Ce naste monstri ?
Ȋntr-o perioadă istorică marcată de razboaiele napoleoniene, chinuit de suferințe fizice ( surzenie), spre sfârșitul vieții, Francisco José de Goya y Lucientes (1746 -1828) se izolează, retrăgându-se în lumea imaginației, și pictează , printre altele, și faimosul tablou Somnul rațiunii naște monștri.
Din pricină că Iisus nu poate fi înțeles prin categoriile rațiunii, prin felul de a fi al lumii, ci numai prin Revelație iar omul anevoie se ridică la înălțimea Revelației faptul acesta îl silește pe om să-și vadă cu ochii toată mizeria întreprinderii sale în cunoașterea lui Dumnezeu. Neputința cuprinderii lui Dumnezu îl constrînge pe om să-și vadă marginile, caducitatea, neajunsul cunoașterii, tragedia rațiunii. Rațiunea trebuie să admită credința, această asceză a rațiunii.
De aci, față de Iisus, care se impune, rezultă numai două atitudini: sau e refuzat și osândit la moarte, ca o absurditate în lume, ca pe unul ce amenință lumea cu sfârșitul, sau e primit ca un sfârșit al lumii, ca o cruce a rațiunii, o smerenie a ei. Sau picătura de apă va nega oceanul fiindcă
nu-l poate cuprinde și ca urmare îl va tăgădui ca obârșie a sa, sau picătura de apă nu va nega oceanul, deși nu-l poate cuprinde, ci își va recunoaște obârșia sa în el. Este prin urmare și o răstignire a minții.
Luarea crucii lui Hristos e totuna cu smerenia, iar smerenia e recunoașterea măsurii de om și primirea misterului ce ne depășește, ca mister.
Dacă cunoașterea, superioritatea subiectului față de obiect e tot sufletul nostru, atunci față de Iisus suntem în situația să ne pierdem sufletul, fiindcă Iisus se impune, dar nu ca obiect. Iisus ne impune un alt mod de-a-L cunoaște; și ne povățuiește simplu, divin de simplu: să ne pierdem sufletul pentru El, căci numai așa-L vom câștiga. Numai așa va învia sufletul nostru. Cu alte cuvinte, în fața lui Iisus, să nu ne mai ținem de zidul chinezesc al mărginirii noatre: altfel nu pierdem lumea, preferând pe Iisus.
Cine va face așa va fi mărturisit de Iisus înaintea Tatălui, ca unul ce a înfruntat pe pământ riscul mărturisirii lui Dumnezeu. Cine răstignește în sine cunoașterea lumii (care nici pentru lumea aceasta nu e toată bună), preferând cunoașterea care era în Iisus, în care sunt ascunse toate comorile cunoștinței și ale înțelepciunii(Coloseni 2,3) acela pune viu ființa sa în fața lui Dumnzeu. Abia aceasta e cunoașterea Adevărului, care ne va face liberi! Prislop 17 .X. 1949 (Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cuvinte vii, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006, pp. 148-149.)
A) RAȚIUNE 1. Treapta a doua, superioară, a cunoașterii, numită și treapta rațională sau a gândirii abstracte, caracterizată prin faptul că operează cu noțiuni, judecăți și raționamente; la nivelul ei se sesisează esența obiectelor și a proceselor din natură și din societate, se descoperă cauzele și legile acestora. Ea se află într-o strânsă corelație dialectică cu treapta senzorială a cunoașterii. 2.Moment al treptei rationale a cunoașterii opus intelectului.( pag. 469-470)
B) INTELECT ȘI RAȚIUNE, categorii filozofice, proprii filozofiei premarxiste, care demonstrează moduri sau trepte determinate ale gândirii.(
) un loc deosebit li se acordă în concepțiile filozofice ale lui Kant și Hegel. Dacă I.Kant subliniază opoziția lor, Hegel încearcă să evidențieze unitatea lor dialectică. Activitatea gândirii se realizează, după acesta, în două momente sau etape: etapa intelectului , în care se identifică, adică se stabilesc ideile de sine stătăoare, și etapa rațiunii, în care se realizează raportarea dialecticăa acestor idei. Ȋn gnoseologia materialist-dialectică nu se mai face distincția dintre l.și r. ca între două nivele cu structuri și funcții diferite, rațunea fiind înțeleasă ca o facultate constructivă și activă în totalitatea ei. ( pag.281) C) http://vestitorul.blogspot.ro/2014/08/sufletul-si-puterile-lui.html
Nicușor Gliga
|
Nicușor Gliga 2/1/2022 |
Contact: |
|
|