Paul Morand si românii
Paul Morand a fost probabil unul dintre cei mai mari scriitori francezi ai secolului XX. El s-a remarcat, încă din tinerețe, prin stilul său modern și fiind foarte prolific a publicat în timpul unei vieți îndelungate peste 100 de lucrări în diferite genuri, de la poezii și romane până la eseuri și jurrnale.
Diplomat și academician el a fost de asemenea un prieten și ─ într-o oarecare măsură ─ un cunoscător al României și al poporului român.
Această cunoaștere, datorată unui complex de împrejurări favorabile, de care Morand, a beneficiat chiar de la începuturile carierei diplomatice, s-a reflectat mai apoi și în opera sa literară.
Norocul i-a surâs încă de la terminarea liceului, când ratând bacalaureatul s-a înscris la Școala de Științe Politice și a avut ca meditator, din 1906, pe faimosul scriitor și diplomat Jean Giraudoux. Sub îndrumarea acestuia, Morand a terminat cu succes studiile de istorie și drept internațional, iar după obținerea diplomei a reușit primul la cele două concursuri (din 1912 și 1913) obligatorii pentru angajarea în serviciile diplomatice franceze.
Izbucnirea războiului din 1914, l-a găsit pe Morand la Londra în prima lui misiune oficială. Acolo s-a împrietenit cu prinții Anton Bibescu, Emanuel Bibescu, Matila Ghica și cu alți diplomați români. După transferul său la Paris în 1916, aceste prietenii i-au facilitat frecventarea unui mediu artistic monden dominat în epocă de trei mari scriitoare de origine română, aristocratele Marta Bibescu (născută Lahovari), Anna de Noailles (născută Brâncoveanu) și Elena Văcărescu. Deși nu era un bărbat arătos, scriitorul a cules printre reprezentantele sexului frumos nu numai succese literare și în acea ambianță propice a întâlnit-o pe principesa Elena Suțu născută Chrissoveloni, care i-a devenit ulterior soție.
Întâlnirea, consemnată la data de 4 septembrie 1916 în al său Journal dun attaché dambasade, a avut loc la biserica ortdoxă română din Paris unde Morand fusese delegat să reprezinte guvernul francez la slujba solemnă oficiată cu ocazia intrării României în prima conflagrație mondială. Cu nouă ani mai în vârstă decât scriitorul, fiind născută în 1879 la Galați, Elena Chrisoveloni provenea dintr-o familie de banchieri greci originari din Insula Chios. Educată în România, Trieste și Paris Elena era de inteligență sclipitoare și vorbea fără greș șapte limbi. Ea s-a căsătorit inițial cu prințul Dimitrie Suțu, ofițer cu grad de colonel, atașatul militar al ambasadei României la Paris. Căsătoria însă nu a durat și curând cei doi soți s-au despărțit, trăind separat până în 1924 când au divorțat, Elena păstrându-și titlul princiar. Abia după aceea, ea a putut să se căsătorească cu Paul Morand, legalizând, în 1927, o relație extraconjugală de zece ani. Ca urmare a căsătoriei legăturile scriitorului cu românii s-au extins mai ales sub auspiciile prieteniei sale cu Regina Maria, căreia Elena Chrissoveloni i-a fost cinci ani Doamnă de onoare.
În octombrie 1930, Morand, deja în culmea gloriei literare, a făcut prima dintre mai multe călătorii în România. De-a lungul a trei săptămâni el a cutreierat țara în lung și lat, din Delta Dunării până în Transilvania și a vizitat pe Regina Maria la Balcic. Locurile și oamenii l-au impresionat profund întrucât au devenit imediat surse de inspirație, apărând tot mai des în scrierile sale din anii următori, iar în 1935 a publicat chiar și o carte întitulată Bucarest, aproape în întregime dedicată capitalei României. Din păcate volumul, scris cu umor și înțelegere de un diplomat ce dorea să contribuie la apropierea dintre francezi și români nu și-a atins scopul fiind primită cu un val de critici negative în presa românească a zilei.
Cu puțin înainte de declanșarea celui de-a doilea război mondial, în august 1939, Paul Morand a fost trimis la Londra ca șef al unui grup de specialiști însărcinați să colaboreze cu britanicii în probleme de război economic. Când în iunie 1940 Franța s-a prăbușit în brațele Germaniei hitleriste, în loc să dezerteze și să se alăture lui Charles De Gaulle, Morand s-a întors disciplinat la baza administrativă din Franța înfrântă. A fost o hotărâre fatidică ce i-a atras mai apoi ani de exil și ura perpetuă a generalului.
S-a bucurat în schimb de aprecierea mareșalului Pétain, pe care îl admira și de prietenia lui Laval. Așa se face că în 1943 a fost acreditat ca ambasador al regimului de la Vichy la București. Șederea sa în capitala României a fost însă de scurtă durată. Apropierea intempestivă a trupelor sovietice de granițele României și restabilirea temporară a frontului în primul trimestru al anului 1944 pe Prut, l-au determinat să-și aranjeze prin superiorii de la Vichy transferul urgent în Elveția. Morand a reușit de asemenea să obțină de la români o garnitură oficială de tren pentru transportul la Berna a neprețuitelor bunuri ale Elenei Chrissoveloni. Cei doi soți însăși au părăsit precipitat Bucureștiul în iulie 1944, cu câteva săptămâni înainte de capitularea României, fără a face audiențele protocolare de rigoare la rege și la Mareșalul Antonescu.
Curând însă sfârșitul regimului Pétain (mareșalul fiind silit de germani să se evacueze într-un semi arest la Sigmaringen), eliberarea Franței de către aliați și instalarea la putere a generalului De Gaulle, care l-a destituit fără indemnizație, au anulat numirea lui Morand. Scriitorul a răspuns optând pentru zece ani de exil în Elveția, alternativă preferabilă unui gulag sovietic sau unei închisori din România populară și socialistă.
El însă n-a uitat până la moarte nici România și nici pe români, fapt mărturisit de nenumărate pagini din voluminosul său Journal Inutile.
Gabriel Watermiller Penticton B C
|
Gabriel Watermiller 1/20/2022 |
Contact: |
|
|
