O altă viziune asupra sentimentului iubirii in cartea " Îmi aud iarna : de Paulina Georgescu
Aflăm din Cuvânt înainte că Paulina Georgescu este de formație contabilă, în prezent pensionară, că a mai publicat cărțile de proză „Jocul inimii – jocul minții”, „Mergi înainte”, „Imigrantul”, „Dragoste târzie”, „De vorbă cu copilăria”, „Jurnalul Albăstricăi”, „Incursiune printre amintiri”, „Victoria” și placheta de poezii „Suntem două” și că este membră a două asociații culturale. Autoarea declară că așteaptă cu împăcare „iarna” explicabilă a vârstei și că vrea să lase ceva în urma sa.
O prefață, intitulată „Tabla de șah” semnează Cristian Gabriel Vulpoiu, care semnează: poet și prieten al autoarei. Mihai Cătrună semnează imaginea copertei și ilustrațiile.
Cu mici excepții, versurile, despre care poeta afirmă „E sufletul înfășurat în ele”, sunt scrise în vers liber și au ca temă iubirea, trăirile care își caută „albastrul din suflet”, seninul revenind adesea în aceste compoziții, iar în ultima parte a cărții universul este cel religios, una din asociațiile din care face parte fiind de cultură și civilizație ortodoxă.
Sufletul poetei începe să ia forma „perfect de pătrată” a elementelor primordiale:foc, apă, pământ și aer („M-ai ferecat”), iar promisiunile făcute de cel al cărui sărut îl așteaptă în tăcere sunt acoperite de uitare („Îmi spui”). În căutarea iubirii, poeta se vede ca „un biet număr/ al unei ecuații nerezolvate/ plecat să găsească/ rădăcina reală/ a unui suflet impar” („Alergam”). Tăcerea iubitului este „fierbinte” („Tăcere comună”),
Căderea frunzelor în toamnă anulează și visele pe care le-a nutrit, uneori iubitul se închide ca într-o carapace, devine străin, iar aspirațiile și visele așteptate se pot nărui într-o clipă, „precum un balon de săpun” („Neguțătorul de vise”).
Comunicarea cu lumea este privită ca fiind distrugătoare de vise și sentimente, doar punând un paravan între sine și lume va înflori „albastrul din suflet”, vor dispărea „ încătușările negre/ și grele” și poți accede spre absolut, poți atinge sublimul și poți să fii fericit („Dacă vrei”).
Frumoase versuri, de lirică feminină, o dezvăluie pe autoare, ca o pasăre căzută în umbra unui pom țesut din fire de cuvinte („Jocul cu mine”), sau salvată, prin iubire, de încremenirea de vise închise („Iubire”).
Poeta trăiește drama unor „jumătăți de inimi” aruncate la lupi, la cei care atacă sufletul omenesc, iar, în alt loc, există o urmărire în alergare a iubitului, care „are inima cât un purice”, în vreme ce inima poetei crește mereu. Plângând, ea vrea să vadă sufletul lui, ascuns după o mască și încă altele, fără sfârșit („Măști”).
Sufletul și umbra revin ca laitmotive, în poeziile „Umbra”, „Am tras oblonul”, „Agonie”, „Uciderea păsării”, „Necorelare”, „Iertare”, dar și noaptea, întunericul, ceața sau zborul. În piesa „Clipa când ai murit” se întrepătrund, se confundă realitatea și ficțiunea, imaginându-se moartea iubitului, al cărui suflet a devenit humă, nămol, pierdut în țărînă, fără a se putea ridica la cer, fiind „prea bolnav și gol de iubire”. Imagini terifiante sunt și în poeziile„Rateu”, „Secunda întâia de după noi” și „Repetiție”, la ura celui devenit „doar/ o bucată de lut”, femeia metamorfozându-se într-o stâncă, obstacol de netrecut pentru el, „un lup singuratic”, un ceas își pornește limbile în celălalt sens, totuși poeta ar lua-o de la capăt, suportând toate rănile și iluziile, iubirea fiind definită ca „o bombă cu ceas”, programată de îndrăgostiti sau, poate, de altcineva.
Este descrisă „o iubire anapoda”, jucată neglijent, care îl va transforma pe cel iubit într-un zombi („Captiv în toamnă”). Pentru a scăpa de iubirea povară, poeta merge să „cumpere” libertate, dar nu găsește nicăieri, fiind sfătuită să o caute în interiorul ființei („Mi-am cumpărat libertate”).
Cuvintele otrăvite, tăcerea și ura dintre protagoniști duc la o paralelă , la aemănarea îndrăgostiților cu perlele dintr-o scoică („Suntem prizonierii iubirii”).
Umbra morții, cazanul cu smoală, desaga cu păcate duc la invocarea lui Dumnezeu pentru a-și salva sufletul pustiit,la dispariția iluziilor, în poeziile de la sfârșitul plachetei, care sunt invocații către divinitate.„ Copil rătăcit”, dorește să scape de mânie, de „șarpele urii”, de gândul ucigaș,de „hățișurile vieții”, să afle calea spre iubire și izbăvire.
Plasată în final, poezia care poartă același titlu cu cartea evocă bătrânețea și dorința de înveșnicire, astfel că o cităm în întregime: „Îmi aud iarna/ și tot mai multe ninsori/ mi se-așază pe tâmplă/ clopoței de argint/ mi se răsfiră prin gânduri/ și bat zurbagii/ să m-anunțe/ că iar na iubirii/ m-acoperă./ veșnicia e rară/ ca o floare de stâncă, dar nu toți au menirea/ s-o prindă.”Și în alte poezii sunt folosite comparații sugestive, referitoare la trăirea sentimentului.
Poeta Paulina Georgescu, spre deosebire de alți mulți poeți care prezintă în mod optimist, luminos, sentimentul iubirii, are o viziune tragică, urmărind zbaterea sufletească, urcușurile și îndeosebi coborâșurile relației cu persoana iubită, etalând astfel o atitudine și convingere originală.
Corneliu Vasile
|
Corneliu Vasile 11/20/2021 |
Contact: |
|
|
