Premiile grupului de la Observatorui - Paul Mates, student in anul II la Queen's University din Kingston, Ontario.
Activitatea de misionariat a indragitei reviste OBSERVATORUL, prin care face cunoscute unele din performantele de exceptie ale romanilor care traiesc in Canada si in special in marea metropola Toronto si imprejurimi, a devenit deja traditionala. Astfel, la inceputul fiecarui an, pe care-l dorim sa fie mai bun decat anii precedenti, revista OBSERVATORUL organizeaza, impreuna cu Cenaclul NICA PETRE, o festivitate in care popularizeaza aceste performante deosebite in diferite domenii de activitate si prezinta succint pe autorii acestor rezultate, consfintite prin acordarea unor premii si distinctii.
Un astfel de premiu se acorda si in domeniul matematicii, in memoria unui remarcabil matematician roman, a carui activitate creatoare si academica a fost recunoscuta si consacrata pe plan international in perioada vietii lui in Canada, cu mentiunea ca samanta activitatii sale stiintifice a fost sadita in timpul studiilor scolare si universitare din Romania. Este vorba de matematicianul roman GHEORGHE (GEORGE) ISAC, profesor emerit, doctor in stiinte matematice, autor a numeroase volume de specialitate, concepute individual sau in colaborare cu alti matematicieni, precum si autorul unor solutii originale, foarte apreciate pe plan stiintific.
Vom incerca sa prezentam astazi un tanar polivalent, care a indragit aceasta ramura a stiintelor exacte - matematica - un talent promitator si anume PAUL MATES, in prezent student in anul II la SMITH SCHOOL OF BUSINESS, in cadrul QUEEN'S UNIVERSITY din Kingston, Ontario. Ne face o bucurie deosebita sa precizam faptul ca PAUL a avut si are performante de exceptie la toate disciplinele scolare, situatie consfintita in primul rand de rezultatele finale de la absolvirea SAINT ROBERT CATHOLIC HIGH SCHOOL, Thornhill, Ontario si anume: - Academic: 98% - GPA, SAT - Score:1560 - Principal's List: 2019-2020 (Top 1% of Graduating Class) - Honor Roll: 2016-2020 Aceasta suita a performantelor sale din liceu continua si la universitate, recunoasterea muncii si creativitatii sale fiind materializate prin premiile si titlurile obtinute, precum: - Chancellor's Award Scholarship - Christopher R. Bennett Memorial Award - D.I.McLeod Dean's List with distinction - GPA maxim: 4.3 din 4.3 Instruirea academica la Queen's University o impleteste cu acea trasatura deosebita pe care o manifesta permanent si anume - promoveaza idei noi, originale, are o gandire rapida, transpusa in initiative si solutii eficiente. A reusit sa initieze si sa implementeze in companiile unde a lucrat metode de lucru noi, care prezinta avantaje evidente, cu aplicatii benefice din punct de vedere economic. Este de remarcat activitatea pe care o desfasoara la Queen's Trading Committee, Kingston, Ontario in calitate de Junior Analyst. Totodata este Logistics Coordinator la Queen's Entrepreneur's Competition (QEC) Kingston, Ontario precum si co-fondator si managing director la Queen's Startup Consulting, Kingston.
Relatia pe care Paul a avut-o cu matematica s-a concretizat prin rezultatele obtinute la diferite competitii nationale. Astfel a fost campion national in clasa a 8-a, locul 1 din 18627 de participanti, cu punctaj maxim de 150 de puncte, la Concursul de matematica GAUSS organizat de University of Waterloo in 2016. A fost inca o data campion national, cu punctaj maxim de 40 de puncte la Concursul de matematica NEWTON din 2017 unde au participat 1841 de elevi. A participat cu consecventa la multe alte concursuri de matematica, cu rezultate care l-au plasat intotdeauna in primii 2% din concurenti.
Toata aceasta activitate este impletita, cum este normal, cu hobby-uri precum ciclism, culturism, fotbal si mai ales inot, fiind lifeguard, instructor de inot si antrenor de lifesaving la City of Richmond Hill. Dorim sa mentionam ca a indeplinit si activitatea de asistent la Toronto Mathematics Academy si baiat de altar la Biserica Ortodoxa Romana "Sfantu Gheorghe" Toronto. A participat la spectacolele prezentate de Scoala Duminicala si a interpretat diferite roluri in scenetele in limba romana montate cu aceste ocazii. Datorita celor mentionate mai sus, coroborat cu faptul ca vorbeste fluent limbile engleza, franceza si romana, apreciem ca Paul are un orizont luminos, cu o larga deschidere si ii dorim sanatate si succes mult in viata.
|
Ionel Gurau 1/13/2022 |
Contact: |
|
|