Camelii
(Florile lui Camellius)
Motto: „Mă lustruiesc / ca marmura / în pasiune Doamnei Camelia Pantazi Tudor
(Giuseppe Ungaretti) cu deosebit respect
tril-mi / tril-sol / tril-mi / tril-do
tril-fa / tril-si / tril-do / tril-re...
arii, duete, triolete, armonii celeste
melopei, sonuri, țipete, chemări, arpegii
încântări, mirări, plânset de qassidă:
bonin white-eye, okinawa, rail, izu, thrush,
ryukyu robin, okinawa Chopin, lidia lui Jeth,
amami woodpecker, ryukyu scops owl,
amami thrush, ryukyu minivel, titul lui Owston
fazani de cupru – fazani verzi japonezi
aleea, într-o doară, smălțuiesc sincron
sufletul plutește deasupra faimoasei torii,
poartă plutitoare spre înalt Infinit...
Izanagi, ignorând veșmintele și podoabele capului,
revenit în Paradis, și-a împrospătat fața cu apă limpidă:
din ochiul lui stâng născutu-s-a Amaterasu, incarnarea Soarelui
din ochiul lui drept s-a incarnat Tsukiyomi – Luna,
iar din nasul lui – Susanoo, incarnarea vântului...
printre lacrimile prelung prelinse ale ploii
obrajii a zorilor zeiță Uzume își regăsesc culoarea
Amaterasu, puternica zeiță a Soarelui,
s-a înstăpânit în Takmanohara
iar natura experimentează:
efluvii smaraldii învăluie crângul de magnolieri
se sting luminile din hamamachi;
dincolo de ușile glisante shoji, în camera zashiki
pe tatami întins molatec, spre alcovul tokonoma,
te zăresc pe tine frumoasă prințesă Yakomi,
surâzând discret, adolescentin, sub spuma visului...
prin îndrăzneața deschidere a chimonoului prăzuliu
întrezăresc surprins bobocii îndrăzneți de camelii roz
ai sânilor, vibrând în zefirul respirației;
instantaneu de gingășie îmi copleșește ochii...
și când te gândești
sunt la o șoaptă/un sărut distanță de tine!
păru-ți de abanos, în curgere divină,
evadează din cocul măiestrit alcătuit,
sfidând mătasea violacee vălurită a pernelor;
visu-ți tresăltat împrăștie perle de endorfine
zeul iubirii își dezmorțește brațele
pare o prelungire de tatami;
într-un cot stau alene, umbrit de-un gând,
înșiruind vrăjit mărgele de cuvinte
ca-ntr-o indescifrabilă pictogramă
elegant, foșnind discret, grădina japoneză
rafinamentul, splendoarea-și etalează...
în pădurea pitulată molatec sub munte,
deasupra mării foșnesc, sub adieri, camelii,
maiestoase, ca un moft domnesc,
odoare ale Naturii înviorând roua irizată
și spuzind romantic, în roz, roșu și alb,
petale mirobolante – un chou à la crem
ferigele ruginite uitate de vreme
dansatoarele Shirabyoshi exersează domol;
orchestra-i angrenată în improvizații măiestrite,
în stil min’yo și apoi gagaku,
înjghebând o muzică elegantă, rafinată
treptat, intră în polifonie wagon, gaku-so,
biwa, hichiriki, kagura-buie, ryuteki, sho
în ritm de da-daiko, tsuri-daiko, shoko, san-no-tsuzami
în reveriile mele imagini de grație se intersectează;
azi noapte, am dus o luptă gingașă de atingeri,
sufletele ni s-au sorbit unu-ntr-altul
ca nectarul în trompele îndrăznețe ale fluturilor;
ne-am contopit trupurile ca două liane
făcându-l prizonier pe Cupidon
învățat-am îndelung origami;
și-așa s-au prelins anii!
am tot încropit poeme de amor;
le-am alipit bărcuțelor de hârtie
așa să fie! să tot fie!
le-am lansat cu grijă pe apa mergândă
cu speranța să ajungă
pe sub arcada podețului roșu precum crustaceii,
unde, aplecată, îngândurată, înamorată, le vei prinde;
apoi îmi faci cu mâna sau cu evantaiul
ori plecăciuni de salcie sub poveri de muguri
timpu-i venetic, viclean?
alt’dată îi vânam durata de minunăție,
pendulând printre oameni, în piața San Marco
sau pe culoarele sonore, discrete ale Dogilor Palat
timpu’ se scurge într-o clipită grăbit,
mă regăsesc uimit și spășit!
unde-i oare? gândul doare?
unde-i Dama cu camelii?
voi de colo! ne vedeți din Rai?
vă dăruiesc o poală de camelii
***
Din ciclul „Pana neștiutoare în ciuda aripei” („Carnetele bătrânului poet”)
|
Tănase Grosu 1/20/2022 |
Contact: |
|
|
