Vasile Versavia ( în amintirile mele)
Uneori, la întâmplare, dintr-un indemn sufletesc inexplicabil, răsfoiesc vechi însemnări, la care n-am putut renunța. Nu mă îndoiesc că urmașii mei vor scăpă, într-un fel sau altul, de această povară. Așa am citit versurile: Haida, murgule, mai tare / S-ajungem în sat cu soare, / Să ne dea ceva mâncare, / Mie-o oală dar de vin, / Ție-un porțâion de fân, / Mie pat împerinat,/ Ție grajdul măturatdin monografia unui sat de pe Valea Almăjului. Ele mi-au amintit de poezia în grai bănățean Pră subt sarăde Vasile Versavia. Poezia, dedicată prozatorului Ion Marin Almăjan, are următorul motto: Tot trăcând la mândra gialu/ Mi s-a dăspotcovit calu, și a fost scrisă prin 1994, în Rancho Cordova-Sacramento: Zvâcne-n mine un golumb, / Calu-n grajgi roage porumb. / Dă doru păcatului / Iar pun șaua calului. / Calu-mi dzâșeă ca ortacu : Mă Văsâle, dăm dă dracu! / Mă tot porț cu snoavele / Dă mi-am rupt potcoavele! / Treșeăm gialuri și vâlșele / Și tu cânț la mine-n șăle; / Cânț frumos, nu dzâc că ba, / Dar cât om măi merje așa? / Când ajunjem, tu mă laș / Priponit lângă ogaș / Șî ceă baji la ea în dună... / Rod lăstari șî torofleanță, / Tu îi cumperi ei boboanță! / Dă câț ani ceă duc în șăleă? / Tu îi cumperi ei mărjealeă. / Nu mă mai purta cu snoave, / Cumpără-mi patru potcoave!
Vasile Versavia este un pseudonim literar. Vasile Ranga, poet și publicist, traducător, s-a născut la 1 iunie 1939, în localitatea Slatina Nera (județul Caraș-Severin). După ce a absolvit Facultatea de Filosofie din București, a lucrat în învățământ în Arad și Anina. L-am cunoscut în timp ce era redactor la revista Orizont din Timișoara, la Cenaclul literar Eftimie Murgu din Bozovici, la Ocolul Silvic, unde șef era inginerul Vrabete, un oltean inimos, cu pasiune pentru cultură, pentru poezie.
În mintea mea se reînfiripă dialogul dintre V. Versavia și inginer. Poetul l-a întrebat, din pură curiozitate, cum a devenit almăjan. Deschis, inginerul a mărturisit că părinții săi l-au dat la un liceu din Drobeta-Turnu Severin. Cum vorbea ca acasă, colegii râdeau de el. Sensibil din fire, nu a vrut să mai meargă la școală. Părinții nu au renunțaț la gândul să-și vadă copilul cu carce. Ei au găsit soluția potrivită. Știind că pe Valea Almăjului se vorbește asemănător cu graiurile din nord-vestul Podișului Mehedinți, au adus copilul la Școala Medie (acum Liceul Eftimie Murgu) din Bozovici, unde s-a încadrat fără probleme, simțindu-se ca acasă. După terminarea facultății, s-a întors definitiv în Țara Almăjului. Interesant, a concluzionat Vasile Versavia, e ca și cum eu aș deveni american. Chiar așa s-au petrecut lucrurile.
Stabilit în S.U.A., practică diferite meserii, redactând o revistă pentru copii. A trecut în neființă la 22 mai 1998, în California, și cenușa sa a fost înhumată, la 16 august 1998, în satul natal, în mormântul familiei, ca semn al memoriei originii. A trăit mereu cu nostalgia întoarcerii. Cred că versurile în grai bănățean au fost scrise în momentele de taină ale trăirii sufletești, copleșit de sentimentul dorului de casă, din stări contradictorii izvodite de conștiință.
În limba română a tipărit volumele Jucăria mea cea dragă(versuri pentru copii), Timișoara, Ed. Facla, 1977, și Nergane (versuri), Timișoara, Facla, 1980.
După apariția volumului de versuri Nergane, la insistența mea, poetul mi-a amintit că în Valea Almăjului, în unele sate denumirea râului Nera este Nergăni, un fel de diminitiv. Nergane i se pare augmentativ. Pentru el, Nergane era curgerea timpului în care viața sa este doar o clipă în care m-a întâlnit, între prieteni, și pe mine.
Într-un portret sentimental, Ion Arieșanu, în revista Orizont, 32, nr. 1, 1981, scria despre Vasile Versavia că e un poet grav, cu o atitudine artistică fermă, severă, aproape inflexibilă, la care contează cât de adânc spune un adevăr de simțire, nu cât de frumos. Viața sa a fost o continuă căutare a sensului existenței. Sub o înfățișare calmă ardea o conștiință cu neliniște dramatică, o zbatere dureroasă spre adevăr.
Îmi aduc aminte că era obsedat de valoarea sensului și a funcției cuvântului, văzut ca simbol în comunicare. Aceste valori se văd chiar în aceste versuri pline de umorul bănățean cu un moment astral în trecutul nostru cultural la Victor Vlad Delamarina, care l-a impresionat pe Titu Maiorescu ca poet dialectal.
Unul dintre termenii cu valoare simbolică este cuvântul snoavă. Și nu doar pentru faptul că denumește o specie remarcabilă din folclorul literar, povestire hazlie, definită de conținutul anecdotic
Pentru snoavă seria sinonimică este glumă, polojenie, dafie, iznoavă, palotie, trântie, așa cum o găsim în Dicționarul de sinonime al limbii române. Accept etimologia din vsl. iznova din nou, fiindcă nu am altă explicație, deși mă îndoiesc că o locuțiune dintr-un idiom de contact ar putea dezvolta sensurile din limba română.
În relație cu unele verbe (a spune, a zice, a purta, a duce etc.), construiește, la plural, locuțiuni, în concurență cu lexemele: palavră, fleac, nimic, balivernă, brașoavnă, gogoașă, tromboane. Spiritul limbii s-a manifestat de-a lungul existenței sale de la cuvântul palotie cu etimologie necunoscută (și cu trimitere în privința originii la termenul pală, după principalele noastre dicționare), la ultimul lexem intrat în mecanismul de funcționare al locuțiunilor verbale, care nu poate fi neglijat de dicționare, covidism (-e), în construcție cu verbele a spune, a zice, a lăsa, a ameți, (probabil și altele, pe care nu le-am auzit). Dacă asemenea locuțiuni se aud la românii din Canada, cu siguranță circulația lor în România, legată de o realitate crudă, s-a extins în diaspora.
Viața interioară își arată adevărata înfățișare în sentimente, în fapte și credință, în limbaj, mai ales în cel poetic, devine superioară, deoarece nu rămâne proprietatea eului. Unul dintre efectele creației este terapia sufletească. Versurile în grai bănățean dădeau poetului o împlinire umană, tăria de a-și trăi soarta prin starea noastră de suflet, dorul, în momentele de dramatică singurătate
Închid fereastra amintirii cu tristețea gândului: uităm, din păcate, uităm. Numai undele râului Nera, râul poetului Vasile Versavia, curg, curg încă.
CONSTANTIN TEODORESCU . Kitchener ON
|
Constantin Teodorescu 11/15/2021 |
Contact: |
|
|
