In intâmpinarea gloriosului eveniment de la 1 Decembrie 1918
La multi ani România !
Sarbatorind Ziua Nationala a României, gândul ne poartă la perioada de frământări din al doilea deceniu al secolului trecut, la conjunctura istorică si la faptele de eroism care au condus la implinirea maretului ideal al Unirii tuturor românilor.
La 1 Decembrie a avut loc Adunarea Natională a românilor din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures care a hotarat “unirea acelor români si a tuturor teritoriilor locuite de dansii cu România”. S-a consfintit astfel, dupa revenirea la Patria Mama a Basarabiei (27 Martie / 9 Aprilie 1918) si a Bucovinei (28 Noiembrie 1918), Marea Unire in cadrul României Mari, desavarsirea operei de constituire a statului national roman inceput` la 1859. Marea Unire fiind cel mai maret act din intreaga istorie a romanilor, data de 1 Decembrie a fost consacrata, incepand cu 1990, ca Sarbatoare Nationala a României.
Premergator Marii Uniri, se stie ca, in cadrul primului razboi mondial, România s-a angajat in Razboiul pentru intregirea neamului care, desi nu a condus direct la actul de la 1 Decembrie 1918, acesta fiind expresia vointei intregii natiuni romane, a contribuit la crearea conjuncturii favorabile pentru implinirea nazuintelor de veacuri ale romanilor.
La 28 iulie 1914 incepe primul razboi mondial. De o parte se afla Puterile Centrale – Germania, Austro-Ungaria, la care se adauga Bulgaria si Turcia, iar de alta parte sunt puterile Antantei – Franta, Anglia, Rusia si tari mai mici ca Belgia, Serbia si Muntenegrul. Italia si Romania raman, pentru inceput, neutre. România avea cu totul alte interese decat Puterile Centrale de care se apropiase oarecum in deceniile precedente. Dupa obtinerea Independentei (1877-78) si proclamarea Regatului (1881), romanii tindeau la unitatea neamului din care jumatate era sub stapanire straina, iar 2/3 din- aceasta jumatate se afla sub stapanirea Austro-Ungariei.
La 3 august 1914, Consiliul de Coroana al României hotaraste o neutralitate expectativa, timp în care se manifesta doua curente in randurile clasei politice – germanofil (cu P.Carp, Al.Marghiloman si C.Stere) si antantofil. La 16 octombrie 1914 moare regele Carol I si curentul germanofil slabeste. Evenimentele externe pun la indoiala victoria finala a Puterilor Centrale, iar opinia publica din Romania este favorabila apropierii de Antanta. Activa inca de mai multi ani, in sprijinul romanilor din afara granitelor de atunci ale tarii, Liga culturala condusa de Nicolae Iorga, transformata, in anii tulburi din preajma razboiului, in Liga pentru unitatea politica a tuturor românilor, adaugand la conducere pe Vasile Lucaciu. La 4 mai 1915, Nicolae Titulescu tine la Ploiesti o memorabila cuvantare a carei idee de baza este “România nu poate fi intreaga fara Ardeal”. Au loc manifestari in toate judetele Vechiului Regat in sprijinul luptei pentru dezrobirea fratilor de peste hotare, precum si actiuni ale fruntasilor romani din Basarabia si Bucovina impotriva oprimarii exercitate de puterile stapanitoare si pentru apropierea de România, dar cea mai puternica activitate pentru afirmarea natiunii romane este in Ardeal unde avusese loc actiunea si procesul Memorandumului si unde Partidul National trecuse la lupta activa pentru drepturile romanilor – in Parlamentul ungar. Curentul antantofil se impune în Romania prin Take Ionescu, N.Filipescu, N.Iorga, Ion I.C.Bratianu. La 17 august 1916, primul ministru Ion I.C.Bratianu semneaza doua importante tratate cu Anglia, Franta, Rusia si Italia. Cel politic promitea toate teritoriile din Austro-Ungaria locuite de romani, pana la Tisa, iar tratatul militar prevedea frontul in care urma sa actioneze armata romana si modalitatile de sustinere din partea aliatilor.
La 27 august 1916, România declara razboi Austro-Ungariei si, in noaptea de 27-28 august, armata romana trece Carpatii prin aproape toate trecatorile accesibile. Este momentul bataliei de la Verdun pe frontul de vest. Au fost mobilizati initial peste 833.000 oameni – trupa si 18.000 ofiteri. Trei armate au actionat in Ardeal (generalii Culcer, Averescu si Prezan) si o armata (g-l Aslan) trebuia sa asigure defensiva în sud. In Ardeal, trupele romane, primite cu entuziasm de populatia romaneasca, ocupa initial Brasovul, Petrosanii, Orsova, cursul superior al Muresului si Tarnavelor. Trupele inamice sunt conduse la inceput de generalul austriac Arz von Straussenberg, apoi de generalul german Falkenhain, pana atunci seful Statului Major german, care primeste trupe si de pe alte fronturi. Dupa cateva schimbari de situatii, trupele germane infrang rezistenta eroica a romanilor (Sibiu, Sinca, Brasov) care se retrag in trecatorile Carpatilor.
In sud, dupa ce si Bulgaria declara razboi României, are loc dezastrul de la Turtucaia. Trupele generalului Mackensen iau aproape 30.000 de prizonieri. Dobrogea este pierduta pentru trupele romane si parasita si de cele ruse. In munti, romanii rezista in octombrie, dar in noiembrie 1916 si in continuare rezista numai Oituzul. Frontul este rupt la Tg. Jiu, apoi inamicul trece si prin celelalte trecatori spre Oltenia si Muntenia care vor fi ocupate. Mackensen trece Dunarea pe la Zimnicea, ia comanda suprema a trupelor inamice si, dupa marea batalie de pe Neajlov si Arges, la 6 decembrie 1916, germanii intra în Bucuresti. Are loc retragerea generala a romanilor spre Siret, spre Moldova, dupa alte cateva lupte. Tabloul retragerii, indeosebi a populatiei civile, este ingrozitor.
Campania din 1916 nu a reusit pentru ca armata româna nu dispunea de tehnica de lupta la nivelul inamicului; intrarea in razboi n-a fost pregatita de aliati; momentul intrarii României in razboi se pare ca n-a fost cel mai favorabil; nu s-a produs ajutorul rusesc prevazut in tratatul militar incheiat; frontul respectiv era greu si periculos avand o lungime de 1200 de kilometri. Au fost totusi momente inaltatoare de lupta a romanilor plina de abnegatie, de eroism, de jertfe. Au pierit generalii David Praporgescu (Olt) si Ion Dragalina (Jiu), precum si multi ofiteri si soldati. Campania româneasca din 1916, asa cum subliniaza istorici contemporani din cei mai autorizati, a contribuit la slabirea si destramarea Austro-Ungariei.
In Moldova, iarna si primavara anului 1917 a fost timpul refacerii, cu toate greutatile si nenorocirile intervenite – foametea, molimele (tifosul exantematic indeosebi) care secerau populatia civila mai mult decat frontul, ingramadirea de oameni. Mai trebuia sa fie intretinute si trupele rusesti, intrate in descompunere dupa izbucnirea revolutiei in Rusia (15 martie 1917 – inlaturarea tarismului; 7 noiembrie – revolutia bolsevica). Armata romana s-a refacut in conditii tehnice moderne, avand si ajutorul misiunii militare franceze condusa de generalul Berthelot. La Iasi sosesc detasamente de voluntari ardeleni si bucovineni, fosti prizonieri in Rusia, hotarati sa lupte in cadrul armatei romane.In 1917 intra si S.U.A. in actiune de partea aliatilor care, simtindu-se mai in siguranta, resping cererile de pace separata ale Austriei. Frontul din Moldova se afla pe linia Braila-Siret-Putna-Oituz-frontiera Ardealului. Seful Marelui Stat Major este generalul Prezan. Ofensiva romaneasca se dezlantuie, dupa atente pregatiri, prin marele bombardament de artilerie de la Namoloasa (22 iulie 1917). Armata rusa primeste ordin sa paraseasca acest front. Are loc ofensiva victorioasa a generalului Averescu (Armata a II-a) de la Marasti (22 iulie – 1 august). Germanii se hotarasc sa treaca la ofensiva pe frontul românesc. Dupa lupte sangeroase - la Doaga, Patrascani, generalul Eremia Grigorescu preia comanda Armatei I de la generalul Christescu si incepe contraofensiva – marea epopee de la Marasesti (6 – 19 august 1917), cea mai glorioasa pagina din intreaga istorie militara a romanilor, la care se adauga succesele din luptele de la Panciu, Chicera, Prisac, Razoare. Pretul victoriei: 21.000 de soldati ]i 450 de ofiteri – morti, raniti si disparuti. Germanii renunta la acest front. Rezista si Oituzul (8 – 22 august) si Muntii Vrancei. A fost oprita, insa, ofensiva romano-rusa de la Ciresoaia, din cauza suspendarii operatiilor rusesti.
Rusii au incheiat un armistitiu general, iar cei din Moldova incheie armistitiul de la Focsani (generalul Scerbacev), armistitiu semnat si de romani (9 decembrie 1917) care se vad izolati. Armatele rusesti in retragere au devenit bande pradalnice, armata romana trebuind sa se intrebuinteze serios pentru a le scoate din tar`.
Basarabia este si ea cuprinsa de revolutie, dar se ridica fruntasii romani basarabeni Ion Inculet, Pan Halipa, Ion Pelivan s.a. care deschid Sfatul Tarii (4 decembrie 1917), iar acesta proclama Republica Democrata Moldoveneasca Autonoma in cadrul Federatiei Ruse (15 decembrie 1917). Fata de existenta detasamentelor inarmate bolsevice care actionau pentru instaurarea puterii sovietice, fruntasii romani fac apel la armata romana sa intre in Basarabia si sa dezarmeze aceste detasamente, ceea ce se si intampla (Chi]inau – 26 ianuarie 1918). Ca raspuns, guvernul sovietic rupe relatiile diplomatice cu Romania si confisca tezaurul român ce fusese trimis spre pastrare in Rusia. La 27 Martie (9 Aprilie) 1918, Sfatul Tarii hotaraste unirea Basarabiei cu România.
Dupa o pace provizorie cu Puterile Centrale, pacea de la Buftea (martie 1918), guvernul Marghiloman incheie la Bucuresti, la 7 mai 1918, pacea definitiva. Romania pierde Dobrogea (partea de sud trece la Bulgaria, iar partea de nord, provizoriu, sub controlul Puterilor Centrale si al aliatilor lor), o fasie mare din Carpati (granita austro-ungara coboara pe versantii sudici, respectiv estici) si este supusa inrobirii economice. De subliniat ca Regele Ferdinand nu a ratificat tratatul respectiv de pace care, de altfel, a fost denuntat de România in noiembrie 1918. In legatura cu aceasta pace, aliatii au inteles constrangerea si au mentinut angajamentele fata de România.
In apus, ca urmare a victoriilor aliate, se incheie armistitiile italo-austriac si franco-german, iar in Balcani armata franceza inainteaza si trece Dunarea in România la Slobozia, sub comanda generalului Berthelot, armata germana comandata de Mackensen fiind silita sa se retraga prin Ardeal, ultimele detasamente la 1 decembrie. La Cernauti, Congresul National al românilor hotaraste, la 28 Noiembrie 1918, unirea Bucovinei cu Regatul României.
In Ardeal, Partidul National desfasoara o activitate tot mai sustinuta pentru organizarea romanilor si pregatirea marelui eveniment care avea sa fie la 1 Decembrie. La inceputul lunii octombrie, in casa lui Aurel Lazar din Oradea, s-a tinut memorabila sedinta a Comitetului National Român, formulandu-se declaratia citita, la 18 octombrie 1918, de catre Al.Vaida Voevod in Parlamentul ungar, declaratie prin care se anunta ca romanii se socotesc liberi sa hotarasca asupra viitorului lor. In acest timp, Iuliu Maniu, care se gasea mobilizat pe frontul italian, soseste la Viena unde domnea haosul, anarhia si se straduieste sa-i organizeze pe militarii romani, aflati in numar insemnat in oras si in imprejurimi, ca forte de ordine, dar si pentru a veni ulterior in sprijinul românilor din Transilvania si Banat unde, in lunile octombrie si noiembrie, se constituie consilii locale romanesti si formatiuni militare. La 30 octombrie 1918, se constituie la Arad, avand sediul in casa fruntasului politic Stefan Cicio Pop, Consiliul National Român, unicul for menit sa reprezinte poporul roman. Aici au loc discutii cu trimisi ai guvernului ungar nou constituit, in cadrul carora Iuliu Maniu arata clar, la 14 noiembrie, ca obiectivul romanilor este “separare deplina”. In urma hotararii Consiliului National, ziarul “Romanul” din Arad publica, la 21 noiembrie 1918, vibranta chemare a românilor la Adunarea Nationala de la Alba Iulia. Tot la 21 noiembrie, cei cinci episcopi romani din Transilvania si Banat – Miron Cristea, Ioan Papp (ortodocsi), Iuliu Hossu, Demetriu Radu si Valeriu Traian Frentiu (greco-catolici) semneaza o declaratie de adeziune la Consiliul National Român pe care-l considera drept singurul conducator politic al natiunii române.
Din intregul Ardeal, din Banat, din Crisana si din Maramures se indreapta catre Alba Iulia, in ultimele zile din noiembrie, delegatii alesi pentru Adunare pe baza “credentionalelor”( ce se pastreaza la Muzeul Unirii din oras), dar si alte mii si mii de romani, dornici sa ia parte direct la maretul eveniment. In ajunul adunarii, are loc o conferintta preliminara cu fruntasii politici ]i bisericesti pentru a fixa programul si hotararile Adunarii. In ziua de 1 Decembrie 1918, peste 100.000 de oameni sunt prezenti pe Campul lui Horea. Delegatii se strang in sala Casinei Militare din cetatea Alba Iuliei, astazi Sala Unirii. Sunt de fata reprezentanti din Vechiul Regat, Basarabia si Bucovina.
St.Cicio Pop deschide adunarea. Dr.Ioan Suciu arata ca sunt prezenti delegatii din 27 de judete, in numar de 1228. Sunt alesi ca presedinti ai Adunarii – Gh. Pop de Basesti, episcopii Ioan Papp si Demetriu Radu, iar ca vicepresedinti - St. Cicio Pop, Teodor Mihali si Ioan Flueras. Presedintele Gh. Pop de Basesti da cuvantul lui Vasile Goldis care face o expunere succinta asupra drepturilor romanilor si luptei lor seculare pentru eliberare si citeste Rezolutia care este aprobata cu entuziasm de intreaga Adunare. Primul punct al Rezolutiei are urmatorul cuprins: “Adunarea National` a tuturor Romanilor din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca, adunati prin reprezentantii lor indreptatiti la Alba Iulia la 18 Noiembrie (1 Decembrie) 1918, decreteaza unirea acelor Romani si a tuturor teritoriilor locuite de dansii cu România. Adunarea Nationala proclama indeosebi dreptul inalienabil al natiunii române la intreg Banatul, cuprins intre raurile Muras, Tisa si Dunare”. Punctele urmatoare se refera la principiile noului stat român - libertati democratice, reforma agrara radicala, drepturi ale muncitorilor industriali, la necesitatea constituirii in lume a comunitatii natiunilor libere si a eliminarii razboiului ca mijloc pentru reglementarea raporturilor internationale. Se aduc saluturi Bucovinei si natiunilor eliberate care au facut parte din fosta Austro-Ungarie, inchinare in fata memoriei eroilor care si-au dat viata pentru libertatea si unitatea neamului, multumiri si aprecieri puterilor aliate care au luptat pentru salvarea omenirii. Se subliniaza, in incheiere, necesitatea constituirii Marelui Sfat National Român, avand rolul unui parlament al Ardealului pana la convocarea Constituantei (Textul integral al Rezolutiei in “Observatorul”, vol.XII, nr.11, nov.2002). Iuliu Maniu justifica apoi, intr-o cuvantare pertinenta, Rezolutia, punct cu punct. Iosif Jumanca, reprezentantul socialistilor, sustine unirea tuturor romanilor si prevederile Rezolutiei. Al.Vaida Voevod prezinta lista celor 150 de membri ai Marelui Sfat National plus arhiereii romani, iar episcopul Ioan Papp incheie Adunarea.
Multimilor din afara Salii Unirii, cuprinse de o deosebita insufletire, le vorbesc episcopii Miron Cristea si Iuliu Hossu, Aurel Vlad, Silviu Dragomir, Aurel Lazar s.a.
A doua zi, Marele Sfat National Român isi alege biroul – presedinte Gh. Pop de Basesti, vicepresedinti episcopii Miron Cristea si Iuliu Hossu, Andrei Barseanu si Teodor Mihali. Este format Consiliul Dirigent, organism avand rolul guvernului – presedinte Iuliu Maniu. Se hotaraste, de asemenea, componenta delegatiei de patru persoane care, la 14 decembrie 1918, va prezenta regelui Ferdinand, la Bucuresti, actul Unirii – episcopii Miron Cristea si Iuliu Hossu, Vasile Goldis si Al.Vaida Voevod.
Dupa constituirea României Mari, mai apar pericole din exterior in anul 1919.Trupe sovietice trec Nistrul, au loc lupte la Hotin (ianuarie – februarie 1919), armata româna respingand pe invadatori. La 27 mai, sovieticii sunt, de asemenea, respinsi la Tighina. In Transilvania, armata romana - care trecuse din nou Carpatii – se indreapta spre vest (g-ral Mosoiu) pentru a respinge unitatile militare ungare care mai erau in Crisana, au loc lupte in Muntii Apuseni, sunt ocupate orasele Satu Mare, Carei, Salonta, Oradea (aprilie 1919). Trupele române se opresc initial pe linia de demarcatie stabilita de aliati (granita istorica a Ardealului), dar, avand in vedere pericolul prezentat de Bela Kun care proclamase Republica Ungara a Sovietelor si incepuse sa atace teritoriile care apartinusera Ungariei pana in 1918, inainteaza si se opresc pe Tisa (1 mai). Ulterior, crescand pericolul din partea comunistilor lui Bela Kun si anticipandu-se acordul aliatilor, continua inaintarea pe trei directii (generalii Demetrescu, Holban, Mosoiu, comanda generala avandu-o g-ralul Mardarescu). La 4 august 1919, armata romana intra in Budapesta, actioneaza in continuare pentru pacificarea Ungariei si , in noiembrie 1919, incepe retragerea spre România, dupa ce preda Budapesta unei comisii interaliate. La 18 ianuarie 1919 incepuse Conferinta Pacii la Versailles.
Pierderile României in razboiul din 1916 – 1919, se cifreaza la 217.016 soldati si 2330 ofiteri morti (3% din populatia tarii), 35.717 invalizi, 55.906 vaduve de razboi si 235.115 (360.728 in intreaga Românie Mare) orfani de razboi. Pagubele materiale au fost de 31 de miliarde lei aur. Prin tratatele de pace de la Versailles, Saint-Germain, Trianon si Sevres (1919 – 1920), se anuleaza pacea de la Bucuresti din mai 1918 si se stabilesc granitele României Mari.
Noi cei de astăzi, români din tara si de pe toate meridianele globului, avem datoria să păstram vie in inimile si cugetele noastre amintirea gloriosului eveniment de la 1 Decembrie 1918, asa cum am primit-o de la părintii si bunicii nostri, să rememoram noianul de fapte legate de realizarea idealului de veacuri al inaintasilor – Unirea tuturor românilor, dand glas versurilor prin care poetul, vizionar ]i mesianic, isi exprima metaforic increderea in izbanda luptei românilor pentru libertate natională:
“Deschideti larg poarta, căruntilor brazi,
Să vie-mpăratul măririi,
Să mângăie jalea nestinsului dor,
Să-mpace durerile firii…”
( Octavian Goga – “Dimineata”)
Bibliografie:
- Constantiniu, Florin – O istorie sincera a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1998
- Minerva, Enciclopedie Română, Cluj, 1930, art. “Adunarea de la Alba Iulia” si “Războiul pentru intregirea României”.
- Vasiliu, Pr.Prof.Dr.Cezar – Marea Unire si Biserica, in “Observatorul”, vol.XI, decembrie 2001
La trecutu-ti mare, mare viitor...
In numele redactiei si a colaboratorilor publicatiei Observatorul, felicităm toti citititorii nostri cu ocazia Zilei României.
|
Observatorul 11/26/2021 |
Contact: |
|
|
