Ana Blandiana: Fara justitie libertatea nu are valoare, iar justitia nu se poate face atata timp cat inculpatii detin parghiile puterii
Tema libertatii si a moralei intr-un interviu cu Ana Blandiana pentru Ziare.com, despre Romania de astazi si cea de dinainte de 1989. O intreaga istorie personala a scriitoarei strans legata de libertate si lipsa ei in regimul comunist, o intreaga biografie strabatuta de aceasta trauma.
Un interviu despre libertate si frica, despre regimul lui Nicolae Ceausescu, Securitatea, cenzura, teroarea, o viata intreaga construita in jurul cuvantului "libertate". "Antonimul libertatii nu e frica, ci revolta. Si dincolo de revolta, uimirea si compasiunea", crede Blandiana, dar si "Libertatea este refuzul fiecarui om in fiecare clipa de a lasa pe altul sa gandeasca in locul sau". Un interviu despre cum am gestionat libertatea odata dobandita dupa caderea comunismului in 1989, travaliul nasterii unei democratii care se pare ca nici pana astazi, la o distanta de peste 30 de ani, nu este lipsita de traume.
In plina pandemie, intr-un context global tensionat si distopic, scriitoarea crede ca "Pandemia functioneaza ca un revelator al aberatiilor devenite endemice in realitatea globala". Pentru Ana Blandiana acest parcurs al nostru, intre aceste oglinzi - Romania inainte de 1989, Romania dupa 1989, si Romania astazi in context global, este despre libertate, dar este si descoperirea faptului ca "o jumatate de viata am incercat sa inaintez spre ceea ce numeam atunci lumea libera, pentru ca in cealalta jumatate sa descopar ca, intre timp libertatea spre care inaintasem atat de greu isi inventase singura limite, iar cenzura, de care invatasem sa ma apar, fusese inlocuita de un mecanism mai pervers si mai periculos numit corectitudine politica, o incercare violenta de a cenzura si perverti gandirea libera".
Ads
Ziare.com: Pregatindu-ma pentru interviu, lecturand "Fals tratat de manipulare", editura Humanitas, paralel cu citirea manuscrisului dumneavoastra in curs de aparitie - "Sora lume", intre acestea doua s-a insinuat si volumul lui Ahmet Altan, "Nu voi mai vedea lumea niciodata. Mermoriile unui scriitor intemnitat", publicata de editura Pandora M, colectia EgoAnansi. Autorul scrie aceasta carte in inchisoare fiind, in Turcia lui Erdogan, unde se afla si in prezent. Mi-am dat seama, pe masura ce citeam, de prezenta constanta a cuvantului "libertate" in aceste carti, ca un fir rosu. Scrieti la un moment dat in "Fals tratat..." ca "libertatea ca fericire nu e posibila decat sub forma vectoriala a eliberarii. Libertatea este un gol - uneori inspaimantator daca nu e umplut cu substanta". Cu experienta comunismului, a libertatii dobandite, a luptei pentru libertate in jurul nostru, a pierderii libertatii - iata, libertatea nu e un dat. Ce/din ce anume este substanta libertatii?
Ads
Ana Blandiana: Recitind cartea pentru a-i face corectura inainte de a o preda editurii am fost si eu frapata de cat de dominanta, aproape obsedanta, este tema libertatii in paginile ei, de la motivele epice, la partile eseistice si la ecourile subliminale. De fapt este vorba nu de o obsesie ci de un loc geometric al epocilor, sistemelor si lumilor diferite. Un loc geometric care, desi devine tot mai greu de definit, ramane singura unitate de masura posibila a comparatiei intre ele. O jumatate de viata am incercat sa inaintez spre ceea ce numeam atunci "lumea libera", pentru ca in cealalta jumatate sa descopar ca, intre timp libertatea spre care inaintasem atat de greu isi inventase singura limite, iar cenzura, de care invatasem sa ma apar, fusese inlocuita de un mecanism mai pervers si mai periculos numit corectitudine politica, o incercare violenta de a cenzura si perverti gandirea libera. In aceste conditii - atat de diferite si atat de asemanatoare de la o epoca la alta - dificultatea este de a gasi o unica definitie atat libertatii eroice din bolgiile inchisorilor comuniste sau a samizdatelor, cat si libertatii lenese din societatile de consum. Cred ca a fi liber, oricand si oriunde, inseamna a gandi totul cu propriul tau cap, cu propriul tau spirit critic, fara a accepta regulile niciunei cenzuri oricat de corecte. La urma urmei toate represiunile istoriei - de la inchizitie la tiranii, despotisme, totalitarisme, nazism, comunism si, mai departe, pana la corectitudinea politica de azi - asta incearca sa inabuse si sa inlocuiasca, stabilind ce este corect si ce nu, ce este bine si ce este rau. Libertatea este refuzul fiecarui om in fiecare clipa de a lasa pe altul sa gandeasca in locul sau.
Ads
Stiai ca poti economisi pana la 192 lei pentru fiecare angajat daca oferi cardul de masa Up Dejun, mai mult decat daca le-ai oferi prime in bani sau cresteri salariale? Alege cel mai apreciat beneficiu extrasalarial si bucura-te de o echipa mai motivata si un business mai sanatos. Cere o oferta AICI!
Ziare.com: Antonimul libertatii este frica? In excursul dumneavoastra in trecut pe care il faceti in cele doua volume este prezenta si frica care exista in Romania inainte de 1989. Si ma gandesc la acele pagini tulburatoare in care evocati cum dupa 30 august 1988 ati aflat ca nu veti mai putea publica, dupa care a aparut aceea masina in fata casei, stationand de la ora 8,00 la ora 16,00, un fel de birocratizare a supravegherii. Cum se simtea frica? Cum se gestiona frica? Care erau etapele fricii? Cum te devora frica?
Ads
Ana Blandiana: Antonimul libertatii nu e frica, ci revolta. Si dincolo de revolta, uimirea si compasiunea. Locuiam si locuiesc langa cladirea Radiodifuziunii pe ai carui redactori - care trebuiau zilnic sa umple zecile de ore ale programelor Radioului cu declaratii de adeziune, omagii - ma intalneam pe strada. A fost destul sa le refuz o data sau de doua ori invitatiile in emisiunile inchinate Tovarasului pentru ca sa ma evite ei pe mine, inspaimantati ca va trebui sa-mi transmita mai departe refuzul sau ca ar putea fi considerati complici cu el. Masina care stationa in fata casei pentru a ne inspaimanta pe noi si pe toti vecinii - care grabeau pasul timorati cand treceau pe langa noi - devenea jalnica si ridicola in masura in care nu reusea sa ne sperie, ci doar sa ne ofere materia prima a viitoarelor carti. Iar in masura in care nu reusea sa ne ingrozeasca, femeia care statea inchisa in masina 8 ore, la minus 10 grade sau la plus 40, ne starnea mila. Nu stiu cum ar fi fost daca as fi trait in perioada stalinista, cand represiunea era fizica si nu cunostea jumatati de masura, dar in "epoca de aur" Ceausescu, care se plimba cu regina Angliei in caleasca, nu-si permitea sa bage la inchisoare niste scriitori cunoscuti.
Ads
Deci in masura in care nu reuseau nici sa ne cumpere, nici sa ne ingrozeasca, lor le era frica de noi. Asta nu inseamna ca speram sa se termine totul in timpul vietii mele si ca era usor sa scriu pagini despre care credeam ca vor aparea doar postum, dar era oricum mai usor decat sa scriu omagii. Nu mai aveam corespondenta, telefonul nu functiona, prietenii nu mai aveau curajul sa ne viziteze (sau cei care o faceau beneficiau automat - desi nu eram siguri daca nu pe nedrept - de prezumptia de a fi suspecti), dar, dincolo de toate astea, stateam pur si simplu in casa si scriam. Adica faceam ceea ce fac si acum in pandemia care, daca ma gandesc bine, are destule puncte comune cu ultima faza a represiunii: aceeasi asteptare a unui sfarsit despre care nu stiam daca si cand va veni, stiam doar ca, pana atunci, frica scade imunitatea.
Ziare.com: Intr-o conferinta sustinuta de Germina Nagat, cercetator CNSAS, am aflat ca si elevii erau recrutati pentru a fi informatori/sunt 360 de volume cu astfel de angajamente/10.000 de elevi recrutati/supravegherea populatiei era totala, in profunzime, in toate straturile sociale, dar si ca ideea potrivit careia Romania nu ar fi avut dizidenta este gresita. Nagat aduce in discutie cele 1.400.000 de dosare de urmarire ale persoanelor. Chiar dumneavoastra erati urmarita/cenzurata/interzisa. Cum era/se simtea aceasta dizidenta a acelor ani?
Ana Blandiana: Recenta expozitie CNSAS pe aceasta tema este absolut tulburatoare prin prezentarea a zeci si zeci de oameni curajosi, reprimati inainte ca indrazneala lor sa devina publica si care au asteptat, iata, sa treaca mai bine de treizeci de ani de libertate inainte ca faptelor de curaj sa fie dezvaluite. Consiliul de Studiere a Arhivelor Securitatii datora imaginii romanilor in comunism - atat de compromisa de descoperirea zecilor de mii de colaboratori - aceasta impresionanta compensatie. Asta nu inseamna ca toti cei urmariti erau dizidenti. Securitatea s-a dovedit in buna masura o institutie fantasta a carei frica de poporul roman depasea limitele realitatii, iar cifrele, descoperite acum, ale urmaririlor sunt suprarealiste la propriu si direct proportionale doar cu sentimentul nostru de ubicuitate a supravegherii. Drept care cu totii acopeream telefonul cu perna, punea muzica la maximum sau dadeam drumul la apa in baie cand voiam sa vorbim. Cel mai bine imi amintesc lungile plimbari pe ger din iarna anului 1988 cand, daca aveam sa ne spunem ceva, ne imbracam si ieseam, nu pentru ca ceea ce voiam sa ne spunem era intotdeauna periculos, ci pentru ca amestecul unei urechi straine in viata noastra intima ne umilea si simteam ca ne murdareste.
Ziare.com: In cele doua volume exista aceste "oglinzi" ale trecutului si prezentului, al lui inainte de 1989 si dupa 1989, al interzicerii/absentei de exercitiu politic inainte de 1989 si al prea mult exercitiu politic cazand in derizoriu sau in irelevanta. Scrieti la un moment dat despre "fatalitatea esecului", va puneti chiar intrebarea daca totul a avut un rost. Si scrieti de asemenea ca "din dezgustatorul infern al anului 2012, oricat de triste, luptele de idei si de orgolii din 1992 au inca sens". Fatalitatea esecului sau sens?
Ana Blandiana: Vedeti, una dintre multele mele utopii, de dinainte si de dupa '89 a fost convingerea ca a fi bun nu este doar mai frumos decat a fi rau, ci si mai util. Faptul ca de cand exista lumea cei ce o conduceau (in speta, clasa politica) au fost corupti, egoisti, cruzi, mincinosi, fara rusine nu era pentru mine un argument suficient pentru a nu-mi da o parte din viata ca sa incerc sa schimb lucrurile spre bine. Imi amintesc, de exemplu, cum asistam la ridicolele neintelegeri din interiorul Conventiei Democrate si nu intelegeam cum de nu inteleg ca ar fi destul sa nu mai fie rai, ca sa invinga raul (asa cum urmaresc acum relatiile dintre USR si Partidul Liberal, observand fascinata cum istoria se repeta fara sa se invete nimic din ea). Dar fatalitatea esecului nu inseamna ca a fost fara rost. Fara utopiile Aliantei Civice nu ar fi existat Conventia Democrata si fara rotatia ei la putere, oricat de neglorioasa, nu ar fi existat integrarea europeana. Am regretat mereu anii din viata mea pe care i-am furat literaturii, dar n-am regretat niciodata ceea ce am facut in acei ani.
Ziare.com: Despre noi, romanii, se spun multe, in toate registrele. "Capul plecat sabia nu-l taie", rabadam pana "explodeaza mamaliga", mitul Mioritei, fatalismul, complexul de inferioritate. Am gasit aceasta notatie a dumneavoastra, si anume "ne zbatem intre purism excesiv si gregaritate". Cum suntem?
Ana Blandiana: Citatul nu-mi apartine, deci n-o sa pornesc de la el, dar incerc sa raspund cat mai pe scurt la intrebarea careia i s-ar putea raspunde cu intregi tratate de istorie si psihologie. Suntem un popor sfasiat de-a lungul intregii sale deveniri intre complexe de inferioritate si complexe de superioritate, avand si pentru unele si pentru altele suficiente argumente (E destul in acest sens sa ne gandim - ca sa dau un exemplu din cu totul alte vremuri - la felul in care, dupa ce i-au infrant pe dacii, care li s-au opus pana in moarte, romanii au umplut Roma cu zeci de statui de daci de o extraordinara frumusete si noblete), Suntem un popor asezat de Dumnezeu in locul in care se bat muntii in capete, cred ca asta e cea mai determinanta caracteristica a destinului nostru. Suntem un popor paradoxal care - desi format din indivizi, "care au tendinta sa se descurce fiecare pe cont propriu" cum spunea Mihai Ralea - n-am uitat nici o clipa de-a lungul secolelor nici cine suntem nici de unde venim. In ceea ce ma priveste, n-am crezut niciodata ca avem mai putine calitati decat alte popoare. Uneori m-am gandit ca am avut mai putin nororc, iar alterori, cand urmaresc reactiile unor straini - cum s-a intamplat ascultand pe YouTube mesajul Printului Charles catre noi din timpul pandemiei - nu pot sa nu-mi spun ca avem probabil mai mult farmec decat altii, din moment ce exista oameni care se indragostesc pur si simplu de noi.
Ziare.com: Piata Universitatii a fost un fenomen politic, social, scrieti chiar "contradictoriu, un spatiu al exorcizarii, al lustrarii". Povestiti ca la un moment dat ati primit flori de la o tiganca spunandu-va ca ati fost impreuna in Piata Unviersitatii, iar la polul opus acestei intamplari este si relatarea despre cum v-ati aflat la un moment dat intr-o intalnire cu elevii unei clase de a XII-a si pe care intrebandu-i despre Mineriada nu au stiu sa va raspunda ce este anume. Vina, desigur, nu este a lor. Istoria care s-a invatat dupa 1989 in scolile romanesti este la fel de trunchiata precum cea care se invata inainte de caderea comunismului?
Ana Blandiana: Am ascultat de curand la televizor un specialist in educatie - care nu era un nostalgic al comunismului - vorbind pe baza unor analize stiintifice despre faptul ca dupa o scadere catastrofala a nivelului de-a lungul anilor '90 si in noul mileniu, in ultimul timp invatamantul romanesc a inceput sa se redreseze, dar inca nu a ajuns la nivelul pe care il avea in 1989. Si, desi pare ciudat, sunt convinsa ca e adevarat. Imi amintesc cum in cei 17 ani cat a functionat Scoala de Vara a Memorialului de la Sighet (in care intrau prin concurs elevi intre 15 si 18 ani) nivelul intelectual al lucrarilor de admitere a scazut constant de la primii ani, in care am editat volume cu raspunsurile la intrebari, pana la ultimii ani in care corectarea tezelor punea problema eliminarii aliniatelor copiate de pe internet. La inceput nu ne venea sa credem involutia, pentru ca pornisem de foarte de sus, de la entuziasmul lui Stephane Courtois - autorul Cartii Negre a Comunismului si rectorul Scolii de Vara - care, raspunzand la intrebarile elevilor si participand la dezbateri, sustinea ca au capacitatea de analiza si intelegere a istoriei care o depaseste pe cea a studentilor de la Sorbona.
Si cum nu puteam presupune ca dupa anul 2000 a scazut pur si simplu nivelul de inteligenta al copiilor din Romania, nu ne ramanea decat sa admitem ca a scazut nivelul scolii din care veneau la noi. In ceea ce priveste informatiile despre comunism si postcomunsim din programele scolare, ele au fost - si inca sunt, probabil - inexistente, din anii in care se foloseau vechile manuale de istorie cu fotografia lui Ceausescu rupta de pe primele pagini pana la deceniile urmatoare in care structurile Ministerului Invatamantului au fost constant ocupate de reprezentanti ai partidului de guvernamant care isi schimbase doar, de mai multe ori, numele.
Ziare.com: O tema recurenta in spatiul public este cea a "intelectualilor" care ar fi abandonat spatiul public, al "esecului" ca modele. Scrieti la un moment dat ca "intelectualii sunt purtatori ai unui complex de vinovatie aproape imposibil de explicat altora, dar despre care ei sunt cei mai in masura sa stie ca nu va putea fi nicioadata intrerupt, nici vindecat, pentru ca este chiar materia prima a devenirii lor". Cat adevar este in aceasta recurenta "mantra" a spatiului public: "Intelectualii au abandonat lupta"?
Ana Blandiana: Anul care seamana in istorie cel mai mult cu 1989 este 1848. Si intr-un caz si in altul in mai multe tari europene deodata, intr-un mod mai mult sau mai putin violent, au fost distruse vechile oranduiri si s-a trecut la o noua societate si la un alt destin. Si intr-un caz si in altul schimbarea s-a petrecut brusc, fara sa existe o noua clasa politica pregatita sa ia puterea, si cum natura are oroare de vid, locul gol l-au luat cei ce militasera de mult timp pentru schimbare: scriitorul Lamartine a devenit in 1848 prim-ministru la Paris, in 1989 Havel a devenit presedinte la Praga, Blaga Dimitrova vicepresedinte la Sofia, Arpad Goncz presedinte la Budapesta. Daca n-as fi avut prezenta de spirit sa refuz, eu as fi devenit vicepresedinta peste teroristi. Dar ca si in 1848, a fost vorba doar de o solutie provizorie de avarie, de un fel de politica cu inlocuitori, in cel mai scurt timp scriitorii au parasit singuri sau au fost eliminati din tarcul puterii, inlocuiti de politicienii absolventi a scolii tuturor compromisurilor.
Nu cred ca asta trebuie sa regretam. A se implica in lupta, in istorie, in societate nu inseamna pentru un scriitor a intra intr-un partid si a candida pentru parlament, ci a propune solutii si a formula proteste, a deveni lider de opinie. Atat inainte de '89 cat si dupa. Complexul de vinovatie despre care vorbeam are legatura cu faptul ca nu am fost alaturi de mineri in 1977 sau la Brasov in 1987, asa cum au fost intelectualii polonezi alaturi de grevistii din Gdansk, si ca, de fapt, nici n-am fi putut fi pentru ca aflam despre revolte doar dupa ce fusesera inabusite. N-a existat o traditie a solidarizarii, pe care am incercat, dupa Piata Universitatii, sa o inventam prin Alianta Civica. Intrebarea nu este daca intelectualii au abandonat lupta, ci daca au fost in lupta candva.
Ziare.com: Pentru ca am vorbit despre acest joc al oglinzilor - trecut - prezent - inainte de 1989 - dupa 1989, sunt pagini tulburatoare in cartile dumnevoastra, cele doua la care ne referim in acest interviu. Am citit cu ochii mintii, odata ceea ce eu am prins in anii care s-au scurs, sau despre ceea ce am citit, nu doar in cartile dumneavoastra - si evocati tulburator episoade ale biografiei personale care sunt de fapt ale istoriei "oglinzilor" despre care vorbim. De la cenzura, greutatea de a iesi din spatiul comunist, tradarile, cat de greu a fost sa intrati la facultate din cauza "dosarului", poeziile dovastra cenzurate, circuland in copie, despre fusta "Europa Libera" (fusta groasa de lana pe care ati tricotat-o in timpul serilor cand ascultati radioul interzis), pana la munca asiduua de cercetare a trecutului pe care o faceti in cadrul Memorialului, sau despre Fenomenul Pitesti ("suferinte pe care e greu sa ti le imaginezi)". Nu e doar frica, libertatea, lupta pentru libertate, pentru demnitate, recursul la istorie. In toate insa e tema moralei. Oglinda ne-ar spune ca tema moralei e absenta in spatiul public astazi? Ca s-a estomat aceasta nevoie/foame? Ca sensibilitatile si nevoia interioara de morala a corpusului social de morala s-a "anchilozat"?
Ana Blandiana: In mod evident, confuzia - si chiar degringolada - din societatea contemporana la nivel global vine din disparitia criteriilor de definire a Binelul si Raului. De-a lungul mileniilor trecute ele fusesera definite prin religiile care, oricat de diferite, au mai mult sau mai putin acelasi sambure luminos. Pentru Europa si America, Binele si Raul, se aflau in evanghelii, binele era dragostea, sacrificiul, neindiferenta, raul era ura, egoismul, neindurarea, violenta. A fi moral insemna a incerca sa traiesti respectand cele zece porunci, plus porunca poruncilor "Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti". In momentul in care religia a devenit "opiu pentru popor", binele si raul crestin au trebuit inlocuite, ceea ce s-a si intamplat, atunci cand la baza societatii a fost asezata lupta de clasa, prin care ura a devenit combustibilul istoriei. Pe de alta parte, mai mult chiar decat teroarea din dictaturile comuniste, morala crestina a fost eliminata, in tarile libere si secularizate, de hedonismul, cultul valorilor materiale si indiferenta societatii de consum.
Pentru mine nu numai importanta memoriei si istoriei sau implicarea in viata societatii au legatura cu morala, ci si literatura, arta, poezia, frumusetea insasi sunt tulburatoare si perene doar in masura in care sunt legate de principiul binelui, ceea ce m-a facut intotdeauna sa ma simt de moda veche, oarecum din alte vremi (vremurile Kalokagathiei).
Ziare.com: Cand vorbim despre istorie vorbim si despre posibilitatea uitarii care estompeaza/sterge adevarul, tocmai de aceea "exercitiul" amintirii/evocarii/scrierii/documentarii este important. M-a tulburat sa gasesc in cartea care este in curs de aparitie pasajul in care scrieti despre tinerii morti la Intercontinental si despre o intalnirea oficiala la care ati participat, unde erau si oficiali francezi, iar Mircea Dinescu, referindu-se la acei tineri ar spus, si va citez, "Hilterjungen. A fost o secunda de stupoare, dupa care cu totii, uitand ca trebuie sa vorbim frantuzeste, ii ceream in romana autorului textului din "Liberation" sa se explice. Iar el a explicat - tradus cu reticenta de sotie - ca nu trebuie sa li se exagereze importanta, este vorba de niste utecisti care cu putine zile in urma scandasera sloganuri pro-comuniste". Apoi, la fel de tulburator, sunt si paginile despre "angelismul Aliantei Civice", despre un episod pe care il numiti "socant" in legatura cu Nicolae Manolescu, despre dezamagire, despre deterioarea relatiilor dintre partid si Conventia Democrata. Au gripat aceste episoade, si altele asemenea, evolutia politica a Romaniei post-decembriste?
Ana Blandiana: Mi-am facut mari probleme din a da sau nu nume proprii. Am oroare de polemici si scandaluri si am riscat doar acolo unde mi se parea ca spunerea adevarului pana la capat servea sublinierii unor adevaruri importante dincolo de persoanele in discutie.
In ceea ce priveste tensiunile si neintelegerile dintre partidele din Conventia Democratica, le-am descris pentru ca ma obseda lipsa lor de intelepciune si chiar de inteligenta, si ma obsedeaza inca si acum. Este deprimant sa vezi cum nimeni nu invata nimic din istorie si toate greselile se repeta.
Ziare.com: Va puneti intrebarea la un moment dat: "Ce putem face cu libertatea?". Este si titlul unui capitol din cartea in curs de aparitie. Si scrieti ca "nu este nicio indoiala ca a fost o lovitura de stat, dar cei care ce au murit la Timisoara pana in 20 decembrie si la Bucuresti, Cluj, Sibiu, in 21, au murit cu eroism, invingandu-si frica si convinsi ca participa la o revolutie, iar, prin jertfa lor, revolutia a existat sau, cel putin, in memoria lor, trebuie sa existe". A fost o lovitura de stat, a fost revolutie, romanii au dubii asupra istoriei lor. Sa fie oare, retoric intreb, din cauza ca la peste 30 de ani Dosarul Revolutiei si Dosarul Mineriadei sunt si astazi la stadiul de dosare fara condamari? Iata, nici Dosarul 10 August - lupta/nevoia/iubirea de libertate.
Ana Blandiana: Toate revolutiile din istoria lumii au fost amestecuri tulburi de elanuri curate, intrigi murdare si lupte pentru puterea de dupa ele. O lupta in care, de obicei, purtatorii de idei si entuziasme sunt eliminati, revolutia devine evolutie si generatiile urmatoare trebuie sa raspunda la intrebarea "Ce putem face cu libertatea?" Si oricat de dificil este raspunsul, un lucru este sigur: fara justitie libertatea nu are valoare, iar justitia nu se poate face atata timp cat inculpatii detin parghiile puterii. Cel putin pana la viitoarele alegeri.
Ziare.com: Scrieti chiar despre o legatura intre revolutia romana si statul francez, "tulburatoare si complexa", scrieti chiar despre " caracterul ciudat al faptelor decurge din implicarea unor institutii si puteri oficiale in intamplari care ar putea fi impresionante", despre "faptul ca nu peste mult timp tot din Franta a pornit demascarea istoriei contrafacute in Romania nu lamureste strania implicare de pana atunci, reactia furiosa, ca de indragostiti inselati, a ziaristilor francezi fiind raspunsul la umilirea de a se fi lasat trasi pe sfoara nu doar de lovitura de stat de la Bucuresti, ci si de suspecta exaltare a autoritatilor de la Paris". Revolutiile au ramificatii externe?
Ana Blandiana: Fara indoiala si intotdeauna. Ganditi-va doar cat de diferita ar fi fost istoria lumii daca Germania nu l-ar fi adus in 1917 pe Lenin, inchis intr-un vagon sigilat, din Elvetia la Petersburg.
Ziare.com: Finalul cartii, in curs de publicare - "Sora lume", dupa lectura si a "Falsului tratat de manipulare" - lectura am resimtit-o si ca un joc oglinzilor, dar si ca un model al papusii Matrioska. Si anume, finalul este despre calatoria dumneavoastra de anul trecut in China, - episodul cu amenintarea la adresa dumnevoastra daca nu iesiti pe scena unui festival unde erati invitata pentru a spune si un laudatio la adresa "puterii comuniste", la maretele realizari, dar si despre discutiile cu scriitorul Thierry Wolton ("O istorie mondiala a comunismului"), cum ca nu ati avea ce sa cautati in vizita in China comunista, despre protestele din Hong Kong. Matrioscka - prezent -trecut - gandindu-ma la sloganurile din Hong Kong pe care le si reproduceti in carte ""Ancheta independenta indispensabila!" "Jos legea anti-masca" "Natiunile Unite ar trebui sa ia in custodie Hong Kong" "Solidaritate cu arestatii!" "Voturi, nu gloante", "Hong Kong, fii tare!", "Hong Kong, nu ceda!" "Spune nu Chinazi", "831 batuti, 161 impuscati", "Hong Kong, te iubim!" "Politia Hong Kong e transformata in politia Chinazi" "Hong Kong lagar de concentrare"". Si puneti oglinda pe revolutia culturala si de Piata Tiananmen. Iata, o istorie lunga si dureroasa pentru libertate - oriunde te-ai uita pe geografia lumii?
Ana Blandiana: Inceputa cu o vizita in URSS si terminata cu una in China, cartea mea dezvolta in subtext - sau chiar subliminal - comparatia dintre eliminarea libertatii prin represiune din dictaturile comuniste si eliminarea benevola a libertatii din societatile occidentale, unde ai dreptul sa-ti schimbi sexul, dar nu si sa-ti exprimi ideile daca nu sunt corecte politic. Excesul de libertate a dus la un deficit de libertate. Intelighentia, inventand cenzura in inima unor state traditional de drept, este cea mai jalnica si rau prevestitoare dintre evolutiile istoriei la zi.
Ziare.com: Ca o cortina care s-ar lasa peste acest interviu, sau o concluzie pe care am trasa-o, propunand acest pasaj scris de dumneavoastra in "Fals tratat de manipulare", si anume "Raul a luat locul Binelui, si Uratul locul Frumosului, o "rasturnare a idealului" intr-un capitol pe care il intitulati "Numele sfarsitului lumii". Si ca un colaj as pune titlul ultimelor pagini din "Sora lume", si anume "Apocalipsa second hand", un fel de concluzie a dumneavoastra, dar si despre virusul pandemic imprastiat in lumea intreaga din China comunista, lumea asa cum este astazi. Si scrieti "Daramand statuile si cerand, in numele libertatii, cenzura, totul devine si mai inspaimantator". Asa arata lumea in care traim? Ce mai inseamna astazi libertatea?
Ana Blandiana: Pandemia functioneaza ca un revelator al aberatiilor devenite endemice in realitatea globala. Isterizate de misterul virusului, nu doar ucigas, ci si ocult, se reactiveaza toate problemele nerezolvate, toate urile ramase in adormire sub crusta societatii de consum. Raul american, care are toate sansele sa se globalizeze, nu e nou, nou, uimitor este doar locul in care a izbucnit. Lenin numea stangismul "boala copilariei comunismului". Un comunism ce va sa vina. Sa nu uitam - desi in mod curios si vinovat - presa lumii nu a dat nici o importanta faptului - in timp ce in Statele Unite se daramau statuile lui Lincoln si Columb, in Germania, intr-un orasel din Westfalia de Nord se inaugura o statuie a lui Lenin.
|
Daniela Ratiu 3/23/2022 |
Contact: |
|
|
