28 noiembrie 1918 - Ziua Unirii Bucovinei cu România
Motto:"Ego Zenovius votum posui."
Îmi curge Bucovina în sângele zilei
Iar noaptea tot nordul stă la taifas,
Peste Prut, peste cețuri, o limba învie
Din visul letargic, în al doișpelea ceas. (
)
versuri de Petru Hobincu
După aproape un secol și jumătate de ocupație străină, Bucovina redevenea, la 28 noiembrie 1918, parte integrantă a țării din care fusese ruptă în 1775.
1775-1918: Bucovina sub ocupație habsburgică
Spre deosebire de Transilvania, mișcarea națională din Bucovina a fost fragmentată și inegală. Pentru ardeleni, apartenența la Biserica Ortodoxă sau la Biserica Greco-Catolică era o pavăză față de politica de deznaționalizare dusă de autoritățile maghiare. În Bucovina, presiunea germană era însoțită de beneficii economice și prestigiu. Boierul și cărturarul Eudoxiu Hurmuzaki a fost guvernator al Bucovinei vreme de 10 ani, iar Alexandru Petrino, ministru al agriculturii. Românii aveau acces în administrație. Pe de altă parte, Biserica ortodoxă era în aceeași măsură și biserica ucrainienilor. Decenii de-a rândul, administrația habsburgică a încurajat ascensiunea socială a acestora pentru a contracara tendințele centrifuge ale românilor. Mutarea Mitropoliei de la Rădăuți la Cernăuți, investiția substanțială în ridicarea Palatului Mitropoliei de Bucovina și Dalmația, integrarea Bucovinei vreme de jumătate de veac în Galiția la intersecția fluxurilor migratorii dintre Austria și Rusia, încurajarea învățământului mediu și superior în limba germană, au redus influența românească.
Iancu Flondor, liderul Partidului Național Român
În 1891, diferite curente politice au reușit totuși să se grupeze în Partidul Național Român. Dintre moderați - centraliști și federaliști - s-a ridicat un curent național mai puternic în frunte cu Iancu, devenit în urma studiilor de Drept de la Viena, cavaler de Flondor.
Iancu Flondor provenea dintr-o familie foarte bogată de aristocrați români. Tatăl său a fost deputat la Viena vreme de 6 legislaturi în Curia, adică în Colegiul marilor proprietari de pământ. Fiul său, mare proprietar de asemenea, avea patru moșii, inclusiv aceasta de la Storojineț, a intrat de timpuriu în politică.
Cu scopul declarat ca limba română să fie folosită nu numai în școală, dar și în administrație, trecea drept un radical. Ziarul pe care l-a finanțat începând din 1897, Patria, era publicat cu ajutorul ziaristului ardelean Valeriu Braniște. După disensiuni, sciziuni și ... în sfârșit, fuziuni, în preajma primului război mondial, Iancu Flondor a devenit președintele Partidului Național Român din Bucovina.
1914-1918: Ocupații rusești și austriece
Imediat după izbucnirea Primului Război Mondial, Bucovina a fost ocupată de trupele țariste. Austriecii au recăpătat teritoriul, rușii l-au recâștigat și sperau să îl folosească drept cap de pod pentru ocuparea Transilvaniei. Dar armata austro-ungară a lovit din nou după ce Revoluția democratică din Rusia a slăbit efectivele militare. Situația era suficient de stabilă în august 1917 încât însuși împăratul Carol I de Habsburg să viziteze orașul Cernăuți.
Dar peste un an, în august 1918, situația era complet diferită. În Vest, forțele anglo-franceze sprijinite de Statele Unite câștigau victorii după victorii contra Germaniei și Austro-Ungariei.
Ducatul Bucovinei, anexat de Imperiul Habsburgic în 1775, a avut multe de îndurat în timpul Primului Război Mondial, ca urmare a repetatelor operații militare desfășurate pe teritoriul său și a ocupației rusești din unele zone. Totodată, mii de tineri români au fost înrolați în armata austriacă. Pe de altă parte, numeroși preoți români, învățători și chiar țărani simpli au fost ridicați de la vetrele lor și trimiși în lagărele de concentrare. Aflată la întretăierea intereselor austriece, rusești, ucrainene, și mai ales, după izbucnirea Revoluției din februarie 1917, au fost trasate numeroase planuri referitoare la viitoarea situație a Bucovinei, notează volumul ''Istoria românilor'' (vol. VII, tom II, Editura Enciclopedică, 2003).
1918 - Lideri bucovineni pregătesc Unirea
La Cernăuți, politicienii români calculau pașii până la Unirea cu România:
Dragoș Olaru - istoric și activist în Cernăuți: Era spre sfârșitul războiului, înaintașii români bucovineni cât și din celelalte teritorii ocupate de Imperiu și-au dat seama că aveam cea mai mare șansă ca teritoriile să fie unite cu patria mamă. De aici la Cernăuți se concentrează mai multe forțe. Aș vrea să vă amintesc și de Sextil Pușcariu care se afla pe frontul din Italia și a venit la Cernăuți în luna lui iunie 1918, iar în toamnă, cu prietenii lui cei mai apropiați cu Isidor Bodea, cu Vasile Bodnărescu, cu Maximiliam Hackman, cu Ion Nistor, care era în țară în România, se afla de fapt la Chișinău, au început să facă adunări clandestine, în primul rând le făceau chiar la casa lui Isidor Bodea, care se afla chiar la spitalul de copiii, el venise la Cernăuți din Arad. Și acolo, în aceste ședințe clandestine, ei puneau la cale unirea Bucovinei cu patria-mamă.
În octombrie, după ce împăratul de la Viena, înfrânt în război, a propus fără succes federalizarea Imperiului, situația din Bucovina s-a precipitat.
La 3/16 octombrie 1918, împăratul Carol I de Habsburg trimitea manifestul intitulat "Către popoarele mele credincioase" privind reorganizarea Austro-Ungariei într-o federație de șase state "independente" (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez și ucrainean). Transilvania rămânea în continuare în componența Ungariei, iar partea de nord-vest a Bucovinei, cu orașele Cernăuți, Storojineț și Siret, urma să intre în Ucraina, potrivit volumului "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003).
Răspunsul la această acțiune a venit la 6/19 octombrie 1918, când Adunarea de la Iași a românilor emigrați din Austro-Ungaria a adoptat, în numele lor și "al fraților subjugați de acasă", o Declarație prin care nu se recunoștea Monarhiei dreptul de a se ocupa de soarta românilor din Ardeal și Bucovina. Românii ardeleni și bucovineni își exprimau hotărârea să lupte "prin toate mijloacele și pe toate căile, ca întreg neamul românesc să fie constituit într-un singur stat național și liber, sub domnia Dinastiei române" arată volumul "Istoria românilor" (vol. VII, tom II, Ed. Enciclopedică, 2003).
În aceste împrejurări, Consiliul Național Ucrainean a convocat, la Liov, Adunarea Națională Constituantă, care a proclamat la 6/19 octombrie, "independența" teritoriului ucrainean în cadrul Austro-Ungariei, urmând ca acesta să înglobeze Galiția orientală, Bucovina nord-vestică și Rusia subcarpatică din nordul Ungariei. Proclamația de la Liov a produs o mare îngrijorare în rândul românilor din Bucovina. La rândul lor, deputații români din Parlamentul de la Viena au constituit Consiliul Național Român din Austria, iar la 16/29 octombrie 1918, venea declarația de răspuns a "Corpului voluntarilor transilvăneni și bucovineni" la manifestul amintit mai sus, în care, exprimându-se voința românilor, se proclama dezlipirea provinciilor românești Transilvania, Banat, Maramureș și Bucovina de la Austro-Ungaria și reunirea lor cu România.
La inițiativa fruntașilor bucovineni Iancu Flondor și Sextil Pușcariu, în strânsă legătură cu evoluția evenimentelor din Imperiu, cu acțiunile întreprinse de români în Transilvania și față de amenințarea politică și militară a ucrainenilor, la 14/27 octombrie a fost organizată, la Cernăuți, o importantă adunare națională, la care au participat deputații din Parlamentul de la Viena, foștii deputați din ultima Dietă bucovineană, dar și alți reprezentanți ai populației românești. A fost adoptată o Moțiune prin care reprezentanții poporului român din Bucovina se declarau "în puterea suveranității naționale, Constituantă a acestei țări românești". Adunarea Națională Constituantă a Bucovinei a decis: "Reprezentanții poporului din Bucovina întruniți astăzi, în ziua de 27 octombrie 1918, în capitala Bucovinei, se declară în puterea suveranității naționale Constituantă a acestei țări românești; Constituanta hotărăște unirea Bucovinei integrale cu celelalte țări românești într-un stat național independent și va purcede spre acest scop în deplină solidaritate cu românii din Transilvania și Ungaria", conform lucrării "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003).
A fost format un Consiliu Național, alcătuit din 50 de membri reprezentând diferite pături sociale, "spre a conduce poporul român din Bucovina și a-i apăra drepturile și spre a stabili o legătură între toți românii". Președinte era Dionisie Bejan. Consiliul Național a format Consiliul Secretarilor de Stat (cu caracter de guvern), compus din 14 membri și un Comitet Executiv, prezidat de Iancu Flondor și în componența căruia mai intrau Dionisie Bejan, Doru Popovici, Sextil Pușcariu, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea și L. Tomoioagă. Hotărârile Adunării Constituante au avut o importanță deosebită în desprinderea de Imperiul Austro-Ungar pe baza principiului autodeterminării naționale, în vederea unirii cu Țara.
Abdicarea împăratului Carol I a aruncat întregul imperiu într-o stare de anarhie, teritoriul Bucovinei devenind locul de dispută între români și ucraineni. În fața acestei situații, Consiliul Național Român a cerut guvernului de la Iași să trimită de urgență trupe pentru a împiedica acțiunile ucrainenilor și extinderea anarhiei bolșevice. Regele Ferdinand a încuviințat această cerere, iar la 11 noiembrie, trupele române comandate de generalul Iacob Zadic au intrat în Cernăuți. La 12 noiembrie, s-a întrunit Consiliul Național care a declarat că în virtutea hotărârii Constituantei din 27 octombrie, își impune autoritatea asupra întregii Bucovine.
Noiembrie 1918 - Bucovina, instabilitate și violențe
Guvernatorul austriac al provinciei, contele Josef von Ezdorf, refuza să predea puterea vreunei tabere. Pleda pentru împărțirea provinciei între români și ucrainieni, idee respinsă de ambii competitori. În noiembrie 1918, orice autoritate dispăruse. Jafurile și dezordinile înspăimântau populația, prevestind pericolul bolșevic.
Dragoș Olaru, istoric și activist Cernăuți: Însuși Iancu Flondor a fost nevoit să se ascundă fiindcă ucraienii îl căutau ca să îl ucidă. El o perioadă oarecare a stat în reședința metropolitană și în alte apartamente unde era ascuns de prietenii săi. Era de fapt o goană ca să-l prindă, să fie prins și să fie ucis.
Noiembrie 1918 - Românii bucovineni cer ajutor
În această situație, Iancu Flondor îl trimite pe Vasile Bodnărescu la Iași, ca să ceară Regelui Ferdinand, ajutorul armatei române. Înainte ca regimentele conduse de generalul Iacob Zadik să intre în oraș, românii bucovineni au primit un ajutor neașteptat. Voluntarii ardeleni conduși de Ilie Lazăr, un ofițer care dezertase pe frontul de Est din armata austro-ungară și se pusese în slujba intereselor românești.
Ilie Lazăr - Omul lui Iuliu Maniu la Cernăuți
Dragoș Olaru, istoric și activist Cernăuți: Autoritatea lor nu era recunoscută nici de baronul Ererdorf, care era guvernatorul Bucovinei austriac și care refuzase să cedeze Bucovina numai românilor. El spunea că ar fi bine să fie o înțelegere între români și ucrainieni ca acest oraș, acest teritoriu să fie împărțit între români și ucrainieni și el și numai atunci el poate să cedeze acest teritoriu. Numai că foarte interesant, pe 7 noiembrie, aici ajunge un grup de ostași români, în frunte cui Ilie Lazăr, care părăsise linia frontului, care se afla peste Nistru, Moghilev-Podolsc, aproape de Tiraspol, de Tighina de astăzi, au venit cu un tren până la Cernăuți, în această piață, ca Ilie Lazăr să îl întâlnească pe profesorul universitar, Sextil Pușcariu. El când a văzut că sunt atâți ostași, erau cam 180 de persoane, vorbesc limba română, și a discutat cu Sextil Pușcariu, și atunci Ilie Lazăr ar fi spus: "Sunt la ordinele dvs., domnule profesor, ordonanți și eu am să fac tot ce trebuie."
19 - 11 noiembrie: Armata Română intră în Cernăuți
La 8 noiembrie 1918, ardelenii lui Ilie Lazăr, la ordinul lui Iancu Flondor ridică drapelul românesc pe clădirea Primăriei din Cernăuți. Războiul civil care frământa fostul imperiu țarist afecta și Ucraina. Kievul nu avea forța să își extindă autoritatea. La 11 noiembrie 1918, armata română intră în capitala Bucovinei.
După dezmembrarea imperiului în state naționale, ''Congresul general al Bucovinei'', format din reprezentanții aleși ai românilor și ai naționalităților din Bucovina, a hotărât, la 28 noiembrie 1918, în unanimitate, ''unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu Regatul României''.
În ședința din 12 noiembrie 1918 a Consiliului Național Român a fost adoptată legea fundamentală a Bucovinei, în baza căreia puterea legislativă era exercitată de către Consiliu, iar cea executivă de către un guvern român, constituit în aceeași zi de 12 noiembrie, avându-l în frunte pe boierul Iancu Flondor, miniștri fiind: profesorul Sextil Pușcariu (externe), Dorimedont Popovici (interne), Nicu Flondor (justiție și ad interim la apărare), Gheorghe Sârbu (agricultură), Radu Sbiera (instrucție publică), Ipolit Tarnavschi (culte), Maximilian Hacman (comerț și industrie), Vasile Marcu (afaceri sociale și ale alimentării publice), Aurel Țurcanu (lucrări publice), Cornel Tarnoviețchi (comunicație, poștă și telegraf), Octavian Gherghian (salubritate publică).
La 15/28 noiembrie, Consiliul Național Român convoacă Congresul General al Bucovinei, care s-a ținut în somptuoasa Sala Sinodală (sala de marmură) a Palatului Mitropolitan (acum Universitatea) din Cernăuți sub președinția lui Iancu Flondor și la care au participat 74 de deputați români delegați ai Consiliului Național, 13 delegați ai ucrainenilor, șapte ai germanilor, șase ai polonezilor. Comunitatea evreiească, foarte numeroasă în Bucovina, va adera la actul Unirii, în decembrie. S-au aflat la Cernăuți, câteva mii de locuitori veniți din diferite colțuri ale Bucovinei. După salutul de rigoare al lui Dionisie Bejan, președintele Consiliului Național, Congresul a votat în unanimitate, cu sprijinul majorității reprezentanților germani (Alois Lebouton) și polonezi (Stanislaus Kwiatkowski), unirea cu România.
După sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați, s-au întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile și când în urma loviturilor zdrobitoare monarhia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei și s-a prăbușit și toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și-au câștigat dreptul la libera hotărâre de sine, cel dintâi gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către Regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdile dezrobirii noastre. De aceea, noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a Țării și fiind învestit singur cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm: unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare, până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României.
România îi datorează boierului Iancu Flondor faptul că Suceava și mănăstirile lui Ștefan cel Mare se află astăzi pe teritoriul său. Îi datorează mult și profesorului Sextil Pușcariu, jurnalistului Valeriu Braniște, ofițerului Ilie Lazăr și medicului Isidor Bodea. Ei au fost liderii mișcării patriotice din Bucovina.
Prin decretul din 18/31 decembrie 1918, regele Ferdinand I a consfințit actul unirii Bucovinei cu România, când doi reprezentanți ai acestei provincii istorice, respectiv Iancu Flondor și Ion Nistor au intrat în Guvernul României condus de Ion I.C. Brătianu. Parlamentul român, întrunit în ședință solemnă la 29 decembrie 1918, a confirmat actul Unirii.
Unirea cu Țara a celor două provincii românești - Basarabia, la 27 martie/9 aprilie 1918, și Bucovina, la 15/28 noiembrie 1918 - a fost urmată și încununată de actul istoric de la 1 decembrie 1918, când a avut loc Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, care a hotărât Unirea Transilvaniei, a Banatului, a Crișanei și a Maramureșului cu România.
Cele mai puternice urale s-au auzit atunci când au fost dezvelite portretele Regelui Ferdinand și al Reginei Maria. Acum, aici se află portretul unei scriitor ucrainian.
La momentul Unirii, mai mult de 50% din populația orașului Cernăuți era evreiască. Liderii comunității lor vor participa la solemnitățile legate de vizita regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Cernăuți din 1920.
Interbelic - Promisiuni nerespectate și negocieri
Angajamentele privind drepturile minorităților, luate în numele României de Iancu Flondor și colegii săi, au fost numai în parte respectate. Primele fisuri au apărut chiar din anii '20, spre dezamăgirea lui Iancu Flondor.
Legea 250/2015 privind declararea zilei de 28 noiembrie Ziua Bucovinei a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis la data de 28 octombrie 2015.
În anul 2021, manifestările prilejuite de Ziua Bucovinei au fost organizate conform restricțiilor impuse de epidemia de COVID-19 și s-au desfășurat online, iar depunerile de coroane au avut loc în cadru restrâns.
La mulți ani bucovinenilor!
DIN BUCOVINA CĂTRE BUCOVINA (de ziua Bucovinei)
E despărțită-n două Bucovina
De o fâșie ce-i adânc brăzdată,
Azi peste care nu se trece, iată,
Decât prin vama rece, bat-o vina!
Aceeași mămăligă-i mestecată,
La fel de aurită e făina,
Cam la aceeași oră este cina,
Dar nu e toată lumea invitată.
E trist, mâncăm la mese diferite,
Deși ne-adună Creangă, Eminescu
Ori Putna, Ștefan Vodă, Porumbescu.
Cum azi nici moartea nu ne mai dezbină
Și aburesc bucate felurite,
Poftim la masă-ntreaga Bucovină!
sonet de Vasile Larco
Epilog:
Cu sabia n-a fost luată însă nici Bucovina de austriaci, nici Basarabia de ruși, ci prin fraudă. - Mihai Eminescu în ziarul Timpul (1 martie 1878)
ing. Solo Rotenstain
|
Solo Rotenstain 11/29/2021 |
Contact: |
|
|
