Bună ziua, ce mai faceti ?
“Imi pare bine de cunostintă” – primele cuvinte adresate în mod firesc unei persoane ce intră pentru prima dată in viata noastră – au reprezentat dintotdeauna pentru mine o formulă magică, un fel de “sesam” ce deschidea portile unui întreg univers, încă necunoscut, dar plin de promisiuni.
De la strângerile de mână stângace ale copilăriei, când, urmand acestor cuvinte, spuse de obicei în grabă, cu timiditate, cel mai adesea la îndemnul celor mari, se încingea în mod spontan joaca cea mai sinceră si mai înfocată cu proaspăta cunostintă, până la anii plini de idealuri ai adolescentei, când prezentările între tineri puneau bazele unor avântate si romantice zboruri ale imaginatiei, “îmi pare bine de cunostintă” erau silabele ce pecetluiau un fel de legământ, acela al unei prietenii care promitea, cel putin atunci, să fie eternă.
De aici si seriozitatea cu care am tratat întotdeauna această formulă de prezentare, în ciuda simplitătii sale aparente, crezând cu sinceritate că nimic nu este întamplător, cu atât mai putin clipa în care cărarea vietii unei alte fiinte omenesti se împleteste cu cea proprie.
Nu am putut rosti niciodată aceste cuvinte cu usurătate, cu indiferentă, sau urmărind un anume scop, ci dimpotrivă, de fiecare dată cu emotia unei noi descoperiri, menite să îmi îmbogătească viata.
In vârtejul secolului 21, constat însă că din ce în ce mai des aceste cuvinte sunt rostite cu superficialitate, în grabă, poate chiar si cu iritare.
Asaltati de imaginile lumii virtuale pe care tehnologia le construieste mereu în jurul nostru, nu mai avem disponibilitate să facem loc în universul noastru pentru fiinte reale.
La urma urmei, undeva, în adâncul nostru, suntem constienti că acea primă strângere de mână înseamnă că acceptăm să devenim responsabili pentru aceea nouă fiintă din viata noastră, că devenim responsabili de felul în care relatia noastră va evolua.
Si, cum orice relatie, de orice natură, familială, profesională etc., cere în primul rând timp – timpul, marele absent al secolului – ne retragem speriati de noul angajament ce ni se cere si căruia simtim poate că nu îi putem face fată asa cum ne-am dori.
Rezultatul – însingurarea, tristetea, deprimarea.
“Imi pare bine de cunostintă” – o mână întinsă către ceilalti.
Să redăm acestor cuvinte întregul lor potential si desăvârsirea originară a misiunii lor.
Toronto/
Eliza Ghinea
|
Eliza Ghinea 3/26/2022 |
Contact: |
|
|
