“Viata ca o punte”, de Titina Nică Tene
Amintirile din copilăria Titinei, adunate în volumul “Viata ca o punte” au o prospetime si o frumusete izvorâte din sinceritatea, naivitatea si uimirea copilărească; sunt mici bijuterii care, împreună, crează o cronică a timpului, văzută prin ochii copilului. Unele situatii sunt socante – de la aruncatul nou-născutului sub pat, că facem noi altu', la absurdul CAP-ului, dezamăgirea primei zile de scoală, tratamentul ei ca mai mică, mai pirpirie, care nu-i bună nici la sapă, nici la scoală, nu e bună de nimic... Peste ani, ea primeste constant confirmarea că este putin diferită de restul lumii. I se spune că e împiedicată, când, de fapt, ea ascultă scârtâitul zăpezii sau umblă după păsări; i se spune că e cu capul în nori, când trăirile ei rămân neîntelese de cei din jur... Asta însă nu-i distruge fericirea si mai ales curiozitatea constantă fată de tot ce există: Titina pare interesată de orice, de la furnici, la stele, până la „e bine sau nu să pleci în lume?” (iată întrebarea pe care o rumeg si eu, având în vedere plecarea mea de acasă).
Simpla opunere a gândirii ei de copil la absurdul unor situatii reale accentuează ridicolul si creează umor de calitate. Am convingerea că această carte, prin simplitatea ei, discutând copilăria într-o lume precum cea pe care a traversat-o autoarea, are sanse să fie premiată la concursuri literare internationale (de literatură pentru copii?, nu stiu, dar sigur rezonează si-n afara tării...). Cartea e un documentar despre nevoia de sperantă lăuntrică, despre ochiul născocitor de copil, păstrat, de ce nu, si în anii maturitătii.
Cartea e si o dovadă că nu-ti trebuie prea multe să fii fericit. Dimpotrivă. Crăciunul poate fi mai frumos în simplitate si traditie, decât cu globuri colorate si orgi de lumini miscătoare. Plăcerile simple alături de livada de pruni sunt, de asemenea, greu de înlocuit. Am si eu grădina mea de pruni la Săliste, pe care o vizitez de câte ori îi sunt pe aproape... M-a trezit din visare exclamatia / întrebarea adresată Titinei: “ce cauti în livada de pruni, că doar nu mai sunt prune?!”...
Legăturile de suflet în sărăcie se dovedesc a fi foarte trainice. Te poti atasa la fel de bine de păpusile făcute din stiuleti de porumb, ca si de păpusile Barbie. Titina relevă semnificatia bucuriilor simple dar esentiale ce par să fie purtate de ea în viată, ghidând-o si pe mai târziu. Poate că cei crescuti la tară sunt, de fapt, mai robusti psihic, mai pregătiti să înfrunte vicisitudinile vietii. Reperele sunt simple dar fundamentale; zgomotul de fond e redus, iar legăturile de suflet rămân esentiale si clare.
Cartea aduce si confirmarea, dacă mai era nevoie, a faptului că fiecare ajunge acolo unde visează. Doar si numai gândind despre devenirea ta viitoare, ajungi să te pozitionezi pe traiectoria dorită, astfel că fiecare reuseste să împlinească imaginea creată despre sine. Exemplele merg de la sora care se visa cucoană, exemplul lui Nenea (fratele cel mare) sau chiar al autoarei.
Pentru mine, cartea are semnificatii deosebite si pentru că e o lume pe care am ajuns să o îndrăgesc, în ciuda unor irationalităti aparente: o lume ca cea descrisă în carte, în care oamenii au idei foarte diferite despre ei însisi, dar care cumva se ajută. O lume la doar un deal de coastele prezentate în carte. Aceleasi povesti cu draci, stafii si superstitii. O lume care, chiar dacă ti-e greu s-o întelegi în deplinătate, farmecă si ademeneste.
Relatia mea cu Oltenia a fost una complicată. Am avut nevoie de distantă în timp si spatiu să-i găsesc poezia, ba chiar si magia.
Milena Munteanu Litoiu, Toronto
|
Milena Munteanu Litoiu 12/4/2021 |
Contact: |
|
|
