Jacques Bouchard: „Iluminismul timpuriu a fost o simbioză politică și culturală favorabilă atât pentru români cât și pentru greci”
Jacques Bouchard, o somitate în materie de studii neo-elenice, are, de decenii, o relatie specială cu istoria si cultura română. Un neostenit cercetător al operei lui Nicolae Mavrocordat, profesorul Bouchard este cel care a introdus conceptul Iluminismului timpuriu la români, pentru a caracteriza perioada începuturilor culturii române moderne. În lucrările sale el s-a aplecat adesea asupra impactului pe care dominatia fanariotă l-a avut în tranzitia Tărilor Române de la o cultură ecleziastă la iluminismul de tip occidental. Consecinta expansiunii limbii grecesti în Tările Române, sustine Jacques Bouchard, a fost de a „elibera românii de sub povara limbii si a literaturii slavone, orientate către cultura religioasă si institutiile medievale”. În rândurile de mai jos, un dialog cu acest ilustru profesor despre cele mai recente activităti si publicatii ale sale si despre momentele definitorii din lunga sa carieră.
Eva Halus: Domnule Jacques Bouchard, sunteti un erudit în materie de limbă si literatură greacă, dar si un fin cunoscător al limbii române. V-ati aplecat asupra simbiozei între cultura română si cea greacă, iar contributia dvs. la relevarea începuturilor culturii române moderne este uriasă. Să începem cu două din importantele dvs. lucrări despre această perioadă pe care o definiti ca Iluminism timpuriu: monografia „Nicolae Mavrocordat, domn si cărturar al Iluminismului Timpuriu (1680-1730)”, publicată la Editura Omonia din Bucuresti în 2006, si traducerea din greceste a romanului scris de Nicolae Mavrocordat, „Răgazurile lui Filotheos”, traducere care a servit apoi publicării sale în limba română, în 2015, la aceeasi editură.
Jacques Bouchard: Mai întâi as vrea să vă multumesc pentru invitatia dumneavoastră si vă doresc un an excelent si foarte productiv. M-am specializat în limba si literatura neogreacă, dar cred că am găsit si un capitol al istoriei române unde mă simt util ca cercetător: epoca fanariotă, de care mă ocup din anul 1971. Am dezvoltat relatii cu multi cercetători români, iar înainte de pandemie mergeam în fiecare an în România ca să fac cercetări la biblioteca Academiei Române. Am publicat traducerea primului roman al literaturii neogrecesti, „Răgazurile lui Filotheos” (1719), în 1989, într-o editie bilingvă - greacă si franceză - cu un aparat critic bazat pe 12 manuscrise. Am lucrat 15 ani ca să termin textul, traducerea si notele. Volumul a fost ulterior tradus în româneste de un neo-elenist de talent, Claudiu Sfirschi-Lăudat, si publicat de Elena Lazăr în 2015. Doamna Lazăr este si cea care mi-a tradus 14 articole din franceză si neogreacă în română, publicându-le sub titlul „Nicolae Mavrocordat, domn si cărturar al Iluminismului Timpuriu (1680-1730)”, la Editura Omonia, fondată de dânsa.
EH: Pentru ca cercurile de specialitate si publicul larg să cunoască rezultatele cercetărilor dvs. ati fost invitat în numeroase rânduri să tineti conferinte la Harvard, McGill, Sorbona, la Universitătile din Atena si Salonic sau la Academia Română, pentru a enumera doar câteva din „cetătile culturii” din lumea modernă. Cum au fost întâlnirile cu publicul român, în România si aici, la Montreal, si cum vi se pare receptivitatea la subiectul cercetărilor dv.?
JB: Sunt multumit că am reusit, cred, să fac cunoscută mai bine o perioadă neglijată a istoriei române si grecesti: Iluminismul timpuriu din ambele culturi. Înainte se vorbea de Iluminism timpuriu ca ceva ce a existat în Franta, Anglia, Germania, Olanda si poate Italia. Am demonstrat că a existat si la români si la greci. După mine, fenomenul începe cu familiile Cantemir, Brâncoveanu si Mavrocordat si se termină cu activitătile voievodului Alexandru Ipsilante. În România am vorbit destul de des despre relatiile culturale româno-grecesti. În cercetările mele m-au ajutat cu mare generozitate specialisti si academicieni ca Virgil Cândea, Alexandru Dutu, Mihai Berza, Cornelia Papacostea-Danielopolu, Andrei Pippidi, Lia Brad-Chisakof, Elena Lazăr si Maria Rafaila. Trebuie să spun că faptul că nu sunt grec mi-a permis să mă exprim liber despre câteva subiecte nevralgice. Aici la Montreal am tinut conferinte despre influentele reciproce ale românilor si grecilor cu mare succes, cred.
EH: Lumea noastră si istoria ei sunt într-o permanentă evolutie si transformare. După părerea dvs., ce am mostenit din acele începuturi ale culturii române moderne?
JB: Citind istoria românilor am fost impresionat de rezilienta poporului român. V-am spus că merg în România în fiecare an din 1971. În timpul comunismului erau multi specialisti cu o cultură universală bogată dar nu la Universitate, ci în institutele de cercetări. Este o confirmare că în România cultura a fost totdeauna cultivată la un nivel înalt. Vorbind de epoca care mă interesează, ar trebui să subliniez că academiile domnesti care functionau în limba greacă au fost fondate de voievozii Serban Cantacuzino (Bucuresti, 1689) si Antioh Cantemir (Iasi, 1707). A existat timp de multe secole o traditie culturală multilingvă care se perpetuează până în prezent.
EH: Fanariotii au fost oarecum denigrati în istoria tării noastre, asociati coruptiei. Urmând calea pe care a mers unul din cei mai importanti gânditori greci ai se colului XX, C. Th. Dimaras, demonstrati existenta Iluminismului timpuriu în Grecia care, cu ajutorul domnitorilor fanarioti, s-a răspândit si în Tările Române.
JB: Stiu că regimul comunist român a denigrat perioada fanariotă mentinând ideea că fanariotii au fost corupti si asa mai departe. Examinând sursele istorice românesti si grecesti, găsim că nu au fost toti corupti si nici mai corupti decât altii, băstinasi. Fanariotii au găsit în principatele dunărene o situatie potrivită pentru a aplica reforme progresiste, după modelul occidental. Pe de altă parte, românii au descoperit învătând limba greacă un orizont cultural mai vast decât lumea oferită de literatura religioasă în limba slavonă. În greceste existau deja manuale de geografie, de matematică, de istorie universală etc., iar românii au învătat franceza frecventând saloanele fanariotilor. Nicolae Mavrocordat inaugurează regimul fanariot în 1709, nu în 1711 când a fost numit din nou pe tronul Moldovei după fuga lui Dimitrie Cantemir. Poate reformatorul cel mai mare de atunci a fost Constantin Mavrocordat si apoi Alexandru Ipsilante, care în 1780 a publicat un cod juridic bilingv foarte progresist, „Pravilniceasca condică”. După părerea mea, Iluminismul timpuriu a fost o simbioză politică si culturală favorabilă atât pentru români cât si pentru greci în general, nu numai pentru fanarioti. Mentorul meu, Constantin Dimaras, avea mare stimă pentru istoricul Nicolae Iorga. Personal, la început, am învătat istoria românilor din volumele lui Iorga „Byzance après Byzance” si „Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea (1688-1821)”.
EH: Chiar dacă există studii si au fost scrise tomuri întregi despre tranzitia care se făcea de la influenta slavonă la influenta culturii grecesti asupra celei române, nimeni până la dvs. nu a reusit să facă un studiu atât de temeinic si cuprinzător a acelei perioade.
JB: Conceptul Iluminismul timpuriu nu exista în filologia neogreacă. L-am propus si documentat în greceste. Poate că asa am creat un capitol nou în istoriografia română. M-am inspirat însă de la Nicolae Iorga, Lucian Blaga, Dumitru Popovici, Demostene Russo, Olga Cicanci, Cornelia Papacostea-Danielopolu, Lia Brad-Chisacof, Elena Lazăr, Tudor Dinu, Mihai Tipău si altii. Bibliografia asupra subiectului de iluminism este bogată. Eu am propus o periodizare care desluseste cum s-a întâmplat tranzitia de la literatura „medievală” (G. Călinescu si Nicolae Manolescu) la iluminism „stricto sensu”. Iluminismul românilor si grecilor începe, după mine, în 1780, când au fost publicate două volume foarte novatoare: „Pravilniceasca condică” de Alexandru Ipsilante si „Apologia” de Iosif Moesiodax.
EH: Aveti o bogată si îndelungă carieră de profesor, predând limba si cultura greacă veche si greaca modernă. Chiar si acum, în pandemie, oferiti cursuri online.
JB: Revenind din Grecia cu un doctorat în literatura neogreacă, mi-am început cariera în 1970 la Universitatea Laval din Quebec ca profesor de limba elină veche si de neogreacă. În 1973 am fost invitat la Universitatea din Montreal ca să inaugurez programul de studii neogrecesti. Din 2001 până în 2007 am ocupat cu jumătate de normă si catedra studiilor neogrecesti la Universitatea McGill. Am împlinit deci 50 de ani de predare universitară si continui.
Sansa noastră acum este că tehnologia modernă ne ajută foarte mult, făcând posibil ca un student care se află la Atena sau la Barcelona să poată urma cursul meu prin zoom. În epoca noastră, puteti începe sau continua studiile la universitate la orice vârstă. Chiar si la pensie!
EH: De-a lungul anilor ati fost invitat de mai multe ori de către Asociatia Culturală Română pentru a vorbi despre diferite aspecte ale Iluminismului timpuriu si des-pre cercetările dvs. În luna noiembrie a anului trecut ati tinut o conferintă, organizată de Scoala Junimea din Montreal, intitulată „Culturile greacă si română, confluente” (textul acestei conferintei a fost publicat sub titlul „Cultura greacă ca factor al identitătii române” în revista Repere Literare, vol. 1, nr. 3 (2021), p. 20-22). Pregătiti si alte conferinte, aveti noi studii în lucru?
JB: Pregătesc o conferintă cu subiectul „Nicolae Mavrocordat, poet liric”, fiindcă am descoperit o odă inedită a voievodului Nicolae scrisă în limba lui Pindar! Am de gând să public textul în Revue des Études Sud-Est Européennes din Bucuresti. În plus, am lansat de curând o editie de buzunar a romanului „Răgazurile lui Philotheos”, aici la Montreal (cartea a apărut la sfârsitul lunii decembrie 2021- n.r.). Terminând, as dori să le multumesc doamnelor Simona Pogonat si Adina Vukovic care au întretinut în mine pasiunea limbii române. Doresc tuturor un an excelent si productiv. Sănătate si dragoste!
Repere biografice Jacques Bouchard este profesor titular de limba si literatura greacă la Universitatea din Montreal, directorul Centrului interuniversitar de studii neo-elenice din Montreal, membru al Academiei Regale Canadiene, autor al unui număr important de articole, comunicări stiintifice si cărti despre iluminismul grec si român, poezia modernă greacă si epoca fanariotă în România. El este si traducătorul a numeroase romane si culegeri de poeme din greaca modernă în franceză. În 2009, el a devenit membru de onoare al Institutului de studii sud-est europene al Academiei Române, titlu acordat „în semn de recunoastere a importantei sale stiintifice privind istoria elenismului, rolul acestuia în modelarea lumii sud-est europene si, cu deosebire, influenta elenismului asupra societătii si culturii românesti din epoca fanariotă”. Câteva din titlurile publicate: Nicolas Mavrocordato, „Les Loisirs de Philothée” – text, traducere în franceză si greacă si comentarii de Jacques Bouchard, Les Presses de l’Université de Montréal, 1989 Andréas Embirikos, „Haut fourneau”, traducere în franceză de Jacques Bouchard, Actes Sud – Institutul Francez din Atena, 1991 Andréas Embirikos, „Domaine intérieur”, traducere în franceză de Jacques Bouchard, Paris, L’Harmattan, 2001 Zyránna Zatéli, „Le crépuscule des loups”, traducere în franceză de Jacques Bouchard, Paris, Seuil, 2001 „Nicolae Mavrocordat, domn si cărturar al Iluminismului timpuriu (1680-1730)”, o suită de 14 articole despre primul grec fanariot care a ocupat tronul Moldovei (1709-1716) si apoi cel al Tării Românesti (1716-1730), Editura Omonia, Bucuresti, 2006 „Les Phanariotes et l’Aube des Lumières”, o colectie de texte semnate de Jacques Bouchard publicată de Centrul interuniversitar de studii neo-elenice din Montreal în 2007
interviu publicat în jurnalul Accent Montreal în prima editie 2022
|
Eva Halus 2/1/2022 |
Contact: |
|
|
