Prrietenul nostru Gavril Morariu ( ca scriitor si colaborator la Observatorul , pe nume de Gabriel Watermiller) din Penticton - Vancouver a plecat la ceruri
Pierderea cuiva drag lasă totdeauna în suflet un gol permanent ca un fel de punct de reper pentru acces rapid la o problemă, așa cum o simplă literă din alfabet te ajută să elimini toate celelalte subiecte care nu au de-a face cu ea. Cu trecerea anilor am adunat în suflet goluri din acestea atunci când am aflat de moartea bunicii, apoi pierderea surorii mele, a mamei, a tatălui și acum al unui prieten apropiat.
Când am început să colaborez cu mulți ani în urm la revista Observatorul în 2008, printre autorii care mi-au atras atenția au fost Dr, Dinu Dumitriu, Nicăpetre, |Maria Cecilia Nicu, Veronica Lerner și Gabriel Watermiller.
Hotărând să tipăresc romanul autobiografic ”Zori Încețoșate” în 2018, doream să găsesc printre cei amintiți persoana potrivită care să scrie prefața acestei cărți. Singura pe care cunoșteam personal, Maria Cecilia Nicu, mi-a spus că nu mai poate citii și astfel nu poate să-și asume acest proiect. L-am întrebat atunci pe domnul Puiu Popescu, directorul revistei, dacă aș putea apela le cu această rugăminte la Gabriel Watermiller, dar nu am primit un răspuns momentan. Într-o seară, un telefon din British Columbia mă conectează cu domnul Gavril Morariu, ale căror articole sunt semnate Gabriel Watermiller. M-a întrebat cu ce mă poate ajuta. Îi spun ce doresc și-i trimit textul cărții prin internet.
De atunci, de la acest telefon la ora serii, legăturile prin cablu și internet au devenit punți de comunicare frecvente dintre noi, continuate și extinse în timpul din urmă până astăzi.
Nu am format o legătură de interes, nu toate discuțiile noastre aveau ca punct de reper: ce scriu – ce scrii, ci problemele de toate zilele, frământări, visuri, dorințe și chiar puțină politică. Am vorbit de părinți, prieteni, despre cărți care ne-au afectat, istorie, filozofie și tragedii personale. În aceste legături nu erau zone prohibite, nu aveam ascunzișuri și au devenit o unică, târzie, experiență de viață ne egalată și neîntâlnită până atunci decât probabil între frați, deși nu ne cunoscusem fizic, încă.
Asta s-a întâmplat mai târziu, în primăvara anului 2019.
Ca și cartea mea ”Zori Încețoșate”, volumul doi al lui Gabriel Watermiller ”The Four Seasons of a Slave” al trilogiei ”Without Rancour or Partiality,” amândouă urmau să fie prezentate la Toronto în cadrul Cenaclului Nicăpetre de pe langa Observatorul, la data de 15 iunie.
Gavril și soția sa, Dorina, au fost invitați să participe de familia Puiu Popescu, iar soția mea și cu mine ne-am oferit să le fim gazde.
Au venit la Toronto pe data de 12 iunie și de abia atunci, împreună cu Anca și Puiu Popescu, am făcut cunoștința familiei Morariu. Este greu de relatat în câteva cuvinte bucuria prilejuită de prezența lor între noi. În ochii acestor musafiri surpriza primirii lor de niște oameni pe care nu i-au cunoscut până atunci, putea fi citită fără osten
eală, pentru că atât familia Popesc cât și noi, am făcut tot posibilul să oferim oaspeților momente memorabile în aproape toate zilele săptămânii în care au stat aici. Lansarea cărților noastre organizată de familia Popescu în cadrul Cenaclului la 15 iunie, precedată de interesante discuții asupra motivelor care ne-au îndemnat să scriem aceste cărți, a avut un lung și meritat răsunet printre cititori. Nu mai puțin lăudabilă a fost excursia cu dânșii la Cascada Niagara și împrejurimi, în care Anca și Puiu Popescu ne-au fost ghizi, oferind prietenilor noștri un obiectiv remarcabil, ocazia unică de-a vedea acest fenomen natural al Canadei.
Relatări de excepțională calitate au apărut ca urmare în revista Observatorul din această lună, scrise cu meșteșug și sinceritate de Veronica Pavel Lerner dar și de Gabriel Watermiller. Iar pentru noi, adevărații beneficiari ai aceste vizite, au fost cele șapte zile de sărbătoare neîntreruptă, discuții interesante, elevație spirituală, muzică și poezie. La întoarcerea lor acasă știam că punem între noi obstacolul miilor de kilometri care ne despart și incertitudinea că vom avea la vârstele noastre o a doua ocazie de revedere
Așa a și fost:
De curand, Gavril Morariu a ales calea cerului lipsită de suferințele unei boli cumplite și ne-a părăsit.
A lăsat în urmă o soție care l-a însoțit pretutindeni vreme de peste șase decenii, un fiu și doi nepoți. A lăsat în inimile noastre, celor care l-am cunoscut un gol imens care nu poate fi acoperit în nici un fel pentru că strălucirea minții sale nu ne mai oferă ca în trecut idei, sfaturi și scrieri care ne-au făcut să gândim sau au lărgit sfera cunoștințelor noastre..
Dar, în același timp, a lăsat amintirea a ceea ce fost în viață, o energie vibrantă, capabilă să schimbe și să îmbunătățească viețile altora prin inovații științifice, cercetări, articole, lecturi în cadrul universitar și participări la numeroase congrese.
Dedicat științei din anii tinereții, Gavril și împreună cu doi prieteni au proiectat și construit pe cont propriu primul și unicul habitat subacvatic românesc LS-1 care a fost lansat în apele Barajului Hidroelectric de la Bicaz la data de 29 septembrie 1967, apoi mutat în largul mării Negre. Motivat de faptul că studiile vieți subacvatice devenise unica zonă liberă neinfluențată de ideologia comunistă la putere, a proiectat și construit de unul singur și echipamentul necesar pentru aceste studii: costumul de scafandru și sistemul de respirație la mari adâncimi, întrebuințând aer lichefiat.
A avut de înfruntat opoziția autorităților la fiecare pas, intervenind cu draconice obstacole chiar și în ceea ce privește omologarea brevetelor de invenție pe numele său.
În cartea despre aceste fapte, despre Habitatul LS-1 și restul vieții sale la care a lucrat cu pasiune în ultimii ani, sunt scrise numai 13 capitole din 18 prevăzute și întrezărind faptul că sfârșitul este aproape, într-un efort supraomenesc, a lăsat soției, Dorina, note, date și materiale pentru continuarea lucrării.
Prietenul nostru , Gavril Morariu, nu mai este. Amintirea lui nu va dispare niciodată. Ca om, coleg, om de știință și scriitor îl vom purta în sufletele noastre și-l vom da exemplu celor de după noi.
David Kimel
|
David Kimel 4/7/2022 |
Contact: |
|
|
