Sweet and salty - Martie militar
Locuim cu toții în miezul furtunii Lumii. De doi ani așteptăm să vină primăvara, dar bolile, necazurile, presiunea par a se strânge ca elasticul la gura unei sticle.
Trăim vremuri incredibile și suntem recunoscători pentru că le trăim. Așteptăm toți cu ochii ațintiți spre luminița de la capătul tunelului, toți încrâncenați, ținând strâns mâna aproapelui.
Deși știm, prin definiție, că suntem muritori, niciodată incertitudinea și fragilitatea nu ne-au lăsat cu pieptul mai descoperit ca acum. Fiecare zi aduce alte vești, care se prăbușesc ca bolovanii de pe monitoarele noastre moderne, pentru că niciodată omul nu a avut un nivel de trai mai ridicat, niciodată nu a apăsat mai multe butoane și nu a fost înconjurat de mai multe ecrane,
Dar nici spaime mai mari n-a trăit, pentru că mass-media le multiplică, le exagerează, le măresc peste măsură, aducând tot mai aproape veștile de război, de lipsuri, de hotărâri pripite, de cruntă și apropiată sărăcie.
O mână de oameni „mari” conduce planeta oamenilor „mici”. Au uitat cu toții de unde au plecat, trăiesc în opulentă și în aroganța veșniciei. Îi vedem pe ecrane, îi înjurăm cu mâinile afundate în buzunarele neputinței și tăcem. Noi, mulți și mărunți, dar mai ales manevrabili, ne ducem cu noi rugăciunile și speranțele și ne uităm înspăimântați și la copiii noștri frumoși, dar și la părinții încununați de aura anilor și amintirilor.
Ce va aduce ziua de mâine? Cum îi vom apăra? Cum să ajutăm la viitorul lor?
Valorile s-au dizolvat, evenimentele s-au anulat, mulți s-au dezumanizat. Lumea stă în expectativă, așteptând ticăitul universal. Auzi sau citești pe buze: „Doamne ajută-ne!” și „Doamne, ferește-ne!”
Sunt sloganurile tuturor - refrenul general.
Primăvara e speriată. Cerul e cenușiu. Norii încearcă timid rafale de ploaie. Oceanul tace îngrozit - banală punte între țara noastră adoptivă și țara mumă, țara tricoloră.
Pomii n-au înflorit încă. Vor veni cu timiditate să ne adulmece rănile, să ne atingă pleoapele, să ne învioreze înțelepciunea cu petale la fel de fragile ca umbrele noastre pe pământ.
E luna lui martie 2022, anul simetriei absolute. Anul cu sărbători palide și trecătoare, rușinate parcă de trecerea lor prin lume. Am avut un martie pandemic. Apoi un alt martie pandemic.
Urmat acum de un martie militar. Un martie îmbălsămat în minciuni, în amenințări, în chipuri înlăcrimate ce-și plâng pierderile ori își lasă cuiburile, joburile, viața…
Ne trezim cu sufletul în gât, cu întrebarea: ce ne va aduce oare ziua de azi, dar cea de mâine? Încrederea ne pâlpâie timidă, ca o lumânare a cărei ceară se topește prea repede.
Dar zilele au dimineți. Și atâta timp cât zorile apar, avem șansa unui nou început.
Avem șansa să schimbăm lumea începând cu noi. Să încercăm - în practică, nu în teorie - să fim mai buni. Să îl ajutăm pe cel de lângă noi. Poate cu un sfat. Cu înțelegere. Cu un gând.
Și, dacă nu putem financiar, cu siguranță putem spiritual. Ne putem ruga pentru sănătatea celor aflați la greu.
E luna martie, dragi români-canadieni! Să începem primăvara cu speranță, să plantăm bucuria în noi.
Nu cu resemnare și pasivitate vom rezolva această uriașă criză mondială, ci forțându-ne să fim puternici. Așa, ca în avion, în caz de pericol.
Masca de oxigen o punem noi primii, ca să-i putem ajuta pe cei dragi.
Primăvară
Em Sava, Toronto
|
Em Sava 3/19/2022 |
Contact: |
|
|
