Anul nou
Anul Nou este sărbătoarea unui început. Poate fi un an de îndurare(Isaia 61:2) la rugămintea Mântitorului: Doamne, ... mai lasă-l și anul acesta (Luca 13:8).
Ar fi dureros să zicem despre anii trăiți: Nu găsesc nici o plăcere în ei (Ecl. 12:1).
E un moment important în viața creștinului. Cu privirea pentru câteva clipe în urmă, recunoscând cu sinceritate binele și răul din viața noastră, regretând ce n-am făcut și aș fi putut face.
Acum schimbăm privirea spre viitor cu smerenie și încredere, cu recunoștință și căință, și începem un an în care, cu ajutorul Domnului, să fim la înălțimea chemării Lui, făcând voia Lui.
Nu trebuie să uităm că timpul sub forma Anului Nou este prețul eternității.
Pentru creștin, prețul a fost plătit cu sângele jertfei.
Cu acest har, trebuie să trăim în așa fel încât să auzim viața, suferința.
Ce ușor e să aduci suferința! Cât de greu e să faci binele!
Am putea schimba acestea într-un raport superior? Simplu, dovedind omenie.
Urmează Boboteaza, o teofanie, adică arătarea Domnului, o sărbătoare care trebuie să devină în viața nostră o atitudine, în familie, în biserică, în societate.
Numai așa ne oglindin în Cristos, numai așa se vede Isus în noi. Și dragostea nu stă în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Preiubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții(1 Ioan, 4:10-11).
Nu pot compara începutul Anului Nou cu începutul vieții alături de Isus, decât dacă accept măsurarea, pământește, a credinței mele de către semenii mei, decât dacă îmi transform viața într-o continuă colindă a așteptării active: Iată, eu vin în curând... (Apoc. 22:12).
În viața mea am pus două valori, alături de altele: eu și Dumnezeu.
Pentru această ordine am fost condamnat, hulit, disprețuit, socotit păgân, veșnic păcătos. Nu mi-au fost înțelese argumentele. Dumnezeu este iubire. Nu urăște păcătosul, ci starea de păcat. Dumnezeu este un judecător drept. De ce să-mi fie frică de o judecată dreaptă?!
Marea mea vinovăție este pentru că n-am făcut ceea ce trebuia în momentul păcatului. Și, acum, aștept milă și îndurare. Am devenit astfel cel mai aspru judecător cu mine.
Și mi-am mai adus aminte de E. Cioran: În definitiv, bătrânețea nu este decât pedeapsa pentru că am trăit.
Din timpul biologic al inocenței îmi răzbate în auz începutul Plugușorului:
Aho,aho, copii și frați, / Stați puțin și nu mânați...
Sus e slava cerului, jos e viața. Alcătuire tainică, interjecția aho (din a, exclamația care atrage atentia, și ho, îndemnul la oprire) e strgătul limbii române în vremi de cumpănă, al neamului care a alcătuit-o cu sufletul, mintea.
Constantin Teodorescu
Kitchener ON Canada
|
Constantin Teodorescu 12/18/2021 |
Contact: |
|
|
