27 martie 1918 - Ziua Unirii Basarabiei cu România
Motto:
27 martie 1918 ziua în care am avut curajul să fim ce-am fost mereu și ce-am vrut mereu să rămânem: români
Ziua Unirii Basarabiei cu România a fost stabilită ca zi de sărbătoare națională prin Legea nr. 36/27 martie 2017.
Într-un comunicat Administrația Prezidențială arată că legea promulgată are o semnificație deosebită, aceea de marcare a acestui moment important din istoria României.
Basarabia (așa cum fusese definită în cadrul administrației țariste în 1812) s-a constituit ca Republică Democrată Moldovenească la sfârșitul anului 1917, proclamându-și întâi autonomia în cadrul Republicii Ruse, apoi, după Revoluția din Octombrie condusă de V.I. Lenin, independența față de Rusia bolșevică.
Se împlinesc 104 ani de la actul istoric al Unirii Basarabiei cu Patria mamă (Regatul României) și a fost prima provincie care s-a reîntregit în hotarele românești după 106 de ani de ocupație țaristă. Unirea a survenit pe fondul dezmembrării Imperiului Rus, odată cu proclamarea principiului autodeterminării, până la despărțirea de imperiul multinațional în care provincia românească a fost înglobată forțat în 1812.
Această unire a durat timp de 22 de ani până la 28 iunie 1940 când un ultimatum al guvernului sovietic, care urmărea punerea în aplicare a pactului secret Ribbentrop-Molotov (Hitler-Stalin), a fost adresat României, cerând cedarea Basarabiei către Uniunea Sovietică.
România a cedat și după 48 de ore Basarabia a fost ocupată de Armata roșie, administrația și Armata Română retrăgându-se, într-un haos dramatic, la vest de râul Prut.
*Evenimentele premergătoare unirii:
În urma războiului ruso-turc (1806-1812), prin Tratatul de la București (pacea ruso-turcă) din 1812, Imperiul Otoman ceda Imperiului Rusiei Țariste teritoriul principatului Moldovei din stânga Prutului (la răsărit de Prut), asupra căruia administrația rusă extinsese numele de Basarabia, dat anterior numai părții de sud al acestui teritoriu.
Acest teritoriu românesc avea o suprafață de 44.422 km pătrați. Din acel moment, au intrat în concurență, pentru locuitorii acestui ținut formând gubernia Basarabiei, două concepții identitare potrivnice :
«românismul» care promova unirea politică și culturală a tuturor vorbitorilor graiurilor est-romanice indiferent de împărățiile ale căror supuși erau (Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus sau Imperiul Otoman), și
«moldovenismul» susținut de autoritățile rusești, care promova deosebirea și despărțirea culturală și politică a vorbitorilor graiurilor est-romanice supuși ai «Țarului tuturor Rusiilor», de ceilalți.
Autonomia Basarabiei a fost desființată. Întreaga putere a trecut în mâna guvernatorului general. Limba română a fost înlăturată din efectuarea actelor publice, iar deținerea slujbelor în administrație a fost condiționată de cunoașterea limbii ruse. Se poate spune că nu întâmplător, lichidarea regimului românesc din Basarabia a coincis cu instaurarea în Principate a protectoratului Rusiei, în urma tratatului de la Adrianopol (1829).
Anul 1848, anul marilor revoluții europene, a reprezentat și pentru Basarabia momentul unei afirmări a sentimentului național românesc. Un grup de intelectuali moldoveni a cerut autorităților țariste permisiunea de a tipări un ziar în limba națională intitulat semnificativ ''Românul''. Guvernul rus a refuzat aprobarea acestei cereri.
Acest act a căpătat o și mai mare valoare, deoarece, în acel an, în Basarabia au fost aduse numeroase trupe țariste, cu scopul de a opri valul revoluționar.
Prima revoluție rusă din 1905-1907 a creat cadrul social și politic pentru ca românii basarabeni să-și poată organiza lupta pentru drepturile lor naționale.
Astfel, la 30 octombrie 1905 s-a constituit la Chișinău Societatea moldovenească pentru răspândirea culturii naționale, cu scopul lărgirii și întăririi mișcării naționale.
Apoi, la 24 mai 1906, a apărut la Chișinău prima gazetă național-democratică, ''Basarabia'', sub direcția avocatului Emanoil Gavriliță.
Ziarul a inițiat o vie campanie pentru libertăți democratice, introducerea limbii române în instituțiile de stat, revendicând în același timp o largă autonomie pentru Basarabia. În ultimul său număr publică poezia ''Deșteaptă-te române!''.
*Contextul revoluționar
După Revoluția din Februarie 1917 și încetarea ostilităților dintre Rusia și Puterile Centrale, în Basarabia au fost convocate numeroase adunări și congrese ale reprezentanților diferitelor clase sociale sau organizații profesionale pentru discutarea viitorului țării. În perioada 6 7 februarie, a fost convocat un congres al reprezentanților locuitorilor de la sate, care a votat o moțiune ce a cerut autonomia și formarea unei adunări legislative. Au urmat alte congrese: ale clerului, învățătorilor și ale soldaților, cu toate cerând autonomia pentru fosta gubernie.
La 3 martie 1917, Adunarea generală a zemstvei (guvernare locală) din Bălți cerea "unirea Basarabiei cu regatul României". O moțiune asemănătoare s-a votat la 13 martie și în Soroca.
În 5 aprilie 1917, a fost creat Partidul Național Moldovenesc sub conducerea lui Vasile Stroescu. Partidul, care milita la începuturile sale pentru autonomia Basarabiei, avea ca organ de presă ziarul Cuvânt moldovenesc, la apariția căruia a avut o importantă contribuție un număr de refugiați din Transilvania și Bucovina.
Pe 16 iulie 1917, comitetul central ostășesc din Chișinău a hotărât crearea unui consiliu al provinciei (după modelul sovietelor), care avea să emită o Propunere de lege pentru autonomie națională și teritorială. Pe 4 septembrie, acest comitet publica propriul său ziar, Soldatul român, avându-l ca director pe Iorgu Tudor.
În perioada 2327 octombrie 1917, consiliul ostășesc a proclamat autonomia Basarabiei și formarea Sfatului Țării cu rol de organ legislativ. Prima ședință a Sfatului Țării a avut loc la data de 21 noiembrie 1917 și a fost ales ca președinte Ion Inculeț.
În contextul prăbușirii Imperiului Rus, anarhia și violența trupelor rusești în debandadă a determinat Sfatul Țării să cheme, în ianuarie 1918 armata română în Basarabia, pentru a pune capăt jafului.
După mai multe apeluri primite cu prudență la București, guvernul I.C.Brătianu a decis să trimită peste Prut două divizii de infanterie și două de cavalerie, pentru restabilirea ordinii, protejarea populației, apărarea căilor de comunicație și a depozitelor. La trecerea Prutului, armata română a fost întâmpinată cu bucurie. O delegație a Sfatului Țării în frunte cu Pelivan și Inculeț a venit în întâmpinarea diviziei a 11-a care se îndrepta spre Chișinău.
La 13 ianuarie 1918, armata română, sub conducerea generalului Ernest Broșteanu, a intrat în Chișinău și a restabilit ordinea. Unitățile bolșevice s-au retras la Tighina, fără a opune rezistență. În același timp, divizia 13 a trecut Prutul în sudul Basarabiei, unde dezordinea era cu atât mai mare cu cât elementele bulgare, lipovene, tătare, găgăuze, fuseseră incitate la dezordine de bolșevici și pe care armata rusă le scăpase complet de sub control.
Forțele bolșevice retrase la Tighina au fost complet anihilate la 7 februarie.
Puterea sovietică, ignorând principiul autodeterminării pe care aparent îl susținuse până atunci, a considerat acțiunea drept un act de agresiune pe propriul teritoriu, a rupt relațiile diplomatice cu România și a confiscat tezaurul României aflat atunci la Moscova.
La 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării a declarat independența Republicii Moldova.
*Unirea cu România
În ianuarie 1918, atât România cât și Republica Democrată Moldovenească se găseau într-o situație extrem de delicată. Guvernul român era presat de Puterile Centrale să negocieze o pace umilitoare, în timp ce Basarabia trebuia să facă față unei Ucraine expansioniste. Guvernul Alexandru Averescu trebuia să facă față pretențiilor Puterilor Centrale care cereau cedarea Dobrogei, modificarea graniței pe Carpați, schimbarea dinastiei, demobilizarea armatei, mari concesii economice, etc.
La 25 februarie s-a semnat Protocolul de la Buftea, care prelungea cu 14 zile armistițiul cu Puterile Centrale, odată cu acordul de satisfacere în masă (în semn de protest) a tuturor pretențiilor Puterilor Centrale. La Buftea, Ucraina trimitea o notă prin care susținea că Basarabia din punct de vedere etnografic, economic și politic, formează o unitate indivizibilă cu teritoriul Ucrainei. Era așadar evident că Republica Democratică Moldovenească nu putea rămâne independentă, însă momentul pentru unire nu era oportun. Unirea trebuia amânată pentru a nu periclita soarta Dobrogei, la rândul ei revendicată de Bulgaria și cerută în schimbul Basarabiei. Generalul Averescu avea să replice delegației austro-ungare: Voiți să ne luați ceea ce este al nostru, adică Dobrogea și să ne dați în schimb ceea ce nu este al vostru: Basarabia.
În cursul lunii martie devenea tot mai evident că unirea Basarabiei cu România era singura soluție pentru tânăra republică moldovenească, soarta ei ca stat independent fiind periclitată de intențiile de anexare a Ucrainei. Rada ucraineană, care semnase pacea cu Puterile Centrale, făcea presiuni mai ales pentru anexarea unor părți ale Basarabiei, precum Ținutul Hotinului și Cetatea Albă.
Curentul care cerea unirea devenise de nestăvilit. Contactele basarabenilor cu factorii politici și cu presa de la Iași erau tot mai intense, ziare precum Cuvânt Moldovenesc, Ardealul, România Mare, Sfatul Țării, nu conteneau să scrie pe seama unirii, sporind sentimentul de proprie conștiință națională. Elitele culturale de pe ambele maluri ale Prutului se întâlneau la 1 martie la Iași, unde aveau să cadă de acord asupra necesității istorice a acestui mare pas.
Soluția impasului urma să vină de data aceasta de jos. În acest context, la Iași au început discuțiile legate de modalitatea de realizare a Unirii și s-a decis soluția deliberării în Sfatul Țării. În cadrul ședinței guvernului de la Iași din 23 martie, la care au participat și Inculeț, Ciugureanu și Constantin Stere, s-a decis trimiterea unei delegații la Chișinău, care să supună chestiunea unirii în Sfatul Țării. Constatin Stere a sosit la Chișinău în 24 martie, iar în 26 martie a ajuns și primul-ministru Alexandru Marghiloman.
Pe 27 martie 1918, Sfatul Țării (parlamentul Republicii Democratice Moldovenești) a votat prin vot nominal deschis în favoarea Unirii cu România, clipă de mare bucurie în țara sfâșiată de Marele Război. Declarația Sfatului Țării menționa că: "Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna SE UNEȘTE CU MAMA SA, ROMÂNIA".
În numele Sfatului Țării, Declarația Unirii a fost semnată de Ion Inculeț, președinte, Pantelimon Halippa, vicepreședinte și Ion Buzdugan, secretarul Sfatului Țării.
La auzul declarației, prim-ministrul român de atunci, Alexandru Marghiloman, a declarat în numele poporului român și al regelui Ferdinand I (1914-1927), că ia act de votul cvasiunanim al Sfatului Țării și proclamă Basarabia unită cu România: Basarabia este acum unită pe veci cu România! În telegrama trimisă de regele Ferdinand I Sfatului Țării se arăta: ''Sentimentul național ce se deșteptase atât de puternic în timpurile din urmă în inimile moldovenilor de dincolo de Prut a primit prin votul înălțător al Sfatului Țării o solemnă afirmare. Un vis frumos s-a înfăptuit''.
*Condițiile unirii, puse de majoritatea românească, menționate în declarația specifică a Sfatului Țării, au fost următoarele:
1. Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, după nevoile și cererile norodului;
2. Basarabia avea să-și păstreze autonomia provincială, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării;
3. Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor (raionale) și orașelor;
4. Recrutarea armatei se va face în principiu pe baze teritoriale;
5. Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate de parlamentul român numai cu acordul reprezentanților locali;
6. Drepturile minorităților din Basarabia urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român;
7. Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român, acum desemnați de actualul Sfat al Țării;
8. Basarabia urma să trimită în Parlamentul României un număr de reprezentanți proporțional cu populația regiunii;
9. Toate alegerile din Basarabia aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal;
10. Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinței, a adunărilor și toate libertățile obștești vor fi garantate prin constituție;
11. Toate călcările de legi făcute din motive politice în vremurile tulburi ale prefacerii din urmă sunt amnistiate.
12. Convocarea Constituantei pentru codificarea într-o nouă Constituție a principiilor enunțate în actul Unirii. Constituția de la 1923 a fost cea care a întărit integrarea Basarabiei în România Mare.
Aceste cerințe/condiții însemnau o respingere a sistemului politic țarist și a politicii culturale de rusificare, precum și o hotărâre de așezare a provinciei pe un curs nou, democratic, de dezvoltare.
Bazată pe principiul autodeterminării popoarelor, unirea Basarabiei cu România a continuat proiectul național, fundamentat pe idei democratice și moderne, care a culminat cu făurirea României dodoloațe, cum era numită în perioada interbelică.
Iașul, capitală, primea cu entuziasm vestea unirii românilor de peste Prut cu țara mamă.
Actul Unirii sosea la Iași pe 30 martie 1918 și era așteptat la Gară cu lacrimi în ochi de către autoritățile române. A urmat un Te-Deum la Mitropolie la care participa și familia regală și o defilare pe Ștefan cel Mare. O mare de oameni se adunaseră pentru a saluta reprezentanții Basarabiei și pentru a se bucura de revenirea între granițele țării a provinciei pierdute în 1812.
Sărbătoarea unirii cu Basarabia era prima rază de speranță, după perioada întunecată, plină de lipsuri și suferințe a anilor precedenți. Era primul pas pentru ca anul 1918, început dezastruos, să devină cel mai important al istoriei naționale.
Desăvârșirea statului național român a fost realizată prin unirea provinciilor românești cu România. La început a fost unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), mai apoi unirea Bucovinei cu România (28 noiembrie 1918), iar în final unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Țara Mamă, România (1 decembrie 1918). Cele trei uniri formează împreună Marea Unire de la 1918.
Este de menționat că unirea Basarabiei cu România nu a fost recunoscută de Rusia.
*Urmările Unirii
În toamna anului 1919, au fost convocate alegeri parlamentare în Basarabia. Au fost aleși 90 de deputați și 35 de senatori.
Pe 20 decembrie 1919, aceștia au votat, alături de reprezentanții altor regiuni românești, ratificarea Actelor Unirii aprobate de Sfatul Țării, de Congresul Național din Transilvania și de Congresul Național din Bucovina.
La 29 decembrie 1919, Parlamentul României întregite a votat legile de ratificare ale Unirii celei mari. Legile au fost depuse de bucovineanul Ion Nistor, de basarabeanul Ion Inculeț și de ardeleanul Ștefan Cicio Pop, miniștri în cabinetul României Mari.
După 1918, prioritățile strategice ale autorităților române în Basarabia au fost securitatea și apărarea frontierei vulnerabile de pe Nistru, schimbarea ecartamentului îngust al rețelei de cale ferată cu cel de tip european pentru conectarea imediată a provinciei cu restul țării și sistemul de învățământ. Au fost înființate școli de toate gradele, licee, s-a perfecționat învățământul universitar, iar studiile în străinătate au devenit accesibile unui număr mai mare de tineri. Basarabia nu avea licee, avea gimnazii rusești care în 1918 s-au transformat în licee și aceste licee au dat primele generații de basarabeni care erau integrate deja în sistemul românesc și au dat culturii române nume mari în literatură, în știință. A fost un succes al școlii pentru că în Basarabia s-a reușit aducerea unor mari profesori, unor oameni foarte devotați acestei cauze, a pedagogiei și ei s-au implicat plenar în formarea generațiilor basarabene. Aici a fost succesul mare, afirmă Iurie Colesnic, istoric.
*Recunoașterea internațională a Unirii Basarabiei cu România
Lloyd George, președintele Consiliului Suprem al Conferinței de Pace de la Paris îi comunică la 3 martie 1920 lui Alexandru Vaida-Voevod, președintele Consiliului de Miniștri român, că întrucât guvernul român a făcut dovada dorinței sale de a rezolva chestiunile în suspensie în interesul României și al Europei în general, guvernele aliate consideră că chestia basarabeană nu mai trebuie să rămână în suspensie.
Tratatul pentru recunoașterea unirii Basarabiei cu România s-a semnat la 28 octombrie 1920, la Paris, de Consiliul ambasadorilor Imperiului britanic, Franței, Italiei și Japoniei, pe de o parte și ai României, pe de altă parte. Acest tratat recunoaște României suveranitatea asupra teritoriului basarabean, cuprins între Prut, Nistru, vechea graniță a Bucovinei și Marea Neagră. Tratatul a fost ratificat de principalii semnatari: Regatul Unit, Franța, Italia, România.
Unirea, visul de veacuri a românilor, a fost idealul pentru Marea Unire, iar ziua memorabilă e 1 Decembrie 1918, când s-a încheiat procesul de făurire a statului național unitar român.
A fost ultimul pas al unui drum lung și greu ce a urmărit refacerea unității naționale și de stat a poporului român pe vechea vatră strămoșească a Daciei.
Unirea cu România a ferit Basarabia de războiul civil rus, de tragediile colectivizării, timp de 22 de ani. Drept urmare, a fost atins scopul Sfatului Țării, inclusiv al delegaților ruși sau ucraineni care au votat Unirea.
În tot acest timp, Basarabia a primit, conform datelor «Oficiului internațional pentru refugiați al Societății Națiunilor», zeci de mii de refugiați din Rusia și Ucraina, cei mai mulți dintre ei erau simpli civili care-și riscau viața trecând Nistrul pe sub gloanțele grănicerilor ruși.
Dintre acești refugiați, numiți «reacționari» sau «contra-revoluționari» de autoritățile sovietice, toți cei aflați în Basarabia în vara anului 1940, când Armata Roșie a ocupat țara, au fost deportați în Siberia.
Astăzi, Republica Moldova își caută o cale sigură spre un viitor statal de sine-stătător și, ca urmare, a făcut cerere de aderare la Uniunea Europeană. După cum se știe, aderarea va fi posibilă într-un viitor mai îndepărtat. În condițiile actuale însă, când situația geopolitică, strategică, economică a Republicii Moldova este în pericol din cauza unor conflicte locale, care ar putea destabiliza statalitatea și siguranța granițelor acesteia, o hotărâre de unire în fapt a Republicii Moldova cu România ar face imediat ca pământul actualei Republici Moldova să devină parte apărată de NATO.
Astăzi, mai mult ca oricând, UNIREA este în avantajul ambelor entități statale! Credința ne este în divinitatea care ar putea lumina mințile factorilor de decizie.
Un gând profund de recunoștință pentru înaintașii noștri, care au înfăptuit actul istoric de la 1918! La mulți ani românilor de pe ambele maluri ale Prutului!
Epilog: Basarabia venea ca o fiică spre mama sa România (Ioan-Aurel Pop)
Surse:
''Istoria Basarabiei. De la începuturi până în 1998'';
Academia Română, Istoria românilor, vol VII, tom II, De la independență la marea unire;
România-Documentele Unirii 1918 (Arhivele Statului din România, Editura Fundației Culturale Române).
ing. Solo Rotenstain
|
Solo Rotenstain 3/26/2022 |
Contact: |
|
|
