Pe urmele unei traditii constructive sacre - Biserici de lemn, mesterii ctitori în Maramures până la cumpăna secolului 18
Biserici de lemn, mesterii ctitori în Maramures până la cumpăna secolului 18
Teză de doctorat depusă la catedra de Istoria Arhitecturii, scoala de Arhitectură a Institutului Tehnic, Universitatea din Lund, Suedia, publicat în Norrköping 2004. Conducatori stiintifici: prof. Olle Svedberg, Scoala de Arhitectură a Institutului Tehnic din Lund si prof. Hans Andersson, Faultatea de Arheologie Medievală, Universitea Lund.
Sustinerea va avea loc în prima jumătate a lunii octombrie la Scoala de Arhitectură din Lund. Rezumat în româneste.
Constructiile din bârne încheotorate au dominat până în timpurile moderne părtile cele mai reci ale continentului, din Scandinavia, în nord, până dincolo de Bosfor, pe coastele nordice ale Anatoliei si din Alpi si Carpati, până dincolo de Urali. Această tehnică constructivă (cunoscută în graiul maramuresean sub denumirea de "în cheotori" si international de "blockbau" sau "log building") a permis cea mai adecvată izolare termică în conditii climatice aspre. De-alungul secolelor a fost continuu adaptată pentru a atinge performante tehnice ridicate si elegantă artistică. Cu toate că principiile constructive de bază au ramas pretutindeni la fel, conditiile si iradiatiile locale diverse, au creat numeroase variatii regionale. Constructiile de bârne ce se păstrează până astăzi, aduc de la o regiune la alta, contributii originale patrimoniului European.
Din această perspectivă, o întelegere cuprinzatoare a arhitecturii de bârne ca un patrimoniu comun depinde inevitabil de cercetările la scară regională.
Maramuresul este o regiune istorică în Carpatii Nordici cu o traditie lungă si încă vie în onstructii de bârne în cheotori, renumit pentru performante deosebite în arhitectura sacrală si o mare diversitate de constructii utilitare de lemn. Acestea sunt argumente suficiente pentru a aduce Maramuresul în centrul atentiei cercetării arhitecturii de lemn europene. În sprijinul acestei cercetari, lucrarea de fată adună laolaltă toate bisericile de lemn păstrate sau documentate în Maramures. În această lucrare nu sunt cuprinse zonele muntoase din nordul regiunii, din viile superioare ale Izei Negre (Rika), Talaborului, Tarasului si Tisei, deoarece arhitectura sacrală de lemn de acolo prezintă particularităti ce necesită o discutie separată. Din acest motiv, bisericile din această limită nordică sunt mentionate aici numai marginal. Partea cercetată cuprinde în întregime vechea vatră a Maramuresului, zona asezarilor medievale, unde încă se poate documenta o traditie constructiv relativ omogenă. Numarul bisericilor de lemn în vechea vatră a Maramuresului s-a redus de la 120 la cumpăna secolului 18 la 45 în 1993, momentul în care a început această cercetare. De la cumpăna secolului 18, traditia de a construi biserici de lemn a fost părăsită. Acest proces de renuntare la o veche traditie se datorează în mare măsură programului introdus de administratia austriacă, sustinut de ierarhia ecleziastică unită de la Muncaci, de a ridica biserici de zid.
Scopul acestei lucrari este de a recupera vechea traditie în care au fost construite bisericile de lemn în Maramures cu intentia de a aduce la lumină câteva din trăsăturile lor fundamentale.
Vechea traditie se poate urmării pe o perioadă de trei secole, de la începutul secolului 16 până la sfârsitul secolului 18. Pentru a mă putea apropia cât mai mult de santierele de biserici de lemn si de oamenii care au participat, propun o citire cât mai intimă a bisericilor de lemn păstrate.
Principalele întrebări pe care le pun acestor martori sunt:
Cine le-a construit? Care au fost contributiile si intentiile lor? Care au fost mijloacele de diferentiere a bisericilor de constructiile profane? Ce spun aceste biserici despre cultura locală si ce valoare au ele pentru patrimoniul european?
Lucrarea de fată este dispusă într-un triunghi cu intentia de a aborda bisericile de lemn din urmatoarele trei perspective: arhitectura populară locală, mesterii si ctitorii.
În cadrul arhitecturii populare locale, bisericile de lemn prezintă cele mai remarcabile performante. Din evul mediu până la cumpana secolului 18, comunitătile rurale si mesterii lor au facut uz de un limbaj bine articulat de diferentiere a spatiului sacru de cel profan. Acest limbaj se putea usor recunoaste în peretii drepti, bine izolati, precum si în cheotorile netede.
Îndemânarea, priceperea si experienta de a ridica constructii de amploare din bârne cu aceste caracteristici, erau în acea vreme performante iesite din comun. Din această perspectivă,
Mesterii din Maramures care au fost capabili sa atingă un nivel atât de ridicat, nu puteau fi simpli tărani.
Ei s-au distins drept mesteri de biserici itineranti specializati, mostenind si folosind o cunoastere avansată, rezervată numai pentru contruirea lăcasurilor de cult. Această cunoastere avea un scop sacru, cu o circulatie largă pe continent în acest sens si de aceea necesită distinctie de cea utilitar profană cu rădăcini în traditile rurale locale.
Bisericile de lemn pastrate până astăzi în Maramures, dezvăluie existenta a cel putin două scoli sau familii de mesteri de biserici în secolele 17 si 18; una rezidând în Salistea de Jos (Nyzhnie Selyshche) si acoperind, îndeosebi, parohiile din câmpia si zona dealurilor joase din jurul Hustului, iar cealaltă, răspunzînd necesitătilor parohiilor din sudul Maramuresului, cu rezidenta, cea mai probabil, într-unul din satele din valea Izei inferioare. Cu ajutorul bisericilor de lemn păstrate si a particularitătilor lor, se pot distinge mai departe 3 itinerarii mai lungi si numeroase altele mai scurte, indicând participarea unora dintre cei mai semnificativi mesteri de biserici activi vre-odata în regiune, iar în câteva cazuri chiar schimburi de generatii. În general, mesterii de biserici de lemn au raspuns de performantele tehnice, calitatea ridicată lucrului în lemn si de rafinamentul artistic. Rafinamentul lor artistic a excelat uneori în compoztii ample cioplite pe portale, având sensul de mărci de identitate si semn al unui statut profesional ridicat.
Compozitiile încărcate de simboluri si inscriptiile lăsate de unii din ei indică un nivel bun de instructie, educatie religoasă ridicată si deschidere spre idei noi.
Într-o perspectivă lungă, adevăratii creatori ai bisericlor de lemn locale au fost de fapt nu mesterii de biserici angajati, ci chiar ctitorii care i-au chemat. Rolul nobililor de rit oriental a fost decisiv în formarea unui caracter regional particular al bisericilor de lemn din Maramures. În lupta lor neîntreruptă de a-si păstra drepturile de propietate si rangul social, ce le asigură libertăti si privilegii, nobilii români locali s-au străduit de asemenea să construiască biserici capabile să semnaleze ambitiile, resursele si statutul lor social. Ei au ctitorit, modelat, înzestrat si îngrijit neîntrerupt bisericile lor dupa propriile lor interese si nevoi. Cel putin pentru secolele 17 si 18 se poate documenta introducerea succesivă de elemente noi, răspunzând modei vremii, odată cu disparitia treptată a unor trăsături vechi. Se poate considera că bisericile de lemn din Maramures sunt o oglindă unei lumi de nobili modesti de tară ce s-au manifestat de-a lungul mai multor secole în dubla lor conditie de crestini orientali si nobili occidentali. Modelele adoptate de ei au fost preluate în mod natural de comunitătile mai sărace, devenind valori comune, exprimând, în cele din urmă, o identitate local omogenă.
Din tripla perceptie oferită de traditia constructivă locală, mesteri si ctitori, bisericile de lemn din Maramures apar drept sinteze regionale unice ale curentelor culturale si spirituale venind dispre est si vest. În schimb, bisericile de lemn locale mărturisesc despre îndelunga distinctie a arhitecturii sacrale în cadrul celei traditionale rurale, despre participarea unor mesteri dulgheri specializati cu un nivel profesional la nivel european si despre ambitia elitelor si-a comunitătilor de rit oriental de a se integra într-un cadru de valori străine fără să-si piardă esenta identitătii lor spirituale.
În cadrul arhitecturii europene din bârne încheotorate, bisericile de lemn din Maramures prezintă printre cele mai semnificative performante, oferind excelente posibilităti de comparatie în istoria dulgheriei de pe continent. Situatia întâlnita în Maramures, împreună cu indicatiile anterioare din Scandinavia si Polonia, sugerează că elita mesterilor dulgheri rurali europeni era constituită îndeosebi din mesterii de biserici itineranti specializati si că, cunoasterea lor superioară, a avut pentru o lungă vreme un scop exclusiv sacru. Între acestia, cunostintele profesionale au putut circula mai usor de la o regiune la alta, aducând îmbunătătirile tehnice necesare în diferitele colturi ale continentului. Din această perspectivă, varietatea regională evidentă între bisericile de lemn din nordul si estul Europei, ar putea să-si aiba originea, ca în cazul Maramuresului, din exigentele, idealurile si resursele locale precum si din alte conditii istorice particulare. Cu alte cuvinte, bisericile de lemn existente sunt puternic ancorate în vechile culturi si identităti regionale, oglindind părti din geografia lor complexă. Una din culturile regionale europene cu o puternică identitate în trecut s-a manifestat, desigur, în Maramuresul istoric iar bisericile de lemn păstrate aici, mărturisesc din plin despre vitalitatea ei de odinioară.
|
Alexandru Babos - Lund 6/30/2005 |
Contact: |
|
|
