Gânduri mărturisite - Vremea Struțocămilei
Struțocămila este un animal fabulos inventat de Dimitrie Cantemir în ”Istoria ieroglifică”, prima capodoperă a literaturii române, scrisă în limba română între anii 1703-1705 la Constantinopol. Lucrarea alegorică a lui Dimitrie Cantemir a fost considerată de George Călinescu un adevărat „Le Roman de Renard” românesc, iar autorul acesteia ca fiind un Lorenzo de Medici al nostru.
Struțocămila îl întruchipa pe boierul moldovean Mihai Racoviță, de trei ori domn al Moldovei și de două ori domn al Valahiei, nici moldovean și nici muntean, nici struț și nici cămilă, în cuvintele autorului „Ca aceasta minune între voi, o, jigăniilor și pășirilor, ieste cămila nepăsărită și pășirea necămilită, căriia unii, alcătuindu-i numele, Struţocămilă îi dzic”.
Struțocămila poate astfel caracteriza orice alianță împotriva firii, o amestecare a două lucruri nepotrivite, fără logică și bun simț, ca un fel de căruță cu volan sau de limuzină cu tracțiune animală. Struțocămila nu a dispărut cu timpul ci s-a perfecționat iar astăzi o regăsim în cele mai neașteptate domenii. O vedem mai peste tot în politică, unde alianțe dintre cele mai neașteptate răsar peste noapte, liberali și socialiști, populiști și comuniști, de nici nu mai știi care cu ce se mănâncă, dacă nu cumva cu toții ne cam mănâncă pe noi la buzunare.
Cine și-ar fi închipuit că o combinație de tip struțocămilă poate apare între medicină și politică, un fel de șarpe-cameleon, aceste animale simbolizând mai bine cele două domenii, și care merge mână în mână cu actuala pandemie. Orice se poate demonstra „științific” dacă ai destui bani. Și naziștii au încercat să demonstreze superioritatea ariană tot „științific”, cu experimente făcute pe oameni de Josef Mengele la Auschwitz. Când știința nu mai ține cont de adevărul demonstrat ci de numărul aplaudacilor nu prea mai e știință.
Un fel de struțocămilă există și prin universități, un șoricel-rechin că tot sunt numiți oamenii de știință șoareci de bibliotecă și marii industriași, rechini. Aceștia și-au uitat menirea lor didactică și științifică înclinând balanța către sursele de bani ușor de făcut și de idei progresiste. Nu degeaba se întreabă profesorul de psihologie canadian Jordan Peterson: Este acesta sfârșitul universităților? (The End of Universities? - https://www.jordanbpeterson.com/podcast/s4e39/).
Trăim vremuri când diplomele nu mai au nici o valoare pentru că școlile care le-au emis s-au desființat, sau li s-a schimbat numele peste noapte pentru că vreun repetent le-a vrut dispărute, sau pentru că „hoardele de idioți” ale lui Umberto Eco au descoperit corectitudinea politică. Să nu mai vorbim de alte mariaje împotriva naturii, cu nume greu de pronunțat, și pentru care oricine poate fi etichetat ca reacționar, sau chiar eliminat din sistem.
Struțocămile sunt și parlamentarii care își schimbă partidul dar nu și năravul, mai ceva ca lupul din zicala românească, pentru a-si păstra funcțiile și privilegiile la fel ca Dandanache din „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale „Cum îți spui, să nu m-aleg, puicusorule, nu merdzea... Eu, familia mea, de la patuzsopt... luptă, luptă si dă-i, si dă-i si luptă... si eu mă-nţeledzi tocmai acuma să remâi pe dinafară... fără coledzi!... si cât p-aţi, neicusorule, să nu m-aleg...”. Din acest punct de vedere mai nimic nu s-a schimbat de la Cantemir la Caragiale, și nici de la Caragiale până azi.
Nici anularea libertăților individuale prin vot nu e democrație, tot prin decizii colective s-au trimis oamenii în închisori, la canal sau chiar la moarte. Aceasta dictatură se numește, fie că e a proletariatului, a majorității sau a unui grup social erijat în clasă conductoare. Trăim vremuri când oameni fără nici o pregătire, dar cu mult tupeu și relații, ocupă funcții de unde pot distruge totul, de unde pot călca în picioare adevărul, dreptatea și bunul simț. Trăim vremuri de sfârșit de epocă, sfârșit de ciclu, sfârșit de orânduire.
Partea bună e că atunci când dispare ceva, apare altceva în loc, o nouă paradigmă, așa a fost și cu societatea otomană, și cu cea austro-ungară și cu cea sovietică, dacă ne gândim la evenimentele ultimelor secole. Societatea umană se mișcă încet înainte, ca și planetele mai îndepărtate de Soare, dar totuși se mișcă. Să zicem și noi ca Galileo Galilei „E pur si muove”, chiar dacă nu vedem acum această mișcare înainte, ci mai degrabă înapoi, către totalitarism.
Să nu uităm nici îndemnurile lui Winston Churchill: „Dacă nu vei lupta pentru dreptate atunci când poți câștiga cu ușurință fără vărsare de sânge; dacă nu vei lupta când victoria ta este sigură și nu prea costisitoare; poate veni momentul în care va trebui să lupți cu toate șansele împotriva ta și doar cu o șansă precară de supraviețuire. Poate fi chiar și mai rău. Poate că va trebui să lupți când nu există speranță de victorie, pentru că este mai bine să pieri decât să trăiești ca sclav”.
Doresc cititorilor și colaboratorilor Observatorului un Crăciun Fericit și un An Nou lipsit de griji și rapeluri!
Ioan Cojocariu
Decembrie 2021, Toronto, Ontario, Canada
|
Ioan Cojocariu 12/15/2021 |
Contact: |
|
|
