Regele Mihai I a fost obligat să semneze actul de abdicare (30 decembrie 1947)
Acum 74 de ani (30 decembrie 1947) regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) a fost obligat să semneze actul de abdicare (pentru el și urmașii săi) de la prerogativele regale și să părăsească țara.
A doua zi a plecat la Sinaia, unde a rămas până la 4 ianuarie 1948, când a părăsit România. Tot la 30 decembrie, într-o ședință extraordinară, Adunarea Deputaților proclama Republica Populară Română (prin Legea 363).
Regele Mihai a fost șantajat să semneze actul de abdicare la 30 decembrie 1947. Criticii suveranului i-au reproșat că nu și-a asumat moartea, în loc să semneze trecerea României de la monarhie la statutul de republică bolșevizată. Dar obiectul șantajului nu a fost viața Regelui și a mamei sale. Viața Regelui Mihai a fost oricum în pericol și după semnarea actului de abdicare. Însă premierul procomunist Petru Groza și șeful Partidului Comunist, Gheorghe Gheorghiu-Dej, viitorul dictator, îl amenințaseră pe rege că dacă nu abdică, 1.000 de tineri dintre cei arestați la o manifestație pro-regală vor fi uciși. Comuniștii l-au șantajat pe rege cu uciderea altora.
Regele Mihai a fost forțat de comuniști să abdice la 30 decembrie 1947
Astfel, în România, dictatura comunistă a început formal prin abdicarea forțată a Regelui Mihai la 30 decembrie 1947 și proclamarea Republicii. Numai că regimul democratic era deja distrus de cei trei ani de ocupație sovietică.
Contextul istoric
În seara zilei de 9 octombrie 1944 premierul britanic Winston Churchill îl întâlnea pe liderul sovietic Iosif Stalin la Kremlin. Germania nazistă nu era încă învinsă, dar primise lovituri mortale, atât în Vest, cât și în Est. Viitorii învingători ai războiului discută despre împărțirea prăzii. Este ziua în care soarta României este pecetluită fără voia și fără știrea ei. Churchill îi propune lui Stalin să ia România, Bulgaria și jumătate din Ungaria și Iugoslavia, în schimbul Greciei. Stalin este de acord. Pentru România este începutul sfârșitului monahiei și al democrației.
În octombrie 1944, România era deja ocupată de Armata Roșie, care intrase în București în ziua de 30 august. După jumătate de an, în ziua de 6 martie 1945, la București se instala primul guvern comunist, condus de Petru Groza.
Greva regală, declanșată după refuzul premierului Petru Groza de a demisiona
Regele era tot mai mult izolat pe plan politic. În august 1945, îi cere demisia premierului Petru Groza, dar acesta refuză. În semn de protest, Mihai I declanșează greva regală: refuză să mai semneze orice act al Guvernului sau să mai primească în audiență miniștri. Populația și partidele istorice își manifestă simpatia față de tânărul monarh și organizează un mare miting de susținere în noiembrie 1945.
Au plecat de la sediul PNL între 1.000 și 2.000 de tineri. În fruntea manifestației era bătrânul președinte al partidului, Dinu Brătianu. Era într-o mașină decapotabilă, deschisă și care deschidea drumul. Au spulberat cordoanele de armată, le-au dat la o parte. La un moment dat a început să se tragă de la Ministerul de Interne, își amintește Dinu Zamfirescu, participant la manifestația din 1945.
Mergeam pe străzi în București echipe de tineri, 4-5 maximum. Venea câte un camion cu așa-zișii muncitori, se repezeau la ei, îi bateau, îi urcau în camion și îi duceau până la pădurea Băneasa și îi aruncau acolo, mai spune Dinu Zamfirescu.
17 noiembrie 1946: Alegerile sunt rezolvate prin metoda stalinistă. Comuniștii preiau puterea
Lucrurile se mai calmează în România, iar în ianuarie 1946, regele încetează greva regală și este de acord cu organizarea de alegeri parlamentare în același an. Scrutinul are loc, după amânări succesive, abia în luna noiembrie, în data de 17. Campania electorală este marcată de violențe, la fel și ziua votului. Comuniștii folosesc toate mijloacele de furt, violență și lipsă de scrupule, dar tot nu reușesc să obțină majoritatea. Așa că se folosesc de metoda stalinistă: nu contează cine votează, ci contează cine numără voturile. Și inversează rezultatele alegerilor.
După alegerile din 1946, comuniștii preiau puterea în România. În cale le mai stăteau doar regele și partidele de opoziție. Partidul Țărănist și cel Liberal sunt scoase în afara legii în 1947, iar liderii lor sunt arestați. Regele Mihai pleacă în Anglia la nunta principesei Elisabeta. Comuniștii sperau să nu se mai întoarcă și chiar monarhul ia în calcul posibilitatea de a rămâne în exil.
O eventuală rămânere în exil ar fi permis comuniștilor să-l învinuiască pe Mihai de trădare și de lașitate, arată istoricul Cosmin Popa.
Winston Churchil, pe care-l întâlnește la ceremonii, dar și alți britanici, toți îi spun: Rămâi, pentru că situația din țară este complet neclară. A ținut să se întoarcă pentru că știa că aici e locul lui, era suveranul României, țara era monarhie, spune ambasadorul Emil Hurezeanu.
21 decembrie 1947. Surpriză: regele se întoarce
Spre surpriza comuniștilor, regele se întoarce în România în ziua de 21 decembrie 1947. Trenul regal ajunge în București la ora 13:00, iar Mihai pleacă direct la Sinaia unde va sărbători Crăciunul. Pe 29 decembrie însă, în jurul orei 20, regele este chemat la telefon. De la celălalt capăt al firului, prim-ministrul Petru Groza îl cheamă urgent la București sub pretextul de a discuta o problema familială. Întâlnirea este fixată pentru a doua zi, la ora 10:30, la Palatul Elisabeta.
Capcana. Plus amenințarea băii de sânge
Discuția de la Palatul Elisabeta s-a purtat în patru: de-o parte, regele și regina-mamă, iar de cealaltă, Petru Groza cu Gheorghiu-Dej. Eu sunt în favoarea divorțului, i-a spus prim-ministrul regelui scoțând din buzunar actul de abdicare. Luat prin surprindere, Mihai a cerut 24 de ore timp de gândire. A primit însă doar zece minute. Monarhul trăiește cele mai grele clipe din viața sa. Telefoanele erau tăiate, garda regală arestată, palatul înconjurat de trupe comuniste. Văzând că stă pe gânduri, Groza îi arată regelui pistolul și îl amenință că, dacă nu semnează, va fi o baie de sânge.
Regele Mihai și regina-mamă
În jurul orei 13:00, regele semnează actul de abdicare.
Comuniștii aveau un scenariu, abdicarea nu este un act de voință unilaterală a regelui, a fost un act forțat, au fost amenințări. Practic, regele a semnat abdicarea cu pistolul la tâmplă, spune Emil Hurezeanu.
La plecare, Petru Groza i-a atras atenția reginei Elena ca nu cumva ea sau Regele să ia legătura cu cineva din afara Palatului Elisabeta: Nici cu americani, nici cu români a sunat avertismentul. Familia regală se afla de fapt în arest la domiciliu. Au fost conduși apoi la Peleș unde au început să își facă bagajele, sub strictă supraveghere. Au luat numai haine și obiecte de strictă folosință personală.
Proclamarea Republicii Populare și plecarea regelui
Câteva ore mai târziu este convocată Marea Adunare Națională care proclamă Republica Populară.
După abdicare, regele și regina-mamă s-au întors la Sinaia pentru a-și pregăti plecarea din țară. Palatul era păzit zi și noapte de trupele comuniste, membrii Casei Regale trebuind să dețină permise speciale pentru a intra sau ieși din palat. La Sinaia a fost trimis trenul regal.
Sâmbătă, 3 ianuarie 1948, ora 20.00, trecând pe un culoar format de ofițeri întorși cu spatele, regele Mihai urca în tren pe peronul gării regale din Sinaia cu destinația Elveția. A fost derulat covorul roșu, dar nimeni nu a avut permisiunea de a se apropia de gară în momentul îmbarcării.
Când ne-am urcat în tren, asta era ultima imagine care mi s-a întipărit în minte: unul dintre ofițeri, nu mai țin minte ce grad avea, a întors puțin capul către mine. Am văzut că îi curgeau lacrimile pe față. S-a închis ușa, obloanele vagonului au fost coborâte, își amintea Regele Mihai acea clipă.
|
Sabin Popa 12/31/2021 |
Contact: |
|
|
