Nasterea Domnului ca pescuire minunată
"Hristos se naste slăviti-L
Hristos din ceruri, întâmpinati-L!”
După căderea de la fata lui Dumnezeu omenirea a intrat într-o fază de întuneric orbecăind pe cărările mortii, asa cum relatează psalmistul: „Poporul cel ce umbla întru întuneric... în latura si în umbra mortii” (Isaia 9, 1). Această omenire rătăcea fără directie pe o mare bântuită „de viforul ispitelor” cum afirmă o cântare de la slujba înmormântării.
În această situatie Dumnezeu a decis „la plinirea vremii” (Galateni 4, 4), potrivit expresiei Sf. ap. Pavel, să-i trimită lumina mântuitoare: „lumină va străluci peste voi”, potrivit aceleiasi proorociri vechi testamentare (Isaia 9, 1).
Sf. Ioan Teologul explică motivul pentru care Dumnezeu a rânduit acest lucru: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său cel unul născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viată vesnică (Ioan 3, 16). Această afirmatie despre dragostea lui Dumnezeu pentru lume trebuie înteleasă în sensul ei cel mai profund si autentic, în sensul explicatiei augustiniene care zice că măsura dragostei este a iubi fără măsură. Asa ne iubeste Dumnezeu pe noi. Căci nu ni se spune că Dumnezeu a iubit lumea foarte mult; ni se spune că „atât de mult... încât...” Expresia „foarte mult” poate indica măsura: când spui însă: „atât de mult încât”... e ca si cum ai spune: încât n-am cuvinte să pot exprima sau încât pot face orice sacrificiu. Si sacrificiu a făcut Dumnezeu rânduind nasterea Fiului Său cel unul născut din veci, iar în timp din Sf. Fecioară Maria.
Vorbind de nastere spre sacrificiu trebuie precizat aici că Nasterea Domnului nu poate fi discutată decât în perspectiva a ceea ce are ea în vedere: mântuirea lumii. Acest lucru implică răstignirea, moartea si învierea Sa. Asa cum Învierea nu poate fi despărtită de cruce si moarte, la fel Nasterea nu poate fi înteleasă în mod adecvat decât în legătură directă cu moartea pe cruce si cu Învierea.
Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca pescar, ca să prindă lumea rătăcită, în curs de scufundare, în mreaja dragostei divine spre mântuire. Deci Nasterea Domnului este nasterea Marelui Pescar, a pescarului divin venit să prindă nu pesti, ci oameni, exact asa cum avea să le spună Iisus mai târziu primilor ucenici. „Veniti după Mine si vă voi face pescari de oameni” (Matei 4, 19). Si, desigur, înainte ca Sf. Apostoli să prindă oameni în mreaja lui Hristos, a trebuit ca El să-i prindă în mreaja Sa. Si i-a prins. Prin cuvânt, căci învăta multimile fiind în corabie si apostolii au putut asculta si realiza că nu aveau în fată un învătător obisnuit, dar si prin minune, căci după ce s-au trudit toată noaptea si n-au prins nimic, la porunca Domnului să meargă mai la adânc, au prins asa de multi pesti că abia mai încăpeau în corăbii. Asa i-a prins Iisus pe ei, căci zice Sf. Evanghelist că după aceea „lăsând toate au mers după El” (Luca 5, 1-11).
Asadar Iisus s-a născut ca primul pescar, nu de pesti, ci de oameni, si ceea ce El a făcut i-a învătat si împuternicit si pe ucenici să facă. În principal două lucruri: să vorbească convingător, cu putere si să facă minuni. Vorbirea cu putere le-a fost promisă de Domnul când le-a zis: „Veti lua putere venind Duhul Sfânt peste voi si Îmi veti fie Mie martori în Ierusalim si în toată Iudeea si în Samaria si până la marginea pământului” (Fapt. Ap. 1, 8). Si una dintre dovezile acestei puteri a cuvântului a avut ca urmare faptul că la Cincizecime, în urma cuvântării lui Petru, s-au botezat ca la trei mii de suflete” (Fapt. Ap. 2, 41).
Cât priveste minunile, însusi Iisus mărturiseste cu privire la ucenicii Săi: „Iată v-am dat vouă putere să călcati peste serpi si peste scorpii si peste toată puterea vrăjmasului si nimic nu vă va vătăma” (Luc 10, 19).
Că Iisus s-a născut pentru a pescui lumea din marea păcatului, că s-a dovedit a fi un expert în meseria si în tainele pescuirii se vede de la bun început, de când „crestea si se întărea cu Duhul” (Luca 1, 80; 2, 40). Un exemplu grăitor îl reprezintă întâmplarea din templu când copil fiind, la 12 ani, Iisus citea scripturile si le interpreta astfel că toti rabinii care erau acolo si-L ascultau „se minunau de priceperea si de răspunsurile Lui” (Luca 2, 46-47).
Mai târziu, după iesirea la propovăduire în public, după Botez, Iisus, prin învătătura Sa si prin minunile pe care le făcea a pescuit multimi după multimi peste tot, în orase si sate, pe străzi, în sinagogi, si chiar în pustie.
Pescuirea minunată a apostolilor a avut loc după ce Iisus i-a spus lui Petru să mâne corabia la adânc (Luca 5, 4). Prin felul cum vorbea Iisus atingea adâncul inimilor ascultătorilor Săi, acolo unde este foarte greu să ajungi si acolo unde poate chiar ascultătorii Săi nu stiau să ajungă. El însă le deschidea inimile si acolo se petrecea minunea.
De aceea mergeau după El asa cum nu s-a mai văzut cu nici un alt rabin dinainte sau din timpul Său.
Prin cuvântul Său, Iisus sensibiliza lumea la nivel logic, de întelegere a mesajului Său, iar prin minuni, la nivel psihologic.
Pe de altă parte, Nasterii lui Hristos îi corespunde nasterea omului nou în Hristos.
Pentru Fiul lui Dumnezeu întrupat nasterea în timp din Sf. Fecioară Maria este o a doua nastere după cea din veci din Tatăl. Aplicată la nivelul conditiei umane, această a doua nastere îi oferă omului sansa să se nască din nou, din apă si din Duh – căci Sf. Duh a avut un rol fundamental în Nasterea Domnului din Sf. Fecioară – asa cum Iisus i-a spus fariseului Nicodim în convorbirea nocturnă cu el (Ioan 3, 13-17).
În această convorbire Iisus este foarte clar când vorbeste despre imperativul nasterii „de sus” si „din Duh”, ambele expresii însemnând acelasi lucru.
Deci Domnul Hristos se naste pe pământ prin puterea Sf. Duh, la Botez Duhul Sfânt Îi confirmă prezenta înainte de începutului activitătii Sale publice, Sf. Duh se coboară la Cincizecime peste Sf. Apostoli si îi „naste” din nou în ziua când s-a întemeiat Biserica Mântuitorului nostru, iar aceasta este locul unde se săvârsesc Sf. Taine întemeiate de Domnul Hristos, inclusiv botezul, adică taina nasterii omului din apă si din Duh.
Nasterea lui Hristos si de asemenea nasterea omului nou în Hristos si în Biserică are menirea de a redestepta în sufletul omului dragostea de Dumnezeu, dorul de Dumnezeu care potrivit Sf. Părinti este calea sfinteniei.
Cum am văzut, Nasterea Domnului, a Pescarului divin, nu poate fi separată de moartea si învierea Sa.
Pescarul prinde pestele iar acesta murind devine hrană spre viata omului, asa cum zicea Domnul despre grăuntele de grâu care numai dacă va muri va aduce multă roadă, adică o nouă viată (Ioan 12, 24).
În Nasterea lui Hristos omul pescuit în mreaja divină trece ca si Mântuitorul prin aceleasi faze: moarte si înviere. Acest lucru este confirmat de Însusi Domnul când la Cina cea de Taină a poruncit. „Luati, mâncati, acesta este trupul Meu”, „Beti dintru acesta toti, acesta este sângele Meu” (Matei 26, 26-27), apoi, încă si mai explicit când Iisus a precizat: „Dacă nu veti mânca trupul Fiului Domnului si nu veti bea sângele Lui, nu veti avea viată în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu si bea sângele Meu are viată vesnică si Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 53-54). Cu alte cuvinte în Hristos si în Biserică, prin Sf. Euharistie omul cel vechi moare, moare păcatului, se naste din nou si se înnoieste în viata de veci.
Asadar prăznuim Nasterea Domnului ca pe o chemare la mântuitoare participare la planul lui Dumnezeu de restaurare a omului si a lumii, asumând marele eveniment ca pe un început de drum pe care-l facem pe calea Împărătiei urmându-L cu credinciosie pe Cel pe care-L si propovăduim si-L cântăm:
„Hristos se naste, slăviti-L / Hristos din ceruri, întâmpinati-L!”
Preot Theodor Damian
New York
|
Preot Thedor Damian 12/23/2021 |
Contact: |
|
|
