Fănuș Neagu, regele metaforei în proza românească
O povestire e o fibră din durerea trecerii noastre. Când e veselă, luminează tâmpla; tristă, lovește-n osul frunții. O povestire bună și scurtă ține de magic. Povestirile se scriu așa: se ia un fapt de viață, real sau închipuit, se tăvălește printr-un morman de amintiri și un munte de observații asupra oamenilor și naturii, se scoate apoi pe o vale verde, se pune la uscat pe un măceș înflorit, e lăsat să-l bată soarele și să-l fluiere, se trage apoi la sticlă și se varsă, pe înnoptate, cu multă închipuire proaspătă, în urechea copiilor. Fănuș Neagu
Sclipitor condeier, reușind să acopere cu harul său o largă paletă de genuri literare, Fănuș Neagu ar fi împlinit în această primăvara anului 2022 vârsta de 90 de ani. Romancier, nuvelist, dramaturg, jurnalist, pamfletar, poet, gazetar sportiv, a impresionat cu entuziasmul său molipsitor și a fascinat cu scânteierea verbului său viu, dovedind cu prisosință o fantezie debordantă.
„Direct în relațiile personale, niciodată agresiv, a preferat mereu violenței fizice, violența verbului său pitoresc. Uituc de rele, incapabil de ranchiună, ca toți slavii, băutor de vin, ca personajele sadoveniene, a fost generos cu darurile. În romanele sale (...), este un povestitor genial. Ca de altfel, în povestiri, printre cele mai bune din proza noastră. Puțini l-au egalat în fantezie lingvistică. Inventivitatea lui este fără margini și în alte privințe. Pare uneori facil, dar rareori pierde șirul povestirii sau seriozitatea invenției de personaje și împrejurări” (Nicolae Manolescu)
O scurtă incursiune prin opera sa literară relevă constatarea că Fănuș Neagu și-a structurat în scrierile lui un spațiu imaginar derivat din perspectiva geografică, folclorică și social-morală specifică Câmpiei Brăilei, locul său de baștină, de unde izvorăște seva creatoare a epicului său, o lume mirifică în care realitatea și poezia se îngemănează, având ca liant incontestabil metafora. Numit cu îndreptățire „un poet al prozei” a publicat cărți de real succes la public, cuvenindu-se amintite, în ordinea cronologică a apariției lor: „Ningea în Bărăgan”, „Dincolo de nisipuri”, „Îngerul a strigat”, „Frumoșii nebuni ai marilor orașe”, „Scaunul singurătății”, „Amantul Marii Doamne Dracula” ș. a. Coleg de generație cu Nicolae Labiș și Radu Cosașu, a învățat să caute „frumoșii nebuni ai marilor orașe” cu mână sigură împins de Mihail Sadoveanu, Panait Istrate își Vasile Voiculescu. A scris cronici sportive de nivel artistic, recunoscute, de asemenea, ca adevărate poeme în proză.
O abordare din punctul de vedere al stilisticii lingvistice a operei sale, denotă o abundență uimitoare a metaforelor, frazeologismelor, comparațiilor, modificărilor formale ale discursului repetat, precum și înregistrarea în romanele și povestirilor lui a unor originale figuri de construcție (suprimarea, substituirea, adăugarea, permutarea).
„Scriitor cu enorme resurse lingvistice, povestitor virtuoz, de rasă balcanică, creator de structuri morale fascinante (cât și contrariante) prin utopismul lor și de structuri epice prin densitatea și ambiguitatea lor (tragic-clovnesc, patetic-miticesc), Fănuș Neagu a dat, cu „Îngerul a strigat”, nu o capodoperă, ci o carte încântător de discutabilă, ce se plasează în literele românești în raftul cărților de excepție” (George Pruteanu)
Cu farmecul său inimitabil, Alex Ștefănescu îl apreciază în cuvinte simple pe strălucitul pamfletar, astfel: „Opera sa este un stil. A folosit limba română cu virtuozitate. Este poate ultimul boem al vieții noastre literare. Modul său de a fi liber, pitoresc, malițios, i-a intimidat și pe demnitarii comuniști. Fănuș a reușit să învingă de multe ori cenzura prin faptul că i-a cucerit, i-a intimidat sau i-a uimit pe reprezentanții regimului”.
Ceea ce îl particularizează pe Fănuș Neagu în arealul literaturii române este preferința sa de a diviniza vinul, element pe care l-a considerat ca aparținând spiritului românesc. Este de notorietate că întreaga sa viață a fost un bun și credincios prieten al vinului. Sunt bine cunoscute câteva dovezi memorabile privind admirabila licoare. De exemplu, întrebat fiind ce părere are despre un fotbalist, devenit pentru o vreme vedetă, maestrul a răspuns: E un dobitoc! Îi place vinul dulce... Au rămas celebre calitățile pe care trebuie să le îndeplinească vinul (Împărtășania Domnului) , reținute și consemnate de finul său, reputatul fotbalist Cornel Dinu: Un vin trebuie să aibă cinci calități: să fie alb, sec, rece, mult și gratis. Același Cornel Dinu, foarte apropiat de scriitor, își mai amintește: Datorită lui Fănuș Neagu, am intrat în trupa de șuetă subțire, cu șpriț și bucate alese, cu „jucători” unul și unul, aleși dintre „frumoșii nebuni ai marilor orașe”: Dan Spătaru, Dumitru Furdui, Teodor Mazilu, Gheorghe Dinică, Ștefan Bănică, Vasile Vasilache, Cornel Patrichi, Conți Bărbulescu...
În privința vremurilor ce au urmat după 1989, Fănuș Neagu opina: Niciodată n-au existat în România atâția analfabeți, respectiv, Dom’ne, eram mult mai buni și mai prieteni între noi când toți îl uram pe unul, decât acum, când ne urâm unul pe altul.
În fine, găsesc potrivit să închei scurta evocare cu o adevărată bijuterie lingvistică, tulburătoare prin multitudinea unor strălucite metafore, probă a remarcabilului talent al acestui artist al cuvântului: De-atâtea ori, când vine primăvara cu farmec molatec și întunericul nenoptatic al serilor ei visătoare, mă simt că sunt stuf, că sunt albastru, că sunt de salcie și de plop și de flacăra vie, bezmetică din nodul Chiralinei. Dorm cu capul pe iarba dorului și visez la bucurii pe care nu le-am trăit. Mi-e dor mereu de timpul dus, în câmpiile lui m-am simțit trăind plin de rosturile firii. Trec prin clipe ca o luntre de coajă de mesteacăn, cu suspinul apelor din primăveri. Un drum spre niciunde mă cheamă mereu și el este eternitatea mea. (...) Mă surprind în suflet că-n aprilie ne va trece prin minte amândurora mireasma vinului pe care l-am băut la Brăila și vom pleca iar ca să-l căutăm de stele. (...) Binecuvântați viața! Îmi las gândurile în amplul labirint al trandafirilor din purpura tinereții, ca o aripă descântată din vinul pe care-l beau zeii; un arbore al soarelui și mireasma ploii roditoare. (...) Plini de mireasma din noaptea învierii lui Christos, vinul e cupola sub care se produc răsturnări ale spiritului, precum și așezări în cântec, în dor și în simboluri. (...) Primăvara, vinu-i la fel de simțitor ca și omul. Cine trece acum prin câmpia Brăilei va bea, va căuta și va iubi până la sfârșitul zilelor.
|
Dorin Nădrău - Michigan 3/19/2022 |
Contact: |
|
|