O intâmplare
În anul întâi al facultății(istorie),1967,am fost la săpături arheologice în Maramureș.Acolo am avut privilegiul de a învăța ceva arheologie de la Radu Popa și de a lega cele mai strânse relații de prietenie cu un număr de colegi, acolo am cunoscut-o pe Larissa.Am fost la șantierele din Giulești,Sarasau,Cuhea,Ieud.În același timp,conform cu rigurosul program impus de Radu Popa,în zilele libere făceam excursii de cercetare în mai toate satele Maramureșului.În acest chip am căpătat o cunoștință intimă cu o regiune fascinantă și cumva tainică.
În unele după amieze,mai ales în Sarasau,mergeam și citeam într-un loc care mi se părea special.O zonă cumva părăginită,neangrijita și în care erau lespezi și monumente cu inscripții în litere pe care nu le știam.Am aflat că acolo era cimitirul evreiesc, abandonat, după ce Evreii au fost deportați și exterminați de către naziști cu complicitatea administrației maghiare(căci la acea vreme Maramureșul era,vremelnic,parte din Ungaria).Așa am început să capăt informații despre fenomenul evreiesc în Ardealul de Nord.Dar ceeace simțeam în acel cimitir era o profundă nostalgie.Era o liniște apăsătoare,lină dar tristă,un sentiment special.Am mai aflat și am mai simțit acel sentiment și acea stare în cimitirul evreiesc din Praga,și apoi în Sfad și în vremea unor peregrinări în Mea Shearim.În acea vreme am început să citesc mai mult despre istoria Evreilor din Europa De Est și am început să citesc fascinanta literatură în limba ‘idiș”(dialectal german vorbit de Evreii est europeni),Shalom Alechem,Isaac Bashevi Singer,etc.,de asemenea istoria Evreilor si literatura rabinica.Dar cumva,un semn văzut al sentimentului de care vorbeam,l-am aflat într-o zi de Sâmbătă,în Mea Shearim,cartierul Hasidic din Ierusalim.
În acea zi,cu prietenul Alexander Onn,ne-am dus “prin” Ierusalim și am ajuns,aproape fără intenție,în Mea Shearim.Mergeam la întâmplare,vorbind de una și altă.Brusc am fost “agraiti” de un bătrân purtând un “kapote” destul de prăpădit și care îngâna o melodie,probabil un “nigun” sabatic.El a început să vorbească cu noi și deci l-am întrebat cum de știe românește.După cum vorbea se vedea că era din Maramureș,vorbea ca un țăran de acolo.Bătrânul era vioi și vorbăreț și cred ,era ușor amețit și,oricum,mirosea a “arak”.Am vorbit cu el aproape un ceas și între altele am auzit o uluitoare poveste,pe care bătrânul o prezenta ca fapt.
Spunea că s-a nascut in Maramures,cred Rozavlea, este parte din secta Kaliv,sau Coliv si mai aduga unele detalii,despre scindari, care nu le-am prea inteles,despre un grup din Sighet si altul din Satu Mare,dar Kaliv ramanea locatia de baza,zicea el ,un oraș din Ungaria și cu o “dinastie” rabinica intemeiata de Rabinul Taub.Apoi bătrânul ne-a spus că primul Rabin Taub a fost Izaak Taub și acela a adunat și alcătuit multe “nigunim”(cantece sacre).Dar modul cum le-a alcătuit ,după spusele bătrânului,a fost fascinant.
Rabinul auzea cântece populare maghiare.El le învăța și le punea în text religios.Rabinul spunea că acele melodii erau în realitate cântările din vremea functionariiTemplului care,mai apoi,au fost risipite în lume și că lui,Rabinului Taub,îi revenea msiunea să le adune la un loc.Dovadă că așa era,spunea bătrânul,de îndată ce Rabinul învăța melodia,cel care îl învățase o uita.În chip special,bătrânul de care vorbesc,pomenea de cântărea “Szol a kakash mar”(Cocoșul vestește).Bătrânul spunea că este o cântare care vorbește despre dorul după Shechina(“prezența divină”) care va veni doar la sfârșitul exilului.Bătrânul a incercat să o și reproducă,dar răgușit și vag afumat cum era,ceeace căuta să producă era neconvingător.S-a despartit de noi brusc.
Ulterior am ascultat cântărea în mai multe interpretări,și a Rabinului Taub dar și a excelentei Palya Bea.Acea cântare cuprindea starea de nostalgie pe care am încercat-o în 1967 în cimitirul evreiesc din Sarasau.
Sub ce semn va fi fost întâlnirea cu bătrânul din Mea Sharim nu știu,dar ceva special a fost acolo.
Alexandru Nemoianu
Istoric
USA, Michigan
|
Alexandru Nemoianu 11/10/2021 |
Contact: |
|
|
