Pe front
Când s-a întors de pe front
Fratele meu mi-a povestit un episod
Care-mi tot revine în gând
În aceste zile, nu știu de ce.
În timpul vreunei ofensive,
Răniții din primele rânduri
Răsăreau dintre copaci
În balta lor de sânge și jale,
Ca un fel de pete de licheni,
Arătând direcția frontului.
Unii erau zdrobiți rău,
Nu se mai puteau mișca
Țipau și cereau apă,
Își spuneau adresa
Și rugau să li se comunice
Împrejurarea tristă.
Alții, cu arma lângă ei,
Voiau să-și pună capăt zilelor,
Dar nu mai puteau
Să ajungă la armă.
Auzeai de peste tot
Cum se roagă de soldații cenușii
Încruntați pe baionetă
Mergând cu pas hotărât
Și cu credință în Dumnezeu:
Împușcă-mă, camarade!
Se ruga stins muribundul
Și fratele meu adaugă:
Odată chiar m-am oprit lângă unul
Care zăcea sub un copac
Cu burta zdrobită de un obuz
Împușcă-mă, camarade!
Să se termine mai repede.
Văzând care-i situația
Chiar mi-am pregătit arma,
Dar m-am uitat o dată la fața lui
Ca de copil, ochii noștri s-au întâlnit o clipă
Și-am luat-o la fugă.
-Te rog,
-Nu pot, camarade, să fiu călăul tău
Lasă, acum vor veni brancardierii
Te vor duce la spital, poate scapi,
Mare e Dumnezeu.
Mă gândesc ce inimă tare
Trebuie să aibă și Dumnezeu,
Dacă poate vedea atâta durere
La răniții uitați sub copaci.
Tunelul -
Mai construim noi mult acest tunel,
În care ne-afundăm de generații?
Există ceva dincolo de el,
Există, dincolo de hrube, spații?
S-aude, în afară, ce vibrații
Fac icnetele noastre, de oțel?
Mâncăm pământ și respirăm în rații:
Economii-n plămâni, și-n mușchi cârcel.
Dar orice întrebare-i sigilată.
Și când un revoltat sigiliul rupe,
Sar inși să-l bată, gura să-i astupe.
Și, totuși, unde duceți astă gloată?
Cu sânge, printre buzele cusute,
Întreabă limba nedisciplinată.
|
Marin Sorescu (n. 29 februarie 1936 d. 8 decembrie 1996 ) 2/27/2022 |
Contact: |
|
|
