Ziua Academiei Române 156 de ani de la înființare
Academia Română celebrează luni, 4 aprilie 2022, în Adunarea Generală festivă 156 ani de la fondare.
Manifestarea se va desfășura în Aula Academiei din Calea Victoriei nr. 125, începând cu ora 10.
Adunarea Generală festivă va fi deschisă de alocuțiunea acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, care va sublinia rolul de reper al societății românești pe care cel mai înalt for de cultură al țării l-a jucat încă de la înființare.
Evenimentul va fi marcat printr-un grupaj de filme documentare, ce vor puncta principalele momente din istoria de peste un veac și jumătate a Academiei Române. Intrarea este liberă.
Încă de la constituire, Academia Română s-a dorit a fi cel mai înalt for de consacrare științifică și culturală al țării, care să reunească personalități cu realizări de excepție în toate domeniile spiritului.
Misiunea Academiei Române, concentrată inițial pe normarea limbii române și pe studiul istoriei naționale, s-a diversificat de-a lungul secolului al XIX-lea, fiind reprezentată de preocupările membrilor a trei secții științifice: literară-filologică, istorie și arheologie, științe naturale. În cadrul acestor secții s-au reunit exponenții elitelor intelectuale din epocă.
Odată cu progresul cercetării și diversificarea științelor, Academia Română a dezvoltat noi direcții de studiu, reflectând dinamica societății. În prezent,
Academia Română are 14 secții, acoperind domenii precum: literatură, lingvistică, istorie, geonomie, fizică, chimie, biologie, medicină, agronomie, științe economice, științe juridice, arte plastice și cinematografie, știința și tehnologia informației.
Direcțiile actuale ale Academiei continuă misiunea sa inițială, aceea de a participa activ la viața societății și de a fi garantul unității românilor din toate provinciile istorice.
Scurt istoric ;
nființarea supremei instituții de cultură și de știință a României a fost precedată de constante și susținute eforturi, ale căror începuturi apar în secolul al XVI-lea, în vremea domnilor Petru Cercel al Țării Românești și Despot Vodă al Moldovei, primii care au intenționat să creeze academii în cele două capitale - la Târgoviște și, respectiv, la Suceava. Încercări s-au înregistrat și în anii următori, concretizate îndeosebi în organizarea Academiilor domnești de la București (1688) și Iași (1707), în care s-au format viitoarele elite creștine din întreg Sud-Estul european și din Orientul Apropiat și care vor deveni, în secolul al XIX-lea, primele universități din România.
Societatea românească în curs de modernizare avea nevoie însă de o alt fel de academie, organizată după modelul celor din Europa occidentală, adică de un for al personalităților eminente ale vieții intelectuale, un grup de reflecție și acțiune, care să contribuie la progresul general al societății prin știință și cultură. Prima formă imaginată pentru această concentrare de învățați au fost societățile cu scopuri în general literare și culturale, apărute mai întâi din inițiative locale la Brașov (1821), București (1844), Sibiu (1861), Cernăuți (1862). Succesul lor a încurajat eforturile în direcția creării unei instituții centrale pentru promovarea creației literare și științifice, dar mai cu seamă pentru întocmirea unui dicționar și unui glosar al limbii române. Aceasta a fost instituția înființată la 1/13 aprilie 1866 - Societatea Literară Română -care și-a început însă activitatea în anul următor, sub numele de Societatea Academică Română.
Noua instituție a fost de la începuturile ei națională, enciclopedică și activă. A fost națională, adică reprezentativă pentru cultura din întreg spațiul românesc. Conform decretului de înființare, cei 21 de membri fondatori erau personalități marcante atât din Moldova și Țara Românească, dar și din teritoriile românești aflate sub stăpânirea imperiilor străine: habsburgic (Transilvania, Banat, Maramureș, Bucovina), țarist (Basarabia) și otoman (din rândul aromânilor din Peninsula Balcanică).
În 1879 Societatea Academică Română a fost declarată, printr-o lege specială, institut național, sub numele de Academia Română - persoană morală și independentă în toate lucrările, de orice natură -, denumire ce s-a menținut apoi neîntrerupt până astăzi; doar în perioada 1948-1989 ea a primit, pe lângă denumirea de Academie și numele statului român, figurând astfel ca Academia Republicii Populare Române (în intervalul 1948-1965) și Academia Republicii Socialiste România (în perioada 1965-1989); din 1990 a revenit la denumirea ei firească, tradițională, de Academia Română.
Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituțiilor de cultură ale țării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerințe s-au făcut simțite din plin. Astfel, au fost excluși din Academie 98 de membri titulari, corespondenți și de onoare, considerați, datorită gândirii, operei și convingerilor lor politice, drept neadaptabili noilor orientări ale culturii și ostili regimului comunist. Epurări s-au făcut și în rândurile cercetătorilor din institutele Academiei. Totodată, proprietățile Academiei au fost și ele supuse naționalizării. Ulterior, Academia a fost deposedată, adesea fără formele legale elementare, de unele colecții de documente, monede, piese arheologice și opere de artă, transferate abuziv altor instituții și recuperate parțial după 1989.
În pofida tuturor acestor vicisitudini, activitatea Academiei Române a continuat în întreaga perioadă totalitară. Progrese s-au înregistrat în fiecare domeniu de cercetare, ele fiind obținute nu numai cu devotament și aplicație, dar și cu îndrăzneală și deseori cu numeroase riscuri. Astfel, cercetătorii au căutat să păstreze contactele cu cuceririle științifice pe plan mondial, prin participări la reuniuni internaționale, prin corespondență și schimb de publicații, prin legături directe cu specialiști străini, prin organizarea, în țară, a unor reuniuni științifice internaționale, în toate domeniile științei, unele de mare răsunet (congresele mondiale de sociologie rurală, Congresul internațional de istorie, Congresul de cibernetică, Conferința internațională de matematică, Congresul Institutului Internațional de Finanțe Publice ș.a.).
În anul 1990, odată cu reîntoarcerea în subordinea Academiei Române a institutelor sale de cercetare, supremul for de știință și de cultură al țării a revenit la menirea ei inițială.
Azi, Academia Română este cel mai înalt for stiintific si cultural al României, care reuneste personalităti marcante din tară si din străinătate din toate domeniile stiintei, artei si literaturii.
În prezent Academia Română îndeplineste trei roluri majore:
este for de consacrare
este un pilon important al cercetării din România
este un participant activ în viata societătii.
Academia Română ca for de consacrare
Prin lege si statut Academia Română poate avea un număr maxim de 181 membri titulari si corespondenti si 135 membri de onoare din care cel mult 40 din tară, iar numărul membrilor titulari nu poate depăsi numărul membrilor corespondenti pe ansamblul Academiei Române.
În prezent Academia Română are 77 membri titulari, 77 membri corespondenti (total 154), 37 membri de onoare din tară si 86 membri de onoare din străinătate (total 123).
În perioada 2014 - 2016 au fost alesi:
20 membri titulari
28 membri corespondenti
6 membri de onoare din tară
17 membri de onoare din străinătate
3 membri post-mortem
În 18 noiembrie 2008 Prezidiul Academiei a adoptat un Regulament pentru primirile de membri în Academia Română, care prevede: Unicul criteriu de primire în Academia Română este caracterul de exceptie al contributiei candidatului în stiintă sau cultură (impact asupra domeniului în care activează, originalitatea contributiilor, într-un cuvânt excelenta în cercetare si creatie). Reputatia natională si internatională a candidatului este un factor important în acceptarea unei candidaturi. În acest mod, este consolidată functia de consacrare a Academiei Române.
Academia Română ca pilon al cercetării românesti
În România, principalii actori în cercetare, definiti prin productia stiintifică (în particular prin publicatii monitorizate international) sunt universitătile, Academia Română si institutele nationale de cercetare si dezvoltare [...]
Academia Română ca participant activ în viata societătii românesti
Prin traditie si statut Academia Română nu participă direct la viata politică a tării. Obiectivele ei presupun o totală independentă fată de ideologiile de partid si fată de orice angajament electoral, dar Academia nu poate trata cu indiferentă evenimentele care au loc pe scena publică. Membrii si cercetătorii din institutele Academiei sunt posesorii unor cunostinte si ai unei experiente care pot fi utile în abordarea unor probleme importante pentru societate si găsirea solutiilor necesare. În acest sens, Academia Română se implică, fie la solicitarea autoritătilor, fie din proprie initiativă, atunci când consideră necesar să-si aducă contributia sau să-si expună pozitia.
O contributie semnificativă a avut Academia Română, prin colaboratori si experti, la elaborarea Strategiei Nationale pentru Dezvoltarea Durabilă a României. Orizonturi 2013-2020-2030, document întocmit de Guvernul României si Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, publicat în decembrie 2008 si prefatat de Primul Ministru, de Ministrul Mediului si Dezvoltării Durabile si de presedintele Academiei Române [...]
N.O. Materialul istoric a fost preluat după site-ul Academiei, acad.ro.
|
Observatorul 4/1/2022 |
Contact: |
|
|
