110 ani de la moartea lui Badea Cârțan
Un dac a coborât de pe Columnă!
Se încheie anul acesta și, copleșiți de necazurile de tot felul, cele ale pandemiei în primul rând, puțini oameni și-au mai amintit că s-au împlinit, către sfârșitul verii, 110 ani de la moartea celui ce a rămas în conștiința neamului ca un țăran-cioban iubitor de cultură și de țară, cărăuș neobosit de cărți din Țara Românească, peste munți, către Ardeal, omul care a mers, pe jos, la Roma, spre a duce un pumn de țărână la baza Columnei Traiane, simbol al nașterii poporului român.
Gheorghe Cârțan, cunoscut mai ales sub numele de Badea Cârțan, s-a născut la data de 24 ianuarie 1849 în satul Oprea, comuna Cârțișoara, ca fiu al lui Nicolae Cârțan și al Mariei Budac, familie de ciobani. A avut șase frați și surori: Măriuța, Nicolae, Chiva, Ion, Avram și Arsene.
La vârsta de 11 ani, tatăl său l-a dus la stâna baciului Axente, sub Curmătura Bâlei, unde va învăța să facă brânză și caș. A cunoscut bine împrejurimile și, intrând în legătură cu alți ciobani din munți, a aflat că în partea de sud a acestora trăiesc oameni liberi, care nu sunt sub stăpânirea împăratului și care vorbesc aceeași limbă ca a lui fără ca nimeni să-i oprească.
După 1867, când tatăl său murise, și-a luat cele 40 de oi ce-i reveneau drept moștenire și, cu ajutorul unui oarecare Ion Cotigă, un intelectual brașovean care devenise cioban din proprie inițiativă, a trecut cu turma în România. Cotigă l-a învățat pe tânărul cioban ceva istorie a românilor, precum și să scrie și să citească.
Vârsta încorporării în armata austro-ungară, pe la 1870, l-a prins în România, dar nu s-a întors acasă. A preferat să se înroleze, la 1877, în Armata română, după ce îi fuseseră rechiziționate oile, dar nu a mai ajuns pe front și a fost lăsat la vatră în 1878. Abia atunci s-a întors în Ardeal și, pentru a nu fi pedepsit, a fost nevoit să se prezinte la Făgăraș, unde a fost încorporat și expediat la regimentul 31 Infanterie de la Zemm, lângă Belgrad, iar apoi a ajuns în Bosnia Herțegovina, unde erau trimiși, de regulă, recruții români. Trei ani a petrecut în armată, unde a învățat limba germană și a căpătat acte în regulă pentru îndeplinirea obligațiilor militare.
În 1882 trece din nou munții, își ia oile care îi mai reveneau din întovărășirea cu Ion Cotigă și se întoarce cu ele acasă. Dar, pe drum, pentru că trecea pe pământurile grofilor, a fost supus la amenzi mai mari decât valoarea turmei, astfel că a fost nevoit să vândă oile și a rămas fără nimic.
Și-a căutat dreptatea la împărat fără s-o obțină, a participat, în 1894, la Cluj, la Procesul memorandiștilor, motiv pentru care este arestat și bătut de jandarmi, pe motiv că nu era posibil ca un simplu cioban să asiste din proprie inițiativă la un proces politic atât de important, apoi și-a îndreptat din nou pașii spre București.
În ianuarie 1895 scrie documentaristul Răzvan Moceanu Badea Cârțan merge, pe jos, la București, pentru a vedea statuia lui Mihai Viteazul, despre care aflase că era un mare erou al românilor. Neavând unde să doarmă, Gheorghe s-a culcat în zăpadă, după cum era obișnuit ca cioban, iar dimineața este văzut de Ion Grama, om de serviciu la Liga Culturală, care îi facilitează întâlnirea cu profesorul V. A. Urechia, președintele Ligii și cu profesorul Grigore Tocilescu. Cu sprijinul acestora, Badea Cârțan a vizitat muzeele din Capitală, Ateneul Român, Universitatea, Academia Română, iar printre alții i-a cunoscut pe Valeriu Braniște și Constantin Mille, pe Nicolae Iorga, George Coșbuc, Ștefan O. Iosif, pe Spiru Haret, Take Ionescu, Constantin Morțun și I. C. Brătianu. Așa a ajuns Badea Cârțan cunoscut în întreaga țară.
După ce a vizitat memorandiștii români arestați și încarcerați într-o închisoare din Ungaria, Badea Cârțan s-a hotărât să plece la Roma, să vadă cu ochii lui rădăcinile strămoșești, demers în care a fost sprijinit de profesorul V. A. Urechia. A plecat în ianuarie 1896, a dus cu el un pumn de pământ din grădina casei și boabe de grâu, pentru a le aduce ofrandă înaintașilor romani, a mers aproape șapte săptămâni pe jos și a fost găzduit la legația română condusă de Duiliu Zamfirescu. Presa italiană s-a arătat impresionată de ciobanul român care era îmbrăcat aidoma dacilor dăltuiți pe Columna lui Traian. Un ziarist, impresiont, și-a intitulat articolul Un dac a coborât de pe Columnă.
A avut necazuri la întoarcere, cu poliția maghiară, pentru această călătorie, dar a continuat să meargă și în alte locuri în Franța, Belgia și Israel, la Ierusalim, apoi din nou la Roma. În septembrie 1899, când la Roma a avut loc al XII-lea congres de istorie al orientaliștilor, la care au participat peste 700 de delegați din 40 țări, țara noastră a fost reprezentată de o delegație condusă de profesorul Urechia, iar din această delegație a făcut parte și Badea Cârțan, sosit la Roma din proprie inițiativă.
Pe la 1900 a început să transporte din România în Transilvania, pe cărări de munte, cărți pentru elevii și studenții români ardeleni, deși cărțile despre istoria românilor erau interzise în imperiu. La 1904 casa i-a fost devastată, cărțile confiscate de autoritățile maghiare, iar el a fost arestat și pus sub cercetare. Urma să primească ani grei de temniță, dar a scăpat în urma unei decizii a împăratului Franz Iosif, care prevedea ca toate procesele politice deschise în perioada 21 iunie 1905 15 aprilie 1906 să fie revocate.
A continuat să călătorească între Transilvania și România, era bine primit la București, unde a ajuns chiar la regele Carol I, dar aceste călătorii, inclusiv pe timp de iarnă, i-au adus și sfârșitul. O răceală din iarna anului 1911 i-a produs o congestie pulmonară, iar în vară, la o nouă călătorie, boala s-a agravat, în timp ce era la Poiana Țapului, unde primise găzduire în casa doamnei Lahovari, soția ministrului român la Roma. Medicul chemat n-a mai putut face nimic.
În zilele noastre, la Cârțișoara se află Muzeul Etnografic si Memorial ce poartă numele lui Badea Cârtan, cuprinzând tot felul de obiecte ce au apartinut acestuia. De asemenea, în Parcul Astra din Sibiu, este un bust realizat în 1974, din bronz, care îi păstrează amintirea în memoria noastră.
Rodica Pospai Păvălan
Surse: Ion Dianu, Pe urmele lui Badea Cârțan, Editura Sport-Turism, București, 1979; Răzvan Moceanu, Portret Badea Cârțan, pe https://www.rador.ro, 7 august 2020; http://romaniaistorica.ro/2012/02/25; http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/.
Mama trăiește, tata e mort de trei ani, însurat n-am fost. 17 ani am fost cioban, am păzit pe Bărăgan câte 3-4 sute de oi. În 77 mă uitam cum se bat românii pe malurile Dunării. Acolo, pe câmpurile Bărăganului, am citit Istoria românilor și alte cărți. În 78, am venit acasă, am tras sorți și am jurat. Am cătănit în Bosnia. În 81, m-am liberat. Era tocmai conferință la Sibiu, că se luase iară pricină între români și unguri. Până în 93 am stat pe-aci, pe la noi, apoi iar m-am dus în țară. Vine 94, și cu el, Memorandul. Eu urmăream din doască în doască daravelile și eram necăjit că, ziceau ei întruna, suntem neam rău de oameni noi, românii. Ceteam eu, nu-i vorbă, multe bune și frumoase, da nu le prea credeam. Îs eu așa, un fel de Toma. De-aceea mi-am zis: Tu trebuie să te duci la Roma, să vezi: ai tu tată, ai tu mamă?. Si-apoi am văzut, dragii mei... De trei ori am fost la Maica Roma. Ultima oară, eu am dus coroana de bronz până la Columnă și mergeam în fruntea tuturor, așa îmbrăcat de cioban, cu hainele mele. Mi-au cumpărat un costum, da le-am spus să nu cheltuiască, că și-așa nu umblu cu sărăcii de acelea nemtăști. La București am fost de peste o sută șaptezeci de ori. Bucureștiul și Roma ar trebui să le vadă tot românul, că dacă nu știe de Moșu-său și de Tată-său, zici de el că-i orfan.
(Fragment din interviul pe care Badea Cârțan l-a dat pentru revista Poporul român).
Toate drumurile duc la Roma!
Povestea pe care Badea Cârțan o citea și o recitea era aceea relatată de Tit Liviu, a întemeierii Romei. Reasilvia, Lupoaica, Remus și Romulus îi erau persoŹnaje familiare. Pe un soclu din centrul Bucureștiului a putut vedea materializarea acestei legende în bronz, dar din partea Romei pentru orașul București. Apoi mărirea și gloria Imperiului roman, trecerea armatelor împăratului Traian peste podul de piatră de peste DuŹnăre și cucerirea Daciei, poveste dăltuită de Columna de la Roma, ca o cronică de început de neam, îi dăŹdeau ciobanului conștiința că descinde din strămoși noŹbili și puternici. El însă nu era omul care să se mulŹțumească numai cu vorbe, oricât de demne de crezare ar fi acestea; trebuia să vadă totul cu ochii lui. Aceste porniri și le-a mărturisit mai târziu, dezvăluind fragŹmente din monoloagele sale interioare : Măi, Cârțane își zicea el tu trebe să vezi cu ochii tăi ce și cum. Și Sân-Toma o făcut așa cu Isus și tot sfânt o rămas. O trebuit să pună el deștele pe semnele de la cuie, că altfel n-avea pace.
Urmare a tuturor acestor gânduri a fost că, înaintea sărbătorilor de iarnă din anul 1895, i-a spus lui Urechia:
Domnule prezident, e musai să merg la Roma!
Cărturarul i-a expus greutățile unui astfel de drum.
Nu știi calea, bade !
Mă țin după valul de pământ al lui Traian, că el duce oblu la Roma, nu-i așa! Noaptea mă țin după puzderia de stele ale Drumului împăratului. Și-apăi, după cum la noi râurile duc la șes, în Olt, iar Oltul duce la Dunăre și Dunărea la Mare, tot așa toate druŹmurile duc la Roma. Vorba asta nu s-a iscat din nimic!
Bade, nu cumva ai de gând să pleci pe jos la Roma?
D-apăi cum?! Ce, măritul împărat o vint de-acolo până la noi în Munții Orăștiei cu trenul?
Odată în plus, Urechia și-a dat seama că are de-a face cu un caracter ieșit din comun. Nu găsea arguŹmente pentru a-i întoarce hotărârea sau de a-i amâna plecarea. Cârțan voia s-o pornească la drum cât mai degrabă. Tot ce a putut face pentru el, a fost să-i arate drumul pe hartă și să-i dea câteva scrisori de recomandare pe care să le prezinte Legației române de la Roma, marchizului Pandolfi, un bun prieten al țării noastre și al lui Urechia, ziarului Riforma și unor filo-români din Italia.
Cu scrisorile la piept și cu desagii burdușiți de cărți și ziare, Badea Cârțan a plecat spre Predeal, a trecut pe la Bran, a călcat zăpada munților și, după ce o noapte a dormit afundat în zăpadă, învelit în cojocul lui, a ajuns la Cârțișoara.
No, soră dragă, trebe să știi că eu merg la Roma!
Și crezi tu, mă Gheorghe, că acolo vei afla iarbă mai bună?
Dar nu merg cu oile, proasto! Merg să văd cu ochii mei Columna. Acolo, cică, sunt scriși în piatră ai noști...
Soră sa, Chiva, știa că din moment ce și-a pus în cap această plecare, nu are altceva de făcut decât să-l gătească de drum, să-i pună merinde și schimburi curate în straiță. Din datoria ei de soră mai mare, i-a mai spus:
Drumul e lung, afară e iarnă, poate vei întîlni oameni răi
Dar Gheorghe părea că-și are răspunsul pregătit. Poate că și-l pregătise în prelungile sale dialoguri inteŹrioare, în zilele și nopțile de frămîntări dinaintea plecării.
De ce să mă tem de oameni, dacă nu m-am temut de urși și de lupi pe munți și pe Bărăgan? Că doar oamenii nu vor fi mai răi decît fiarele!
Cârțan avea mare încredere în oameni. Răutățile jandarmilor și judecătorilor erau scoase din rândul celor omenești. Aceștia nu erau decât jendari și județi de-ai stăpânirii.
El avea mulți prieteni printre sași și maghiari, pe care îi prețuia cu sinceritate. Erau ciobani, agricultori, muncitori la moara de hârtie din Cârțișoara.
(Fragment din lucrarea Pe urmele lui Badea Cârțan, de Ion Dianu).
|
Rodica Pospai Păvălan 11/11/2021 |
Contact: |
|
|
