Al XXVII-lea Colocviu „Emil Cioran”, Rășinari
Am avut norocul să fiu invitată la acest Colocviu Emil Cioran, căci adesea, trăind departe de țară, și destul de la celălalt capăt al lumii, unde mă aflu de aproape o jumătate de secol (incredibil!), în Los Angeles, California, deseori evenimente ce au loc în România, mie și multora ca mine, ne scapă… neaflând despre ele, decât după. Și dacă, chiar și atunci! Consider că e păcat, căci unele, ca acest eveniment, care a fost o adevărată încântare, sunt bine organizate, de înaltă ținută științifică și au un caracter românesc autentic, greu de realizat în afara granițelor.
E așa de frumos că savantului nostru i se aduce anual un omagiu la Rășinari, comuna lui natală, căci aceasta reprezintă pentru mine convingerea aprecierii lui de către conaționalii mei din România. În fond, eu cunoșteam doar cât de nemaipomenit de apreciat, stimat și mereu prezent și în zilele noastre este românul Emil Cioran la Paris. Am citit multe articole în ziare și reviste din Franța care susțineau că Emil Cioran scria în franceză mai bine decât cel mai talentat scriitor de-al lor. Cioran ajunsese membru în prestigioasa Academie Franceză, în care este foarte greu de pătruns chiar de personalități franceze.
În repetate rânduri, am dat de citate din Cioran la expoziții, la evenimente, adesea chiar în locuri unde nici nu mă așteptam. Mi-amintesc de panoul mare cu un lung citat din Cioran pe rampa de intrare la un târg-expoziție de decorație interioară modernă, ținut în superba clădire Grand Palais din Paris. Cioran și decor de interioare... Iată că da! Și, în spiritul negativist, cu un subtil sens de umor, Cioran trăiește și azi în capitala Franței, orașul despre care el spunea (parafrazez ): „E singurul oraș în care trebuie trăit. Și în el este atât de ușor să te ratezi.” A se analiza definiția expresiei… „a nu ajunge bogat?” Căci într-adevăr pâinea o punea pe masă partenera lui, Simone Boué, predând la o școală, și nu filozoful nostru super apreciat de intelectualitatea franceză. Aceasta este poate o dovadă a contradicțiilor pe care la găsim în opera și la omul Cioran, așa cum se află ele și în realitatea vieții.
Și da, am fost fericită să particip la Colocviul internațional Cioran 2021, acest adevărat “regal” pentru mai multe motive. Pe de o parte, pentru că tema era Cioran, pe care mi-a fost dat să îl întâlnesc în 1972, anul când am fugit din România comunistă. Și alta, pentru că el este unul dintre cei trei stâlpi ai culturii noastre pentru care am o apreciere infinită (poate știți poza lor din mica piață Furstenberg de la Paris; erau buni prieteni): Mircea Eliade, Emil Cioran și Eugen Ionesco, pe care și eu i-am întâlnit la Paris sau în SUA, dar mult prea scurt. Pe Cioran l-am întâlnit într-un parc din Paris, când mă aflăm cu câțiva colegi ai celui ce-mi va deveni soț, Nicolas V. Costea, profesor universitar de hematologie-oncologie, el venind în vizită în Franța din Los Angeles, iar eu proaspăt refugiată. „Și prietenii lui Nic au venit cu Emil Cioran. Cu ce m-am ales din Cioran atunci (timpul întâlnirii fiind foarte limitat, eu prea preocupată de problemele aparent insurmontabile ale emigrării și nefiind în domeniul umanistic) a fost impresia prezenței lui blânde, retrase, de om firav și de o umilitate ce m-a consternat pentru cât de important știam că este. A vorbit puțin și cu veselie în ton. Despre ce? Nu-mi aduc aminte. Părea și mai mic de statură decât probabil era, alături de înalta lui parteneră de viață Simone Boué. Mai știu că m-a impresionat strălucirea din ochii lui de sub sprâncenele proeminente care-i făceau figura atât de expresivă și specială. Am cumpărat apoi cărți de Cioran și am încercat să îl citesc. Dar mi s-a părut greu de digerat și complicat, foarte complicat cum gândește, cum scrie. Deci Cioran îmi rămăsese neînțeles.
Și ce a însemnat acest colocviu pentru mine a fost în primul rând că mi l-a dezvăluit pe Cioran, m-a făcut să înțeleg atât de multe, mi l-a înfățișat cum nici nu mă așteptam că s-ar fi putut întâmpla. Prezentatorii au fost unul și unul (meritul organizatorilor, dar și faptul că există astfel de oameni de excepție în România). Au fost aleși cercetători și profesori care aveau o înțelegere profundă a gândirii cioraniene și ale căror prezentări au fost la cel mai înalt nivel academic. O să-mi permit doar să înșir aici lunga lor listă, căci un reportaj mai cuprinzător a fost scris de dna prof.dr. Maria- Daniela Pănăzan. Iată lista în ordinea în care s-au ținut prezentările: Prof. Dr. Ioan Radu Văcărescu (Sibiu), Conf. Univ. Dr. Marin Diaconu (București), Conf. Univ. Dr. Anca Sîrghie (Sibiu), Dr. Marius Dobre (Cercetător Științific 1, la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu Motru" al Academiei Române, București), Dr. Titus Lateș (Cercetător Științific 2, la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu Motru" al Academiei Române, București), Mariana Pândaru Bârgău (Deva), Paula Romanescu (București), Vlad Bilevsky (de la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu Motru" al Academiei Române, București), Claudia Voiculescu masterandă din București, profesoara Antonia Bodea din Cluj-Napoca, Ioan Stopița, redactorul revistei “Rapsodia” din Sibiu, Simona Modreanu, prof. univ. la Universitatea “Al. Ioan Cuza” din Iași, cu un palmares deosebit în cercetarea lui Cioran, prof. dr. Ada Stuparu de la Craiova. De departe, tocmai din Buenos Aires, Argentina, a trimis un eseu și versuri originale dedicate lui Cioran o prietenă unică în felul ei, Alina Diaconu, scriitoarea care a avut favoarea de a i se oferi pentru prima dată Premiul Emil Cioran-2019, o tradiție a Filialei Sibiu a USR, care va continua. Nu voi avea pretenția, oricum, să enumăr pe toți cei 18 comunicanți.
Și nu voi discuta ce a spus fiecare, ci ce mi-au dăruit cu toții mie. Este pentru prima dată când am simțit că îl înțeleg pe Cioran. Îi înțeleg gândirea și atitudinea necredincioasă ( în punctul în care mama lui nu voia să-i ajungă spusele la urechile tatălui său, preot) dar, în fond, profund credincios, cum a demonstrat, între alții, conf. univ. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. Preocupându-mă ideea de Dumnezeu, m-am întrebat mereu: “A fost sau nu a fost credincios Cioran?”. Și acum i-am înțeles și profunzimea și, dacă îmi pot permite să spun, alambicarea nostalgiei ce a planat deasupra lui toți anii aceștia de trăit departe de țară. S-au spus multe lucruri la un înalt nivel intelectual, dar toate de o claritate ce le-a făcut să fie pe înțelesul tuturor și a căror prezentare entuziastă a stârnit, sunt sigură, emoție întregii audiențe. De la aspectele importante ale gândirii și scrierilor lui Cioran, la unele mai tematice, ca “Cioran și Eminescu”, idee tratată atât de neașteptat de Ioan Radu Văcărescu, sau chiar clarificări de detalii cum a fost lămurirea relației dintre Cioran și Blaga, așa de frumos prezentată de dna Sîrghie pe baza unor documente necunoscute de noi.
Toți prezentatorii, fără excepție, erau dintre cei care l-au studiat, au scris, l-au analizat pe Cioran. Au venit fiecare cu un aspect anume, relevând ceva deosebit. Varietatea aspectelor discutate la colocviu a fost și ea impresionantă. Dna conf. Anca Sîrghie, care a moderat așa de minunat colocviul de anul acesta (împreună cu dl Marius Dobre de la București) a îngrijit împreună cu profesor univ. Marin Diaconu în anul 2012 o carte în care a publicat într-un întreg capitol interviuri cu fratele apropiat al lui Emil Cioran, Aurel. Volumul respectiv se intitulează atât de inspirat “Aurel Cioran, Fratele fiului risipitor”. Dânsa a avut ocazia să vorbească și cu soția acestuia despre vizita cuplului la Paris, după o lungă perioadă (40 ani), de imposibilitate de comunicare directă, ci doar prin telefon sau scrisori. Atunci Emil i-a întâmpinat în Gara de Est a Parisului și a exclamat văzând cele 3 geamantane cu care sosiseră ei de la Sibiu: ”Au venit orientalii!” Deci Dna Sîrghie a avut ocazia să fie aproape de familia lui Aurel Cioran și a putut căpăta o înțelegere a omului și filozofului parizian „din interior”.
Și iată, că acest colocviu mi-a mai adus mie încă două lucruri grozave. E pentru prima dată când într-adevăr am înțeles textele lui Cioran la care s-a făcut referire. Mi s-au părut atât de clare și firești, lecturate atât de nedramatic, de natural, de nuanțat de cunoscutul actor Emil Cătălin Neghină de la Teatrul Național “Radu Stanca” din Sibiu. O delectare să-l asculți!
Și tristețea continuă a lui Cioran, cu adâncimea și întortocherile ei, mi-a fost lămurită. Concluzia este că Emil Cioran, de fapt, era profund creștin, în ciuda felului în care își exprimă necredința. La acest colocviu mi-a fost dezvăluită tulburarea lui continuă. Și tot timpul acestui colocviu senzația mea a fost: Ce bine spus, ce clar, în fine înțeleg!
M-a tulburat și momentul de reculegere cerut de dna Anca Sîrghie (o moderatoare desăvârșită anul acesta, cum probabil a fost și la colocviul din 2019) pentru Doru Dinu Glăvan, Președintele Uniunii Jurnaliștilor Profesioniști din România, cel care trebuia, care dorise cu tot dinadinsul să fie prezent la colocviu de la Rășinari. Și m-a afectat personal faptul că Doru Dinu Glăvan a plecat dintre noi brusc, doborât de covid, câteva zile după ce l-am cunoscut (online) prin intermediul dlui Alexandru Cetățeanu, director al ASRAN din Montreal (Canada). De fapt dl Cetățeanu, aflat în Londra în drum spre casă, a fost invitat să adreseze câteva cuvinte participanților atât la deschiderea cât și la încheierea colocviului de la Rășinari. Domnia sa a evocat și personalitatea bunului său prieten plecat la Domnul, apreciatul jurnalist Doru Dinu Glăvan.
Deci, să nu uităm că suntem încă sub pericolul pandemiei și faptul că acest colocviu s-a ținut la fața locului, în sala primăriei din Rășinari, ce poartă numele „Emil Cioran”, este și el unul demn de admirat.
E ciudat, dar atât de adevărat, că orice dezastru integrează și ceva foarte bun. În acest mod, pandemia a dus lumea la folosirea comunicării la distanță pe scară largă. Ei bine, nu e minunat că eu, locuind în Los Angeles, neputând să călătoresc sub sabia virusului acesta nemilos, am fost alaltăieri, sâmbătă, 13 noiembrie 2021 la Rășinari? Îmi amintesc acea regiune atât de frumoasă a României, de unde cunosc bine Sibiul, pentru că acolo, ca studentă la Arhitectură, am petrecut două săptămâni făcând relevee unor case din oraș.
Evident că simt nevoia să-l felicit pe primarul Bogdan Bucur pentru sprijinul plin de căldură pe care l-a dat și anul acesta (căci a făcut la fel și în toate edițiile precedente, din câte mi s-a spus), cât și celor de la Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sibiu, și din Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, care ar fi trebuit să fie reprezentată la Rășinari de președintele Doru Dinu Glăvan.
Și da, emoționantă a fost începerea colocviului cu o slujbă în memoria credinciosului Emil Cioran în Biserica „Sfânta Treime” din Rășinari, modernă pe dinafară după ultima restaurare, dar atât de frumos pictată în interior, în stil tradițional. O biserică cu însemnătate dublă, una că se află în Rășinari, locul de baștină a lui Emil Cioran, cât și a lui Octavian Goga, dar și prin faptul că este lăcașul unde a săvârșit slujbe arhierești și a prezidat întruniri ale fruntașilor ardeleni Mitropolitul Andrei Șaguna, care are alături un monumental mausoleu.
Colocviul s-a încheiat cu filmul, prezentat online, realizat de actori ai Teatrului “Aureliu Manea” din Turda (a cărui faima a ajuns și la românii din SUA), “Exerciții de admirație Emil Cioran.” Și așa, participanții au făcut o plimbare prin Rășinari, printre frumoasele lui case și străduțe. S-au oprit în fața casei unde s-a născut și a copilărit filozoful (și despre care cu jenă trebuie să spun că nu este în niciun Youtube pe Internet, în afară unei „nunți” – spectaculoase prin costumele ei tradiționale ce a trecut prin față casei lui și unul unde un muncitor curăță de buruieni și noroi în valea Ștezei, ce salută în trecere casa lui Cioran). Sper că acest reușit film artistic, cu important caracter documentar, va ajunge curând pe Youtube spre a încânta o audiență largă.
Sigur, am regretat că, asistând la eveniment online, de la mare distanță, nu am putut gusta din inspirata excursie „Pe urmele lui Cioran și Noica” de la Păltiniș și Șanta unde participanții la fața locului au petrecut împreună (ținând distanța socială ) ziua de duminică, 14 noiembrie 2021.
La deschiderea colocviului, s-au făcut trei cadouri frumoase. Menționez „cadoul” pentru Anca Sîrghie, oferit de Ioan Radu Văcărescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu, care i-a decernat Premiul „Emil Cioran” 2021 „pentru întreaga operă literară și publicistică”. Apoi, două cadouri, creații ale unor artiști cunoscuți, dăruite primarului ing. Bogdan Bucur. O emoție generală a provocat un tablou cu portretul lui Emil Cioran, pictat de Adina Romanescu, gest pentru care recunoscutei artiste din București i s-a oferit o Diplomă de excelență. Pe dată, alături de steagul românesc, i s-a găsit tabloului cel mai potrivit loc, așa că întregul eveniment s-a desfășurat sub pavăza lui Emil Cioran însuși. Sosită din capitală, profesoara Doina Boantă, care are rădăcini în acest sat, a oferit domnului primar un elegant album de artă, publicat de fratele dânsei, Dan Băncilă, al cărui bunic era rășinărean.
Cred însă, că cel mai minunat cadou este cel făcut lui Emil Cioran însuși, prin modul excepțional în care acest al XXVII-lea Colocviu l-a onorat. Sunt sigură că de acolo, de sus, de unde ne privește, Emil Cioran se simte împăcat că este onorat la Rășinari, deci chiar în locul unde el „a trăit raiul pe pământ”, așa cum nicăieri și nicicând mai apoi nu i s-a mai întâmplat.
Ileana Costea ( California, S.U.A.)
..................................................
Nota Observator;
vezi câteva imagini la rubrica evenimente culturale
|
Ileana Costea 11/19/2021 |
Contact: |
|
|
