Campania electorală din Franta : ultimele 50 de zile
Alegerile prezidentiale franceze se anuntă decisive, de mare cumpănă atât pentru Franta, cât si pentru UE si NATO. Dacă Emmanuel Macron (neoliberal, neomarxist, globalist) va câstiga un al doilea mandat, Franta va prelua rolul Germaniei din ultimele decenii – Germania alunecă vizibil spre Rusia (Gerhard Schröder, Olaf Scholz, SPD). Adică „la Macronie” („Macronia”) va deveni intermediarul principal al politicii americane în Europa. Acelasi rol îl va juca si candidata dreptei conservatoare, Valérie Pécresse, care e percepută ca un Macron în fustă. Cei doi, Macron si Pécresse (prin sotul său, Jérôme Pécresse) au participat la vânzarea controversată a unei mari părti din întreprinderea strategică franceză Alstom (componenta nucleară si de interes militar) către americanii de la General Electric.
Marine Le Pen candidează pentru a treia oară la prezidentiale si aproape nimeni nu mai crede că ea ar putea câstiga. Prestatia sa lamentabilă din confruntarea finală cu Emmanuel Macron de acum cinci ani a lăsat urme de nesters. Fără program, fără viziune, fără echipă, Marine Le Pen a turnat si prea multă apă în vinul fostului Front National (al tatălui său, Jean-Marie Le Pen), devenit un sterilizat Rassemblement National (pro-NATO, pro-UE, pro-euro, pro-orice). Alegătorii săi sunt clasele populare, mai ales cele care trăiesc în apropierea „ghetourilor” populate de arabo-musulmani (vezi Jérôme Fourquet – L’Archipel français, Seuil, Paris, 2019), fostul electorat al Partidului Comunist Francez.
Singurul candidat major care aduce un suflu nou si care a băgat în trepidatie establishment-ul de la stânga la dreapta este ziaristul conservator (Le Figaro) si scriitorul de mare succes Éric Zemmour (Destin français, Mélancolie française, Le Suicide français, La France n’a pas dit son dernier mot...). El a fost în ultimii 10 ani si o foarte remarcată vedetă de televiziune. Nu numai că Zemmour e comparat cu Donald Trump, dar cei doi au avut recent o lungă conversatie telefonică. Alegătorii săi sunt fosti alegători ai lui François Fillon, burghezia de dreapta, natională. Programul lui Zemmour e simplu, consistent, si deci usor de înteles, chiar dacă nu foarte convingător în materie de economie. Acesta doreste să recupereze măretia Frantei, să oprească imigratia legală si ilegală, să stopeze „Le Grand Remplacement” („Marea înlocuire” a francezilor cu arabo-musulmanii) în primul rând, dar nu numai. Candidatul îsi propune ca Franta să părăsească comandamentul militar integrat al NATO, adică să revină la statutul obtinut eroic de Charles de Gaulle si abandonat cu lejeritate de Nicolas Sarkozy. Nicolas Sarkozy e descris de adversarii săi (vezi Thierry Meyssan, analist militar) ca „agent CIA”.
Deocamdată, doar cei patru au o sansă să ajungă în turul doi. Candidatii de stânga, socialisti, comunisti, ecologisti, nu s-au înteles ca să se preteze la niste alegeri primare. Printr-un candidat unic, ar fi putut atinge, poate, turul doi. Candidaturile reprezentantilor stângii rămân doar unele de orgoliu, fără consecinte. Numele lor nici nu mai merită citate.
Informatiile din taberele celor patru (Emmanuel Macron, Valérie Pécresse, Marine Le Pen, Éric Zemmour) curg. Astfel, Éric Zemmour, într-un interviu pentru revista Elle, a anuntat că ar vedea-o foarte bine pe Marion Maréchal la Matignon, ca prim-ministru, dacă el va fi ales presedinte al Republicii. Marion Maréchal (n. 1989) este nepoata lui Jean-Marie Le Pen, o strălucită reprezentantă a foarte tinerei generatii de la care se asteaptă salvarea Frantei. Ea si-a exprimat deja preferinta pentru Éric Zemmour în dauna mătusii sale, Marine Le Pen.
Marele miting al lui Valérie Pécresse, tinut la Zénith cu câteva zile în urmă, a fost un fiasco. La despărtire, Éric Ciotti, cel care a jucat si a pierdut la alegerile primare în fata lui Valérie Pécresse, situat mai la dreapta decât centrista Pécresse, le-ar fi recomandat colegilor săi să se pregătească să-l sustină pentru turul doi pe Éric Zemmour. În ceea ce-l priveste pe Emmanuel Macron, votat în 2017 de locuitorii din centrele marilor orase, nimeni nu mai crede în sondajele care-l dau câstigător sigur în turul întâi în 2022 cu 24-26 % (filosoful Michel Onfray, printre altii).
Emmanuel Macron încă nu si-a anuntat candidatura, dar echipa sa de campanie, condusă de la Élysée, a strâns mai mult decât dublul de sustineri necesare (1 260 „parrainages” – „năsiri”) pentru a putea candida. La fel, Valérie Pécresse a strâns 1 824 de sustineri. Éric Zemmour are doar 250 de „năsiri”. În schimb, doi candidati de stânga, care vor face doar 2-3 procente, au deja cele 500 de recomandări necesare.
Campania electorală oficială nu a început, dar de-acum nu se mai pot ivi mari surprize. Poate cu exceptia unei spectaculoase iesiri din cursă a lui Emmanuel Macron. Multi asteaptă aparitia unui dosar devastator, care să-l împiedice pe presedinte să mai candideze. Atacul la sotia sa, Brigitte Macron, nu a dat rezultate. În schimb, afacerea Alstom, care a fost repusă pe tapet si alimentată recent chiar de Macron, e departe de a fi clarificată. Emmanuel Macron e sustinut de oligarhi, de miliardari si de media mainstream controlată integral de acestia. „Macron nu e candidatul celor bogati, ci al celor foarte bogati” – François Hollande, fost presedinte, dixit).
După alegerile prezidentiale franceze, care pot fi si ele contestate pe modelul alegerii lui Joe Biden în SUA, vor veni la scurt timp, în iunie, alegerile parlamentare. Partidul prezidential LREM, care a fost fabricat pe picior, cu CV-uri de amatori în politică trimise pe Net, a pierdut în toate alegerile intermediare (locale, regionale, europene) si nu a reusit să se înrădăcineze în teritoriu, nu mai poate păcăli categoric, ultramajoritar, ca acum cinci ani. Partidul Reconquête (numit astfel după Reconquista spaniolă ?) al lui Zemmour ar trebui să-si facă intrarea în Parlament. Anul acesta, înainte de 14 Iulie, Ziua Natională a Frantei, peisajul politic va fi oricum foarte diferit de cel de azi.
Petru Romosan
|
Petru Romosan 2/17/2022 |
Contact: |
|
|
