Tudor, care până în 1603 va fonda Marea Britanie modernă. Până și emblema noii dinastii era trandafirul roșu-alb, trandafirul Tudor.
Imaginați-vă unde am fi fost astăzi dacă „trandafirul roșu” comunist nu ar fi nimicit „trandafirul alb” creștin și istoria nu ar fi luat sinistrul curs pe care l-am trăit și care pentru unii încă nu s-a sfârșit.
Aproape întotdeauna adevărul este la mijloc și soluția oricărui conflict este într-un compromis, în jertfirea de sine pentru binele celuilalt, urmând cuvintele Mântuitorului rostite pe cruce, "Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac"
Ioan Cojocariu
Aprilie 2022, Toronto, Ontario, Canada
|
Ioan Cojocariu 4/10/2022 |
Contact: |
|
|
