Ignoranța și joaca de-a libertatea
Ne-am trezit ca dintr-un vis, într-un joc sau mai bine zis o joacă de-a libertatea, o realitate tot mai evidentă în care nu vrem să fim, nu știm cum am intrat și nu știm ce-i de făcut ca să mai ieșim căci pare un coșmar fără sfârșit! Dar oricât pare de ciudat, nu facem mai nimic căci nu știm ce să facem, suntem paralizați și parcă am vrea sa ne spună cineva că a fost doar un vis urât care s-a terminat și că ne vom putea continua viața noastră cea minunată, cu rutina și ignoranța zilnică în care ne scăldam ca peștele în apă. Suntem obligați să trăim niște vremuri fără precedent pe care nu le-au trăit nici părinții nici bunicii noștri, oricât de asemănătoare ni s-ar părea, tehnica de azi nu exista atunci iar inamicul și armele erau cunoscute.Umanitatea a evoluat iar acum este un alt fel de război : mut, psihologic, tacit și perfid între niște lupi care sunt grotesc de flămânzi, pregătiți de multă vreme să atace și niște oi care habar nu au ce li se întâmplă iar oile care totuși își dau seama se auto-flagelează, se auto-conving că orice ar face tot vor sfârși mâncate de lupi pentru că nu au încredere în ele iar atunci când le e frică nu mai gândesc și acționează instinctiv de cele mai multe ori sub influenta efectului de turmă. Tot ce se întâmplă în lumea întreagă este dincolo de puterea noastră de înțelegere, ne simțim mici și neputincioși, ne doare și totuși mintea noastră refuză să accepte de cele mai multe ori informațiile pe care le primim și care ar putea lămuri măcar într-o mică măsură bizareriile care se întâmplă sub ochii noștri. Dintr-un spirit de conservare, un simț al prezervării binelui interior le ignorăm sau chiar ne impunem pur și simplu să nu le vedem pentru că ne fac rău. Orice om integru care mai gândește normal, știe în sinea lui și simte că nu se va termina prea curând nebunia asta, dar nu o spune, îi este frică căci și pereții au urechi, sperând într-o minune pe care nici el nu o mai crede dar simte că nu este bine că i se ciuntesc drepturile pe zi ce trece și se află într-un carusel amețitor care se tot învârte, nu se mai oprește. Nu trebuie să ne amăgim crezând că doar ni se pare și cel mai adesea să ne mințim pe noi înșine căci instinctele nu ne înșeală! Ai încredere omule în ceea ce simți, ai fost programat să simți primejdia să știi când ceva nu merge bine, ASCULTĂ-ȚI INSTINCTELE, nu le ignora! Așteptăm o schimbare în bine, așteptăm un miracol salvator dar cred că a venit vremea să analizăm fiecare cu propria conștiință să ne informăm și să judecăm singuri ce este mai bine să facem și să luăm decizia corectă după ce analizăm profund înainte. Omule,nu lua decizii sub amenințarea nimănui pentru că acele decizii NU SUNT CORECTE! Puterea binelui stă numai în noi și singuri putem schimba ceva începând chiar cu noi înșine, încercând să facem ceva bun pentru noi și pentru aproapele nostru. Nu asculta ce ți se spune direcționat, trage singur concluzii și INFORMEAZĂ-TE! Chiar dacă nu ești un specialist încearcă să cauți și să înțelegi! Gândirea ta ÎNCĂ ÎȚI APARȚINE! Știu că vă pasă, știu că în interiorul fiecăruia există încă sâmburele divin pe care l-a așezat Dumnezeu atunci când ne-am născut, pentru că ne-am născut toți buni fără păcate și fără ură, fără răutate și fără dușmănie. Trebuie să încercăm să revenim la acea stare și mai ales SĂ NU FIM ignoranți căci ignoranța nu ne va scăpa de probleme. Omule fii stăpân pe gândurile tale și mai ales DESCHIDE OCHII până nu e prea târziu! AJUTĂ-ȚI APROAPELE , FII BUN, FĂ BINE ALTUIA! Știu că pare ciudat ceea ce vă spun dar analizând cei doi ani care au trecut am sesizat cum se transformă umanul din noi, cum ni se spală creierele, ne îndepărtăm unii de alții și cum tindem să devenim mai răi mai ignoranți, mai egoiști și mai zgârciți. Suntem îndemnați să vedem doar un metru în fată să cautăm doar o soluție de moment ca să intrăm în jocul murdar! Din păcate cele întâmplate în ultima vreme dovedesc faptul că suntem departe încă de final și că mai avem de tras. Merităm oare asta? Vă întrebați desigur și voi așa cum m-am întrebat și eu: De ce? Ce rău am făcut? Și tot cercetând am aflat și răspunsul : Am fost ignoranți! Aceste lucruri s-au întâmplat încet-încet sub ochii noștri fiind prea preocupați de noi înșine, am lăsat loc pas cu pas, puțin câte puțin să se dezvolte răul în jurul nostru .Noi toți am fost IGNORAȚI nu unul anume.Trebuie să ne asumăm și să ne recunoaștem greșeala altfel nu o vom îndrepta niciodată! Știu că vor fi multe comentarii și că nu veți fi toți de acord cu ceea ce spun eu aici însă înainte să aruncați cu pietre stați puțin și analizați. Când v-ați implicat ultima oară în acțiunile comunității sau ale bisericii sau în ale cartierului, când ați ieșit ultima oară din zona voastră de confort și ați încercat să schimbați ceva în bine? Am fost toți prea ocupați cu viața zilnică, am crezut orbește că lucrurile se vor îndrepta de la sine deși mulți dintre noi am observat multe deraieri ale moralei sociale și creștine de mulți ani încoace. Anomalii ce nu ar fi putut să apară dacă nu ar fi fost ignorate. Nu vă spun nicio noutate, le știți, le-ați văzut, le-ați auzit dar am mers cu toții mai departe sperând că nu ni se va întâmpla chiar nouă. Ei bine uite că ni se întâmplă și pas cu pas ne-au înconjurat din toate părțile și încet încet ne transformăm și devenim tot mai ignoranți pe zi ce trece. Cel mai important este să acceptăm și să înțelegem că EXISTĂ LUCRURI pe care nu le știm și care dacă noi nu le știm, nu înseamnă că ele nu există! De aici pornește totul, am fost ținuți departe de adevăr, am fost orbi, surzi și muți și acum observăm cu frică și cu mirare că suntem prinși în capcană, o cursă din care se pare că nu vom scăpa toți oricât am vrea, doar unii dintre noi. Jocul de șah se joacă cu ușile închise iar noi suntem reprezentați de câțiva pioni neobservabili. Acum e momentul SĂ NE TREZIM și să ii deșteptăm și pe cei din jurul nostru! Vor scăpa doar cei care au curaj și cei care își pot înfrânge frica ( fiindcă se știe că frica înrăutățește psihicul și apoi fizicul, este cea mai puternică armă) și cei care nu se vor lăsa doborâți REFUZÂND SĂ SE SUPUNĂ! Vorba ''Capul plecat sabia nu-l taie'' este cea mai mare minciună care există! Nu e adevărat! IGNORANȚA și SUPUNEREA totală DISTRUG totul și fac cărare RĂULUI să se instaleze confortabil și să își facă misiunea mai ușoară!
CUNOAȘTEREA este cel mai bun instrument pentru a decide singur dacă vreți să vă salvați sau nu, depinde numai de noi ce decizii luăm și ce răspunderi ne asumăm, dar trebuie să le luăm în deplină cunoștință nu trebuie să ne lăsăm orbiți și antrenați în joaca de-a libertatea. Dacă vreți să protejați viitorul copiilor voștri NU acceptați să vă fie condiționată libertatea, v-ați născut liberi și asa trebuie să rămâneți! Pe parcursul anilor diferite personalități au tras semnale de alarmă pe care le-am ignorat însă nu este încă prea târziu Nu uitați puterea stă numai în noi înșine, în fiecare dintre noi. Omule , CREDE în BINE și el se va realiza, fii pozitiv și atunci când ești cel mai nenorocit, gândește mereu cât ești de norocos că ești în VIAȚĂ, nu te lăsa dezorientat, fii propriul tău stăpân , nu îți vinde sufletul pentru nicio bogăție căci nu îți va servi la nimic. Fii conștient că jocul e prea mare și nu are cum să se mai oprească de la sine! Amarul și pelinul ne sunt servite cu lingurița câte puțin,împreună cu STRESUL și FRICA și asta înseamnă o transformare lentă și mai puțin observabilă căci cere TIMP. A trecut vremea războaielor cu arma-n mână și neexistând un precedent este foarte UȘOR să obțină ceea ce vor folosind ca și arme multe din ''JUCĂRIILE'' tehnice pe care le folosim azi dar folosindu-se și de IGNORANȚA noastră. Sistemul nostru imunitar slăbește din cauza stresului, a fricii, a grijilor și a substanțelor nesănătoase pe care le ingerăm sau ni le administrăm cu bună știință. Nu uitați ÎNCĂ MAI PUTEȚI LUA DECIZII! Este interesant de privit și partea cealaltă a medaliei căci o parte din armele folosite împotriva noastră ne pot servi și nouă ca să ne apărăm ('' jucăriile'' tehnice, cunoașterea, informația adevărată, timpul de care au nevoie, întărirea sistemului imunitar, dreptul de a decide pentru corpul tău ).Trebuie să observăm că ne sunt servite informațiile unitar din toate părțile, pe toate canalele aceleași ''adevăruri'' pe care noi singuri trebuie să le discernem să știm să privim dincolo de aparențe și să nu acceptăm să intrăm în niciun joc pentru că pe măsură ce avansăm ne ardem tot mai tare și consecințele vor fi tot mai grave. ÎNCĂ NU E PREA TÂRZIU până când nu vor cădea măștile și adevărul va fi recunoscut! Când adevărul va fi spus pe fată va fi prea târziu!
Dezbinarea este o altă armă care se folosește împotriva noastră, împărțindu-ne în tabere ca să ajungem să ne urâm unii pe alții scăzând vibrațiile pozitive devenim mai fragili și mai ușor de distrus. Este important să avem vibrații pozitive și să ne păstrăm calmul, să fim calculați, să nu ne pierdem credința, (odată cu rugăciunile aducem în corp pozitivism și vibrații pozitive) dar atunci când avem de luat o decizie să nu așteptăm miracole de la Dumnezeu (căci el ne-a dat deja cel mai mare miracol puterea minții noastre) , ci să judecăm bine și să luăm DECIZIILE CORECTE! Iubirea și frumosul din jur trebuiesc CONSTRUITE prin căldura umană, vibrații înalte pozitive, întrajutorare, pacifism, generozitate și bunătate, dacă lăsăm să pătrundă răul, ura, dușmănia, invidia zgârcenia și răutatea ne facem rău singuri pentru că vibrațiile noastre scad și suntem încărcați negativ fiind o țintă ușoară. ÎNCĂ NU E PREA TÂRZIU SĂ CONȘTIENTIZĂM CĂ TREBUIE SĂ FACEM O SCHIMBARE CHIAR ÎN NOI ÎNȘINE! Umanitatea este în mare pericol , luptând și strigând neauzită sperând să fie salvată înainte de a fi prea târziu. Sclavia și controlul total ne pândesc de după colț și așteaptă să ne înșface în bucăți mari, pline de ignoranță...
Salut cu deosebit respect pe toți scriitorii, gazetarii, jurnaliștii, artiștii, etc care au luat atitudine și prin scrierile lor transmit pozitivism, speranță, curaj și iubire de semeni și care prin acțiunile lor luminează alte minți ce la rândul lor vor dori să cunoască, vor dori să se informeze, căci cunoașterea este cheia luării celor mai bune decizii!
Să avem puterea, curajul și șansa să fim mai buni să ne înfrânăm răutatea, să ne informăm, să căutăm să ieșim întregi din ''joc'' și noi și cei din jur, să nu fim IGNORANȚI, ca să ne fie BINE atât nouă cât și generațiilor ce vor veni după noi! Doamne ajută!
Mihaela CD, Montreal, Canada 10 ian 2022
|
de Mihaela CD 1/10/2022 |
Contact: |
|
|