Poezii pentru sâmbăta seara
Toamno, pentr-un strugure,
Cu aripi de fluture
Brumărit-ai frunza-n vii,
Sus pe dealuri,
Pe câmpii,
Amintindu-ne că vii
Și c-aduci ca-nfiorare
Vântul, ceața, bruma care
Scânteia-va-n cea cărare
Dimineața pe răcoare.
ÎNDEMN DE TOAMNĂ
Toamno! Geaba-mi coci tu via și-ncă prunele-mbrumate
Și din Cornul Abundenței îmi oferi de-acum de toate,
Dacă-mi dezvelești veșmântul codrului întunecat,
Dacă-n zbor cocorii încă de pe-aicea mi-au plecat,
Dacă slobod îmi lași vântul să îmi bată cum o vrea,
Dacă ploile mărunte îmi fac ziua tristă, grea,
Dacă soarele mângâie doar un pic, pe la amiază,
Dacă îmi lungești ce-a noapte și mă ții cu minte trează,
Dacă-n vălătuci de ceață valea mi-o ascunzi în zori
Și în cuiburi îmbrumate pui scânteie de ninsori.
Crezi că pentr-un sac de mere și o poală de gutui
Și de crama tu mi-o umplii pentru vrerea nu știu cui,
Eu și încă mulți ca mine, te-om ierta că ne-ai furat
Vara noastră lenevoasă, într-o joie, pe-nserat?
Ce ne-ai dat la schimb, răcoare și cât ducem, zgribulit,
Iar plimbatul meu pe-alee tu făcutu-l-ai grăbit,
Și la fel ca-n altă toamnă tu-mi aduci mereu aminte
Că trecut-a ceva vreme, iar de am un dram de minte
Să-nțeleg, că pân’ la gata, nu-i mai chiar așa de mult
Și-ar fi bine, spui tu toamno și de tine să ascult.
Bine! numai vezi tu toamno, că de ce-o veni, n-am treabă,
Tu de ce-i pe lume-acuma te socoate și mă-ntreabă,
Lasă-mi cerul ostenească să îmi țină rânduială
La câți încă-i urcă-n slavă, la câți face-le-o pomană.
Tu, mă amărăști acuma și-mi faci sufletu-ntristat,
De-asta am să-mi iau diseară doi băndași și pe cântat
Ne vom pune pân’ la ziuă, vază toți că mai trăim,
Că petrecerea ne place și că viața o iubim.
Mâine, ce va fi să fie, cum o vrea din cer, Măritul,
Norocoși de înc-o ziuă, întristați de-o fi sfârșitul,
Pân-atuncea sus paharul ! haideți dar, ne veselim,
Că aici și-acuma încă, viața asta, o trăim.
LA BALUL TOAMNEI
Ți-oi picura pe suflet stropi de toamnă
Preamirosind a smirnă și-a gutuie,
Iar de pe lac, mătasea ce-a verzuie
Ți-o da-o ca să-ți faci, voal de doamnă.
Ca să dansăm cadril ca-n vremuri bune
Îți fac condori din frunze de castani,
Și-n loc de salbă aurită-n bani
Ți-oi înșira mărgele din alune.
În păr ți-oi pune fir de cimbrișor
Și-un buchețel îți fac din colilie,
Iar dalii mari ți-oi coase pe-a ta ie
Să poarte-n ele veșnic al meu dor.
Pe greieraș l-om pune să ne cânte
Alături de bondari ce-or fi în cor,
Romanțe îndulcite cu fior
Ce-a noastre inimi încă să le-ncânte.
Pocale-om închina cu mustul dulce
Și vom mânca plăcinte cu dovleac
Și mere coapte fie-ne pe plac,
Ca-n crucea nopții somn să nu ne-apuce.
La balul toamnei vină cine-o vrea
Și încă cine poate dănțuiască,
Clipita vieții să și-o-nveselească,
Că nu se știe cât va mai putea.
ȘI-ATUNCI ERA......
Te văd cu ochii minții mele trecând pe-aleea cu castani,
Călcând pe frunze-ngălbenite, cum faci de-acum de-atâțea ani,
Iar gândul tău și-a tale simțuri, în bobi de lacrimi se-nfior,
Gândind la timpu-n care-odată, erai smeritul unui dor.
Și-atunci era o toamnă blândă, cu mierea veștedei culori,
Cu văi și crânguri întristate de moartea efemerei flori,
Cu-a tale simțuri tăinuite de lumea toată di-mprejur,
De blândul soare doritoare, ca vrejul rugului de mur.
Și-atunci era o toamnă blândă, cu-amiezi călduțe, zâmbitoare,
Cu picuri de tristeși pe suflet, că vara s-a topit în zare
Și cu suspine-năbușite, că de acuma câmpuri toate
În nopțile prea mult lungite, vor fi spre ziuă, îmbrumate.
Și-atunci era o toamnă tristă, ca întristata despărțire,
Și-atunci era o toamnă lungă, mult doritoare de iubire,
Și-atunci era ființa-ntreagă jelind în taină-ngândurată
Și cu a sufletului geană, în picuri mari, înlăcrimată.
***
Iubirea mea, în toamna vieții, o altă toamnă care vine
Mă înfioară ca odată, când gându-mi zboară către tine,
În alte timpuri ce în urmă au fost un rai împărătesc,
Când ale noastre simțuri toate, erau trăiri din nelumesc.
Pe unde-i fi în larga lume, eu mi te văd în prag de toamnă
O frunză galben-aurie străluminând ca o icoană,
Ce-n vânt de amintiri purtată pe-a vieții mele cărăruie,
Te-oprești să mi te-mbete-o clipă, parfum de mere și gutuie.
Și-aminte să-ți aduci atuncea de raiul cel cu toamne dulci
Când via ruginea grăbită sub patrafirul unor nuci,
Iar noi, cu suflete curate, îmbrățișați și-n sărutări
Gustam divinul efemeric,’nălțând clipita, în visări.
VISÂND ÎN TOAMNĂ
Curg zile-ntristate de toamnă,
Cu ploi picurând dimineți,
Cu ea, stafidita cucoană
Ce-mbracă voaluri de ceți.
Cu brume lucind scânteinde,
Cu vânturi ce pomi dezgolesc,
Cu lacuri în tremur de unde,
Cu inimi în chin ce jelesc.
Cu zile de-acum mohorâte,
Cu sufletul greu, chinuit,
Cu stoluri plecate grăbite
Pe cerul ca plumbul topit.
*
Doar tu, îndulcită ispită
Ascunsă-ntr-o cută de gând,
În mine te-aș vreau risipită
Trăire din vremuri trecând.
Să-mi ții îndulcită clipita
Și visul molatic ce vine,
Ca noaptea bătându-și aripa
Te uite în suflet la mine.
**
Când toamna-și deșiră vremelnic
A sale plăceri întristate,
Noi fi-vom visare-n eteric
Prin lumea celestă, departe.
Acolo-s mai toate-mplinite
În cele cerescuri solare,
Acolo sunt toate dorite
Să fie plăceri și-alinare.
TOAMNĂ TRISTĂ, CU COCORI
Pe cărările din ceruri, trec spre dincolo de zare
Stoluri lungi, fâlfâietoare, de cocori de-acum iuțiți,
Ei îmi știu că vine-n urmă toamna, aducând răcoare,
Ploi mărunte, frig și ceață și de-aceea mi-s grăbiți.
Se vor duce-n alte locuri ce-s de-acuma însorite
Să se-nfrupte din dulceața altor plaiuri de departe,
Nouă înc-o să ne lase zile triste, silnicite,
Dintr-o iarnă zgribulită, ce-i pe-aicea, pe aproape.
Și, de fiecare dată, când se duc spre zări, departe,
Pe sub aripi iau cu dânși înc-un an din a mea viață,
Să mi-l scadă din sortitul scris de-acuma-n sfânta carte,
Dintr-o lungă-nșiruire ca mărgelele pe ață.
Și mai duc cu ele încă, vii speranțe și visare
Că atunci când s-or întoarce, mult mai bine ne-or găsi,
Cum aș vrea să fiu în toamne, cît de mică zburătoare
Ce să pot pleca o vreme, unde-i cald, în orice zi.
Să revin în primăvară, în grădina mea lumească,
Când vor fi câmpii în floare și pământul dezmorțit,
Când în suflet s-o aprinde clipa ce-a dumnezeiască
Ce ne face buni, smerelnici și pe semeni să-i iubim.
Dar nu pot, că dat ne este să le știm pe fiecare,
Cald, răceală, ploi mărunte, cețuri sure, vânt, ninsori
Dezmorțiri de primăvară, ghiocei și lăcrămioare,
Ochiul încântat de-o floare, toamnă tristă, cu cocori .
LĂCRIMĂ DE TOAMNĂ
Prună îmbrumată,
Toamnă așteptată,
Vino ca altdată,
Cu alint, răcori,
Cu-nbufnații nori
Aripi de cocori,
Care-apoi se duc
Ca frunza de nuc,
Ca iubiri de-o vară,
Stinse îmtr-o gară.
Lasă-mi dar tu, toamnă,
Mofturoasă doamnă,
Nu-mi mai arămii
Frunzele în vii,
Nu-mi stârnii iar norii,
Că se duc cocorii
Către alte zări
Pe cer cu cărări.
De ce lași plopiii goi
Sub stropi grei de ploi?
De ce-mi îmbrumezi
Pomii din livezi?
Prunele pe ram?
Gutuia din geam?
De ce-mi zgribulești,
Și-mi nefericești,
Pruncii mei ghiduși
Ce-s la joacă duși?
Ne-nbunezi c-o pară
C-am pierdut cea vară?
Ne-mbunezi c-o nucă
Vara că-i pe ducă?
Cu un coș de mere,
Vara care-mi piere?
Și îți râzi de noi
Că rămas-am goi?
Și ne lași apoi,
Într-o zi de joi,
Iernii ce-o să vină
Și care-o să țină,
Vreme geruită,
Aspră, troienită,
Sub un roi de stele,
La foc de surcele.
Lăcrimând o pleoapă,
Tot chemând o șoaptă,
Dintr-o vreme dusă.
Ce-i de-acum apusă.
ÎN VISUL TOAMNEI
Din negurate zări și timpuri,
Din gândul meu întors în vreme,
Din destrămate anotimpuri,
Din amintirea ce se cerne
Pe suflet și pe-a mele simțuri,
Te chem să vii dulce iubire
Ce pe a timpului cărare,
Te-am rătăcit prin omenire
Pe drumuri vechi, înșelătoare.
Cu mine stai, pierdută doamnă
Ce-ai fost cândva dulce ispită,
O seară doar de lungă toamnă
Să-ți fiu iubit și tu iubită,
Să ne-ndrăgim ca altădată
Cu patimă, cum știm doar noi,
Să mi te dai, ca-n vremuri toată,
Să fim divinul amândoi
Și-ntrgul rai ce ți-l dorești
Să ți-l scobor din lumi cerești
*
Când arșița din noi s-o stinge,
O lacrimă de-mi lași pe pernă
Voi ști că sufletul îți plânge
Și că iubirea ta eternă
Mi-ai dat-o mie în păstrare,
Atunci când ai simțit fiorul
Cuprins în strânsa-mbrățișare,
Și-ntâia noastră sărutare,
Ce ne-a aprins în suflet, dorul.
**
De-acum, te-ntorce-n amintire,
Și-acol să-mi stai, iubită doamnă,
O clipă fost-ai amăgire,
Un vis frumos din lunga toamnă,
Stârnit de prima mea, iubire.
ÎNDEMN DE TOAMNĂ
Toamno! Geaba-mi coci tu via și-ncă prunele-mbrumate
Și din Cornul Abundenței îmi oferi de-acum de toate,
Dacă-mi dezvelești veșmântul codrului întunecat,
Dacă-n zbor cocorii încă de pe-aicea mi-au plecat,
Dacă slobod îmi lași vântul să îmi bată cum o vrea,
Dacă ploile mărunte îmi fac ziua tristă, grea,
Dacă soarele mângâie doar un pic, pe la amiază,
Dacă îmi lungești ce-a noapte și mă ții cu minte trează,
Dacă-n vălătuci de ceață valea mi-o ascunzi în zori
Și în cuiburi îmbrumate pui scânteie de ninsori.
Crezi că pentr-un sac de mere și o poală de gutui
Și de crama tu mi-o umplii pentru vrerea nu știu cui,
Eu și încă mulți ca mine, te-om ierta că ne-ai furat
Vara noastră lenevoasă, într-o joie, pe-nserat?
Ce ne-ai dat la schimb, răcoare și cât ducem, zgribulit,
Iar plimbatul meu pe-alee tu făcutu-l-ai grăbit,
Și la fel ca-n altă toamnă tu-mi aduci mereu aminte
Că trecut-a ceva vreme, iar de am un dram de minte
Să-nțeleg, că pân’ la gata, nu-i mai chiar așa de mult
Și-ar fi bine, spui tu toamno și de tine să ascult.
Bine! numai vezi tu toamno, că de ce-o veni, n-am treabă,
Tu de ce-i pe lume-acuma te socoate și mă-ntreabă,
Lasă-mi cerul ostenească să îmi țină rânduială
La câți încă-i urcă-n slavă, la câți face-le-o pomană.
Tu, mă amărăști acuma și-mi faci sufletu-ntristat,
De-asta am să-mi iau diseară doi băndași și pe cântat
Ne vom pune pân’ la ziuă, vază toți că mai trăim,
Că petrecerea ne place și că viața o iubim.
Mâine, ce va fi să fie, cum o vrea din cer, Măritul,
Norocoși de înc-o ziuă, întristați de-o fi sfârșitul,
Pân-atuncea sus paharul ! haideți dar, ne veselim,
Că aici și-acuma încă, viața asta, o trăim.
LA BALUL TOAMNEI
Ți-oi picura pe suflet stropi de toamnă
Preamirosind a smirnă și-a gutuie,
Iar de pe lac, mătasea ce-a verzuie
Ți-o da-o ca să-ți faci, voal de doamnă.
Ca să dansăm cadril ca-n vremuri bune
Îți fac condori din frunze de castani,
Și-n loc de salbă aurită-n bani
Ți-oi înșira mărgele din alune.
În păr ți-oi pune fir de cimbrișor
Și-un buchețel îți fac din colilie,
Iar dalii mari ți-oi coase pe-a ta ie
Să poarte-n ele veșnic al meu dor.
Pe greieraș l-om pune să ne cânte
Alături de bondari ce-or fi în cor,
Romanțe îndulcite cu fior
Ce-a noastre inimi încă să le-ncânte.
Pocale-om închina cu mustul dulce
Și vom mânca plăcinte cu dovleac
Și mere coapte fie-ne pe plac,
Ca-n crucea nopții somn să nu ne-apuce.
La balul toamnei vină cine-o vrea
Și încă cine poate dănțuiască,
Clipita vieții să și-o-nveselească,
Că nu se știe cât va mai putea.
CA FRUNZA TOAMNEI
Se-nfiorează frunzele de tei
Pe-aleia îmbrumată prea devreme,
Acoperind de-acuma pașii ei
Ce au trecut pe-aicea-n lunga vreme.
Îmi joacă vântul frunzele-n fuioare
Ce stau covor pe-aleia neumblată,
Sub umbra toamnei s-a făcut răcoare
În vara ce de-acuma mi se gată.
Cocori-n cârduri duc pe sub aripe
Frumoasele-amintiri din lunga vară,
În țandără de gând mi-or fi clipite
Tot depănate-n visul meu de seară.
Vor trece iară-n rânduri anotimpuri,
Se vor roti în vremuri primăveri,
Cu ele-or trece și a noastre timpuri,
Tot așteptând să vină calde veri.
*
Noi suntem ca și frunze-nmugurite
În primăvara vieții, ca apoi,
De vara ei aduce-ne-om aminte
În toamna ce-a cu vânturi și cu ploi
Mircea Dorin Istrate
|
Mircea Dorin Istrate 11/27/2021 |
Contact: |
|
|
