Război în Ucraina sau o nouă Ialta ?
Relațiile politice și diplomatice ale Rusiei cu SUA și NATO au ajuns, dacă nu neapărat într-un punct mort, fără întoarcere, atunci cu siguranță într-unul foarte complicat, foarte periculos. Anunțatele negocieri de la Geneva din 10 ianuarie 2022 n-au cum să ducă la un rezultat pozitiv, mulțumitor pentru toată lumea, într-atât sunt de maximaliste cererile rușilor.
Va fi până la urmă război în Ucraina ? Vom asista la o adevărată invazie rusă cu prima stație Kievul ? Sau Rusia va ataca de la distanță, chirurgical, în locuri nevralgice, folosind arme de ultimul răcnet ? Din punctul de vedere al Rusiei, singura alternativă la un război pentru Ucraina nu poate fi decât o nouă Ialta. Rușii au cerut restabilirea statu quo-ului din 1997 în Europa de Est. În 1997, România nu era membră NATO, fusese refuzată la Madrid tocmai pentru a nu enerva Ursul. În 1997, la Madrid au fost invitate să adere la NATO Ungaria, Republica cehă și Polonia, care aveau să devină membre în 1999.
În cele două cereri din 17 decembrie 2021 către SUA și NATO, Moscova pretinde retragerea tuturor instalațiilor militare ale NATO din țările Europei de Est plasate acolo după 1997. Pentru mass-media de la Kiev, cererile rusești reprezintă pur și simplu o nouă Ialta în care Ucraina ar putea să plătească oalele sparte (Vu dUkraine. Jusquoù iront les exigences de la Russie envers lOTAN ?, courrierinternational.com, 22.12.2021).
O ofensivă militară de amploare a Rusiei în Ucraina va duce inevitabil la dispariția Ucrainei, cel puțin așa cum o știm astăzi. Poate însemna și întoarcerea unor provincii românești la țara-mamă (Bucovina de Nord, Transcarpatia sau Maramureșul istoric, Bugeacul și Odesa ?), încorporate azi în Ucraina postsovietică, asamblată la origini de Lenin, Stalin și Hrușciov. Un asemenea conflict poate declanșa și revenirea Basarabiei la România, și deci în UE, inclusiv Transnistria. Pentru că SUA și NATO vor fi obligate să se implice decisiv.
Și chiar dacă o invazie în Ucraina va duce la o victorie militară ușoară pentru Rusia, Rusia va suferi o înfrângere politică, diplomatică și economică de proporții și pe termen lung. Sancțiunile economice ale SUA și UE, artileria mediatică occidentală ar scoate Rusia din concertul națiunilor și ar trimite-o lângă Iran și Coreea de Nord. Un război în Ucraina nu are deci cum să fie prima opțiune pentru Rusia.
Dar nici în cazul unei noi Ialte pretențiile ruse nu vor putea fi onorate decât, eventual, printr-o mare târguială globală. Pentru că, fără contrapartide consistente, SUA și-ar pierde fața în interior (urmează alegerile de mid-term, foarte delicate pentru democrații lui Joe Biden) și în relațiile cu partenerii săi. Ar trebui să-și renege propria politică, cea de extindere spre est, a NATO în principal, din ultimii 25 de ani.
Negocierile de la Geneva care încep la 10 ianuarie apar mai degrabă ca o tragere de timp care să permită căutarea unor soluții convenabile. Marja de manevră a lui Vladimir Putin și a politicului de la Moscova arată aproape de epuizare. Ministrul de Război, generalul de armată Serghei Șoigu, și șeful statului-major general al Forțelor Armate ale Federației Ruse, generalul Valeri Gherasimov, viceministru al Apărării, pot fi văzuți tot mai des în fotografiile oficiale alături de Vladimir Putin. Ceea ce înseamnă că armata rusă este din ce în ce mai grăbită să intre în prima linie a deciziilor. De altfel, Vladimir Putin a spus-o limpede : Suntem în pragul casei noastre, nu mai avem unde să ne retragem (la reuniunea anuală a Consiliului Ministerului Apărării, la Moscova).
Rusia este pregătită atât economic, cât și militar pentru o confruntare majoră cu SUA. În ultima sa convorbire cu Joe Biden, din 30 decembrie 2021, Vladimir Putin a avertizat că noi sancțiuni împotriva Rusiei înseamnă ruperea relațiilor bilaterale. Producția industrială a Rusiei ar atinge acum 30 % din PIB, iar majoritatea uzinelor sunt noi, recent utilate. Lipsește însă grav mâna de lucru calificată, pe care rușii încearcă să o suplinească în imediat prin naturalizarea accelerată a bielorușilor și a ucrainenilor. În schimb, Ucraina s-a dezindustrializat catastrofal în ultimii ani. Iar armata rusă, cu deja faimoasele ei arme hipersonice și cu echipamentele de apărare ultraperformante, depășește de departe înzestrarea de altădată a Uniunii Sovietice (vezi și Xavier Moreau, analist militar francez instalat la Moscova Bulletin no. 59 Économie russe, vers un nouveau Yalta ?, stratpol.com, 22.12.2021).
La rândul ei, SUA, spre deosebire de Europa de Vest, lovită de criza energiei și de inflație, se găsește într-o foarte puternică revenire economică. Procesul de reindustrializare și retragerea treptată din China sunt în curs. O probabilă cădere a Burselor nu e azi anticipată înainte de septembrie 2022.
Românii, în general, nu-și doresc un conflict în Ucraina vecină. Cei mai interesați de o posibilă confruntare Rusia-NATO sunt ucrainenii, polonezii și balticii. Deși războiul nu e de dorit niciodată și în nici o circumstață, paradoxal, România ar avea mai mult de câștigat dintr-o aventură militară rusă în Ucraina decât dintr-o prea bună înțelegere dintre SUA și Rusia. Există riscul ca România să fie încă o dată sacrificată, așa cum s-a întâmplat după 1945. Din păcate, cei care ar trebui să gândească, să cântărească toate aceste ipoteze la București par depășiți de situație. La fel ca noii lor prieteni de la Kiev (Nicolae Ciucă a semnat un tratat de asistență tehnico-militară cu omologul său ucrainean pe când era ministru al Apărării). Singura preocupare vizibilă, publică a politicienilor și experților români, în frunte cu prim-ministrul Ciucă și cu mult prea mediocrul nostru președinte, Klaus Iohannis, este împărțirea banilor din PNRR. Exaltă în declarații, cu ochii cât cepele, venirea altor miliarde de euro în ianuarie 2022. Și cam atât.
SUA au anunțat că-și vor informa partenerii și că-i vor face părtași la decizii. Marea Britanie se află întotdeauna aliniată pe pozițiile americane, în ultimii ani aleargă într-o competiție strânsă cu România pentru rolul de cel mai disciplinat partener. Franța a intrat deja în campanie elctorală, mandatul lui Emmanuel Macron se încheie lamentabil din punctul de vedere al majorității francezilor, iar președinția franceză a UE nu-i poate fi lui Macron de mare folos. După sondajele scurse în presă ale Ministerului de Interne, Macron e depășit categoric de Valérie Pécresse, candidata de centru-dreapta. Germania, cu o majoritate fragilă, încropită din trei partide, are un nou cancelar, Olaf Scholz (SPD), care nu impresionează încă asociat cu liberalii de dreapta din FDP, patronatele germane, și cu neomarxiștii ecologiști conduși de ministrul de Externe Annalena Baerbock, proamericană înfocată, cu studii la Londra (master la London School of Economics). Rusia, în schimb, e total susținută de China președintelui Xi Jinping. Atât Rusia, cât și China s-au declarat de-a lungul anului 2021 mai mult decât aliate. Iar China rămâne principalul concurent real al SUA.
În 2022, România riscă încă o dată să se întâlnească față în față cu propriul destin. N-am avut niciodată o clasă conducătoare mai slab pregătită pentru un asemenea eveniment crucial. Dar să nu disperăm ! Să ne aducem aminte că uneori, după secole de suferință, am avut noroc cu carul, cum a fost în 1918-1920.
Petru Romoșan
|
Petru Romoșan 1/5/2022 |
Contact: |
|
|
