Ți-am dăruit lumina mea
Privește-nspre Înalturi, resemnată
Fără lumină, Steaua, rămânând,
Pierdută-n unda ei întunecată,
O rază de lucire, așteptând.
Și, până nu demult, strălucitoare,
Avea chiar locul ei în Univers,
Mereu cu fața caldă, zâmbitoare,
Dar pân' la urmă zâmbetul s-a șters.
A pus și energie și trăire,
Ca să aprindă înc-o altă stea,
Un astru ce s-a vrut în devenire,
Dându-i puterea, de-a se înălța.
Și a uitatat, poate voit, de sine,
Când fiecare rază a trimis,
Pentru a lumina, urcării line,
Cărarea spre un colț de Paradis.
Era, acum, atât de mulțumită,
Că nu a fost nimic doar în zadar
Și că steluța ei a fost primită
În rându-acelora cu rang de "Star".
Privind, înspre Înalturi, resemnată,
În întuneric, Steaua, rămânând,
Încă mai speră că n-a fost uitată,
O rază de lumină așteptând.
Gabriela Raucă
|
