( V) lăstari , verb în imagine poetică
Nu cred în singurătatea creației. Nici în tăcerea cuvintelor. Cuvintele vorbesc chiar în lumea gândurilor. Fără cuvinte, existența noastră nu e posibilă, nici gândurile. Mișcat de nostalgia satului, îmi dau seama că ele poartă o frumusețe aparte.
Convorbirea dintre un răzvrătit împotriva dictaturii proletariatului și Pătru Chireanda, starostele vânătorilor din Almăj:
- Bună ziua, uico, / unge te duce vremea?/
- Mulțam de-ntrebare... /am plecat cu fătuca asta / cu nume de floare / să aduc un cărucean de fân, / de la locul nostru, vlăstărit / din demult, de pe Valea Bârzului... /
- Ce-i măi nou?/
- Ei, d-ăle lumești - /s-or măi însurat, s-or măritat, / alții măi bătrâni s-or dus / pentru totdăuna la ogină / pe Dealul Osoinii - / c-așa-i viața , blăstămată, / pleci d-aici în lumea-ailaltă! /
- Mulțam, mulțam, să ai dă toace, / fân la marve și bucace!/ se poate citi într-o balada despre fugarul-nălucă / prin pădurile Almăjului și Crainei... (1).
Versurile mi-au amintit de o afirmație simplă, care poate fi a fiecăruia dintre noi, dar grea de adevăr: Limba unui popor este istoria lui(Grigore Vieru).
Dialogul apare între secvențele narative. Planul de referință din baladă este rezistența anticomunistă din Munții Almăjului. Nu e vorba de o lume imaginară prin care se adună semnificațiile într-un scop prins în simboluri. E o realitate trăită de un țăran din satul Dalboșeț timp de zece ani, după care s-a predat /de bunăvoie, auzind că /exista un hrisov, o pravilă care, /după amar de timp, îți ștergea / nesocotințele și toate păcatele (2). Acesta a fost așteptat de câțiva prieteni și de lăutarii de la Rudăria (Eftimie Murgu, azi), în fruntea cărora erau vestiții cântăreți Achilă și Emil Radu, pe care i-am cunoscut, și s-a dus la Postul de Miliție în ritmul măiestrit al Brâului lotrilor. În vâltoarea gândurilor, intenția sensului sugerează dorința poetului de a se regăsi prin poezie, prin cuvânt, prin fuziunea naturală dintre trup si suflet în jocul popular.
Referirea subiectivă la realitate se face prin cuvinte, asemenea românului anonim, care a scris pe frunză cântecul, evidente rafinamente lexicale, care scapa unui cititor străin de viața țăranului bănătean din vechile districte privilegiate. Doar aici s-a putut întâmpla ca un țăran (obercneazul Dobromir Hîrcilă} sa se împotrivească împăratului austriac Iosif al II-lea, spunând că almăjenii nu vor să devină grăniceri. Este imaginea demnității libertății (3).
Eurile în actul creației, îmi sugerează balada, nu vor înceta să se manifeste semnificativ. Substanța densă a elocvenței lirice (eul poetic) îmbracă forma natațiunii ( răzvrătitul, starostele și dâlboșenii).
Relevant din punct de vedere stilistic mi se pare și cuvântul vlăstărit. Importanța cuvântului crește prin ceea ce rămâne în limbajul poetic. Nu cred că greșesc dacă vorbesc despre solemnitatea sensului. Comunicarea poetică presupune caracterul specific .
Lexemul a vlăstări, apărut organic în versurile poetului, mi-a trezit o curiozitate etimologică, firesc, nici nu se putea altfel. Și, dintr-o meteahnă lexicografică determinată de activitatea didactică, am răsfoit dicționarele.
Înainte de deveni cuvânt poetic la Iosif Băcilă, a vlăstări a trecut de la sensul de bază, principal a da lăstari (DEX, MDA, DAR), la înțelesuri figurate. Înțelesul apropiat de realitatea din versurile baladei este a se naște din..., preluat de la Șăineanu în DAR. Aspectul cuprins de această vocabulă se leagă de ocuparea terenului natural pentru agricultură. După defrișare, terenul era invadat de vegetație ierboasă, alături de tufe și arbori tineri crescuți din rădăcinile copacilor tăiați. În faza următoare se înlăturau, pe rând, de-a lungul timpului, vlăstarii de prisos. Asfel terenul devenea fânețe, loc vlăstărit. Pe versanții supuși degradării, pentru a împiedica spălarea solului, se plantau salcâmi. La cea mai ușoară mișcare a frunzelor, jocul razelor de lumină se răsfrângea în undele pâraielor: ... vara măgrinii vlăstăresc / curcubeiele-n râu(4).
E chiar de așteptat să vedem și forma a lăstări printre surprizele lecturii: Vâltorile vântului la izvoare se curmă, / Se-adună la sfat vocalele-n turmă, / Flori-de-aurori lăstăresc din adânc(5).
Cercetarea elementelor constitutive ale semnului poetic se leagă într-un anume fel de originea cuvântului. E posibil ca în limba de unde provine un termen, acesta să nu atingă pragul superior de expresivitate. Nu are importanță originea cuvântului, cât viața sa în dimensiunea polisemantică a imaginii create. Dar nu este lipsită de interes, mai ales când se poate observa subiectivitatea obiectivității etimologice, încercarea de a pătrunde în tainele vorbirii.
Legătura dintre a vlăstări și a lăstări este dată, pentru oricine, în DER: vlăstar (-re), s.n. Mlădiță, puiet. - Var. lăstar. Mr., megl. vlastar. Mgr. βλαστάριου, prin intermediul bg. vlastara, vlastari, sb.lastar, după Miklosich, Fremdw., 104; Tiktin, cf. Vasmer, Gr., 88). Se găsește și în albaneză vljastar și turcă lastaria.
Pentru DEX și NODEX, vlăstar provine din ngr. vlastári ( ca în DLRLC) iar lăstar din bg. lastar (ca în DLRLC) . Din aceste păreri etimologice, s-ar putea înțelege că apariția variantei lăstar s-a produs mai întâi în bulgară. Numai după acest moment, limba română putea împrumuta cele două forme. De ce fenomenul nu ar fi tocmai invers? Nu e o întrebare retorică. Indiscutabil, există în limba noastră cuvinte din vechea greacă, direct sau prin filieră slavă. Declinul puterii bizantine a fost o lungă agonie. Greaca a devenit limbă oficiala după moartea ultimului împărat roman de origine tracă, după căderea limesului dunărean în urma atacurilor devastatoare ale bulgarilor și slavilor. Având în vedere starea coflictuală permanentă, chiar dacă bulgarii s-au creștinat, greaca bizantină nu putea exercita o influență directă asupra migratorilor, care urmăreau impunerea identității lor. Bizanțul s-a manifestat în limbajul bisericii, mai ales după creștinarea bulgarilor și slavilor. Influența lingvistică greacă a crescut, la noi, ușor de prin secolul al XVI-lea și a ajuns la intensitatea maximă în perioada fanariotă (1711-1821). Nu este un păcat dacă îmi amintesc că Xenopol vorbea de țarate valaho-bulgare, nu de țarate bulgare, deoarece la baza organizării politice sta elementul etnic valah. E de înțeles de ce istoriografia noastră din perioada comunistă neglija contribuția acestui istoric evreu român.
Înrudirea cu formele grecești, conchide lingvistul M. Vinireanu, este evidentă, dar e posibil ca formele din limbile balcanice să nu provină din greacă, ci din fondul traco-iliric, având în vedere faptul că originea radicalului grecesc rămâne obscură.(DELR). Românitatea balcanică este o realitate de care nu se poate face abstracție. Spațiul lingvistic pentru această realitate a fost stabilit clar de M. Eminescu: Nu există un stat în Europa Orientală, nu există o țară de la Adriatica până la Marea Neagră care să nu cuprindă bucăți de naționalitatea noastră. Începând de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia și Herțegovina, găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unități etnice în Munții Albaniei, în Macedonia și Tesalia, în Pind ca și în Balcani, în Serbia, în Bulgaria, în Grecia și până dincolo de Nistru, până aproape de Odesa și de Κiev{6).
Poetul din Almăj cunoaște bine graiul de acasăși îi folosește resursele. El știe clar specializarea sinonimelor din seria vlăstar, lăstar, mladă, mlădiță, smicea (înv. și pop.), odraslă (reg.), loază, mlădoacă (DSR). În Valea Almăjului și în Craina, în general, vlăstarul este un lăstar mai lung, loază se referă la vița-de-vie, la plantele agățătoare, mlădița, la un pom tânăr (prun, măr, păr) subțire și înalt. O mlădiță care se îngroașă devine mlădoacă. În această familie lexicală, limba noastră a dat un adjectiv de o rară sensibilitate: mlădiu, mlădie, utilizat sugestiv de poetul țărănimiiîn versurile din Numai una: Pe umeri pletele-i curg râu / Mlădie, ca un spic de grâu.... Mladă ( matricea etemică a ideii de tânăr există și în vechea prusacă, fără a se întâlni în limbile slave răsăritene,) și loază, împrumuturi slave, ar fi putut întra în limba noastră în perioada asimilării slavilor rămăși în nordul Dunării, când relațiile lor cu autohtonii a devenit relativ pașnice. Pentru smicea, lăstar scurt, crenguță, se oscilează între un latin neatestat senticella și un element dacic. Pare paradoxal, dar chiar preluarea de elemente lexicale, în conditiile dramatice de atunci, demonstrează rezistența prin limbă, prin cultură, dar și vitalitate etnică. Relația lingvistică româno-bulgară încă a rămas în cheie politică, fără fermitate din partea noastră în controversele etnografice, istorice și lingvistice. Datorită factorului timp, este ilogic să se vorbească despre substratul daco-roman al limbii bulgare, cu atât mai puțin de substratul trac, fiind vorba de unul românesc. La fel, nu se poate contesta elementul slav din limba română. Realitatea este constatată în afirmația: Acești români, urmași ai romanității sud-est europene, formau în jurul anului o mie o pătură demografică continuă, acoperind o bună parte a spațiului balcanic, din zona Pindului și a Thesaliei, cu ramificații spre Epir sau peninsula Calcidică și cu prelungiri spre Munții Haemus, până la Dunăre, Sava și Timoc(7).
Țesătura de imagini implicite din dialog, realizate din metaforizare și realitate, merită să fie apreciată. Semnificațiile strict rustice se pierd în motivele baladei, în primul rând în relația omul ca individ și istoria în care trăiește. Expresivitatea limbajului se leagă de momente grele de viață, intense, emblematice, într-un fenomen artistic interactiv: oralitatea stilului și fragmentarea versului.
Unde ne duce vremea? Rămâne de văzut! Cum? Poetul Iosif Băcilă vorbește cu tărie: trebuie să rămânem ce-am fost.
1. Iosif Băcilă, Năluca, în Amurguri înflorind sau poimâinele celorlalte oglinzi, Ed. Artpres, Timișoara, 2018, p. 37-38.
2. Ibidem, 39.
3. Nicolae Stoica de Hațeg, Cronica Banatului, Studiu și ediție de Damaschin Mioc, Ed. Academiei RSR, București, 1968, p. 181.
4. Iosif Băcilă, Sărbătoare târzie, în ciclul Lumina lacrimii din volumul colectiv Afinitățile izvoarelor, Ed. Facla, Timișoara, 1985, p. 6.
5. Idem, Codrenește, în Ibidem, p. 20
6. Dacă la M. Eminescu, Opere complete, X, nu se ajuge ușor, cuvintele din Curierul de Iașidin 6 decembrie 1876 pot fi citite, accesându-se http://biserica.org_discusion groups: View topic: Fr. Constantin Alecse, Biserica. Org. Romanii din Albania (Aromanii).
7. Nicolae Saramandu, Romanitatea Orientală ( secolele IV-XV). Pe baza surselor istorice, în Marius Sala, Liliana Ionescu-Ruxăndoiu ( coordonatori), Istoria limbii române, București, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2018, p. 288.
SIGLE
DAR = Dicționar de arhaisme și regionalisme.
DELR = Mihai Vinireanu, Dicționar Etimologic al limbii române pe baza cercetătorilor de indo-europenistică, București, Alcor Edimpex,
DER = Alexandru Ciorănescu, Dicționarul etimologic al limbii române, ediție îngrijită și tradusă din limba spaniolă, București, Ed. Saeculum I.O., 2002.
DEX = Dicținarul explicativ al limbii române.
DLRLC = Dicționarul limbii române literare contemporane
DSR = Dicționar de sinonime al limbii române.
NODEX = Noul dicționar explicativ al limbii române.
MDA = Micul dicționar academic.
Șăineanu = Dicționar universal al limbei române (ediția a VI-a).
CONSTANTIN TEODORESCU,
Kitchener ON
|
Constantin Teodorescu 1/1/2022 |
Contact: |
|
|
