Teoria moleculară a perdiției și alianțele politice
Dacă parlamentul și poporul nu se înțeleg, parlamentul dizolvă poporul spunea Bertolt Brecht.
Brecht avea dreptate, oricând ne putem trezi dizolvați de pandemoniul parlamentar sau prezidențial, dacă nu chiar sublimați de pandemia și de pandalia cu care trebuie să concubinăm sine die.
Brecht a promovat o teorie și o practică a teatrului, bazate pe efectul distanțării epice. Noi tocmai experimentăm distanțarea, după unii socială, după alții fizică, dar cel mai mult ne-ar ajuta practicarea distanțării politice.
Oamenii, acești zoon politikon din filosofia aristoteliciană, trăiesc împreună, în grupuri, de milioane de ani, și în viața simplă, dar vai, și în cea politică. Vechii egipteni, filozofii antici chinezi sau greci (Aristotel, Platon), alături de alte filozofii și religii (taoism, iudaism, creștinism) și, mai recent, psihologii vorbesc despre virtuți, păcate, porunci, principii morale de bază, fiecare identificând sau practicând un număr diferit.
Se știe că morala este un ansamblu de convingeri, atitudini și deprinderi reflectate în principii, norme și reguli, dar cercetările specialiștilor (O.S.Curry ș.a. într-un recent articol) converg către ideea că această salată de crudități este și o colecție de reguli pentru promovarea cooperării care ne ajută să lucrăm împreună, să ne înțelegem, să păstrăm pacea și să promovăm binele comun.
Aici apare neconcordanța: morala și politica n-au putut merge împreună niciodată. E curios? Nu. De ce? Pentru că interacțiunea socială reciproc avantajoasă n-a existat decât de-o parte, între politicieni și nu și între politicieni și cei pe care i-au mințit pentru a le obține voturile.
În timp ce noi, oamenii nepolitici, am tot evoluat și am găsit strategii de cooperare în diferite forme și dimensiuni: instincte, intuiții, invenții, instituții (enumerate și de autorul citat mai sus), cele pe care filozofii și alții le-au cuprins într-un cuvânt, moralitate, politicienii-particule-mereu-negative, mai ales când s-au văzut în capul trebii, au adăugat tot felul de minciuni, propagande, programe(!), alianțe, uniuni și le-au transformat pe toate, și pe fiecare în parte, în imoralitate/imoralități.
În politică, non-morala se numește perdiție (am oscilat mult până am ales acest cuvânt).
Dacă întrebați orice matematician-primar general vă va confirma că perdiția, ca element de cooperare, se poate baza pe teoria jocurilor, cu interacțiuni de sumă nulă (ce pierde unul, câștigă celălalt) sau de sumă diferită de zero (jocuri politice win-win), ultimele fiind preferate în alianțe și având mai multe variante de câștig, ca la tragerea loto. Au fost identificate mai multe tipuri diferite de cooperare, (selecția rudelor, mutualismul, și cooperarea condiționată fiind definitorii pentru alianțele politice, zise și toxice) fiecare tip cu șmecheria lui.
Tot ce cuprinde perdiția, în antiteză cu morala, poate fi un sistem combinatoriu (pe teoria promovată pentru morală în articolul citat), sui-generis, nici prea finit, nici prea discret, în care șmecheriile simple, elementare, se combină în cluster sau ca elementele sistemului periodic.
A propos, (pentru virusologi, epidemiologi etc, «infiniții mici, foarte mici»), și ADN-ul este un sistem combinatoriu.
Perdiția, totuși, formează foarte greu și foarte rar molecule, ca morala, dar ușor și mereu, compuși (ionici, pentru chimiști), de complexități diferite. La fel alianțele, deși partidele au sarcini (ideologii, programe, propagande, promisiuni-minciuni, electorate etc) diferite, sunt atrase puternic în jurul acelorași perdiții. Perdițiile și combinațiile lor sunt nenumărate, la fel ca înjurăturile, să spunem.
Trei sunt stâlpii principali în jurul cărora se învârt toate: putere, influență, bani. Le-am pus în ordinea asta ca să iasă de un PIB cu care se spune că suntem peste unguri și le suflăm în ceafă polonezilor. Există două forme tari de organizare umană: instituțiile birocratice de stat și organizațiile criminale, și de stat și private. În Italia tocmai a început o nouă luptă cu Ndrangheta calabreză (cu Cosa Nostra siciliană, Camorra napoletană și Sacra Corona Unita apulliană mai târziu; încet, încet, că se prostește nația). Așa a apărut și articolul, cu număr de rapid intercity, 323 din codul penal, care se referă la fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, de care politicienii se acuză unii pe alții doar când stau separați. Împreună se numește cooperare pentru binele țărișoarei! Pentru a o scoate din criză! Nevroza rămâne. Cred că aceste vip-uri (very idiot politician) suferă de multă polifazie și ceva holoprosencefalie.
Vorba unui dispărut, mare iubitor al tenisului, spun vorbe puține și le mai și repetă, bâlbâite, toată ziua, oriunde s-ar afla.
După care se așează la masa negocierilor, tot pentru fericirea populațiilor, care o duc din ce în ce mai bine. Magia guvernamentală este mai presus de magia albă și magia neagră. În curând vom avea magia giallo-rosso.
Marele și dragul Caragiale (cum îl numea Jean DOrmesson pe Emil Cioran) ar fi scris azi, în loc de Momente și schițe. Nuvele și povestiri, Momente penibile, negocieri sumbre și acorduri scârboase (sau scabroase, cum doriți). Avize și autorizații false.
Avantajul managerierii unei coaliții la putere este că, fiind atât de complicată și plină de imprevizibil, nimeni nu o poate înțelege. Aparține seriei marilor neînțelese, precum știința și corupția. Și, de obicei, oamenii își bat joc de ceeace nu înțeleg. Poate de aceea Marele Golem nici nu trebuie să mai insinueze.
Despre alegeri, numai de bine! Vorbim altă dată.
Mai răsfilați băieți, mai răsfilați! Ah, fericire!
Mihai Bogdan Lupescu
Noiembrie 2021
Contact: mihaibogdanlupescu@yahoo.com
|
Mihai Bogdan Lupescu 11/15/2021 |
Contact: |
|
|
