Fragment din romanul "A dïspărut o lume…"
UNDE E „MARTI” ?
Hm! Gresit titlu! Corect ar fi „când este marti”? Iar răspunsul ar fi: mâine, poimâine, răspoimâine, peste atâtea zile. Ei bine, nu e chiar asa…
…Nea Teslă era dulgher într-un sat din Gorj prin 1940. Avea sotie si un copilas. Si iată că a auzit si a îndeplinit ordinul generalului Antonescu: "Vă ordon treceti Prutul!".
Pe front, ca pe front. Aveau cărute cu munitie, foi de cort, ceva pesmeti, conserve si… cam atât. Azi aici, mâine mai încolo, si tot asa, pe alte „aliniamente”, după cum puteau merge caii. Cât a fost vară si toamnă, a mai mers, dar când au început ploile, frigul, zăpada, era cumplit! Te înveleai cu foaia de cort si te culcai în zăpadă. Dar cum să dormi? Bineînteles că tunurile se auzeau peste tot, mai trăgea câte o mitralieră, ce mai, infern.
Si a dus-o bietul Teslă tot asa, până într-o „bună” zi, în toamna lui 1942, când… a fost luat prizonier! Halal !
A stat bietul Teslă într-un lagăr, undeva, dincolo de Don, dar nu lagăr de acela de exterminare, ci lagăr mai… omenesc. A apucat să lucreze si într-o mină, apoi la săpat santuri pe alte santiere. Oricum, în spatele frontului, si destul de departe de front, prizonierii erau pusi să muncească zdravăn la diferite munci, si mai grele si mai usoare. Era acolo si o fabrică de munitii, astfel că unii au ajuns la fabricarea cartuselor, proiectilelor, obuzelor si a altor piese ce se încărcau cu praf de puscă. Si cum praful de puscă e destul de periculos, cam săptămânal aveau loc explozii, cu morti si răniti…
Undeva, în apropiere, se construiau alte hale. Teslă al nostru s-a dus la unii sefi si le-a spus că el este dulgher si poate lucra la acele hale. L-au dus acolo si l-au încercat. El a cerut o teslă si un metru si le-a făcut o demonstratie de pricepere. S-a suit imediat sus de tot, pe acoperis, a luat un lemn, l-a cioplit foarte repede si l-a montat ca primul căprior al acelei hale.
Sefii au fost multumiti si l-au trecut la alt regim. Acolo lucrau si oameni care nu erau prizonieri, deci aveau mai multă mâncare, erau mai liberi si aveau alte dormitoare.
Si iată că tesla l-a ajutat pe prizonierul Teslă să supravietuiască.
Si asa au trecut ceva ani, războiul s-a terminat, majoritatea prizonierilor au fost dusi în mine, mai ales undeva în nord, la un frig cumplit, însă Teslă a rămas cu tesla în mână si a tot lucrat ba ici, ba colo. Si a mai câstigat ceva: a învătat destul de bine limba rusă, de la rusii care lucrau la acele constructii.
Într-o zi a fost chemat la comandant si i s-a spus că, gata, si-a terminat prizonieratul! Acum era un om liber! Liber, liber, dar acolo, nu în tara lui. I s-a explicat că acum URSS-ul nu mai avea destui oameni, că muriseră în război, deci e nevoie de brate de muncă, iar el, ca bun mester, va avea destul de lucru. Va avea salariu si i se va da si o locuintă.
- Bine, tovarăsi, dar am si eu în tară nevastă si un copil.
- Să fie sănătosi. Si noi aveam casele noastre cu bărbati, neveste si copii! Nu noi v-am atacat pe voi!
A încercat bietul Teslă să zică una, alta, dar n-a tinut! Nu avea voie să scrie în tară, unde de fapt era sigur considerat mort. I se va rusifica numele, fiind considerat rus, poate să se însoare, să aibă copii. Iar ca alternativă i se oferea… un lagăr din nord, unde e o acută nevoie de mineri…
Si avea dreptate comandantul. În tară, unde Teslă fusese doar într-o permisie după primul an de război, era dat dispărut, ceea ce însemna că murise, însă nu se stia unde. Nevastă-sa îi făcuse, din sărăcia ei, cele de cuviintă: pomeni, parastase, mă rog, după datină. Biata femeie se descurca tare greu. Copilul mai crescuse, o mai ajuta si el, dar nu putea prea mult. Norocul a fost că ea stia ceva croitorie, iar o rudă i-a împrumutat o masină de cusut. Asa s-a mai descurcat putin. Mai apoi avea să intre ca muncitoare la o fabrică de confectii.
Si iată-l pe Teslă, acum cetătean sovietic, cu acte în regulă, încadrat la o cooperativă ce se ocupa si cu constructiile, având leafă, casă, masă, nevastă, copii… Adică nu, avea casă si masă, dar nevastă si copii, pe acolo bineînteles, încă nu!
Locuinta nu era cine stie ce, dar în comparatie cu lagărul, ehe, era un castel! De fapt i s-a dat o cameră într-un bloculet cu opt camere, puse pe două nivele. Se intra de afară într-un coridor pe care se ajungea la patru camere aliniate la parter, apoi se urca pe o scară la etaj, se ajungea cam în fata bucătăriei etajului, si se însirau cele patru camere de la etaj, pe alt coridor. Într-un capăt al coridorului era bucătăria, iar în celălalt baia. Evident, astea erau comune. Avea însă chiuvetă în cameră, ceea ce era mare lucru. În fiecare cameră era câte o sobă gen godin. Cărbunii se găseau în curte, că se putea considera curte, doar avea un gard spre stradă.
Teslă se boierise: se ducea dimineata la serviciu, lucra opt ore, apoi venea acasă. Era chiar mai bine ca în tară, unde el, ca dulgher, lucra zi-lumină! Masa de prânz o lua la o cantină, iar dimineata si seara se descurca cum putea: marmeladă, uneori câte un ou, ceva brânză, cartofi copti, mă rog, ce se mai găsea pe la magazine sau la o amărâtă de piată. Si, fiind după război, nu se prea găsea nimic…
Într-o sâmbătă seara, Teslă al nostru, acolo în URSS, după ce îsi luase rezultatele unor analize medicale obligatorii, si era bucuros că era sănătos tun, a cumpărat de la piată, cam pe sub mână, o sticlă cu votcă, mă rog, acolo-i zicea vodcă, a ajuns acasă, a mâncat ce a avut, a… încercat un pahar măricel de vodcă si, cu oarecare chef, a început să cânte. De mult nu mai prea cântase el. Nu avea chef de cântat, că doar cântatul are si el rostul lui, iar el fusese prizonier, cam fără chef de cântat. E drept că-l apuca dorul de ai lui, de locurile natale si ar fi cântat vreo doină de jale, dar în acele conditii nu se putea. Iar acum, vodca îl făcuse să lase deoparte oprelistile si să-si dea drumul!
A început cu un cântec de amărăciune:
„Si mă gândesc la trecut
Cine-am fost si cine sunt…”
A continuat cu un cântec de dor, doar avea undeva, ehe, tare departe spre vest, o casă, o nevastă, un copil si părinti, dac-or mai trăi:
„Azi cu dor, mâine cu dor
Până-n ceasu` de-o să mor”.
A revenit apoi iar la amărăciune:
„C-asa-mi trec zilele mele,
Una bună, zece rele”.
A mai băut apoi ceva vodcă si a trecut la cântece mai adecvate momentului:
„Neică, cât trăiesti pe lume
Petrece si trăiesti bine!”
Ei bine, „cineva acolo sus” l-a auzit! Si, nici una, nici două, bate cineva în usă. Se duce, deschide si rămâne uluit! Avea în fată o zână! Mă rog, asa părea, că doar în socialism nu există zâne, tovarăsi! Era o fată de o frumusete rară. Tânără, aranjată, elegantă pentru acele vremuri si… foarte zâmbitoare! N-o mai văzuse până atunci, dar si-a zis că o fi din familiile care mai locuiesc acolo. El fiind ziua la serviciu, apoi umblând prin oras după cumpărături, venea cam târziu acasă si nu-si cunostea vecinii.
Încurajat de fată si de… vodcă, tocmai îsi spusese că „i-a pus Dumnezeu mâna-n cap”, când, hopa, iar bate cineva la usă. Necăjit că i s-au cam tulburat planurile, deschide si se trezeste că intră peste el… un ciopor de fete si femei. Dar toate, asa, cam până-n 35 de ani, care mai de care mai frumoase si mai atrăgătoare.
Bietul Teslă a clipit de câteva ori din ochi, crezând că vodca îi făcuse figura, adică îl zăpăcise, dar a constatat că, totusi, fetele sunt reale!
Ei, si acum să te tii! Fetele au scos de sub haine diferite delicatese: gogosi, un fel de clătite, plăcintă, vodcă, vin. Adică veniseră „la chef”. Au luat pătura lui cazonă de pe pat si au pus-o jos, unele s-au asezat acolo, altele pe pat si… au început să cânte. Una a început un cântec, alta altul, până la urmă au cântat toate acelasi cântec. Si aveau rusii cântece populare foarte frumoase! Mai auzise el uneori si-i plăceau mult. Cântece despre Volga, despre Lacul Baikal, despre Marusia si multe altele. Unele le învătase si el din auzite, asa că a cântat cu ele.
Au mâncat tot, au băut tot, au cântat… aproape tot ce stiau. Teslă le-a cântat apoi singur multe cântece de pe la el. Fetelor le-au plăcut.
Când s-a trecut la cântece mai vesele, unele fete au început să danseze, să joace. L-au luat si pe el, astfel că în acea seară a dansat cu fiecare.
- Fetelor, să nu deranjăm vecinii! Au oamenii familii, vor să doarmă.
- Ha! Ha! Ha! Ha!
- De ce râdeti?
- Păi ne aflăm aici toate din acest bloc.
- Păi sotii, copiii, unde sunt?
- Nu mai avem soti, iar copii… sperăm să facem! Mai ales cu ajutorul… tău!
Bietul Teslă n-a prea priceput de la început ce si cum. Apoi, parcă l-a lovit cineva în moalele capului… Avea o bănuială…
- Păi, fetelor, eu pot face copii doar cu una, cu care mă voi căsători.
- Ha! Ha! Ha! Ha! Ha! Nu prea esti la curent cu politica demografică, to`asu! La noi există de mult colhozuri, unde cam totul e la comun. Iar acum, după război, când nu mai sunt bărbati, cei care sunt devin bun comun! Asa că am hotărât: tu esti bărbatul nostru!
Si gata, gata, să… înceapă de pe acum…
- Stati fetelor, că nu e asa! Adică cum? Aha, vreti să-mi întindeti o cursă, ca apoi să mai fac niste ani de prizonierat… Poate mă provoacă una din voi si, când e la o adică, hopa, Militia la usa!
- Vezi-ti de treabă omule, că autoritătile încurajează asta! N-ai fost chemat la analize la spital?
- Ba da.
- Ei bine, si noi am fost chemate si o să ne mai cheme.
- Bine, să zicem că e asa cum ziceti voi. Dar eu cum pot… azi cu una, mâine cu alta si tot asa? Ce, voi nu sunteti geloase?
- Nu ne permitem asta. Acceptăm situatia.
- Si dacă eu mă atasez de una dintre voi?
- Te priveste ce faci cu sentimentele tale. Însă noi nu vrem să fim excluse din… circuit!
- Doamne păzeste! Cine a mai auzit de asa-ceva?
- Lasă, nene, filosofia. Când începem? Uite, eu sunt dispusă acum.
- Ba eu!
- Ba eu!
- Staaaati! Bine, să zicem. Dar dacă rămâneti gravide?
- Păi tocmai asta vrem. Să avem si noi un rost pe lumea asta!
- Iar eu să întretin zeci de copii?
- Nici gând. Copiii ni-i crestem noi. Iar dacă nu putem, îi ducem la cresa de stat, gratuit!
- Măi să fie, la toate v-ati gândit!
- Poate că nu ne-am gândit noi, ci altii…
- Hm. Bine, bine, dar eu am nevastă si un copil în tara mea.
- Ehe! O să-ti mai vezi tu tara ta când oi fi eu mitropolit!
Omul intră la griji. Dar n-apucă să se frământe mult, că una-l luă din scurt:
- Hai! Pe cine opresti în seara asta?
O idee îi străfulgeră prin minte.
- Nu se poate în seara asta!
- De ce? De ce? De ce?
- Pentru că acum sunt cam beat. Iar, dacă Doamne fereste, rămâne cea de azi gravidă, o să iese copilul alcoolic…
Si s-au dus fetele. Iar el a rămas tare încurcat. Acum, să fim drepti! Care bărbat n-ar fi fost încântat de o asemenea ofertă? Mai ales după atâtia ani de prizonierat… Da, dar asta însemna să rămână definitiv aici. Adio tară, nevastă, copil, părinti! Doar n-o să-i dea drumul după toate astea! Pe de altă parte, se gândea să nu fie o cursă a NKVD-istilor (adică a securistilor lor). Se putea trezi iar în vreun lagăr, de data asta într-unul rău de tot! Nu-i venea să creadă că nu aveau ei destui bărbati, indiferent câte femei ar fi… Hm! Nu prea întelegea el toate dedesubturile. Însă e clar, se dorea cresterea populatiei ! N-a dormit aproape toată noaptea. A mai închis el ochii, asa, din când în când, doar era învătat din transee să doarmă iepureste…
Dimineata a mai dormit cât de cât si si-a făcut un plan. „O să se… sacrifice”, fie ce-o fi! Primul lucru a fost cum să le tină minte. Asa că s-a hotărât la… zilele săptămânii, însă cele rusesti: Ponedelnik, Vtornik… Le va numi asa! Iar ca să le retină, o lua după numerele camerelor: el fiind în camera opt, înseamnă că Luni e în camera unu, Marti în doi si asa mai departe…
Iar acum fiind duminică si-a oferit un… regal. Adică două, pentru inaugurare. Una pe la prânz si alta seara. Da, dar ar fi preferat să aleagă el, ce-i plăcea mai mult.
Solutia: a luat-o de la camera unu si i-a spus că ea se numeste „Luni” si va avea rând lunea. Si tot asa. Lui Marti i-a mai spus că ii oferă un mic premiu, adică să vină si azi, la prânz. Pentru seară a ales-o pe Joi!
Si… totul a mers strună!……………………………….
Doamne, ce viată pe „bietul” Teslă! Venea acasă fericit, tot gândindu-se cum va fi… ziua de azi! A trecut o săptămână si a rămas consecvent cu premiile pentru Marti si Joi, că doar n-o să facă omul pauză duminica, tocmai ziua în care nu lucra!
Acum, e drept, de la o săptămână la alta, le cam încurca, adică nu si le amintea prea în detaliu. Dar nici nu avea timp, doar zilnic avea… normă!
Toate bune si frumoase, până într-o zi, când a dispărut Marti.
- Unde e „Marti”?
- Unde să fie! A rezolvat problema. A rămas gravidă! Asa că a plecat de aici, definitiv. I s-a dat altă locuintă, în altă localitate.
- Păi eu n-o s-o mai văd?
- Ba da! Pe lumea ailaltă!… Dar stai linistit, a venit o altă „Marti”. Tot tânără si frumoasă!
…………………………………………………….
Cam asa povestea Teslă la atelierul de ambalaj al unei fabrici din Gorj, prin anii `50. În 1948 s-a întors din prizonierat. A ajuns acasă, a intrat în curte si a bătut la usă. A iesit un băietel, care l-a întrebat de ce intră în curtea oamenilor, el, un necunoscut. Omul a luat copilul în brate, a început să-l sărute, si i-au dat lacrimile. Copilul a tipat si a iesit repede maică-sa. S-a uitat bine la Teslă, s-a închinat de trei ori si l-a întrebat simplu:
- Tu esti?
- Da. Eu sunt.
- Bine, dar eu ti-am făcut toate pomenile!
- Atunci mai fă una, că uite, sunt flămând si dărâmat de atâta drum!…
………………………………………………………
- Bine, nea Teslă, dar cum zici că a fost cu haremul ăla? Chiar asa a fost?
- Uite ce e, măi tâncilor! N-o să zic nici că da, nici că ba! Voi alegeti cum veti crede. Povestile de pe front sunt unele reale, altele fanteziste. La un moment dat nici tu nu mai stii care e realitate si care e fantezie!
|
de Iulian Popescu 11/10/2021 |
Contact: |
|
|
